Predica Papei la aniversarea Sanctuarului Patimii lui Isus

Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la aniversarea a 400 de ani de la consacrarea
Sanctuarului Patimii lui Isus și al Sfintei Fecioare Maria Îndurerată
Bazilica Kalwaria Zedrzydowska
luni, 19 august 2002

„Bucură-te Regină, Maica Milei,
viața, mângâierea și nădejdea noastră, bucură-te!”

Iubiți frați și surori!

1. Astăzi vin în acest Sanctuar ca pelerin, așa cum veneam când eram copil și tânăr. Mă prezint în fața Sfintei Fecioare din Kalwaria așa cum veneam ca Episcop de Cracovia pentru a-i încredința Ei problemele Arhidiecezei și pe cei pe care Dumnezeu îi încredințase grijii mele pastorale. Vin aici și, ca și atunci, repet: Bucură-te! Bucură-te, Regină, Maica Milei!

De câte ori nu am experimentat că Maica Fiului lui Dumnezeu își îndreaptă ochii milostivi asupra grijilor omului mâhnit și-i dobândește harul de a rezolva problemele grele, iar el, neputincios, se umple de uimire în fața forței și a înțelepciunii Providenței Divine. Nu au experimentat acest lucru oare generații întregi de pelerini care vin aici de patru sute de ani? Cu siguranță că da. Altfel nu ar fi fost astăzi această celebrare. Nu ați voi aici, dragilor, care străbateți drumurile din Kalwaria, urmând pașii patimii și ai crucii lui Cristos și drumul de milostivire și de slavă al Maicii sale. Acest loc, în mod minunat, ajută inimile și mintea să pătrundă misterul acelei legături care l-a unit pe Mântuitorul pe când pătimea cu Maica sa care suferea alături de el. În centrul acestui mister de iubire, cel care vine aici se regăsește pe sine, viața sa, cotidianitatea sa, slăbiciunea sa și, totodată, forța credinței i a speranței: acea forță care se naște din convingerea că Maica Domnului nu-și părăsește fiul în nenorocire, ci îl conduce la Fiul său și-l încredințează milostivirii sale.

2. „Și stăteau, lângă crucea lui Isus, mama lui și sora mamei lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena” (Ioan 19, 25). Cea care era legată de Fiul lui Dumnezeu prin legături de sânge și iubire maternă, acolo, la picioarele crucii, trăia această unire în suferință. Numai ea, în ciuda durerii din inima ei de mamă, știa că această suferință avea un sens. Avea încredere – încredere în ciuda a toate – că se împlinea vechea promisiune: „Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Geneza 3, 15). Iar încrederea ei a fost confirmată atunci când Fiul aflat în agonie i se adresează: „Femeie!”.

Ar fi putut în acel moment, la picioarele crucii, să se aștepte ca peste puțin timp, după trei zile, să se împlinească promisiunea lui Dumnezeu? Acest lucru va rămâne mereu un secret al inimii ei. Știm, totuși, un lucru: ea, prima printre toate ființele omenești, s-a făcut părtașă de slava Fiului înviat. Ea – după cum credem și mărturisim – a fost ridicată cu trupul și sufletul la cer pentru a trăi unirea în slavă, pentru a se bucura alături de Fiul de roadele Milostivirii Divine și pentru a dobândi aceste roade celor care ar fi căutat ocrotirea ei.

3. Legătura misterioasă a iubirii. Cât de minunat o exprimă acest loc! Istoria afirmă că la începutul secolului al XVII-lea Mikołaj Zebrzydowski, fondatorul Sanctuarului, a pus temelia pentru a construi capela Golgotei, după modelul bisericii Răstignirii din Ierusalim. Doresc astfel, mai presus de orice lucru, să apropie de sine și de ceilalți misterul patimii și al morții lui Cristos. Cu toate acestea mai târziu, proiectând construirea drumurilor Patimii Domnului, de la Cenacol la Mormântul lui Cristos, călăuzit de devoțiunea mariană și de inspirația lui Dumnezeu a vrut să așeze pe acel drum capele care să amintească cele trăite de Maria. Și astfel au apărut alte drumuri și o nouă practică religioasă, într-un fel, ca o completare la Via Crucis: celebrarea numită Calea Suferinței Maicii lui Dumnezeu. De patru secole, se succed generații de pelerini care pășesc din nou aici pe urmele Mântuitorului și ale Maicii sale, dobândind din belșug acea iubire care a rezistat suferinței și morții, și care în slava cerului a fost încununată.

De-a lungul acestor secole, pelerinii au venit însoțiți cu fidelitate de Părinții Franciscani, ziși „Bernardini”, însărcinați cu asistența spirituală a Sanctuarului din Kalwaria. Astăzi vreau să le exprim recunoștința mea pentru această preferință pentru Cristos care a pătimit și pentru Maica sa care a suferit alături de el; o preferință pe care o revarsă în inimile pelerinilor cu fervoare și dăruire. Iubiți Părinți și Frați „Bernardini”, să binevoiască bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze în această slujire, acum și în viitor!

4. În 1641 Sanctuarul din Kalwaria a fost îmbogățit cu un dar deosebit. Providența i-a îndrept pașii spre Kalwaria lui Stanisław Paszkowski din Brzezie, pentru ca acesta să încredințeze în custodia Părinților „Bernardini” icoana Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, devenită deja renumită prin harurile sal pe când se afla în capela familiei. De atunci, și îndeosebi din ziua încoronării făcute în 1887 de Episcopul de Cracovia, Albin Sas Dunajewski cu aprobarea Papei Leon al XIII-lea, pelerinii își încheie pelerinajul pe cărări sub privire ei. La început veneau aici din toate părțile Poloniei, dar și din Lituania, din Rus, din Slovacia, din Boemia, din Ungaria, din Moravia și din Germania. S-au atașat de ea în mod deosebit locuitorii din Silezia, care au oferit coroana lui Isus, și din ziua încoronării în fiecare an participă la procesiune în ziua Ridicării la cer a Sfintei Fecioare Maria.

Cât a fost de important acest loc pentru Polonia împărțită de diviziuni! Acest lucru l-a exprimat Mons. Dunajewski în timpul încoronării rugându-se astfel: „În această zi Maria a fost înălțată la cer și încununată. La aniversarea de astăzi, toți sfinții îi depun cununile la picioarele Reginei lor, iar astăzi și poporul polonez aduce cununile de aur pentru ca ele să fie așezate de mâinile Episcopului pe fruntea Mariei din această icoană făcătoare de minuni. Răsplătește-ne pentru aceasta, o Mamă, ca să fim una între noi și împreună cu tine „. Astfel se ruga pentru unificarea Poloniei împărțite. Astăzi, după ce ea a devenit o unitate teritorială și națională, cuvintele acelui Păstor nu-și pierd actualitatea, ci dimpotrivă dobândesc o semnificație nouă. Trebuie să le repetăm astăzi, cerând Mariei să ne dobândească unitatea credinței, unitatea spiritului și a minții, unitatea familiilor și unitatea socială. De aceea mă rog astăzi împreună cu voi: fă, o Maică a Domnului din Kalwaria, „să fim una între noi și împreună cu tine „.

5. „Așadar, mijlocitoarea noastră,
întoarce spre noi ochii tăi milostivi.
Și după surghiunul acesta arată-ni-l pe Isus,
binecuvântatul rod al trupului tău.
O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Marie!”

Îndreaptă-ți, o Fecioară a harurilor, privirea spre acest popor
care de secole ți-a rămas credincios ție și Fiului tău.
Îndreaptă-ți privirea spre această națiune,
care întotdeauna și-a pus speranța în iubirea ta de Mamă.
Îndreaptă spre noi ochii tăi milostivi,
dobândește-ne ceea ce fii tăi au mai multă nevoie.
Deschide inimile celor înstăriți față de nevoile celor săraci și suferinzi.
Pe cei rămași fără un loc de muncă fă-i să întâlnească pe cineva care să le ofere un serviciu.
Ajută-i pe cei care trăiesc în stradă să-și găsească un adăpost.
Dăruiește familiilor iubirea care face să fie depășite toate greutățile.
Tinerilor, arată-le drumul și perspectivele de viitor.
Învăluie-i pe copii cu mantia ocrotirii tale,
ca să nu fie scandalizați.
Însuflețește comunitățile religioase cu harul credinței, al speranței și al iubirii.
Fă ca preoții să pășească pe urmele Fiului tău oferindu-și zi de zi viața pentru oițele turmei.
Dobândește-le Episcopilor lumina Duhului Sfânt, ca să îndrume Biserica pe aceste meleaguri
spre Împărăția Fiului tău pe calea unică și îngustă.
Preasfântă Mamă, Fecioară din Kalwaria,
dobândește-mi și mie tăria trupului și a sufletului,
ca să pot împlini până la sfârșit misiunea încredințată mie de cel Înviat.
Ție îți încredințez roadele vieții mele și ale slujirii mele;
Ție îți încredințez destinele Bisericii;
Ție îți încredințez poporul meu;
în Tine mă încred și Ție îți declar încă o dată:
Totus Tuus, Maria!
Totus Tuus. Amin.

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 19.08.2002
Publicarea pe acest sit: 21.08.2002
Etichete: , , ,

Lasă un răspuns