Predica Papei la aniversarea a 25 de ani de la moartea Papilor Paul VI şi Ioan Paul I

Predica Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea
la Sfânta Liturghia cu ocazia aniversării a 25 de ani
de la moartea Suveranilor Pontifi Paul al VI-lea și Ioan Paul I
Bazilica San Pietro, 27 septembrie 2003

1. „Pentru aceasta a murit și a înviat Cristos, ca să fie Domn și peste morți și peste vii” (Rom 14,9).

Cuvintele apostolului Paul, luate din Scrisoarea către Romani, reamintesc misterul central al credinței noastre: Cristos, mort și înviat, este rațiunea ultimă a oricărei existențe umane.

În fiecare duminică, Ziua Domnului, poporul creștin retrăiește în mod particular acest mister de mântuire. Îl aprofundează tot mai mult. Mireasa lui Cristos, Biserica, proclamă cu bucurie și speranță sigură biruința lui asupra păcatului și a morții; înaintează de secole așteptând întoarcerea lui în slavă. La mijlocul fiecărei Sfinte Liturghii răsună aclamația: „Moartea ta, Doamne, o vestim și învierea ta o mărturisim până când vei veni în slavă”.

2. Celebrăm astăzi acest mare Mister al credinței în amintirea deosebită a veneraților mei predecesori, Papa Paul al VI-lea și Papa Ioan Paul I. Amândoi au lăsat această lume acum douăzeci și cinci de ani, respectiv la 6 august și 28 septembrie 1978.

Lunile trecute, în diferite ocazii l-am putut aminti pe Slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea care, acum patruzeci de ani, a primit de la Fericitul Ioan al XXIII-lea moștenirea Conciliului Vatican II. Cu înțelepciune și fermitate l-a dus la capăt, călăuzind poporul creștin în perioada complexă și dificilă de după Conciliu.

Despre Ioan Paul I am vorbit la 26 august, cu ocazia aniversării alegerii sale în Scaunul lui Petru. Îi reunim acum în rugăciune, în timp ce ne place să îi considerăm deja intrați în ‘lăcașul Domnului’, în acea „a opta zi” pe care „a făcut-o Domnul” (cf. Ps 117,24), țintă și împlinire a peregrinării noastre pământești.

3. „Legea Domnului este bucuria inimii mele„. Astfel am repetat puțin mai devreme în psalmul responsorial. Revine frecvent în minte invitația la bucuria creștină a lui Paul al VI-lea; invitație care, deși în mijlocul atâtor dificultăți, venea din conștientizarea aderării constante la voința divină.

Mă gândesc din nou la zâmbetul liniștitor al Papei Luciani, care pe durata scurtă a unei luni a cucerit lumea. Acel zâmbet era rodul abandonării docile în mâinile Providenței cerești. Și în unul și în celălalt Pontif se reflectă bucuria pacificatoare a Bisericii. Chiar și atunci când e încercată de atâtea suferințe, ea nu se teme; nu se închide în sine, ci se încredințează Domnului. Știe că este călăuzită de Duhul Sfânt, și de aceea se bucură de semnele milostivirii lui Dumnezeu; admiră minunățiile pe care Cel Atotputernic le împlinește în cei mici, în săraci și în cei care se tem de el.

4. „Cine nu este împotriva noastră este pentru noi” (Mc 9,40). Astfel spune Isus în fragmentul evanghelic din această duminică, care este un ecou la prima lectură, în care este prezentat Moise cu atitudinea sa de profundă libertate interioară, motivată de încrederea în Dumnezeu (cf. Num 11, 29).

Aceeași atitudine o putem observa și în Paul al VI-lea și Ioan Paul I, care nu au cedat judecăților de moment și perspectivelor legate de interese contingente. Solid ancorați în Adevăr, nu au ezitat să dialogheze cu toți oamenii de bunăvoință. Erau liberi în interior, pentru că erau conștienți că Duhul Sfânt „suflă unde vrea” (cf. In 3,8), călăuzind în diferite moduri drumul istoriei mântuirii.

A doua zi după alegerea sa, adresându-se ziariștilor, Papa Luciani a spus: „Voi trebuie să prezentați adesea Biserica, să vorbiți despre Biserică, uneori trebuie să comentați umilul nostru minister; suntem siguri că veți face acest lucru cu iubire față de adevăr”. Și, cu o extraordinară finețe, adăuga: „Vă cerem dacă vreți să contribuiți și voi la salvgardarea societății de astăzi ca o profundă considerație față de cele ale lui Dumnezeu și față de fiecare dintre noi care constituie dimensiunea sacră a realității omenești” (Insegnamenti, p. 37).

5. „Nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Așadar, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem” (Rom 14,7.8). Sfântul Paul amintește că puterea lui Cristos este izvorul suprem al libertății; libertate față de judecata proprie și a celuilalt, pentru că unicul judecător este Domnul, la a-l cărui tribunal ne vom prezentați toți (cf. Rom 14,10). Ce mare har să poți conta pe un asemenea judecător! Observă în continuare Apostolul: El „care a murit, dar, mai mult, a și înviat, care este la dreapta lui Dumnezeu, intervine pentru noi” (Rom 8,34). Câtă pace revarsă în inimi siguranța că El este Mântuitorul nostru!

Venerații mei predecesori, luminați de acest adevăr, și-au pus viața în slujirea Evangheliei. Noi continuăm să ne rugăm pentru ei, încurajați de speranța că într-o zi îl vom putea întâlni și noi pe Judecătorul milostiv în gloria Paradisului. Împreună cu Maria, milostiva Mamă a Bisericii și a omenirii.

Așa să fie!

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 27.09.2003
Publicarea pe acest sit: 28.09.2003
Etichete: ,

Lasă un răspuns