Predica Papei în sărbătoarea Sf. Gheorghe

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată cu Cardinalii din Roma
în sărbătoarea Sfântului Gheorghe
marți, 23 aprilie 2013

Mulțumesc Eminenței Sale, domnul cardinal decan, pentru cuvintele sale: multe mulțumiri, Eminență, mulțumesc.

Vă mulțumesc și vouă care ați voit să veniți astăzi. Mulțumesc! Pentru că eu mă simt bine primit de voi. Mulțumesc! Mă simt bine cu voi și îmi place asta.

Prima lectură de astăzi mă face să mă gândesc că, tocmai în momentul în care izbucnește persecuția, izbucnește misionaritatea Bisericii. Și acești creștini au ajuns până în Fenicia, Cipru și Antiohia, și proclamau Cuvântul (cf. Fap 11,19). Aveau această fervoare apostolică înlăuntrul lor; și credința este răspândită astfel! Unii, oameni din Cipru și din Cirene – nu aceștia, ci alții care deveniseră creștini – ajunși la Antiohia, au început să vorbească și grecilor (cf. Fap 11,20). Este un pas în plus. Și Biserica merge înainte, astfel. A cui este această inițiativă de a vorbi grecilor, lucru care nu se înțelegea, pentru că se predica numai iudeilor? Este a Duhului Sfânt, Cel care stimula mai mult, mai mult, mereu.

Însă la Ierusalim, unii, când au auzit asta, au devenit un pic nervoși și au trimis o Vizită apostolică, l-au trimis pe Barnaba (cf. Fap 11,22). Probabil, cu un pic de simț al umorismului, putem spune că acesta este începutul teologic al Congregației pentru Doctrina Credinței: această Vizită apostolică a lui Barnaba. El a observat și a văzut că lucrurile mergeau bine (cf. Fap 11,23). Și Biserica astfel este mai mult Mamă, Mamă a mai multor fii, a multor fii: devine Mamă, Mamă, Mamă tot mai mult, Mamă care ne dă credința, Mamă care ne dă identitatea. Însă identitatea creștină nu este o carte de identitate. Identitatea creștină este o apartenență la Biserică, pentru că toți aceștia aparțineau Bisericii, Bisericii Mamă, pentru că a-l găsi pe Isus în afara Bisericii nu este posibil. Marele Paul al VI-lea spunea: este o dihotomie absurdă a voi să se trăiască împreună cu Isus fără Biserică, a-l urma pe Isus în afara Bisericii, a-l iubi pe Isus fără Biserică (cf. Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, 16). Și acea Biserică Mamă pe care ne-o dă Isus ne dă identitatea care nu este numai un sigiliu: este o apartenență. Identitate înseamnă apartenență. Apartenența la Biserică: acest lucru este frumos!

A treia idee care-mi vine în minte – prima: a izbucnit misionaritatea; a doua: Biserica Mamă – este că atunci când Barnaba a văzut acea mulțime – spune textul: „O mare mulțime s-a adăugat la Domnul” (Fap 11,24) – când a văzut acea mulțime, s-a bucurat. „Când a ajuns și a văzut harul lui Dumnezeu, el s-a bucurat” (Fap 11,23). Este bucuria proprie a evanghelizatorului. Este, așa cum spunea Paul al VI-lea, „dulcea și mângâietoarea bucurie de a evangheliza” (cf. Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, 80). Și această bucurie începe cu o persecuție, cu o tristețe mare, și se termină cu bucuria. Și astfel Biserica merge înainte, așa cum spune un sfânt, printre persecuțiile lumii și consolările Domnului (cf. Sfântul Augustin, De civitate Dei, 18, 51, 2: PL 41,614). Așa este viața Bisericii. Dacă noi vrem să mergem pe drumul mondenității, negociind cu lumea – așa cum voiau să facă macabeii, care erau tentați în acel timp – niciodată nu vom avea mângâierea Domnului. Și dacă noi căutăm numai mângâierea, va fi o mângâiere superficială, nu aceea a Domnului, va fi o mângâiere umană. Biserica merge mereu între Cruce și Înviere, între persecuții și mângâierile Domnului. Și acesta este drumul: cine merge pe acest drum nu greșește.

Ne gândim astăzi la misionaritatea Bisericii: acești discipoli care au ieșit din ei înșiși pentru a merge și chiar și aceia care au avut curajul de a-l vesti pe Isus grecilor, lucru aproape scandalos în acel timp (cf. Fap 11,19-20). Ne gândim la Biserica Mamă care crește, crește cu noi fii, cărora le dă identitatea credinței, pentru că nu se poate crede în Isus fără Biserică. A spus asta Isus însuși în Evanghelie: Dar voi nu credeți, pentru că nu faceți parte dintre oile mele (cf. In 10,26). Dacă nu suntem „oi ale lui Isus”, credința nu vine; este o credință atenuată, o credință fără substanță. Și ne gândim la mângâierea pe care a avut-o Barnaba, care este tocmai „dulcea și mângâietoarea bucurie de a evangheliza”. Și îi cerem Domnului această parresia, această apostolică fervoare, care să ne stimuleze să mergem înainte, ca frați, noi toți: înainte! Înainte, purtând numele lui Isus în sânul Sfintei Maici Biserici, așa cum spunea sfântul Ignațiu, ierarhice și catolice. Așa să fie.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 23.04.2013
Publicarea pe acest sit: 23.04.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns