Predica Papei în sărbătoarea Botezului Domnului

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Sfânta Liturghie celebrată
în sărbătoarea Botezului Domnului,
Capela Sixtină, 8 ianuarie 2012

Iubiți frați și surori,

Este mereu o bucurie a celebra această Sfântă Liturghie cu Botezurile copiilor, în Sărbătoarea Botezului Domnului. Vă salut pe toți cu drag, iubiți părinți, nași și nașe, și pe voi toți rude și prieteni! Ați venit – ați spus asta cu glas tare – pentru ca nou-născuții voștri să primească darul harului lui Dumnezeu, sămânța vieții veșnice. Voi părinților ați voit asta. V-ați gândit la Botez încă înainte ca băiețelul vostru sau fetița voastră să vină pe lume. Responsabilitatea voastră de părinți creștini v-a făcut să vă gândiți imediat la Sacramentul care marchează intrarea în viața divină, în comunitatea Bisericii. Putem spune că aceasta a fost prima voastră alegere educativă ca martori ai credinței față de copiii voștri: alegerea este fundamentală!

Misiunea părinților, ajutați de naș și de nașă, este aceea de a educa fiul sau fiica. A educa este foarte angajant, uneori este greu pentru capacitățile noastre umane, mereu limitate. Însă a educa devine o misiune minunată dacă se îndeplinește în colaborare cu Dumnezeu, care este primul și adevăratul educator al oricărui om.

În prima lectură pe care am ascultat-o, luată din Cartea profetului Isaia, Dumnezeu se adresează poporului său exact ca un educator. Îi avertizează pe israeliți cu privire la pericolul de a căuta să se adape și să-și potolească foamea la izvoare greșite: „Pentru ce – spune el – cheltuiți bani pentru ceea ce nu este pâine, câștigul vostru pentru ceea ce nu satură?” (Is 55,2). Dumnezeu vrea să ne dea lucruri bune de băut și de mâncat, lucruri care ne fac bine, în timp ce noi uneori folosim rău resursele noastre, le folosim pentru lucruri care nu folosesc, ba mai mult, care sunt chiar nocive. Dumnezeu vrea să ni se dăruiască pe Sine însuși și Cuvântul său: știe că îndepărtându-ne de El ne vom afla foarte repede în dificultate, asemenea fiului risipitor din parabolă și mai ales vom pierde demnitatea noastră umană. Și pentru aceasta ne asigură că El este milostivire infinită, că gândurile sale și căile sale nu sunt ca ale noastre – din fericire pentru noi! – și că putem mereu să ne întoarcem la El, la casa Tatălui. Apoi ne asigură că dacă vom primi Cuvântul său, el va aduce roade bune în viața noastră, ca ploaia care irigă pământul (cf. Is 55,10-11).

La acest cuvânt pe care Domnul ni l-a adresat prin profetul Isaia noi am răspuns cu refrenul de la Psalm: „Vom scoate cu bucurie apă din izvoarele mântuirii”. Ca persoane adulte, ne-am angajat să scoatem apă din izvoarele bune, pentru binele nostru și al celor care sunt încredințați responsabilității noastre, îndeosebi voi, dragi părinți, nași și nașe, pentru binele acestor copii. Și care sunt „izvoarele mântuirii”? Sunt Cuvântul lui Dumnezeu și Sacramentele. Adulții sunt primii care trebuie să se alimenteze de la aceste izvoare pentru a-i putea conduce pe cei mai tineri în creșterea lor. Părinții trebuie să dea așa de mult, dar pentru a putea să dea au nevoie la rândul lor să primească, altminteri se golesc, se usucă. Părinții nu sunt izvorul, așa cum și noi preoții nu suntem izvorul: suntem mai degrabă ca niște canale, prin care trebuie să treacă limfa vitală a iubirii lui Dumnezeu. Dacă ne dezlipim de izvor, noi înșine cei dintâi simțim consecințele în mod negativ și nu mai suntem în măsură să-i educăm pe alții. Pentru aceasta ne-am angajat spunând: „Vom scoate cu bucurie apă din izvoarele mântuirii”.

Și să venim acum la a doua lectură și la Evanghelie. Ele ne spun că prima și principala educație are loc prin mărturie. Evanghelia ne vorbește despre Ioan Botezătorul. Ioan a fost un mare educator al discipolilor săi pentru că i-a condus la întâlnirea cu Isus, căruia i-a dat mărturie. Nu s-a preamărit pe sine însuși, nu a voit să-i țină pe discipoli legați de el. Și totuși Ioan era un mare profet, faima lui era foarte mare. Atunci când a venit Isus, s-a dat înapoi și l-a indicat pe El: „Vine după mine cel care este mai puternic decât mine… Eu v-am botezat cu apă, dar el vă va boteza în Duhul Sfânt” (Mc 1,7-8). Adevăratul educator nu leagă persoanele de sine, nu este posesiv. Vrea ca fiul, sau discipolul, să învețe să cunoască adevărul și să stabilească un raport personal cu el. Educatorul își face datoria sa până la capăt, dar nu lasă să lipsească prezența sa atentă și fidelă; însă obiectivul său este ca acela care trebuie educat să asculte glasul adevărului vorbind inimii sale și să-l urmeze pe un drum personal.

Să ne întoarcem iar la mărturie. În lectura a doua, apostolul Ioan scrie: „Duhul e cel care dă mărturie” (1In 5,6). Se referă la Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, care dă mărturie despre Isus, atestând că este Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Se vede asta și în scena botezului în râul Iordan: Duhul Sfânt coboară asupra lui Isus ca un porumbel pentru a revela că El este Fiul Unicul Născut al veșnicului Tată (cf. Mc 1,10). Și în Evanghelia sa Ioan subliniază acest aspect, acolo unde Isus le spune discipolilor: „Când va veni Mângâietorul, pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el vă va da mărturie despre mine. Și voi veți da mărturie, pentru că de la început sunteți cu mine” (In 15,26-27). Acest lucru ne este de mare mângâiere în angajarea de a educa la credință, pentru că știm că nu suntem singuri și că mărturia noastră este susținută de Duhul Sfânt.

Este foarte important pentru voi părinți și chiar pentru nași și nașe să credeți puternic în prezența și în acțiunea Duhului Sfânt, să-l invocați și să-l primiți în voi, prin rugăciune și Sacramente. De fapt, El e cel care luminează mintea, încălzește inima educatorului pentru ca să știe să transmită cunoașterea și iubirea lui Isus. Rugăciunea este prima condiție pentru a educa, pentru că rugându-ne ne punem în dispoziția de a-i lăsa lui Dumnezeu inițiativa, de a-i încredința pe copii Lui, care îi cunoaște mai înainte și mai bine decât noi și știe în mod perfect care este adevăratul lor bine. Și, în același timp, atunci când ne rugăm noi ascultăm inspirațiile lui Dumnezeu pentru a face bine partea noastră, care oricum ne revine și trebuie să o realizăm. Sacramentele, în special Euharistia și Pocăința, ne permit să îndeplinim acțiunea educativă în unire cu Cristos, în comuniune cu El și încontinuu reînnoiți de iertarea sa. Rugăciunea și Sacramentele ne obțin acea lumină de adevăr grație căreia putem fi în același timp tandri și puternici, să folosim delicatețea și fermitatea, să tăcem și să vorbim la momentul potrivit, să reproșăm și să corectăm în manieră corectă.

Dragi prieteni, să invocăm așadar cu toții împreună pe Duhul Sfânt pentru ca să coboare din belșug asupra acestor copii, să-i consacre după imaginea lui Isus Cristos și să-i însoțească mereu pe drumul vieții lor. Îi încredințăm călăuzirii materne a Preasfintei Maria, pentru ca să crească în vârstă, înțelepciune și har și să devină adevărați creștini, martori fideli și bucuroși ai iubirii lui Dumnezeu. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.01.2012
Publicarea pe acest sit: 08.01.2012
Etichete:

Lasă un răspuns