Predica Papei în sărbătoarea Botezului Domnului

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Sfânta Liturghie celebrată
în sărbătoarea Botezului Domnului,
Capela Sixtină, 9 ianuarie 2011

Iubiți frați și surori,

Sunt bucuros să vă adresez un cordial bun venit, îndeosebi vouă, părinți, nași și nașe ai celor 21 de nou-născuți cărora, peste puțin timp, voi avea bucuria să le administrez sacramentul Botezului. Așa cum este deja tradiție, acest rit are loc și anul acesta la sfânta Euharistie cu care celebrăm Botezul Domnului. E vorba de sărbătoarea care, în prima duminică după solemnitatea Epifaniei, încheie timpul Crăciunului cu manifestarea Domnului la Iordan.

Conform relatării evanghelistului Matei (3,13-17), Isus a venit din Galileea la râul Iordan pentru a fi botezat de Ioan; de fapt, din toată Palestina veneau pentru a asculta predica acestui mare profet, vestea venirii Împărăției lui Dumnezeu și pentru a primi botezul, adică pentru a se supune acelui semn de pocăință făcea referință la convertirea de la păcat. Deși se numea botez, el nu avea valoarea sacramentală a ritului pe care îl celebrăm astăzi; așa cum bine știți, Isus instituie sacramentele și face să se nască Biserica prin moartea și învierea sa. Cel administrat de Ioan era un act penitențial, un gest care invita la umilință în fața lui Dumnezeu, invita la un nou început: scufundându-se în apă, penitentul recunoștea că a păcătuit, implora de la Dumnezeu purificarea de propriile păcate și era trimis să schimbe comportamentele greșite, aproape murind în apă și înviind la o viață nouă.

Pentru aceasta, atunci când Botezătorul îl vede pe Isus care, la rând cu păcătoșii, vine să fie botezat, este înmărmurit; recunoscând în el pe Mesia, Sfântul lui Dumnezeu, cel care este fără păcat, Ioan manifestă descumpănirea sa: el însuși, botezătorul, ar fi voit să fie botezat de către Isus. Însă Isus îl îndeamnă să nu opună rezistență, să accepte îndeplinirea acestui act, pentru a realiza ceea ce este potrivit pentru a „îndeplini toată dreptatea”. Cu această expresie, Isus manifestă că a venit în lume pentru a face voința celui care l-a trimis, pentru a îndeplini tot ceea ce îi cere Tatăl; pentru a asculta de Tatăl, el a acceptat să se facă om. Acest gest revelează, înainte de toate, cine este Isus: este Fiul lui Dumnezeu, adevărat Dumnezeu ca și Tatăl; este cel care „s-a înjosit” pentru a se face unul dintre noi, cel care s-a făcut om și a acceptat să se umilească până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,7). Botezul lui Isus, pe care-l comemorăm astăzi, se situează în această logică a umilinței și a solidarității: este gestul celui care vrea să se facă în toate unul dintre noi și se pune realmente la rând cu păcătoșii; el, care este fără păcat, se lasă tratat ca păcătos (cf. 2Cor 5,21), pentru a duce pe umerii săi greutatea păcatului întregii omeniri și a păcatului nostru. Este „slujitorul lui Dumnezeu” despre care ne-a vorbit profetul Isaia în prima lectură (cf. Is 42,1). Umilința lui este dictată de voința de a stabili o comuniune deplină cu omenirea, de dorința de a realiza o adevărată solidaritate cu omul și cu condiția lui. Gestul lui Isus anticipă crucea, acceptarea morții pentru păcatele omului. Acest act de înjosire, cu care Isus vrea să se uniformizeze total la planul de iubire al Tatălui și să se conformeze cu noi, manifestă sintonia deplină de voință și de intenții care există între persoanele Preasfintei Treimi. Pentru acest act de iubire, Duhul lui Dumnezeu se manifestă și vine ca un porumbel deasupra lui, și în acel moment iubirea care-l unește pe Isus cu Tatăl este mărturisită celor care asistă la botez de un glas de sus pe care îl aud toți. Tatăl manifestă în mod deschis oamenilor, nouă, comuniunea profundă care îl leagă de Fiul: glasul care răsună de sus atestă că Isus este ascultător în toate față de Tatăl și că această ascultare este expresie a iubirii care îi unește între ei. De aceea, Tatăl își află desfătarea în Isus, pentru că recunoaște în acțiunea Fiului dorința de a urma în toate voința lui: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulțumirea” (Mt 3,17). Și acest cuvânt al Tatălui face aluzie, cu anticipare, și la victoria învierii și ne spune cum trebuie să trăim pentru a fi în mulțumirea Tatălui, comportându-ne ca Isus.

Dragi părinți, Botezul pe care voi astăzi îl cereți pentru copiii voștri, îi inserează în acest schimb de iubire reciprocă existentă în Dumnezeu între Tatăl, Fiul și Sfântul Duh; prin acest gest pe care urmează să-l fac, se revarsă asupra lor iubirea lui Dumnezeu, inundându-i cu darurile sale. Prin baia apei, copiii voștri sunt inserați în însăși viața lui Isus, care a murit pe cruce pentru a ne elibera de păcat și înviind a învins moartea. De aceea, cufundați în mod spiritual în moartea și învierea lui, ei sunt eliberați de păcatul strămoșesc și în ei începe viața harului, care este viața însăși a lui Isus Înviat. „El – afirmă sfântul Paul – s-a dat pe sine însuși pentru noi ca să ne răscumpere de orice nelegiuire și să curețe pentru sine un popor numai al său, plin de zel pentru fapte bune” (Tit 2,14).

Dragi prieteni, dăruindu-ne credința, Domnul ne-a dat ceea ce este mai prețios în viață, adică motivul cel mai adevărat și cel mai frumos pentru care să trăim: prin har am crezut în Dumnezeu, am cunoscut iubirea lui, cu care vrea să ne mântuiască și să ne elibereze de rău. Credința este marele dar cu care ne dă și viața veșnică, adevărata viață. Acum voi, dragi părinți, nași și nașe, cereți Bisericii să primească în sânul ei pe acești copii, să le dea lor Botezul; și această cerere o faceți din cauza darului credinței pe care voi înșivă l-ați primit, la rândul vostru. Cu profetul Isaia, fiecare creștin poate să repete: „Domnul m-a plăsmuit slujitorul său încă din sânul matern” (cf. Is 49,5); astfel, dragi părinți, copiii voștri sunt un dar prețios al Domnului, care a rezervat pentru sine inima lor, pentru a o putea umple cu iubirea sa. Prin sacramentul Botezului, astăzi îi consacră și îi cheamă să-l urmeze pe Isus, prin realizarea vocației lor personale conform acelui plan special de iubire pe care Tatăl îl are în minte pentru fiecare dintre ei; ținta acestui pelerinaj pământesc va fi comuniunea deplină cu el în fericirea veșnică.

Primind Botezul, acești copii dobândesc în dar un sigiliu spiritual indelebil, „caracterul”, care însemnează în interior pentru totdeauna apartenența lor la Domnul și-i face mădulare vii ale trupului său mistic, care este Biserica. În timp ce intră ca să facă parte din Poporul lui Dumnezeu, pentru acești copii începe astăzi un drum care ar trebui să fie un drum de sfințenie și de conformare cu Isus, o realitate care este pusă în ei ca sămânța unui copac splendid, care trebuie să fie crescut. De aceea, înțelegând măreția acestui dar, încă din primele secole s-a avut grijă să se dea Botezul copiilor abia născuți. Desigur, va fi nevoie după aceea de o adeziune liberă și conștientă la această viață de credință și de iubire, și pentru aceasta este necesar ca, după Botez, ei să fie educați în credință, instruiți conform înțelepciunii din Sfânta Scriptură și învățăturilor Bisericii, așa încât să crească în ei acest germen al credinței pe care astăzi îl primesc și să poată ajunge la maturitatea creștină deplină. Biserica, ea care îi primește printre fiii săi, trebuie să-și ia sarcina, împreună cu părinții și cu nașii, de a-i însoți pe acest drum de creștere. Colaborarea dintre comunitatea creștină și familie este deosebit de necesară în contextul social actual, în care instituția familiară este amenințată din mai mult părți și se află în fața multor dificultăți în misiunea ei de a educa la credință. Dispariția referințelor culturale stabile și transformarea rapidă la care este supusă încontinuu societatea, fac într-adevăr urgentă angajarea educativă. De aceea, este necesar ca parohiile să se străduiască tot mai mult în susținerea familiilor, mici Biserici domestice, în misiunea lor de transmitere a credinței.

Preaiubiți părinți, îi mulțumesc împreună cu voi Domnului pentru darul Botezului acestor copilași ai voștri; înălțând rugăciunea noastră pentru ei, să invocăm darul îmbelșugat al Duhului Sfânt, care astăzi îi consacră după imaginea lui Cristos preot, rege și profet. Încredințându-i mijlocirii materne a Preasfintei Maria, să cerem pentru ei viață și sănătate, pentru ca să poată crește și forma în credință și să aducă, prin viața lor, roade de sfințenie și de iubire. Amin.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 09.01.2011
Publicarea pe acest sit: 10.01.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns