Predica Papei adresată studenţilor din Ateneele Romane

Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la Liturghia pentru studenții ateneelor romane
ca pregătire pentru Crăciun

marți, 10 decembrie 2002

1. „Pregătiți calea Domnului” (Isaia 40,3).

Aceste cuvinte, luate din cartea profetului Isaia, au traversat secole și milenii. De câte ori le-am ascultat! Deși sunt atât de antice, sunt totuși mereu noi. Sunt noi, înainte de toate, deoarece prin Întrupare Dumnezeu a venit să locuiască în mijlocul nostru. A ieșit din veșnicia sa nemărginită, pentru a intra în timp și limitare și a stabili cu ființele umane o relație nemaiîntâlnită până atunci.

Sunt mereu noi, aceste cuvinte profetice, inclusiv datorită destinatarilor lor, oamenii, care din generație în generație se alternează pe scena lumii. Peregrin al Absolutului, fiecare ființă umană este chemată într-un anume fel să parcurgă pe scurt istoria omenirii.

Experiența de zi cu zi scoate în evidență faptul că conștiința personală este adânc marcată de păcat. Așadar toți suntem puși în fața responsabilității de a primi darul mântuirii și pentru fiecare răsună în timp invitația de a „pregăti calea Domnului”.

2. În această celebrare, apelul este adresat în mod deosebit vouă, iluștri rectori și profesori, și vouă, iubiți studenți ai universităților romane. Îmi exprim mulțumirea față de fiecare, pentru că nu ați vrut să lipsiți de la această întâlnire tradițională din timpul Adventului. Mă bucur că sunt împreună cu voi la pregătirea momentului fericit al Crăciunului. Salut, în mod deosebit, pe vice-ministrul pentru Universități și delegația rectorilor italieni prezenți la această celebrare. Mulțumesc rectorului Universității „Tor Vergata” și studentei de la „Sapienza” pentru cuvintele pe care mi le-au adresat.

3. Pregătiți calea Domnului: studiul și cercetarea științifică pot să constituie o modalitate privilegiată pentru această îndatorire. Cristos, Logos-ul, Cuvântul fundamental care dă sens universului, omului și istoriei, este Înțelepciunea necreată, care se reflectă în realitățile create. Le face inteligibile conform diferitelor abordări metodologice ale diferitelor ramuri ale științei. De aceea, studiul poate ajuta la pregătirea căii Domnului, îndeosebi pentru propria minte care caută și cunoaște, și apoi pentru mintea multora care se vor bucura de roadele acestei activități.

Transmiterea cunoașterii reprezintă, de fapt, un serviciu prețios pentru întâlnirea omului cu Dumnezeu, a conștiinței fiecăruia cu adevărul ființei. Acest lucru se realizează în măsura în care învățătura impulsionează și sporește în persoane uimirea în fața realității și dorința de a o cunoaște în manifestarea ei variată. Docentul nu poate să nu se simtă responsabil să se ofere pe sine ca exemplu și călăuză în truda rigorii metodologice, ca și în a propune deschideri care să stimuleze noi orizonturi de cunoaștere. Într-un fel, el este un „înainte mergător”: un mărturisitor chemat să arate calea, rezistând ispitei de a pune stăpânire asupra cunoașterii discipolilor și de a-i lega de sine însuși. Adevăratul „învățător” este bucuros mai degrabă să-l vadă pe discipol „plecând” spre noi perspective de întâlnire cu adevărul.

4. Tatăl ceresc, care a mustrat în textul Evangheliei, „nu vrea să se piardă nici unul din aceștia mici” (Matei 18,14). Pagina din Matei, pe care am ascultat-o mai devreme, prezintă scurta parabolă a păstorului și a oii rătăcite. Evanghelistul o situează în așa-zisul discurs „eclezial”, în care Cristos arată caracteristicile esențiale ale comunității „sale”. Unul dintre elementele importante este iubirea preferențială pentru cei pe care El îi numește „mici” (cfr. Matei 18,6.10.14), adică persoanele a căror credință este mai fragilă, expusă în mai mare măsură pericolelor scandalului și dezbinărilor omenești.

Această parabolă, dragii mei, se potrivește și unei lecturi în perspectivă culturală. Ea prezintă, de fapt, un caracter distinctiv al culturii creștine: acela de a pune în centru pe cei mai dezavantajați, pe cei lipsiți mai mult de apărare, pe cei din urmă. Umanismul creștin este prin natura sa „solidar”, animat de speranța iubirii și orientat să promoveze în om comuniunea cu Dumnezeu și cu aproapele, fără privilegii de castă și fără excluderi. Dacă trebuie să vorbim despre „preferință”, ea este îndreptată spre cei „mici”, însă evitând orice atitudine pietistă și păstrând mereu respectul față de demnitatea oricărei persoane.

5. Datoria credincioșilor laici, care lucrează în sectorul universitar, este aceea de a contribui la răspândirea unui reînnoit umanism, conform învățăturilor Conciliului Ecumenic Vatican II, de la a cărui deschidere am sărbătorit recent patruzeci de ani.

Timpul de Advent ne invită să vedem angajarea culturală a laicilor ca o promovare a unui „umanism al speranței”, care se poate dezvolta plecând de la o redescoperită legătură între credință și rațiune, între Dumnezeu și om, între Cer și pământ. Pentru această îndatorire rolul credincioșilor laici este mai central, într-o dimensiune și mai universală în raport cu trecutul, deoarece Evanghelia Iubirii lui Dumnezeu, revelată în Isus Cristos, este chemată astăzi să se confrunte pe scară planetară cu marile tradiții religioase și filosofice.

În elaborarea primului umanism, o importanță deosebită au avut-o cele mai vechi universități europene, și sunt bucuros că astăzi ele sunt reprezentate aici. Vor ști oare aceste Atenee, împreună cu cele mai recente, să înfrunte provocarea noului umanism? Vor ști, cu siguranță, dacă, deși continuă să se adapteze la exigențele mereu noi, vor rămâne fidele vocației lor originale: adică aceea de a fi universitates studiorum, autentice laboratoare culturale ale slujirii omului și societății.

6. Iluștri rectori și profesori, iubiți studenți, vă doresc vouă și comunităților voastre universitare să îndepliniți acest obiectiv, și-l rog pe Domnul ca acest an academic să fie de folos tuturor.

Invoc asupra voastră asistența maternă a Fecioarei Preasfinte, Scaunul Înțelepciunii. Ea să vă îndrume spre Cristos, Lumina lumii, pe care-l vom contempla peste câteva zile în strălucirea unică a Nopții Sfinte. Și tocmai gândindu-mă la Crăciun adresez urări vii pentru apropiatele sărbători fiecăruia dintre voi și familiilor voastre. Amin.

Autor: Papa Ioan Paul al II-lea
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 10.11.2002
Publicarea pe acest sit: 11.12.2002
Etichete: ,

Lasă un răspuns