Predica la Liturghia celebrată în memoria Papei Ioan Paul al II-lea

Celebrarea euharistică în amintirea Sanctității Sale Ioan Paul al II-lea

Predica ținută de Cardinalul Angelo Sodano
3 aprilie 2005

Venerați concelebranți!
Distinse autorități!
Frați și surori în Domnul!

Cântarea Aleluia răsună astăzi mai solemn ca niciodată. Este a doua Duminică a Paștilor. Este Duminica „in albis”, sărbătoarea veșmintelor albe ale Botezului nostru. Este Duminica Îndurării Divine, după cum am cântat în Psalmul 117: „Lăudați pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui…”.

Este adevărat. Sufletele noastre sunt zguduite de un fapt dureros: Părintele și Păstorul nostru, Ioan Paul al II-lea, a plecat dintre noi. El, însă, timp de 26 de ani, ne-a invitat întotdeauna să privim spre Cristos, unica rațiune a speranței noastre. Timp de 26 de ani, el a dus în toate părțile lumii Evanghelia speranței creștine, învățându-i pe toți că moartea noastră nu este decât o trecere către patria cerească. Acolo este destinul nostru etern, unde ne așteaptă Dumnezeu Tatăl nostru.

Durerea creștinului se trasformă îndată într-o atitudine de profundă seninătate. Aceasta provine din credința în Cel care ne-a spus: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, nu va muri în veac” (Ioan 11,25-26). Desigur, iubirea față de persoanele dragi nu ne scutește de la a vărsa lacrimi de durere, în momentul despărțirii, dar este întotdeauna actual îndemnul pe care apostolul Paul îl adresa deja creștinilor din Tesalonic, atunci când îi îndemna să nu se întristeze „ca ceilalți, care nu au nădejde”, „sicut coeteri, qui spem non habent” (1 Ts 4,13).

Credința, frații mei, ne invită să ne înălțăm capul și să privim departe, să privim în sus! Și astfel, astăzi, în timp ce plângem plecarea dintre noi a Papei, să ne deschidem inima față de viziunea destinului nostru etern. În Liturgia pentru cei decedați, există acea frumoasă frază din Prefață: „viața nu ne este luată, ci doar trasformată”, „vita mutatur, non tollitur”! În timp ce se distruge locuința pământească, se costruiește o alta în cer!

Astfel se explică bucuria creștinului în fiecare moment al propriei vieți. El știe, apoi, că, deși este păcătos, alături de el se află întotdeauna îndurarea Dumnezeului Tată care îl așteaptă. Acesta este sensul sărbătorii de astăzi a Îndurării Divine, instituită chiar de către regretatul Papă Ioan Paul al II-lea, pentru a sublinia acest aspect atât de mângâietor al misterului creștin.

În această Duminică, este emoționant să recitim una dintre cele mai frumoase Enciclice ale sale, „Dives in misericordia”, oferită nouă în 1980, în al treilea an al pontificatului său. Atunci, Papa ne invita să privim spre Tatăl care este „Părintele îndurărilor și Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru” (cfr 2Cor 1,3-4).

În aceeași Enciclică, Papa Ioan Paul al II-lea ne invita să privim spre Maria, Maica Îndurării, spre ea care, în timpul vizitei la Elisabeta, îl preamărea pe Domnul exclamând: „mila Lui este din neam în neam” (cfr Lc 1,50). Și tot iubitul nostru Papă a chemat, apoi, Biserica de astăzi să fie casa îndurării, pentrru a-i primi pe toți cei care au nevoie de ajutor, de iertare și de iubire.

De câte ori nu a repetat Papa în acești 26 de ani faptul că raporturile reciproce între oameni și între popoare nu se pot baza doar pe dreptate, ci trebuie să fie perfecționate de iubirea milostivă, care este specifică mesajului creștin. Ioan Paul al II-lea, sau mai degrabă, Ioan Paul cel Mare devine astfel cântărețul civilizației iubirii, văzând în acest termen una dintre definițiile cele mai frumoase ale „civilizației creștine”. Da, civilizația creștină este civilizația iubirii, radical diferită de acele civilizații ale urii care au fost propuse de nazism și de comunism.

În ajunul Duminicii Îndurării Divine, Îngerul Domnului a intrat în Palatul Apostolic din Vatican și i-a spus servitorului său bun și credincios: „Intră în bucuria stăpânului tău!” (Mt 25,21). Din cer, el să vegheze mereu asupra noastră și să ne ajute „să trecem pragul speranței” despre care ne-a vorbit atâta. Acest mesaj al său să rămână mereu în inimile oamenilor de astăzi.

Tuturor, Papa Ioan Paul al II-lea le repetă încă o dată cuvintele lui Cristos: „N-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3,17). Papa Ioan Paul al II-lea a răspândit în lume această Evanghelie a mântuirii, invitând întreaga Biserică să se aplece asupra omului de astăzi pentru a-l îmbrățișa și a-l ridica cu o iubire răscumpărătoare. Să fie datoria noastră aceea de a primi mesajul pe care ni l-a lăsat și a-l face să rodească pentru mântuirea lumii!

Neuitatului nostru Părinte îi spunem, cu cuvintele Liturgiei: „În Paradis să te conducă Îngerii! „In Paradisum deducant te Angeli”! Un cor de sărbătoare să te primească și să te conducă în Cetatea Sfântă, Ierusalimul ceresc, pentru ca să ai odihnă eternă!

Amin!

Autor: Cardinalul Angelo Sodano
Traducător: Oana Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 03.04.2005
Publicarea pe acest sit: 03.04.2005
Etichete:

Lasă un răspuns