Predică la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea

Predica la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea
ținută de Cardinalul Joseph Ratzinger
Piața San Pietro, 8 aprilie 2005

„Urmează-mă”, îi spune Domnul înviat lui Petru, ca ultim cuvânt al său adresat acestui discipol, ales pentru a paște oile sale. „Urmează-mă” – acest cuvânt al lui Cristos poate fi considerat cheia pentru a înțelege mesajul care vine din viața regretatului și iubitului nostru Papă Ioan Paul al II-lea, ale cărui rămășițe pământești le așezăm astăzi în pământ ca sămânță a nemuririi – cu inima plină de tristețe, dar și de speranță bucuroasă și de profundă recunoștință.

Acestea sunt sentimentele din sufletele noastre, frați și surori în Cristos, prezenți în Piața Sf. Petru, pe străzile adiacente și în diversele alte locuri din orașul Roma, umplut în aceste zile de o imensă mulțime tăcută și în rugăciune. Îi salut pe toți în mod cordial. În numele Colegiului Cardinalilor, doresc de asemenea să adresez gândul meu plin de respect față de șefii de state, de guverne și față de delegațiile din diferite țări. Salut autoritățile și reprezentanții Bisericilor și Comunităților creștine, ca și ai diferitelor religii. Îi salut apoi pe arhiepiscopii, episcopii, preoții, călugării, călugărițele și credincioșii veniți de pe toate continentele; în mod special pe tineri, pe care Papei Ioan Paul al II-lea îi plăcea să îi numească viitorul și speranța Bisericii. Salutul meu ajunge, mai mult, la cei care în toate părțile lumii sunt uniți cu noi prin intermediul radio-ului și al televiziunii în această participare amplă la ritul solemn de despărțire de iubitul Pontif.

Urmează-mă – încă de tânăr student, Karol Wojty”a era pasionat de literatură, de teatru, de poezie. Lucrând într-o uzină chimică, înconjurat și amenințat de teroarea nazistă, a auzit vocea Domnului: Urmează-mă! În acest context deosebit de particular a început să citească lucrări de filosofie și de teologie, a intrat apoi în seminarul clandestin creat de Cardinalul Sapieha, iar după război a putut să își completeze studiile la Facultatea de Teologie a Universității Jagiellone din Cracovia. De atâtea ori în scrisorile sale adresate preoților și în cărțile sale autobiografice ne-a vorbit despre preoția sa, întru care a fost hirotonit în 1 noiembrie 1946. În aceste texte interpretează preoția sa în particular plecând de la trei cuvinte ale Domnului. În primul rând acesta: „Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi și v-am constituit ca să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână” (Ioan 15,16). Al doilea este: „Păstorul cel bun își dă viața pentru oi” (Ioan 10,11). Și în final: „Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine, așa v-am iubit și eu pe voi. Rămâneți în iubirea mea” (Ioan 15,9). În aceste cuvinte vedem întreg sufletul Sfântului nostru Părinte. El a mers cu adevărat peste tot și neobosit pentru a aduce roade, roade care rămân.

„Ridicați-vă, să mergem!” este titlul penultimei sale cărți. „Ridicați-vă, să mergem!” – cu aceste cuvinte ne-a trezit dintr-o credință obosită, din somnul discipolilor de ieri și de astăzi. „Ridicați-vă, să mergem!” ne spune și astăzi nouă. Sfântul Părinte a fost preot până la sfârșit, pentru că și-a oferit viața lui Dumnezeu pentru oile sale și pentru întreaga familie umană, într-o dăruire zilnică în slujba Bisericii și mai presus de toate în încercările dificile ale ultimelor luni. Astfel a devenit una cu Cristos, bunul păstor care își iubește oile. Și în fine „rămâneți în iubirea mea”: Papa care a căutat întâlnirea cu toți, care a avut capacitatea de a ierta și de a-și deschide inima pentru toți, ne spune, și astăzi, cu aceste cuvinte ale Domnului: Rămânând în iubirea lui Cristos, să învățăm, la școala lui Cristos, arta iubirii adevărate.

Urmează-mă! În iulie 1958, pentru tânărul preot Karol Wojtyla a început o nouă etapă în călătoria sa cu Domnul și pe urmele Domnului. Karol s-a dus ca de obicei, împreună cu un grup de tineri pasionați de canoe, la lacurile Masuri, pentru o vacanță împreună. Dar el avea cu sine o scrisoare în care era invitat să se prezinte în fața Primatului Poloniei, Cardinalul Wyszynski, și putea să ghicească scopul întâlnirii: numirea sa ca Episcop auxiliar de Cracovia. Să lase învățământul academic, să lase această comuniune stimulantă cu tinerii, să lase eforturile intelectuale de a cunoaște și interpreta misterul acelei creaturi care este omul, pentru a face prezentă în lumea de astăzi interpretarea creștină a ființei noastre – toate acestea trebuie să îi fi părut o pierdere de sine, o pierdere a ceea ce devenise tocmai identitatea umană a acestui tânăr preot.

Urmează-mă – Karol Wojtyla a acceptat, auzind în chemarea Bisericii vocea lui Cristos. Și a înțeles apoi cât de adevărate sunt cuvintele Domnului: „Cine va căuta să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi” (Luca 17,33). Papa – cu toții știm aceasta – nu a urmărit niciodată să își salveze propria viață, să o păstreze pentru sine; el a dorit să se dăruiască fără rezerve, până în ultimul moment, pentru Cristos și astfel și pentru noi. Tocmai în acest mod a putut să experimenteze cum tot ceea ce a pus în mâinile Domnului s-a întors la el într-un nou mod: iubirea pentru cuvinte, pentru poezie, pentru literatură, a constituit o parte esențială a slujirii sale pastorale și a dat o nouă prospețime, o nouă actualitate, o nouă atractivitate vestirii Evangheliei, chiar și atunci când ea este semn de contradicție.

Urmează-mă! În octombrie 1978, Cardinal Wojtyla a auzit din nou vocea Domnului. Încă o dată a avut loc dialogul cu Petru relatat în Evanghelia acestei celebrări: „Simone, fiul lui Ioan, Mă iubești? Păstorește oile Mele.” La întrebarea Domnului, „Karol, Mă iubești?”, Arhiepiscopul de Cracovia a răspuns din adâncul inimii lui: „Doamne, Tu știi toate. Tu știi că Te iubesc.” Iubirea pentru Cristos a fost forța dominantă la iubitul nostru Sfânt Părinte; cine l-a văzut rugându-se, cine l-a auzit predicând, știe aceasta. Și astfel, mulțumită acestei înrădăcinări profunde în Cristos, el a putut să ducă o povară ce trece dincolo de forțele pur umane: aceea de a fi păstorul turmei lui Cristos, al Bisericii Sale universale. Nu este aici timpul să vorbim despre conținutul specific al acestui pontificat atât de bogat. Doresc doar să citesc două pasaje din liturgia de astăzi în care se găsesc elemente centrale ale mesajului său. În prima lectură, Sfântul Petru ne spune – și ne spune Papa împreună cu Sfântul Petru – „Cu adevărat înțeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice neam, cel ce se teme de El și face dreptate este primit de El. Și El a trimis fiilor lui Israel cuvântul, binevestind pacea prin Isus Hristos: Acesta este Domn peste toate” (Fapte 10,34-36). Iar în a doua lectură, Sfântul Paul – și cu Sfântul Paul, defunctul nostru Papă – ne îndeamnă cu glas înalt: „Frații mei iubiți și mult doriți, bucuria și cununa mea, așa să stați întru Domnul, iubiții mei” (Filipeni 4,1).

Urmează-mă! Alături de porunca de a păstori turma, Cristos i-a vestit lui Petru martiriul său. Cu aceste cuvinte, care conchid și rezumă dialogul despre iubire și despre mandatul de păstor universal, Domnul amintește de un alt dialog, care a avut loc în timpul Ultimei Cine. Acolo Isus a spus: „Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni”. Petru l-a întrebat: „Doamne, unde Te duci?” Isus i-a răspuns: „Unde Mă duc Eu, tu nu poți să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma” (Ioan 13,33-36). De la Cină Isus s-a dus spre Cruce, s-a dus spre înviere – a intrat în misterul pascal; Petru nu putea încă să îl urmeze. Acum – după înviere – a venit acest moment, a venit acest „mai târziu”. Păstorind turma lui Cristos, Petru intră în misterul pascal, merge spre cruce și spre înviere. Domnul spune aceasta prin următoarele cuvinte: „Când erai mai tânăr, te încingeai singur și umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești” (Ioan 21,18). În prima perioadă a pontificatului său, încă tânăr și plin de energie, Sfântul Părinte, călăuzit de Cristos, mergea până la capătul pământului. Apoi însă, el a intrat tot mai mult în comuniune cu suferințele lui Cristos; tot mai mult a înțeles adevărul cuvintelor: „altul te va încinge”. Și tocmai în această comuniune cu Domnul aflat în suferință, neobosit și cu o intensitate înnoită, el a vestit Evanghelia, misterul iubirii care merge până la capăt (cf. Ioan 13,1).

El a interpretat pentru noi misterul pascal ca un mister al divinei îndurări. În ultima sa carte, a scris: Limita impusă răului „este în final Îndurarea Divină” (Memorie și identitate). Și reflectând asupra atentatului, spunea: „Cristos, suferind pentru noi toți, a dat un nou sens suferinței; a introdus-o într-o nouă dimensiune, într-o nouă ordine: cea a iubirii… Suferința este cea care arde și consumă răul cu flacăra iubirii și poate să facă să rodească binele chiar și din păcat”. Însuflețit de această viziune, Papa a suferit și a iubit în comuniune cu Cristos, și de aceea mesajul suferinței sale și al tăcerii sale s-a dovedit atât de elocvent și de rodnic.

Îndurarea Divină: Sfântul Părinte a găsit reflectarea cea mai pură a îndurării lui Dumnezeu în Maica Domnului. El, care și-a pierdut mama la o vârstă fragedă, a iubit-o cu atât mai mult pe Maica divină. A auzit cuvintele Domnului răstignit ca și cum i-ar fi fost adresate lui personal: „Iată Mama ta”. Și a făcut asemenea apostolului iubit: a primit-o în intimitatea ființei sale, în casa sa (Ioan 19,27) – Totus tuus. Și de la mamă a învățat să se conformeze pe sine după Cristos.

Pentru noi toți rămâne de neuitat cum, în această ultimă Duminică Pascală a vieții sale, Sfântul Părinte, marcat de suferință, a apărut încă o dată la fereastra Palatului Apostolic și pentru ultima oară a dat binecuvântarea Urbi et Orbi. Putem fi siguri că iubitul nostru Papă stă acum la fereastra casei Tatălui, ne vede și ne binecuvântează. Da, binecuvântează-ne, Sfinte Părinte. Încredințăm sufletul tău drag Maicii lui Dumnezeu, Mamei tale, care te-a călăuzit în fiecare zi și care te va călăuzi acum în gloria eternă a Fiului ei, Domnul nostru Isus Cristos. Amin.

Autor: Cardinalul Joseph Ratzinger
Traducător: Radu și Oana Capan
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 08.04.2005
Publicarea pe acest sit: 08.04.2005
Etichete: ,

Lasă un răspuns