Predica la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea

Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea
Piața San Pietro, 1 mai 2011

Iubiți frați și surori,

În urmă cu șase ani eram în această piață pentru a celebra funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. Era profundă durerea datorită pierderii, dar și mai mare era sentimentul unui har imens care învăluia Roma și lumea întreagă: harul care era ca rodul unei întregi vieți a iubitului meu Predecesor, și în special al mărturiei sale în suferință. Deja în ziua aceea noi simțeam plutind parfumul sfințeniei sale, și Poporul lui Dumnezeu a manifestat în multe moduri venerația sa față de el. Pentru aceasta am voit ca, în respectul cuvenit față de normativa Bisericii, cauza lui de beatificare să poată înainta cu celeritate discretă. Și iată că ziua așteptată a sosit; a sosit repede, pentru că așa i-a plăcut Domnului: Ioan Paul al II-lea este fericit!

Doresc să adresez salutul meu cordial vouă tuturor care, pentru această fericită circumstanță, ați venit așa de numeroși la Roma din toate părțile lumii, Domnii Cardinali, Patriarhi ai Bisericilor Orientale Catolice, Confrații întru Episcopat și întru Preoție, Delegațiile Oficiale, Ambasadorii și Autoritățile, persoanele consacrate și credincioșii laici, și îl extind la cei care sunt uniți cu noi prin radio și televiziune.

Duminica aceasta este a doua a Paștelui, pe care fericitul Ioan Paul al II-lea a intitulat-o Duminica Milostivirii Divine. De aceea a fost aleasă această dată pentru Celebrarea de astăzi, pentru că, printr-un plan providențial, Predecesorul meu și-a dat lui Dumnezeu duhul chiar în seara ajunului acestei duminici. În afară de asta, astăzi este prima zi din luna mai, luna Mariei; și este și comemorarea sfântului Iosif muncitorul. Aceste elemente contribuie la îmbogățirea rugăciunii noastre, ne ajută pe noi care încă mai suntem pelerini în timp și în spațiu; în timp ce în Cer, este mult diferită sărbătoarea printre Îngeri și Sfinți! Și totuși, unul singur este Dumnezeu, și unul este Cristos Domnul, care ca o punte unește pământul și Cerul, și noi în acest moment ne simțim mai mult ca oricând apropiați, aproape părtași de Liturgia cerească.

„Fericiți cei care nu au văzut și au crezut!” (In 20,29). În Evanghelia de astăzi Isus rostește această fericire: fericirea credinței. Ea ne uimește în mod deosebit, pentru că suntem adunați tocmai pentru a celebra o Beatificare, și încă și mai mult pentru că astăzi este proclamat Fericit un Papă, un Succesor al lui Petru, chemat să-i întărească în credință pe frați. Ioan Paul al II-lea este fericit datorită credinței sale, puternice și generoase, apostolice. Și imediată ne amintim de cealaltă fericire: „Fericit ești tu, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea și sângele ți-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri” (Mt 16,17). Ce anume i-a revelat Tatăl ceresc lui Simon? Că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu. Prin această credință Simon devine „Petru”, stânca pe care Isus poate să edifice Biserica sa. Fericirea veșnică a lui Ioan Paul al II-lea, pe care astăzi Biserica are bucuria de a o proclama, se află în întregime în aceste cuvinte ale lui Cristos: „Fericit ești tu, Simon” și „Fericiți cei care nu au văzut și au crezut!”. Fericirea credinței, pe care și Ioan Paul al II-lea a primit-o în dar de la Dumnezeu Tatăl, pentru edificarea Bisericii lui Cristos.

Însă gândul nostru merge la o altă fericire, care în Evanghelie le precede pe toate celelalte. Este aceea a Fecioarei Maria, Mama Răscumpărătorului. Ei, care tocmai l-a zămislit pe Isus în sânul ei, sfânta Elisabeta îi spune: „Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul” (Lc 1,45). Fericirea credinței își are modelul în Maria, și toți suntem fericiți că beatificarea lui Ioan Paul al II-lea are loc în prima zi a lunii mariane, sub privirea maternă a Celei care, cu credința sa, a susținut credința Apostolilor, și încontinuu susține credința succesorilor lor, în special a celor care sunt chemați să stea la catedra lui Petru. Maria nu apare în relatările despre învierea lui Cristos, dar prezența ei este ca ascunsă pretutindeni: ea este Mama, căreia Isus a încredințat pe fiecare dintre discipoli și întreaga comunitate. Îndeosebi, observăm că prezența efectivă și maternă a Mariei este înregistrată de sfântul Ioan și de sfântul Luca în contextele care le preced pe cele din Evanghelia de astăzi și din prima Lectură: în relatarea morții lui Isus, unde Maria apare la picioarele crucii (cf. In 19,25); și la începutul Faptelor Apostolilor, care o prezintă în mijlocul discipolilor adunați în rugăciune în cenacol (cf. Fap 1,14).

Și Lectura a doua de astăzi ne vorbește despre credință, și chiar sfântul Petru, plin de entuziasm, scrie indicând celor nou-botezați motivele speranței lor și ale bucuriei lor. Îmi place să accentuez că în acest text, la începutul Primei Scrisori, Petru nu se exprimă în mod exortativ, ci indicativ; de fapt, el scrie: „Vă bucurați” – și adaugă: „Pe el, fără să-l fi văzut, îl iubiți; fără a-l vedea, dar crezând în el, tresăriți de o bucurie negrăită și preamărită, încredințați că veți ajunge la țelul credinței voastre: mântuirea sufletelor” (1Pt 1,6.8-9). Totul este la indicativ, pentru că există o nouă realitate, generată de învierea lui Cristos, o realitate accesibilă credinței. „Domnul a făcut acest lucru – spune Psalmul (118,23) – și este minunat în ochii noștri”, ochii credinței.

Iubiți frați și surori, astăzi strălucește în ochii noștri, în deplina lumină spirituală a lui Cristos înviat, figura iubită și venerată a lui Ioan Paul al II-lea. Astăzi numele lui se adaugă la ceata Sfinților și Fericiților pe care el i-a proclamat în timpul celor aproape 27 de ani de pontificat, amintind cu putere de vocația universală la măsura înaltă a vieții creștine, la sfințenie, așa cum afirmă Constituția conciliară Lumen gentium despre Biserică. Toți membrii Poporului lui Dumnezeu – Episcopi, preoți, diaconi, credincioși laici, călugări, călugărițe – suntem în drum spre patria cerească, unde ne-a precedat Fecioara Maria, asociată în mod singular și desăvârșit la misterul lui Cristos și al Bisericii. Karol Wojtyla, mai înainte ca Episcop Auxiliar și apoi ca Arhiepiscop de Cracovia, a participat la Conciliul Vatican II și știa bine că a dedica Mariei ultimul capitol din Documentul despre Biserică însemna a o așeza pe Mama Răscumpărătorului ca imagine și model de sfințenie pentru orice creștin și pentru întreaga Biserică. Această viziune teologică este aceea pe care fericitul Ioan Paul al II-lea a descoperit-o tânăr fiind și apoi a păstrat-o și a aprofundat-o toată viața. O viziune care se rezumă în icoana biblică a lui Cristos pe cruce având-o alături pe Maria, mama sa. O icoană care se găsește în Evanghelia lui Ioan (19,25-27) și este rezumată în stema episcopală și apoi papală a lui Karol Wojtyla: o cruce de aur, o „M” jos în dreapta, și motoul „Totus tuus„, care corespunde celebrei expresii a sfântului Ludovic Maria Grignon de Montfort, în care Karol Wojtyla a găsit un principiu fundamental pentru viața sa: „Totus tuus egos sum et omnia mea tua sunt. Accipio Te in mea omnia. Praebe mihi cor tuum, Maria – Sunt cu totul al tău și tot ceea ce este al meu este al tău. Te iau ca tot binele meu. Dă-mi inima ta, Marie” (Tratat despre adevărata evlavie față de Sfânta Fecioară, nr. 266).

În Testamentul său, noul Fericit a scris: „Când în ziua de 16 octombrie 1978 conclavul cardinalilor l-a ales pe Ioan Paul al II-lea, Primatul Poloniei cardinalul Stefan Wyszynski mi-a spus: „Misiunea noului papă va fi să introducă Biserica în al Treilea Mileniu””. Și adăuga: „Doresc încă o dată să exprim recunoștință Duhului Sfânt pentru marele dar al Conciliului Vatican II, căruia împreună cu întreaga Biserică – și mai ales cu întregul episcopat – mă simt dator. Sunt convins că încă mult timp va fi dat noilor generații să ia din bogățiile pe care acest Conciliu din secolul al XX-lea ni le-a dăruit. Ca episcop care am participat la evenimentul conciliar de la prima până la ultima zi, doresc să încredințez acest mare patrimoniu tuturor celor care sunt sau vor fi în viitor chemați să-l realizeze. Cât mă privește, îi mulțumesc veșnicului Păstor care mi-a permis să slujesc această cauză foarte mare în decursul tuturor anilor pontificatului meu”. Și care este această „cauză”? Este aceeași pe care Ioan Paul al II-lea a enunțat-o la prima Liturghie solemnă în Piața Sfântul Petru, cu memorabilele cuvinte: „Nu vă temeți! Deschideți, ba mai mult, deschideți larg porțile lui Cristos!”. Ceea ce nou-alesul Papă le cerea tuturor, el însuși a făcut cel dintâi: a deschis lui Cristos societatea, cultura, sistemele politice și economice, inversând cu forța unui gigant – forță care îi venea de la Dumnezeu – o tendință care putea să pară ireversibilă.

[În limba polonă: Cu mărturia lui de credință, de iubire și de curaj apostolic, însoțită de o mare încărcătură umană, acest exemplar fiu al națiunii poloneze i-a ajutat pe creștinii din toată lumea să nu le fie teamă să spună că sunt creștini, că aparțin Bisericii, să vorbească despre Evanghelie. Într-un cuvânt: ne-a ajutat să nu ne fie teamă de adevăr, pentru că adevărul este garanție de libertate].

Și mai mult în sinteză: ne-a redat forța de a crede în Cristos, deoarece Cristos este Redemptor hominis, Răscumpărătorul omului: tema primei sale Enciclice și firul conducător al tuturor celorlalte.

Karol Wojtyla a urcat pe scaunul lui Petru aducând cu el profunda sa reflecție despre confruntarea dintre marxism și creștinism, centrată pe om. Mesajului lui a fost acesta: omul este calea Bisericii, iar Cristos este calea omului. Cu acest mesaj, care este marea moștenire a Conciliului Vatican II și a conducătorului acestuia, Slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea a condus Poporul lui Dumnezeu ca să treacă pragul celui de-al Treilea Mileniu, pe care tocmai grație lui Cristos el a putut să-l numească „pragul speranței”. Da, prin acest drum lung de pregătire pentru Marele Jubileu, el a dat Creștinismului o reînnoită orientare spre viitor, viitorul lui Dumnezeu, transcendent față de istorie, dar care are totuși incidență asupra istoriei. Acea încărcătură de speranță care a fost cedată într-un anumit mod marxismului și ideologiei progresului, el a revendicat-o în mod legitim creștinismului, restituindu-i fizionomia autentică a speranței, care trebuie trăită în istorie cu un spirit de „advent” („venire”), într-o existență personală și comunitară orientată spre Cristos, plinătate a omului și împlinire a așteptărilor sale de dreptate și de pace.

În sfârșit, aș vrea să-i aduc mulțumire lui Dumnezeu și pentru experiența personală pe care mi-a acordat-o, de a colabora îndelung cu fericitul Papă Ioan Paul al II-lea. Deja înainte avusesem ocazia de a-l cunoaște și de a-l stima, însă din anul 1982, când m-a chemat la Roma ca Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței, timp de 23 de ani am putut să fiu aproape de el și să respect tot mai mult persoana sa. Slujirea mea a fost susținută de profunzimea sa spirituală, de bogăția intuițiilor sale. Exemplul rugăciunii sale m-a uimit și m-a edificat mereu: el se cufunda în întâlnirea cu Dumnezeu, chiar și în mijlocul multiplelor obligații ale ministeriului său. Și apoi mărturia lui în suferință: Domnul l-a despuiat încet-încet de toate, dar el a rămas mereu o „stâncă”, așa cum l-a voit Cristos. Umilința sa profundă, înrădăcinată în unirea intimă cu Cristos, i-a permis să continue să conducă Biserică și să dea lumii un mesaj și mai elocvent chiar în timpul în care forțele fizice îl părăseau. Astfel el a realizat în mod extraordinar vocația oricărui preot și episcop: să devină una cu acel Isus, pe care zilnic îl primește și îl oferă în Euharistie.

Fericit ești tu, iubite Papă Ioan Paul al II-lea, pentru că ai crezut! Continuă – te rugăm – să susții din Cer credința Poporului lui Dumnezeu.

La sfârșitul omiliei, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a adăugat:

„De atâtea ori ne-ai binecuvântat în această piață din Palat. Astăzi, te rugăm, Sfinte Părinte, să ne binecuvântezi. Amin”.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 01.05.2011
Publicarea pe acest sit: 02.05.2011
Etichete: ,

Lasă un răspuns