Predica IPS Lucian la sfinţirea mănăstirii Congregaţiei Maicii Domnului

Predica IPS Lucian Mureșan
Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
la sfințirea mănăstirii Congregației Maicii Domnului

„Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare,
bucurie a vestit la toată lumea:
că din tine a răsărit Soarele Dreptății,
Cristos Dumnezeul nostru…”
(Troparul Sărbătorii).

Înaltpreasfinția Voastră,
Preasfințiile Voastre,
Iubiți frați preoți,
Preacuvioasă soră Maria Paula, Superioara generală a Congregației Surorilor Maicii Domnului,
Preacuvioase și cuvioase surori,
Iubiți invitați și buni credincioși,

Știm că, după tradiția Bisericii de rit bizantin, anul nou bisericesc începe la 1 septembrie și se termină la 31 august. În aceste două luni ale anului, Biserica a statornicit două sărbători mariane de căpetenie: Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică (8 septembrie) și Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare (15 august). De fapt, întregul an liturgic bisericesc, în cursul căruia sărbătorim taina răscumpărării noastre descoperită și săvârșită de Domnul nostru Isus Cristos, este cuprins între două sărbători ale Maicii Domnului. Faptul acesta semnifică: Preacurata Fecioară Maria nu este separată de Cristos și de Biserica Sa; ea ni-L arată pe Cristos, ne conduce la El, fiind Mama Lui și-n același timp, Mama Bisericii. Ea, pe Cel nevăzut îl arată, pe Cel fără de început îl începe, pe Cel neîncăput îl încape în feciorescu-i pântece.

Deși nu se poate stabili un punct cronologic precis referitor la Nașterea Mariei, totuși realitatea este că „la orizontul mântuirii Maria a apărut înaintea lui Cristos”, fiind rodul unei sfinte așteptări a vrednicilor părinți Ioachim și Ana. Sfântul Apostol Pavel, sondând misterul mântuirii noastre, vorbește despre „plinirea timpului”, adică despre un timp maturat, copt, un timp hotărât de Dumnezeu pentru a trimite pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege (cf Gal 4,4). Prin urmare, venirea mântuitoare a lui Emanuel presupune nașterea și prezența celei „pline de har”, a celei pregătite pentru aceasta, a celei profețite încă de la începutul zidirii că va zdrobi capul șarpelui infernal, într-o dușmănie ce nu cunoaște nici un armistițiu (cf Fac 3,15).

O sărbătorim astăzi pe Maica Domnului de ziua ei de naștere; îi facem slujbe frumoase, îi cântăm și o rugăm. O mai sărbătorim de atâtea ori peste an. Nu știm să facem nici o slujbă fără ea. Ne putem întreba: Ce rol mai are Maica Domnului astăzi, în viața Bisericii și a fiecărui credincios? „Maria nu-și are locul numai în trecut, nici numai în înălțimea cerurilor, în intimitatea lui Dumnezeu; ea este și rămâne prezentă și activă în actualul moment istoric; ea este și astăzi persoana care acționează”, afirmă cardinalul Ratzinger.

Sfânta Fecioară fiind „model” și „prototip” al credinței Bisericii, cooperează într-o manieră cu totul personală „la nașterea și la creșterea fiilor și fiicelor Maicii Biserici” (RM,44). Ea este tot mai necesară în viața creștinilor, pentru că a devenit tot mai incomodă. Credința ei șochează pe mulți care trăiesc în beznele necredinței; umilința ei nu prea își mai găsește ecou între atâtea ucigătoare orgolii ale oamenilor chemați ca să fie frați; curăția ei neliniștește nu numai pe mamele care se fac ucigătoare de vieți, dar și pe tinerele și tinerii care ar trebui să strălucească de curăție și de nevinovăție; virtuțile ei excepționale nu o plasează în irealitate, ci o determină să se coboare, să apară fiilor ei preaiubiți pentru a-i convinge cât este de frumoasă, cât este de credincioasă, cât este de bună, cât este de sfântă, cât este de milostivă față de toți oamenii; pentru a ne convinge pe toți, cât este de bine să revii și să rămâi în brațele mamei, la sânul ei, la Inima ei!

Pentru aceasta troparul sărbătorii susține că nașterea Mariei procură bucurie la toată lumea, pentru că ea ne împroprietărește mereu lui Cristos. Pe lângă alte multe oficii mariane, rugăciunea Rozariului – și spun aceasta pentru că suntem în cursul unui an declarat a fi al Rozariului! – rugăciune atât cristologică cât și mariologică, trebuie să revină în exercițiul vieții noastre spirituale. Noi toți, să luăm din nou în mâini cu încredere rozariul, redescoperindu-l în lumina Scripturii, în armonie cu liturgia, în contextul vieții de zi cu zi (cf RVM,43).

Iubiții mei,

De ziua de naștere a Sfintei Fecioara Maria ne-am făcut părtași bucuriei surorilor din Congregația Maicii Domnului, la sfințirea acestei mănăstiri, unde Treimea Sfântă este preamărită, unde Dumnezeiasca Euharistie este adorată, iar Maica Preacurată cinstită.

Mănăstirea este, parcă, o prezență a Împărăției, este locul unde cei sau cele ce viețuiesc acolo petrec „într-o singură inimă și un singur suflet” (Fap 4,32); este un spațiu delimitat de cel al lumii, în centrul căruia se află sanctuarul, unde se celebrează misterele Împărăției, iar de jur împrejur sunt dispuse chiliile viețuitorilor, care, ca și soldații, stau în jurul Tronului, într-o ordine, disciplină și ascultare deplină. Aici totul este spre slava lui Dumnezeu: rugăciunea și munca, contemplația și acțiunea, toate se împletesc într-un ritm stabilit de Regula vieții călugărești, așa încât credincioșii vin la mănăstire pentru a întâlni cele pe care nu le întâlnesc în lume. Mănăstirea devine o oază de răcoare după năduful problemelor lumii, un izvor limpede și cristalin după ostenelile istovitoare și deseori doborâtoare de vieți, un loc al întâlnirii cu Dumnezeu și cu oamenii, în acea kinonie de care lumea are tot mai mare nevoie.

Aici, dragi surori, ați întemeiat un așezământ al unității întreolaltă și cu Dumnezeu, având toate împreună: același acoperiș, o unică poartă, o singură masă, toate ordonate aproape liturgic, pentru a exprima unitatea familiei voastre călugărești, uniformitatea în veșmânt și în calitatea vieții spirituale, totul ordonat de ascultarea Regulei și a superioarei; o viață neobișnuită pentru oamenii obișnuiți, o viață obișnuită pentru toți cei ce-L caută pe Dumnezeu.

Aduceți-vă aminte astăzi de fondatorul Congregației voastre, vrednicul de pomenire Mitropolitul Blajului Vasile Suciu, care întreaga viață și-a închinat-o Domnului și Bisericii Sale. „Biserica, spunea el, este unirea sinceră a celor care nu caută altceva decât voia lui Dumnezeu, fiind gata să sufere pentru credință”. Aceste cuvinte au valoare de testament.

Biserica și țara au nevoie de voi, de jertfele voastre, de truda voastră, de ascultarea și smerenia voastră. Rămâneți ca o cunună de rozar neîntrerupt în viața Bisericii noastre, trăindu-vă, împreună cu Maria, misterele de bucurie, lumină, durere și mărire. Porniți din nou de la Cristos! Aceasta înseamnă a proclama că viața consacrată este urmarea specială a lui Cristos, amintire vie a modului de existență și de acțiune a lui Isus, Cuvântul întrupat, față de Tatăl și de frații Săi (cf VC,22).

Mulțumesc, Preasfinția Voastră Florentin, pentru oferirea acestei ocazii de împreună celebrare, spre bucuria Inimii lui Isus și a Inimii Neprihănite a Mariei. Fiți binecuvântați cu haruri speciale de la Cel de Sus, prin Maria, toți cei veniți la această solemnitate.

Cu Blândul Isus, să ne binecuvânteze Fecioara, de sus!

Autor: IPS Lucian Mureșan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 08.09.2003
Publicarea pe acest sit: 08.09.2003
Etichete: ,

Lasă un răspuns