Predica IPS Lucian la comemorarea de la Sighet

Cuvânt de învățătură al IPS Lucian Mureșan
Arhiepiscop de Alba-Iulia și Făgăra,
Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice
la comemorarea de la Sighet
sâmbătă, 27 septembrie 2003

Înaltpreasfinția Voastră,
Preasfințiile Voastre,
Preacucernici frați preoți,
Iubiți credincioși, mărturisitori ai lui Cristos Cel răstignit și înviat,

Doresc să introduc acest discurs al meu, ocazionat de pelerinajul nostru la Cimitirul Săracilor din Sighet, cu câteva versete luate din Cartea Apocalipsului Sfântului Ioan Evanghelistul, capitolul 7 (versetele 9, 13-17): „După acestea m-am uitat și iată mulțime multă, pe care nimeni nu putea să o numere, din tot neamul și semințiile și popoarele și limbile, stând înaintea tronului și a mielului, îmbrăcată în veșminte albe și având în mână ramuri de finic… Iar unul dintre bătrâni a deschis gura și mi-a zis: Aceștia care sunt îmbrăcați în veșminte albe, cine sunt și de unde au venit? Zis-am către el: Doamne, Tu știi. El mi-a răspuns: Aceștia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sângele Mielului. Pentru aceea sunt înaintea tronului și slujesc lui Dumnezeu ziua și noaptea… Nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei și nici o arșiță; căci Mielul, Cel ce stă la mijlocul tronului, îi va paște pe ei și-i va duce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor”.

Găsesc potrivite aceste cuvinte ale Cărții, proclamate pe acest pământ în care sunt ascunse în gropile comune, creație a unui regim distrugător în închisoarea morții, osemintele episcopilor Valeriu Traian Frențiu, Tit Liviu Chinezu, Anton Durcovici, precum și osemintele atâtor vrednici bărbați ai țării românești, care au avut curajul să se opună unui regim totalitar, impropriu firii poporului nostru. Într-o asemenea groapă comună se află și scumpele rămășițe pământești ale episcopului arhanghel Nelucu Suciu, trecut la Veșnicul Tată, prin proba de foc a martiriului, la 27 iunie 1953.

În acest An Jubiliar pentru Provincia noastră Mitropolitană Greco-Catolică, la 150 de ani de Mitropolie la Blaj, am venit să ne închinăm jertfei episcopului pomenit, Ioan Suciu, la 50 de ani de la trecerea sa în veșnicie.

Textul citat din Apocalips prezintă interesul pentru descoperirea originii mulțimii imense, „pe care nimeni nu putea să o numere”, adunată din toate popoarele și semințiile pământului, care avea veșminte albe și era cu ramuri de finic în mâini. Răspunsul Domnului este că ei veneau „din strâmtorarea cea mare”. Comentatorii Apocalipsului nu-i văd aici numai pe cei care vor mărturisi la sfârșitul timpului, ci pe toți cei care au mărturisit de la începuturile creștinismului până la sfârșit, când va fi lupta cea mare a lui Antihrist. Aceștia, care și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe prin sângele Mielului, sunt fericiți în cer, unde nu mai flămânzesc, nu mai însetează, nu mai rabdă nici o privațiune, ci stau în fața Mielului.

Catehismul Bisericii Catolice definește martiriul ca fiind „mărturia supremă dată adevărului credinței; el desemnează o mărturie care merge până la moarte. Martirul îi dă mărturie lui Cristos, mort și înviat, cu care este unit prin iubire. Dă mărturie adevărului credinței și învățăturii creștine. Îndură moartea printr-un act de tărie”. „Lăsați-mă să fiu pradă fiarelor; prin ele îmi va fi dat să ajung la Dumnezeu”, spunea Sfântul Martir Ignațiu din Antiohia. „Vă rog, nu supărați pe instrumentele lui Dumnezeu, pentru mântuirea sufletului meu și pentru mântuirea Bisericii și a neamului”, spunea Ioan Suciu, în ultimele zile ale vieții sale, celorlalți episcopi închiși împreună cu el, și care voiau să protesteze pentru că un colonel l-a bruscat greu, Ioan Suciu fiind foarte bolnav.

Nu este deloc greu să descoperim chipul martiriului vieții episcopului Suciu. În toamna nefastului an 1948, acesta ținea predici în Catedrala din Blaj sau în vizitele canonice pe care le făcea, pregătind pe credincioși pentru marele examen. Termenii în care vorbea nu admiteau nici un compromis, nici o dezertare și nici o interpretare. „Să nu vă tulburați, să nu vă smintiți dacă mă veți vedea legat în lanțuri, târât pe străzi… Biserica noastră Greco-Catolică așteaptă de sute de ani să vină aceste timpuri… timpuri de prigoană, din care să iasă biruitoare! Iată, au venit! Rămâneți tari! Biserica lui Cristos a fost totdeauna încercată. Este semnul Bisericii adevărate. Dar ea va învinge!” spunea în predicile sale.

Pentru cine și pentru ce a depus mărturie Ioan Suciu? Pentru Cristos și Biserica Sa, una, sfântă, catolică și apostolică. În toiul persecuțiilor declanșate cu atâta furie, Papa Pius al XII-lea adresează Scrisoarea apostolică „Veritatem facientes”, episcopilor, preoților și poporului român în comuniune de credință cu Scaunul Romei, la 27 martie 1952: „Continuați deci, așa cum faceți și acum, să răbdați cu neclintită tărie sufletească persecuțiile, suferințele, temerile; continuați mai degrabă să suportați exilul, închisoarea și pierderea bunurilor voastre, decât să trădați credința și să rupeți sau să slăbiți legătura foarte strânsă care vă unește cu scaunul Principelui apostolilor. Să fiți siguri că niciodată nu vă va lipsi ajutorul divin, implorat prin rugăciuni”. Toate aceste îndemnuri încurajatoare ale Papei, episcopul Ioan Suciu le-a împlinit și i-a îndemnat și pe alții să le îndeplinească.

Procesul de canonizare, a lui și a altor episcopi catolici mărturisitori din România, este în curs. Avem, cu această ocazie, imaginea cu rugăciunea pentru ridicarea la cinstea altarelor a episcopului Ioan Suciu, pe care vă îndemn să o spuneți în fiecare zi, adăugând și numele celorlalți șase episcopi mărturisitori. Făcând aceasta, împlinim un îndemn ce conturează și dezvăluie profetismul vieții și cuvântului episcopului Ioan Suciu, profetism ce se plinea în martirajul Bisericii Române Unite cu Roma. El spunea în vara anului 1948: „Bisericii Române Unite îi lipsește încă frumusețea martiriului și a prigoanei, îi lipsesc încă rănile Mântuitorului; fără de ele, lumina Bisericii noastre rămâne ascunsă sub obroc. Numai prigoana ne va putea da sfinți și va putea arăta lumii ceea ce suntem: fii și apostoli ai Bisericii adevărate”.

Dragii mei, așa precum Cristos Domnul, pentru mântuirea lumii, nu a respins suferința, Crucea, moartea, ci le-a acceptat, transformându-le în pricină de sfințire și de mântuire, tot așa Ioan Suciu găsește necesară prigoana pentru a avea sfinți. Ne dăm seama oare, ce înseamnă pentru Biserica noastră să-i avem pe acești eroi ai credinței declarați sfinți, într-o zi, pe care o dorim să fie cât mai apropiată? În condițiile actuale, când asistăm la felurite tandemuri ascunse sau date pe față, între feluriții factori de putere materialistă sau spirituală, – și mă refer acum, pentru că este foarte aproape de acest loc, Săpânța! – acești sfinți ne-ar fi de mare și prețios ajutor.

„Nu vă lăsați amăgiți de vorbe, de comitete, de vești, de minciuni, ci stați tari, neclintiți, statornici în credința pentru care au sângerat moșii și strămoșii noștri… Vă vor amenința, vă vor bate, vă vor duce la judecăți și înaintea judecătorilor”, scria, tot profetic, episcopul martir. Pentru a te menține într-o asemenea statură, metodele omenești nu folosesc la nimic. „Într-o luptă ca aceasta care se dă pe teren spiritual, când credința însăși este atacată atitudinea noastră, armele de luptă, mijloacele de rezistență și apostolat trebuie să fie supranaturale. O să fim învinși de la început dacă ne gândim că vom lupta cu minciuni, cu socoteli omenești și compromisuri. Trebuie să ne folosim de mijloacele supranaturale: Sfintele Taine, rugăciunile, sacrificiile, totul sub steagul Inimii Neprihănite a Maicii Domnului, Regina Apostolilor”, scria episcopul.

Întrucât cele spuse altădată de Ioan Suciu se întâlnesc ca realități în actualitatea Bisericii noastre, este de prisos să ne mai punem întrebarea de ce ne mai aducem mereu aminte de el, de ce-l sărbătorim, de ce ne rugăm să fie declarat Sfânt?

Dacă mulți dintre cei ce erau tinerii de altădată, atât de dragi inimii lui, astăzi pot să depună mărturii, nu-i mai puțin adevărat că tinerii noștri de astăzi au nevoie de episcopul Ioan Suciu, de scrierile lui care invită la eroism și la urmarea lui Cristos. Mamele și tații zilelor noastre au foarte mare nevoie de lucrarea sa „Mama”, pentru a fi apostolii vieții și ai demnității familiei, atât de atacate de duhul răului.

„Rănile Domnului” Isus mai sângerează încă în lumea ostilă tot mai fățiș sacrului și liturgiei, ostilă tot mai mult armoniei, păcii și toleranței între oamenii frați.

Atunci: de ce ne-am adunat, mai de aproape sau mai de departe pentru a-l cinsti pe Ioan Suciu? Pentru că mesajul vieții, a apostolatului său, a martiriului său, este deosebit de actual. Dorim, „cu o singură gură și cu o singură inimă” să depunem, împreună cu Episcopul Ioan Suciu, mărturia noastră de credință și fidelitate statornică față de Cristos, unicul Domn și Mântuitor, față de Biserica cea una, condusă de Urmașul lui Petru. Dorim să spunem tuturor celor ce dețin autoritate în această țară și în lume, că Biserica Română Unită cu Roma nu dorește altceva decât să-și poată desfășura în liniște și pace activitatea pastoral-misionară în sânul acestui popor, în sânul căruia a apărut, a adus roade din belșug și a primit cununa martiriului.

Preasfințite părinte Ioan Suciu, preasfințiți părinți Valeriu Traian Frențiu, Tit Liviu Chinezu și Anton Durcovici, ne rugăm să fiți sfinți. Mijlociți pentru noi de la Isus cel mâhnit și părăsit prin păcatele noastre și ale lumii întregi, harurile necesare pentru a ne converti mereu și pentru a fi martori ai prezenței Spiritului lui Dumnezeu în inimile noastre și în lucrul mâinilor noastre. Tu, Marie Neprihănită, Regina Roazariului, condu-ne la Isus, Izvorul harului și al vieții. Amin!

Autor: IPS Lucian Mureșan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 27.09.2003
Publicarea pe acest sit: 28.09.2003
Etichete:

Lasă un răspuns