Predica IPS Jean-Claude Perisset la sfinţirea de diaconi

Predica IPS Jean-Claude Perisset,
Nunțiu Apostolic în România,
la sfințirea de diaconi
Seminarul Franciscanilor Conventuali
Roman, 4 octombrie 2002

Excelență Monsenior Episcop de Iași,
Cucernice Părinte Provincial și Cucernici Preoți Franciscani,
Dragi Candidați la Ordinul Diaconatului,
Dragi Preoți, Călugări și Călugărițe,
Iubiți Frați și Surori în Cristos

„Voiți ca prin impunerea mâinilor mele și prin darul Duhului Sfânt să fiți consacrați pentru slujba Bisericii?”

1. – Această primă întrebare care va fi pusă de mine puțin mai târziu, dragi Candidați la Ordinul Diaconatului, face parte din introducerea ritului sacramental al Sfințirii voastre diaconale și, sintetizează misterul care se va desfășura în fața noastră. Să ne amintim de ce și cum au fost aleși primii Diaconi, pentru a înțelege mai bine ceea ce, în același mod, se întâmplă cu acești douăzeci de Frați ai noștri din Ordinul Fraților Franciscani Conventuali, aici la Roman.

Întoarcerea la origini ne permite nu numai să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru darul pe care el l-a făcut Bisericii lui Cristos prin tripla hirotonire de – Episcopi, Preoți și Diaconi -, dar și pentru a înțelege mai bine care este locul lor în Biserică. Așa vom putea și noi să ne inspirăm propriile noastre îndatoriri apostolice în Biserică – imitând pe primii Diaconi – pentru că Biserica evidențiază prezența lui Cristos care Slujește. Nu fără motiv Isus le-a zis Apostolilor săi: „cel mai mare dintre voi să devină ca și cel mai tânăr iar cel care conduce ca și cel care servește… Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujește” (Lc.22, 26-27). Iată mărturia deosebită pe care Diaconul o dă în Biserică, căci, după cum se înțelege din denumirea lui și chiar din formula de Consacrare, el este sfințit pentru a sluji: „Te rugăm, Doamne, trimite asupra lor pe Duhul Sfânt, ca fiind întăriți prin cele șapte daruri ale Duhului Tău, să-și poată îndeplini cu fidelitate misiunea lor de slujire”

Diaconul este deci Slujitor, imitându-l pe Cristos care „nu a venit să fie servit, ci să servească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Mt. 20, 28). În Faptele Apostolilor vedem că a fost necesară această funcție în sânul primei comunități de Ucenici a lui Cristos la Ierusalim, pentru a fi asigurată împărțirea bunurilor materiale la o parte dintre săraci și nevoiași, mai concret, la văduvele din grupul etnic grec. Este vorba de un răspuns concret la unele necesități pentru a exprima caritatea Bisericii. De fapt, primii șapte Diaconi aveau nume grecești (F. Ap. 6,5).

Dar, alegerea Diaconilor s-a făcut după o cugetare matură a Apostolilor care au spus: „Nu se cade ca noi să lăsăm cuvântul lui Dumnezeu pentru a ne ocupa de mese. Căutați dar, fraților, printre voi șapte bărbați cu nume bun, plini de Duh Sfânt și înțelepciune. Pe ei îi vom însărcina cu această obligație”(F 6, 2-3) și astfel au trecut de la împărțirea zilnică a bunurilor materiale la văduvele eleniste.

Trei lucruri sunt importante în această hotărâre:

  1. alegerea a fost făcută chiar de comunitate, pentru ca apoi să fie aprobată de Apostoli. Așa și astăzi, Episcopul îi întreabă pe cei care îi prezintă pe candidați dacă aceștia sunt demni în fața poporului creștin și mai ales îi întreabă pe cei care le-au fost mai apropiați de-a lungul formării lor. Am auzit-o chiar la începutul celebrării noastre.

  2. acești Candidați trebuie să se bucure de o bună reputație, să fie plini de Duh Sfânt și de înțelepciune. O reputație bună vine din comportamentul fiecăruia dintre voi în familiile voastre, în localitățile voastre de origine, în Comunitatea voastră franciscană și în viața de zi cu zi. Exprim recunoștința Bisericii, aici în fața părinților, fraților, surorilor voastre și parohilor voștri, pentru că v-au pregătit, încă din copilărie pentru misiunea la care Biserica astăzi vă chiamă. Știm cât de mult rău poate aduce Bisericii comportamentul greșit al unora, cum se întâmplă câte o dată din păcate. De aceea, să-i cerem Domnului să vă dea puterea necesară, și perseverență, pentru a putea îndeplini cu fidelitate această nouă misiune a voastră.

    A-ți primit pe Duhul Sfânt la botez, la mir, și ori de câte ori vă apropiați de Dumnezeu în sacramentul Euharistiei și al Spovezii, ca și prin cele șapte daruri pe care El însuși le face să coboare asupra voastră, astăzi în mod special când primiți Sacramentul Sfințirii Diaconale.

    Înțelepciunea, unul dintre cele șapte daruri, este menționată în mod special, pentru că cel care își asumă o responsabilitate în sânul Comunității de Credincioși, trebuie să se distingă printr-un comportament și o judecată inspirate de cunoaștere. Legat de aceasta amintim frumoasa rugăciune a lui Solomon în momentul în care trebuia să devină rege după moartea tatălui său David: „eu sunt foarte tânăr și nu știu să conduc … Dăruiește-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte și să judece pe poporul Tău și să deosebească ce este bine și ce este rău …” (III R 3, 7-9).

    Așa și voi, dragi candidați la Diaconat, să cereți această înțelepciune care vine din cer, care va fi în voi însăși prezența lui Cristos.

  3. La sfârșit are loc, impunerea mâinilor de către Apostoli, ca un mijloc de încredințare concretă a acestor șapte oameni pentru servirea meselor. Același lucru se întâmplă acum cu voi, dragi candidați la Ordinul Diaconatului; și ca succesor al Apostolilor, în Biserica pe care o mărturisim „apostolica”, mă bucur să fiu astăzi pentru voi Episcopul care vă stabilește în acest Ordin diaconal, pentru binele întregii Biserici.

2. – Misiunea diaconului în Biserică a fost foarte repede extinsă, și de la servirea meselor a trecut în slujba Cuvântului lui Dumnezeu, și la cea a Euharistiei. Să ne amintim ce a spus Isus diavolului care îl ispitea: „Nu numai cu pâine trăiește omul, dar și cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4). De aceea, Faptele Apostolilor ne povestesc cum Diaconul Ștefan îl proclama pe Cristos ca Mântuitor, astfel încât rivalii săi „nu puteu ține piept înțelepciunii și spiritului cu care vorbea” (F 6,10). Aceasta însă l-a condus la martiriu (cfr. F 7). În același timp, Diaconul Filip făcea cateheză unui etiopian, mare dregător al reginei Etiopienilor, Candace, care l-a invitat să urce în carul lui pentru a-i explica profețiile Profetului Isaia în legătură cu slujitorul lui Dumnezeu, profeție realizată în Isus (cfr. F 8,26). Apoi Filip l-a botezat și a făcut din acest etiopian un ucenic.

Deci peste puțin veți fi întrebați dragi Candidați la Ordinul Diaconatului, dacă voiți să păstrați misterul credinței în inimi curate, așa cum Apostolul Paul îl invita pe ucenicul său, Timotei (cfr. I Tm 3,9), și să predicați această credință prin cuvânt și faptă, după învățătura Sfintei Evanghelii și tradiția Bisericii.
Sunteți chemați să-l slujiți pe Cristos stând lângă Preot în timpul celebrării Euharistice, ridicând împreună cu el potirul în mijlocul comunității în care se celebrează. Cu acest gest liturgic, voi, împreună cu Preotul, invitați întreaga comunitate să se ofere împreună cu Cristos Tatălui Ceresc, pentru ca „prin Cristos, cu Cristos și în Cristos să fie dată totă cinstea și mărirea, în unire cu Duhul Sfânt”. De aceea, prin exercitarea funcției voastre diaconale vă oferiți pe voi înșivă lui Dumnezeu ca jertfă împreună cu Cristos, pentru mântuirea lumii.

Înainte de împărtășanie, voi sunteți cei care îi invitați pe toți cei de față la celebrarea euharistică să-și dea un semn de pace. Prin această invitație, arătați că funcția voastră contribuie la consolidarea legăturilor dintre membrii Comunității, după cum au făcut-o primii șapte Diaconi, pentru ca să nu fie uitate la împărțirea ajutoarelor materiale văduvele eleniste.

În sfârșit, aveți și voi dreptul de a împărți credincioșilor Pâinea Vieții, dându-le lor Sfânta Împărtășanie, împreună cu Episcopul și Preotul. De la servirea meselor, ați ajuns să fiți slujitori ai Altarului lui Cristos, pentru a împărți Pâinea vie coborâtă din cer, care a voit să devină Pâinea Vieții noastre. De aceea, ultima întrebare care vă va fi adresată înainte de Consacrarea voastră va fi dacă voiți să vă orânduiți fără încetare viața după exemplul lui Cristos, al cărui Trup și Sânge îl veți purta la altar. Cine se apropie de Cristos cu căldură, împărțind Trupul și Sângele Său credincioșilor, va trebui să împărtășească cu totală dăruire misiunea sa de mântuire în lume.

Datorită slujirii liturgice care îl primește pe Diacon la altar, cum de alt fel toate activitățile sale apostolice, a doua întrebare care vă va fi adresată peste puțin va fi despre disponibilitatea voastră de a veni în ajutorul muncii preoțești și să promovați binele poporului creștin. Textul liturgic de la hirotonirea voastră spune că sunteți aleși la o slujire care se aseamănă cu cea a Leviților din Vechiul Testament, care îi ajutau pe Preoți la munca din Templul din Ierusalim.

3. – Întorcându-mă la motivul primar care i-a condus pe Apostoli la instituirea celor șapte Diaconi pentru a servi la mese, vedem că în istoria Bisericii misiunea Diaconului a fost în primul rând cea a servitorului de casă, care are grijă ca toți să aibă cele necesare pentru trai. De exemplu, Arhidiaconul de la Roma, ca Sfântul Laurențiu, care era administratorul bunurilor adunate pentru săraci și bolnavi. Astăzi, în Biserică, astfel de servicii sunt încredințate în primul rând – și nu în ultimul rând – Asociației Caritas din fiecare dieceză. Și totuși, astăzi ca Diaconi, mâine ca Preoți, veți avea mereu de lucru pentru ușurarea suferințelor multor oameni, începând prin a-i asculta cu răbdare, oferindu-le nu numai timpul vostru, dar și binevoitoarea voastră atenție.

Pentru ca toate acestea să fie atât în folosul Bisericii, cât și în favoarea propriei voastre sfințiri prin exercitarea muncii voastre, primiți harul lui Dumnezeu, cele șapte daruri ale Duhului Sfânt, care vă unește cu Cristos, Slujitorul lui Dumnezeu, care s-a jertfit nu pentru a-l preamări pe Tatăl ci pentru mântuirea lumii întregi. Dar cunoașteți bine zicala tradiției spirituale, care spune că „a-l sluji pe Dumnezeu înseamnă a domni împreună cu El”. Aceasta va fi amintită chiar în Rugăciunea Hirotonirii voastre, când i se cere lui Dumnezeu, pentru voi, toate vituțile necesare funcției voastre diaconale care se încheie cu rugăciunea „imitându-l pe Cristos care n-a venit să fie slujit ci să slujească, și astfel să se învrednicească a domni împreună cu El in ceruri”

Concluzie

Liturgia acestei Sfințiri diaconale, a Fraților Franciscani Conventuali, ni-l arată de asemenea pe Sfântul Francisc ca un model de Diacon. Știm că și el a fost sfințit Diacon, însă nu a vrut să continue până la preoție, pentru a putea desfășura mult mai liber această misiune a sa în slujba lui Cristos și a Bisericii. Dar, atât Preotul, cât și Episcopul rămân mereu slujitorii lui Dumnezeu și ai Bisericii, îndeplinind propria datorie. Ba mai mult, cu cât cineva își asumă responsabilitatea în Biserică, cu atât mai mult devine servitor, așa cum se spune despre Papa: „Servitorul Servitorilor lui Dumnezeu”. Știți de asemenea, dragi Diaconi, că după tradiția liturgică veche, Episcopul poartă sub ornatul preoțesc și tunica diaconală. Din păcate, aceasta se pierde, dar eu am trăit-o, cel puțin o dată, în ziua Hirotonirii mele episcopale de către Sfântul Părinte, în ziua de 6 ianuarie 1997, în Bazilica Sfântul Petru.

„Diacon” înseamnă „Slujitor”, să-l imităm pe Cristos care a Slujit, pentru a ne învrednici să domnim împreună cu El. Să ascultăm în încheiere o invitație pe care Papa Ioan Paul al II-lea ne-o face în Scrisoarea sa Apostolică „Novo Millennio ineunte”, invitație care corespunde cu prima misiune a Diaconului, ca model de pace în Comunitate prin însăși misiunea sa, de făcător de pace (cfr. Mt 5,9). Voi cita o mică parte din Scrisoarea numărul patruzecișitrei intitulată „Spiritualitatea comuniunii”, căci în calitate de Franciscani comunitățile voastre locale sunt invitate să răspândească această spiritualitate, căci Diaconii de la începutul Ordinului vostru au fost cei care au favorizat comuniunea în Comunitatea primitivă din Ierusalim, între eleniști și evrei. Papa scrie: „Înainte de a se programa inițiative concrete trebiue să se promoveze o spiritualitate de comuniune, făcând-o să apară ca principiu educativ în toate locurile unde se formează omul și creștinul, unde se educă slujitorii altarului, cei consacrați, lucrătorii pastorali, unde se formează familiile și comunitățile. Spiritualitatea de comuniune înseamnă, înainte de toate, o privire a inimii îndreptată asupra misterului Sfintei Treimi care locuiește în noi și a cărei lumină trebuie să fie percepută și pe chipul fraților care ne stau alături” (NMI, nr. 43).

De aceea, dragi candidați la Diaconat, dragi Frați și Surori, așa să facem, și susținuți de exemplul Părintelui nostru, Sfântul Francisc, vom fi adevărați Slujitori ai lui Cristos pentru a domni împreună cu El în ceruri, asemenea lui prin salutul său:

Pace și bine!

Amin!

Autor: IPS Jean-Claude Perisset
Copyright: Catholica.ro
Publicarea în original: 04.10.2002
Publicarea pe acest sit: 06.10.2002
Etichete: ,

Lasă un răspuns