Predica IPS Jean-Claude Perisset în duminica Învierii Domnului

Predica IPS Jean-Claude Perisset,
Nunțiu Apostolic în România,
în duminica Învierii Domnului
duminică, 20 aprilie 2003

„Curățați aluatul cel vechi
ca să fiți o frământătură nouă, întrucât sunteți azime”

Excelența Voastră Monsenior Arhiepiscop,
Dragi Preoți și Călugărițe,
Iubiți Frați și Surori în Cristos,

Pentru a-i face pe creștinii din Corint să înțeleagă că condiția lor de persoane botezate, de ucenici ai lui Cristos, necesită un comportament conform învățăturii și comportamentului lui Cristos, Sfântul Apostol Paul face referire la pâinea nedospită, unicul tip de pâine pentru evrei din săptămâna Pascală, în amintirea ieșirii lor din Egipt. De fapt, cartea ieșirii povestește cum , după a zecea plagă, „Egiptenii sileau pe poporul evreu să iasă degrabă din țara aceea, căci ziceau: ‘Pierim cu toții!’ Atunci poporul a luat pe umeri aluatul său până a nu se dospi, cu covețile învelite în hainele lor” (Exod 12, 33-34).

1.- Această amintire a Ieșirii, și a pâinii nedospite din timpul Pascal, o întâlnim în tradiția occidentală la celebrarea Euharestiei cu pâine nedospită, ceea ce numim „pâinea euharistică” sau „sfânta hostie„, pentru că Isus a folosit acest tip de pâine la Ultima Cină, de El celebrată seara, „în prima zi a Azimelor” (Mt. 26, 17). Sfântul evanghelist Matei spune: „Isus a luat pâinea și după ce a binecuvântat-o, a frânt-o și a dat-o ucenicilor săi zicând: ‘Luați și mâncați; acesta este trupul meu” (Mt 26, 26).

Acum, învățătura Sfântului Apostol Paul în legătură cu acest tip de pâine ne invită să curățăm „aluatul cel vechi ca să fim un aluat nou, pentru a fi azime” (I Cor 5-7). De la un element extern, și anume tradiționalul Paște al evreilor, Apostolul face o parabolă pentru comportamentul nostru moral, pentru că această pâine nedospită, folosită la celebrarea euharistică, ne pune în contact cu „Cristos Paștele nostru, care a fost jertfit” (I Cor 5-7). Așa a promis Isus după înmulțirea pâinilor și a peștilor: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din acestă pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viața lumii” (I 6,51). Deci comuniunea noastră cu Trupul lui Cristos face din noi persoane noi, după chipul și asemănarea lui Cristos, eliberați de păcat pentru a avea viață în noi și în lume.

2.- Prezența lui Cristos prin intermediul speciilor euharistice, este cea mai mare comoară pe care o posedăm, pentru că este prezența lui Cristos cel înviat în mijlocul nostru, sub semnele sacramentale ale morții sale. În actuala sa Enciclică „Ecclesia de Eucharistia” Papa Ioan Paul II scrie despre Jertfa Euharistică în raportul său cu Biserica și anume: „Pe drept cuvânt , Conciliul Vatican II a proclamat că Jertfa euharistică este ‘izvor și apogeu al întregii vieți creștine’ (LG, 11). De fapt în Sfânta Euharistie este acumulat tot binele Spiritual al Bisericii, adică însuși Cristos, Paștele nostru și pâinea vie, care prin întruparea sa și prin viața în Duhul Sfânt, dă viață oamenilor’ (PO n. 5). De aceea Biserica își menține privirea într-un mod constant înspre Cristos care este prezent în Sacramentul altarului, în care descoperă deplina desfășurare a nemărginitei sale iubiri” (EDE N.1).

Spunând că Cristos este Paștele nostru, mai întâi Sfântul Apostol Paul, apoi Magisterul Bisericii, au relatat în câteva cuvinte întreg misterul Răscumpărării noastre; Paște însemnă trecere: prima trecere, cea a Mării Roșii spre Țara promisă a poporului ales, după eliberarea din sclăvia Egiptului; apoi eliberarea noastră la o nouă viață, Isus ne eliberează de păcat prin moartea sa pe Cruce și prin învierea Sa; astăzi ne eliberează și pe noi, prin intermediul botezului și a altor sacramente pentru a ne elibera din sclăvia păcatului și a păși în viață prin Cristos, cu Cristos și în Cristos.

Astăzi celebrăm acest mister de mântuire, al lui Cristos Paștele nostru! Astăzi cântăm Aleluia ceea ce exprimă bucuria noastră de a fi creaturi noi, de a fi un aluat nou, eliberat de vechiul aluat al răutății și al nelegiuirii, ci cu azimele sincerității și ale adevărului ( cfr. I Cor 5, 7-8).

3.- Dar cum putem deveni „aluat nou„, dacă nu în comuniune cu Cristos cel înviat? Și unde îl găsim dacă nu în Sfânta Împărtășanie. În aceeași Enciclică a sa despre Euharistie, Sfîntul Părinte Papa are o expresie foarte potrivită pentru a exprima aceasta: „Întruparea lui Cristos, realizată la Botez, se reînnoiește și se întărește în continuitate prin participarea la Jertfa Euharistică, mai ales prin participarea completă care constă în comuniunea sacramentală. Putem spune – și aici reiese aspectul foarte fericit al învățăturilor Sfântului Părinte – nu numai că fiecare dintre noi îl primește pe Cristos, dar și că Cristos primește pe fiecare dintre noi” (EDE, N. 22), făcând apoi trimitere la cuvintele lui Isus: „sunteți prietenii mei” (I 15, 14), „cine va mînca din trupul meu va trăi pentru mine” (I 6, 57), și în sfîrșit „rămîneți în mine, și eu în voi” (I 15, 4). Se poate spune deci, că în comuniunea Euharistică Cristos ni se dăruiește, și că noi ne dăruim Lui, într-o întâlnire profundă dintre două persoane.

4.- Sfântul Părinte, după cum ați auzit, nu limitează acest dar reciproc la comuniunea sacramentală, chiar dacă se realizează la maxim în ea însăși, pentru că spune: „mai ales în comuniunea sacramentală„. Sfântul Părinte se gândește și la adorația în fața Preasfântului Sacrament, prezent în Bisericile noastre, purtat în procesiune și expus în timpul a ceea ce noi numim „oră de adorație”. Aș dori acum să vă pun o întrebare despre aceasta, după cum mi-a făcut mie un preot dominican, atunci când eram seminarist. Mi-a zis: „ce face Isus în Preasfântul Sacrament al Altarului, prezent în Tabernacol?”. Am rămas puțin descumpănit pentru că mi se părea o întrebare puțin ciudată; dar el imediat a reluat: „Isus se oferă Tatălui Său pentru noi, așa cum s-a oferit pe cruce, pentru că hostia consacrată este Isus cel Înviat și înălțat la cer, care șade de-a dreapta Tatălui, El este viu în Euharistie ca și în cer; de aceea când tu îl adori, te unești cu El pentru a te oferi Tatălui”.

Aceasta, dragi Frați și Surori, este paradoxul Euharistiei: Isus este viu, și totuși se oferă Tatălui prin jertfa sa, ca în momentul morții prin răstignire. De fapt, în timpul celebrării Euharistice sărbătorim împreună Moartea și Învierea, așa cum vom rosti peste puțin după sfințirea pîinii și a vinului, afirmând credința noastră în acest „Mister al Credinței„: „moartea ta o vestim Doamne, și învierea Ta o mărturisim„. Iată pasajul, Paștelui pe care îl celebrăm și noi ori de câte ori celebrăm Jertfa Sfintei Euharistii și primim Sfânta taină: moarte și înviere și pentru noi, moarte păcatului, moarte eului nostru, pentru a trăi în sfințenie, în Cristos cel înviat. Iată de ce în ziua Domnului, Duminica care amintește Învierea sa, comunitatea ucenicilor lui Cristos se adună pentru a celebra Euharistia: „Biserica se naște din misterul Pascal – scrie Sfântul Părinte – și cu siguranță acesta este motivul pentru care Euharistia, sacrament prin excelență al misterului Pascal, are locul său în centrul vieții Bisericești” (EDE, N. 3).

5.- Încă un punct cred că ar trebui să fie menționat, dacă dorim să atingem în toată plinătatea izvorul de viață Euharistică, a lui Isus care trăiește în mijlocul nostru prin Sacramentul Trupului și Sângelui său. Sfântul Părinte scrie în Scrisoarea sa Apostolică „Rosarium Virginis Mariae„, în legătură cu al cincilea mister de Lumină, ultimul dintre cele adăugate de dânsul la Rozariul tradițional, și anume: „Euharistia este expresia sacramentală a misterului pascal” (RVM, N.21). Chiar dacă Evanghelia nu spune nimic de eventuala prezență a Sfintei Fecioare Maria la ultima cină, pe când Faptele Apostolilor vorbesc de prezența sa la Cenacol împreună cu Apostolii după Înălțare (F Ap. 1, 14), se merită să medităm acest mister împreună cu Maria, cu ochii și cu inima Mariei, pentru a determina să crească în noi iubirea față de Isus Euharisticul. De fapt, Maria le-a recomandat slujitorilor de la nunta din Cana: „faceți tot ceea ce vă va spune El” ( I. 2,5) „este o recomandare care ne ajută să pătrundem cuvintele și semnele lui Cristos din timpul vieții sale publice, și care constituie baza materială a tuturor ‘misterelor de lumină'” (RVM, N.21). Deci, să ne întoarcem la numeroasele cuvinte ale lui Isus, care ne invită să-l primim ca hrană a vieții, pentru a putea și noi, să trăim în El și să înviem împreună cu El la o viață nouă.

Cristos a înviat!

Adevărat a înviat!

Autor: IPS Jean-Claude Perisset
Copyright: Catholica.ro
Publicarea în original: 25.04.2003
Publicarea pe acest sit: 25.04.2003
Etichete: ,

Lasă un răspuns