Predica ÎPS Aurel Percă la luarea în posesie canonică a Arhidiecezei de București

Eminențele Voastre, Reverendissimi e Ilustrissimi Cardinali,
Excelența Voastră Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova,
Excelențele Voastre, dragi confrați întru episcopat, din țară și din străinătate,
Înalt Preasfințiile Voastre și Sfințiile Voastre din partea Bisericii Ortodoxe,
Bisericii Armene din România, și a Bisericii Evanghelice,
Domnule Președinte al Federației Comunităților Evreiești din România.
Excelența Voastră Episcop-vicar a Bisericii Evanghelice,
Dragi confrați Preoți și persoane consacrate, călugări și călugărițe, și seminariști,
Stimate autorități politice și civile,
Dragi și iubiți credincioși prezenți în catedrală, din incinta Catedralei,
cei care ne urmăriți prin intermediul Televiziunii Române și prin internet,
Dragi ascultători care ne ascultați prin Radio Maria,

După cum ați putut observa, ceremonialul preluării canonice a Arhidiecezei de București a constat, pe lângă citirea scrisorii Sfântului Părinte Papa Francisc, prin care mă numește Arhiepiscop de București, doar în predarea cârjei pastorale din partea Înaltpreasfințitului Ioan și preluarea ei din partea mea, prin care am devenit păstor al credincioșilor care se află în Arhidieceza de București.

Cârja episcopală – numită pastorală – este unul din simbolurile vizibile ale misiunii de păstor al Episcopului. Când Episcopul parcurge drumul până la altar trecând prin biserică, purtând cârja pastorală, este Cristos însuși care își face intrarea în mijlocul poporului ca Bun Păstor. În Episcop este prezent însuși Cristos – Păstorul care vine să ne adune într-o singură turmă când intră în lăcașul Sfânt: să conducă pe credincioși la cuvântul său când este proclamat, pentru a le da viața sa în pâinea și vinul, care vor deveni Trupul și Sângele Său, să îi protejeze și să îi vindece cu puterea harului ce izvorăște din Euharistie. Într-adevăr, Episcopul poartă cârja episcopală nu numai când intră în Biserică, dar și în timpul proclamării Evangheliei, când celebrează Sacramentele, când dă binecuvântarea precum și în procesiunea de plecare din biserică. Cârja pastorală este un semn episcopal, legată de misiunea amplă a Episcopului, care este aceea de a conduce, a învăța și a sfinți.

Sfântul Ambroziu, Episcop de Milano, descria astfel cârja episcopală: „ea trebuie să fie la un capăt ascuțită pentru a pinteni, pentru a îmboldi pe cei leneși, la mijloc drept pentru a conduce pe cei slabi, în partea superioară curbată pentru a aduna pe cei rătăciți”. Prin voința lui Cristos, Episcopul este figură centrală în structura Bisericii. „Ubi Episcopus, ibi Ecclesia”, spuneau sfinții Părinți ai Bisericii, „unde este Episcopul, acolo este și Biserica”. În mâinile sale se unesc toate funcțiile esențiale pentru viața Trupului mistic al lui Cristos, care este Biserica. El este învățătorul credinței; el este cel care conduce Biserica „in persona Christi”, el oferă Tatălui Jertfa Noului Legământ. El este îndrumătorul și călăuzitorul poporului creștin.

„Păstori ai turmei, în îndeplinirea slujirii lor de Episcopi, ei știu că pot conta pe un har divin special… În timpul rugăciunii solemne de hirotonire, Episcopul consacrator principal, după ce a invocat revărsarea Duhului Sfânt care susține și conduce, repetă cuvintele deja prezente în Tradiția Apostolică: ‘Părinte Sfânt, care cunoști tainele inimilor, dăruiește acestui slujitor al Tău, ales de Tine pentru episcopat, să pască turma Ta sfântă și să îndeplinească în mod cât mai perfect misiunea de Mare preot’. Astfel continuă să fie îndeplinită voința Domnului Isus, Păstorul veșnic, care i-a trimis pe apostoli așa cum El a fost trimis de Tatăl (cf. Io 20,21) și a voit ca succesorii lor, adică Episcopii, să fie în Biserică păstori până la sfârșitul veacurilor” (Papa Ioan Paul II, Pastores Gregis, Despre Episcop, slujitor al Evangheliei lui Isus Cristos pentru speranța lumii, 2003).

Când se începe un drum nou, este înțelept și prudent să pășești pe urmele lăsate de cei care te-au precedat. Și au fost atâția păstori – Episcopi sau administratori apostolici – care au păstorit cu mare pasiune pe credincioșii de pe meleagurile Țării Românești, în forma organizată de arhidieceză din anul 1883.

Orice Episcop adună în propria Dieceză moștenirea care îi este transmisă de predecesorii săi. Acest lucru se adeverește într-un mod cu totul special față de Episcopul predecesor imediat: când el încredințează noului Episcop cârja pastorală, semn al grijii intense desfășurată timp de mulți ani în conducerea poporului lui Dumnezeu, el încredințează în același timp iubirea pentru acea Biserică particulară care este Dieceza, bucuriile, neliniștile, speranțele pe care le-a trăit în acea realitate cu oamenii, adunați de Cristos în jurul Evangheliei și a Euharistiei, prin puterea Sfântului Duh.

Astăzi, când Înalt Preasfințitul Ioan mi-a înmânat cârja pastorală, am simțit că el îmi încredințează una dintre atențiile sale cele mai intense, una din afecțiunile sale cele mai puternice, una din grijile sale cele mai trăite, iubite și uneori chiar suferite pentru poporul lui Dumnezeu aflat în Arhidieceza de București. Le-am primit cu toată inima… Poate vă așteptați acum să expun acum un plan pastoral pentru viitoarea mea slujire de păstor al Arhidiecezei de București. Nu este acum momentul de programe și planuri pastorale. Doresc să mă introduc treptat în viața Arhidiecezei, să îmi cunosc „turma”, punându-mă în ascultarea frumoasei tradiții a Bisericii locale, care de astăzi pot spune că este turma pe care mi-o încredințează Domnul spre a o păstori. Viața creștină este apoi un drum continuu în urmarea lui Isus Cristos, Păstorul cel Bun, exemplul perfect pentru orice păstor-Episcop, care are grijă de turmă, știe mai întâi să asculte turma, pentru a da apoi tuturor Cuvântul lui Dumnezeu.

Episcopul – păstor! Astăzi am devenit păstorul acestei Arhidieceze! Sunt aici pentru că Isus Cristos, Bunul Păstor, mă cheamă să continui opera de evanghelizare, să vă aduc vestea cea bună a Evangheliei, și să continui lucrarea de sfințire, așa cum apostolii au plecat într-o asemenea misiune după revărsarea Duhului Sfânt din ziua de Rusalii. Din această imagine vreau să mă inspir în exercitarea misiunii mele. Sunt aici pentru că am primit mandatul Sfântului Părinte Francisc, plin de grijă pentru toate Bisericile, căruia îi mulțumesc din inimă pentru încrederea pe care mi-a arătat-o numindu-mă Episcopul dumneavoastră.

Sunt aici pentru că și atunci când se schimbă Episcopul, Biserica rămâne, misiunea ei continuă și Evanghelia este proclamată fără condiționări și fără limite. Sunt aici – ca orice păstor care crede, iubește și slujește turma sa – pentru a da viață; deoarece altfel nu aș putea fi un păstor credibil, nici un trimis după imaginea Păstorului păstorilor, unicul nostru Domn, Isus Cristos. Am fost ales și trimis ca Episcop al acestei Arhidieceze: cum aș putea să fiu fără voi, fără poporul Domnului, fără Biserica sa ?

Vorbind despre sine creștinilor din Hipona, Episcopul Augustin spunea: „cu voi sunt creștin, pentru voi sunt Episcop”. Și cât aș vrea să repet aceste cuvinte și Dvs, aici prezenți în această catedrală sau oriunde vă aflați. Sunt convins că credința în Cristos și botezul primit este tot ceea ce avem mai prețios. Totuși, aș vrea să adaug și acest lucru. Că de astăzi sunt unul dintre dumneavoastră. Vin din Moldova și aduc cu mine o istorie, o tradiție, un patrimoniu care m-a plăsmuit. Dar de astăzi înainte eu sunt aici, păstor al poporului lui Dumnezeu care este în această Arhidieceză. Voi căuta ca imediat să cufund în acest fluviu de har care mă precedă. Simt că o Biserica mă primește înlăuntrul unei mari istorii și sunt recunoscător pentru încrederea pe care deja mi-o arătați. Și aș vrea să spun că această încredere din partea Dvs primește de pe acum un răspuns de afecțiune sinceră din partea mea, însoțită de un răspuns de a face din viața mea „o ofertă pe altarul credinței voastre”, cum spunea Sfântul Paul (cf. 1 Tm 4,6). Viața unui Episcop aparține Domnului și poporului lui Dumnezeu și el este chemat să slujească. Și așa aș dori să fie. Dar știu bine că simpla dorință nu este suficientă. Viața de fiecare zi va trebui să o transform în iubire adevărată. De aceea am păstrat moto-ul de pe stema mea episcopală, „să rămânem înrădăcinați și întemeiați în caritate” (Ef 3,17). Dacă ne vom trăi viața cu credință și în înțelegere reciprocă, sunt sigur că vom rămâne cu toții „înrădăcinați” în iubire.

Cu toții avem nevoie de milostivirea Domnului! Lui ne încredințăm, iubiți credincioși, siguri fiind că prin credință și cu buna voință a tuturor vom putea scrie pe mai departe pagini frumoase pentru această binecuvântată Arhidieceză. Biserica – turma Domnului… o Dieceză, o porțiune a Bisericii încredințată spre păstorire Episcopului. „Paște oile Mele… paște mielușeii Mei”, i-a spus Cristos lui Petru pe malul lacului Tiberiadei. Simt că Păstorul cel Bun, Cristos, îmi spune și mie astăzi la fel, încredințându-mi turma Arhidiecezei de București spre păstorire… „Paște oile Mele… paște mielușeii Mei…”

Din moment ce am acceptat această misiune, am simțit că Duhul Sfânt mă trimite ca Episcop, ca să fiu călăuză și slujitor al unei Biserici alcătuită din bărbați și femei, tineri, copii și persoane în vârstă, săraci și bogați, sănătoși și bolnavi, oameni uitați … Pentru toți am fost ales și trimis ca Păstor. Vreau ca împreună să fim o Biserică locală, o Dieceză, care trăiește din ascultarea îndrăgostită a Cuvântului lui Dumnezeu și a Euharistiei celebrată în Duh și Adevăr. Vrem să fim Biserică locală, o Dieceză, după viziunea Fericitului Vladimir Ghica, apostolul carității, și a Fericitului Anton Durcovici, un pasionat păstor pentru poporul ce i-a fost încredințat, dar amândoi curajoși mărturisitori și martiri ai credinței. Vrem să fim o Biserică locală în care chemarea la sfințenie nu este un „mai mult” doar pentru unele suflete alese, dar să fie stilul de viață al unei comunități diecezane. Vrem să „să mergem împreună în adevăr și iubire”, și să rămânem „rămâneți înrădăcinați și întemeiați în caritate”.

Sunt conștient de greutățile și dificultățile pe care teritoriul vast al Arhidiecezei le ridică. Împărtășesc preocupările multor preoți, părinți, educatori care percep neliniștile timpului prezent și schimbările sociale, economice și politice amplificate de progresele zgomotoase în domeniul comunicațiilor. Auzim vorbindu-se deseori că suntem în perioadă de tranziție și nu este totdeauna ușor să întrevedem o soluție de ieșire. Dar în materie de trăire a credinței nu există perioada de tranziție, avem un drum bine precizat de Evanghelie și un Păstor care ne indică traiectoria, Isus Bunul Păstor. De aceea inima mea este plină de speranță că prin ajutorul lui Dumnezeu se pot schimba multe lucruri.

Astăzi începe un anotimp inedit și un drum nou pentru mine împreună cu Dvs, iubiți frați și surori în Cristos. O nouă Dieceză pentru mine, ca rang Arhidieceză, pentru un păstor care vine din afara ei. Percept momentul ca o provocare foarte sugestivă dar și angajantă. Celor care se preocupă de miile kilometri pe care va trebui să îi parcurg pentru a ajunge în fiecare comunitate sau celor care se gândesc că totul va trebui să fac lucruri deosebite, le spun că îmi asum pe deplin această nouă misiune, pentru că am acceptat-o în mod liber din mâinile Sfântului Părinte Francisc.

Mărturisesc că nu cunosc sau cunosc prea puțin Arhidieceza: vă cer acum, și vă invit ca de astăzi înainte „să mergem toți împreună” pe toate potecile, străzile și drumurile localităților care o formează, fără pretenția să îi oblig pe toți să facă acest lucru, dar fără a exclude pe cineva, dacă dorește să se alăture acestui mers împreună în trăirea credinței. Vă chem să căutăm împreună și să descoperim tot ceea ce ne poate favoriza un parcurs comun pentru a „fi o singură turmă și un singur păstor”. Cred în Biserică, și am încredere că ea este în continuu călăuzită de Duhul Sfânt și același Duh Sfânt îmi va călăuzi pașii slujirii mele ahiepiscopale.

Celebrarea acestei solemne Euharistii cu care începe slujirea mea arhiepiscopală vrea să fie întâlnirea noastră cu Păstorul cel Bun, Cristos. Textele pe care le-am proclamat la prima lectură și la Evanghelie sunt garanția că ne aflăm sub privirile uni Păstor, care este cel mai bun, Isus Cristos. El este cel care cheamă, El ne spune „urmează-mă”, El sfințește și acționează în Biserică. Însuflețiți de un simț profund de responsabilitate și susținuți de o mare iubire pentru Cristos și pentru Biserică, noi participăm astăzi la misterul Altarului, ne unim cu Jertfa de Iubire a lui Cristos, punem în mâinile Sale acele puține picături ale umanității noastre, împărtășim frățește sentimentele noastre pentru a fi în El o singură inimă și un singur suflet.

Astăzi, înaintea Dvs, aș vrea să mă adresez și eu Învățătorului divin, împrumutând cuvintele Sfântului Petru, pentru a-i spune: „Tu o știi, Doamne, că te iubesc mult; ajută-mă să păstoresc cu dreptate poporul Tău sfânt din Arhidieceza de București”. De aceea ne rugăm pentru „ca Isus Cristos să locuiască prin credință în inimile noastre”, și astfel „înrădăcinați și întemeiați în iubire” să putem fi „în măsură să înțelegem cu toți sfinții care este lărgimea, lungimea, înălțimea și adâncimea și să cunoaștem iubirea lui Cristos care întrece orice cunoaștere” (Ef 3,17). Amin.

Autor: IPS Aurel Percă
Copyright: Angelus.com.ro
Publicarea în original: 11.01.2020
Publicarea pe acest sit: 11.01.2020
Etichete:

Comentariile sunt închise.