Pastorala de Paşti a PS Virgil Bercea

Scrisoare Pastorală

LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI
2006

„Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine: Însuși împreună
mă preamărește, Mântuitorule, în Împărăția Ta”

(Cântarea a III-a, Canonul Învierii)

Iubiți credincioși,

Ziua Învierii Mântuitorului este ziua luminii, a bucuriei și a speranței noastre; este ziua în care Christos, jertfindu-se pe sine, prin patima și moartea Sa, ne dăruiește „viață din viața Lui divină”, ne face părtași „Paștelor Sale cele sfințite”; este ziua în care prăznuim „omorârea morții, sfărmarea iadului și începutul vieții veșnice”.

„Săptămâna Mare”, timp liturgic sfânt, ne-a oferit posibilitatea de a contempla cu ochii minții și ai inimii iubirea lui Dumnezeu față de noi. În Joia mare, Domnul ne-a chemat și a dorit să mănânce Paștele, nu doar cu ucenicii Săi, ci cu fiecare dintre noi, cu familia și cu prietenii noștri, cu parohia și comunitatea din care facem parte: „cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de patima Mea” (Lc 22, 15). „Toată făptura s-a schimbat de frică” în Vinerea sfântă, „văzându-Te pe Tine, Christoase, pe Cruce răstignit”: „soarele s-a întunecat și temeliile pământului s-au cutremurat”; fost-am și noi împreună cu Tine în fața lui Pilat; de la Anna la Caiafa; lepădatu-ne-am de Tine împreună cu Petru și tot împreună cu El am plâns păcatele noastre; cu Maica Preacurata Te-am jelit, văzând cum „pământul Te ascunde” în mormânt. Însă, „cu patima Ta, Christoase, din patimi ne-am eliberat și cu Învierea Ta din stricăciune ne-am izbăvit” în noaptea cea sfântă a Învierii Tale, în ziua luminării noastre. „Veniți, popoare, să cântăm și să ne închinăm lui Christos, mărind Învierea Lui cea din morți”. (Stihiră)

Dragii mei,

Christos, „lumina lumii”, intră în viața noastră pentru a ne dărui pacea „răstignită” și iubirea Sa „euharistică”, izvorâte din „coasta rănită” de orgoliul și răutatea ființei umane, aflate sub puterea „întunericului”. Christos vine pentru a ne transforma viața și pentru a ne întări credința în Înviere.

„Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Christoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine: Însuși împreună mă preamărește, Mântuitorule, în Împărăția Ta” (Cântarea a III-a, Canonul Învierii). Moartea și Învierea Domnului sunt inseparabile, precum inseparabile sunt viața pământească pe care o trăim acum și viața cerească pe care o nădăjduim. Această „moarte și înviere” ne vorbește și despre legătura strânsă dintre corp și spirit, dintre această viață temporală și acel „orizont christic” care ne ajută să respirăm în veșnicie. Învierea Domnului ne introduce într-o lume nouă, într-o epocă nouă și, chiar dacă omenește rămânem în lume, chiar dacă „nimic nu s-a schimbat în creație” (cf 2 Pt 3,4), Paștile cele veșnice au început deja. Acestea sunt realități christologice pe care le trăim în fiecare zi și care ne luminează viața și ne deschid porțile speranței.

Dragi credincioși,

În această perioadă s-a împlinit un an de la moartea Sorei Lucia – vizionara de la Fatima -, un an de la moartea lui Don Luigi Giussani – fondatorul mișcării „Comunione e Liberazione” -, un an de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea – figuri reprezentative ale secolului trecut și, în același timp, figuri luminoase pentru viața Bisericii Catolice. Aceste modele de sfințenie creștină vor fi o prezență constantă în viața noastră și a semenilor, exemple de atașament față de Christos și față de Biserică, de demnitate în primirea crucii și în trăirea „Paștilor veșnice”.

Moartea lui Isus, moartea „bobului de grâu”, moartea sfinților noștri episcopi, preoți și laici martiri, moartea Maicii Tereza de Calcuta, a Fratelui Roger sau a Papei Ioan Paul al II-lea este precum „noaptea de Paște”, care trece și se „transfigurează pentru a hrăni o nouă viață”. Ei nu au murit, ci au înviat în Christos. Astfel, întreg universul, toată ființa umană devine „simbolul înnoirii”, al transfigurării în lumină a tuturor celor care ard de dragoste și „au sete de Dumnezeu”. Fiecare credincios, în „noaptea Învierii”, vine să „primească lumină”, să guste dintr-o „băutură nouă”, izvorâtă din „mormântul lui Christos”, din „izvorul nesecat al nestricăciunii”, care ne ajută: „Să ne curățim simțurile și să vedem pe Christos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii (Cântarea I-a, Canonul Învierii). Christos cel înviat este speranța noastră, speranța Bisericii și a lumii.

Iubiți credincioși,

În această perioadă liturgică ne salutăm folosind cuvintele „Christos a înviat”, și, în acest mod, ne mărturisim credința în Christos Domnul, Care ne îndeamnă pe toți să „credem în lumină”, pentru ca să fim cu adevărat „fii ai Luminii” și ai speranței (Io, 12, 36). Mărturisim și trăim credința doar dacă nu separăm aspectul cotidian al vieții de cel supranatural, pentru că nimic nu se poate construi pe minciună și neadevăr, pe dezordine și carierism, pe dispreț și ignoranță, pe egoism și falsitate, ci doar prin dragoste și iertare, prin înțelegere și răbdare, prin suferință și iubire, prin cruce și înviere.

«Murind pe cruce, Isus – după cum subliniază evanghelistul – ,”și-a dat duhul” (In 19,30), preludiu al acelei dăruiri a Spiritului Sfânt pe care el îl va trimite după Înviere (cf. In 20,22). Se realiza astfel promisiunea „râurilor de apă vie” care, datorită revărsării Spiritului, vor curge din inima celor credincioși (cf. In 7,38-39). Într-adevăr, Spiritul este puterea interioară care armonizează inima lor cu inima lui Christos și care îi face să-i iubească pe frații lor, după cum El i-a iubit atunci când S-a aplecat pentru a spăla picioarele ucenicilor Săi (cf. In 13,1-13) și, mai ales, când El și-a dat viața pentru toți (cf. In 13,1; 15,13). Spiritul este și forța care transformă inima comunității ecleziale, ca să fie în lume martoră a iubirii Tatălui, Care vrea să facă din omenire, prin Fiul Său, o singură familie». (Deus caritas est, 20, Papa Benedict al XVI-lea).

Dragi credincioși,

Pentru a ne bucura cu adevărat de acest eveniment extraordinar al creștinismului, al Învierii Domnului și al deschiderii „ușilor raiului”, este absolut necesar ca viața noastră să se identifice cu cea a Maicii Sfinte. Ea, „Cea plină de har”, a știut să primească, să se „bucure” de „Cuvântul Dumnezeiesc al Tatălui”, care prin puterea Spiritului Sfânt „a umbrit ființa ei”, aducând în lume o „nouă lumină” ce se opune morții și întunericului, tristeții și disperării produse de rănile păcatului: „Nu te tângui pentru Mine Maică, văzându-mă în groapă pe Mine, Fiul tău, pe care m-ai zămislit în pântece fără de sămânță, că mă voi scula și Mă voi preamări și voi înălța în slavă ca un Dumnezeu, pe cei ce cu credință și cu dragoste pe tine neîncetat te măresc”. (Canonul Sâmbetei celei Mari, Cântarea a IX-a).

În ziua acestui praznic luminat, al Învierii Mântuitorului, împărtășindu-vă harul și binecuvântarea Domnului, vă întâmpin cu dragostea și bucuria vestirii mironosițelor femei și cu cea a apostolilor: «Christos cel mort a înviat și nouă ne-a dăruit viața cea veșnică, să ne închinăm sfintei Sale Învieri!»

Christos a Înviat! Sărbători fericite!

+ Virgil BERCEA
Episcop

Autor: PS Virgil Bercea
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 17.04.2006
Publicarea pe acest sit: 17.04.2006
Etichete: , ,

Lasă un răspuns