Pastorala de Paşti a PS Virgil Bercea

Pastorala de Paști 2003 a PS Virgil Bercea

Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl
Domnului nostru Isus Christos, care, după
mare mila sa, prin învierea lui Isus Christos
din morți, ne-a născut pe noi din no
u spre o
speranță vie
” (1 Pt. 1,3)

Iubiți credincioși,

Învierea Domnului – acest mare eveniment al vieții creștine este în același timp și marele adevăr care dăruiește conținut și forță și speranță credinței apostolilor și implicit și nouă, tuturor creștinilor care trăim în Biserica Una Sfântă. „Ieri am fost crucificat cu Isus, astăzi sunt glorificat cu El. Ieri am fost îngropat cu El, azi am înviat alături de Christos” spune Sfântul Grigorie din Nazianz, iar noi trăim această realitate în viața noastră de zi cu zi.

Învierea este și trebuie să fie prezentă în orice moment în inima creștinilor, deoarece Isus este cel care trăiește și este prezent pe altarele bisericilor noastre și pe altarele sufletelor, ale inimilor noastre. Isus nu este un om al trecutului, care a venit pentru un timp printre noi și apoi a plecat lăsând o amintire plăcută – Isus cu adevărat a înviat, El este Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru, care „ne-a născut din nou spre o speranță vie” (cfr. 1 Pt.1,3).

O mare și Sfântă zi a Învierii; acum pot să-ți vorbesc ca și o persoană care trăiesc, prin Christos” (Grigore de Nazianz), pentru că Învierea este strâns legată de taina Euharistică. „La gura mormântului” (Io. 20, 11), „stând în picioare” (Io. 20, 14), după Înviere, Isus era viu, prezent în mod real dar i-a spus Magdalenei, „nu mă atinge„(Io. 20,17); în sfânta taină a Euharistiei Isus se face prezent la fel în mod real, și ni se oferă din nou, pentru a-l atinge, pentru a ne împărtăși și a ne îndumnezei.

Prin opera de răscumpărare începută cu jertfa de pe cruce și continuată pe altare, în timpul Sfintei Euharistii, Isus ne cheamă pentru a „construi casa Tatălui„, Biserica Sa: „noi suntem pietrele, mădularele trupului său mistic, și suntem ridicați spre Tatăl, de scripetele constituit de crucea Fiului, având coardă pe Spiritul Sfânt, care ne poartă pașii spre Fiul, pentru a-l contempla pe Tatăl„, spune Sfântul Ignațiu din Antiohia. Astfel, misterul vieții și al Învierii Domnului, celebrat în timpul pascal și în timpul Euharistic, devine pentru noi un prezent continuu care ne leagă inimile și viața de Mântuitorul, de speranța care nu moare.

Iubiți credincioși,

Christos cel Înviat este totul pentru noi: „dacă suntem bolnavi, El este medicul; dacă suntem atacați pe nedreptate, El este adevărata noastră justiție; dacă avem nevoie de sprijin, El este forța; …; în momentul în care ne confruntăm cu puterea morții, El ne dăruiește viața; iar dacă vom căuta cerul, El este drumul; dacă tenebrele ne înconjoară, Isus este lumina; dacă avem foame, El se face pâine. Să gustăm în ziua Învierii și să vedem cât este de bun Domnul„(Sfântul Ambrozie, De Virginitate 79,81). Actualitatea acestor cuvinte ale Sfântului Ambrozie este foarte acută pentru Biserica noastră, și tocmai de aceea misiunea fiecăruia dintre noi este de a proclama cu vreme sau fără de vreme Împărăția lui Dumnezeu, prin viața, prin cuvintele și prin faptele noastre și de a trăi această Împărăție cu toții uniți în același Spirit al Domnului, pentru că El ne-a promis: „iar eu, când voi fi înălțat, îi voi atrage pe toți la mine” (Io. 12, 32).

Dragii mei,

Noi astăzi cântăm cu sufletele pline de bucurie: „Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare, …, să ne curățim simțirile și să vedem pe Christos strălucind, … și … să-L auzim zicând: Bucurați-vă!” (Cântarea I, Irmos), dar câți suferă din cauza războiului… În suflete auzim parcă un ecou al cuvintelor Celui Înviat: „pace vă las vouă, pacea mea o dau vouă„(cfr. Io. 21,19) și ne-am rugat în timpul Sfintei Liturghii „pentru pacea a toată lumea„; dar, cu puterile noastre, noi nu putem face mai mult, în schimb putem să-i oferim rugăciunile noastre Domnului pentru toți cei care sunt în suferință și pentru cei care sunt la cârma popoarelor, pentru ca Lumina Învierii și Spiritul Sfânt să strălucească și să lumineze mințile și inimile tuturor, pentru ca în lume să nu mai fie niciodată războaie, ură și neînțelegeri.

Învierea Domnului ne face să medităm nu doar la momentul istoric, de acum 2000 de ani, ci ne ajută să contemplăm viața lui Christos așa cum ne-a fost descoperită în Evanghelie: să mergem pe urmele pașilor Lui, să retrăim cu El pacea și credința, iubirea și speranța oriunde ne-am afla, chiar și în momentele de grea suferință și încercare.

Când iubim o persoană, dorim să o cunoaștem în cele mai mici amănunte din viața sa: să-i cunoaștem caracterul și personalitatea, gândurile și simțămintele, ideile și modul de a fi. Pentru a-L iubi pe Domnul trebuie să-l cunoaștem: să fim aproape de El, să Îl simțim prezent în inima noastră, în viața noastră, în modul de a ne exprima; pe Isus trebuie să-L iubim, să-L purtăm în ochii minții noastre ca pe o ființă dragă. De fapt, tot El este cel care ne-a învățat cum să iubim și asta în momentul premergător Patimii Sale sfinte: „nimeni nu are dragoste mai mare decât aceasta, să-și dăruiască viața pentru prietenii săi” (Io. 15, 13).

Doamne, tu știi că te iubesc. … tu știi toate” (Io. 21, 15-17) îi răspunde Petru Lui Christos cel înviat, iar Mântuitorul continuă: „iar tu, Petre, întărește pe frații tăi„. Acest îndemn al Mântuitorului, prin timp, nu își pierde valoarea, iar „Petru zilelor noastre„, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea ne-a „întărit” în credință, în speranță și în dragoste îi timpul vizitei „ad limina apostolorum„, dăruindu-ne și un mesaj concret: „în fața voastră stau îndatoriri imperioase! … necesitatea de a restabili cât mai curând deplina unitate între toți ucenicii lui Christos. (…) Aceasta este vocația urgentă a tuturor creștinilor, în ascultare docilă față de porunca lui Christos, care ne cheamă să ne rugăm și să acționăm „pentru ca toți să fie una” (Io. 17,21). Mă rog Domnului să vină cât mai curând ziua binecuvântată în care catolicii și ortodocșii să se poată împărtăși împreună la aceeași sfântă Masă. În acest sens, o misiune deosebită îi este încredințată venerabilei Biserici Greco-Catolice române, în virtutea familiarității ei profunde cu tradiția orientală. Este necesar ca inimile și cugetele tuturor să se îndrepte cu tot mai mare încredere spre Domnul. …” Chemarea unității este sfântă iar, la Sărbătoarea Învierii, cu toții trebuie să lucrăm și să ne rugăm cu încredere „pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru unirea tuturor” (Sfânta Liturghie, Ectenia mare).

Dragii mei,
Sărbătorea Învierii începe cu acel „nu vă temeți” și continuă cu bucuria biruinței Vieții: „am văzut pe Domnul” (Io 20,18); moartea s-a cutremurat și iadul s-a destrămat; lumina lumii, Christos, „Soarele cel mai înainte de soare„, (Icos) din morți a răsărit și dă „celor căzuți ridicare” (Icos). Împreună cu Mironosițele, la mormântul Domnului, înțelegem și noi că „Dumenzeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el„(1 Io 4, 16). Isus cel Înviat este prietenul care ne însoțește în această viață prin prezența Sa absentă dar sensibilă și lucrătoare în suflete cu harul și puterea Spiritului Sfânt.

Bucurați-vă și, iarăși zic, bucurați-vă! Cu sufletele pline de iubire și iertare putem lucra pentru pacea lumii și pentru unirea Bisericilor – puterea și curajul îl găsim în Sărbătoarea Învierii Domnului când cântăm: „Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Christos, care, …, prin învierea … (Sa), ne-a născut pe noi spre o speranță vie” (cfr. 1 Pt. 1,3)

Tuturor celor prezenți, celor dragi pe care-i purtați în inimă și în suflet vă doresc: Sărbători Fericite!

Christos a Înviat!

+ Virgil BERCEA
Episcop de Oradea

Autor: PS Virgil Bercea
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 11.04.2003
Publicarea pe acest sit: 12.04.2003
Etichete: ,

Lasă un răspuns