Pastorala de Paşti a PS Vasile Bizău

Scrisoare Pastorală
la Sărbătoarea Învierii Domnului
2012

Scrisoarea pastorală a Preasfințitului părinte Vasile,
Episcop greco-catolic de Maramureș
La mărita Sărbătoare a Învierii Domnului nostru Isus Hristos

Vasile,
prin harul și mila Bunului Dumnezeu, episcop greco-catolic de Maramureș,
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări, călugărițe și persoane consacrate, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu,
Har, pace și îndurare de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul nostru Isus Hristos Cel Înviat din morți!

Mărita Sărbătoare a Învierii Domnului, ne invită an de an, la bucurie și speranță, pentru a celebra victoria lui Isus asupra morții și începutul vieții celei veșnice. Astăzi cântăm cu toții cântarea de biruință: „Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte, viață dăruindu-le„, participând astfel la bucuria Bisericii și la frumusețea acestui praznic luminat.

Câtă lumină se vede azi pe chipul creștinilor, care după ce au parcurs perioada Postului și Săptămâna Mare, însoțindu-l pe Isus în suferința și patima Sa, pot participa cu sufletul curat și reînnoit de har la victoria vieții asupra morții, ca o arvună a victoriei lor asupra răului și păcatului prezente în lume.

Textele Scripturii vin în întâmpinarea noastră ca niște mesageri fideli și ne comunică cum Isus a fost pus în mormânt ca un muritor de rând și cum femeile mironosițe l-au însoțit cu prezența lor tăcută până în ultima clipă a vieții Lui. Apoi, „după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și Salomea au cumpărat miresme, ca să vină să-l ungă. Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt”(Mc.16,1-29).

Credincioșii creștini, care au fost atinși de har în mod deosebit, în diferite momente ale vieții lor, fie că au fost ajutați de Dumnezeu sau vindecați, feriți de grave primejdii sau pur și simplu si-au schimbat viața în urma unei conștientizări majore a rolului și scopului vieții lor, au devenit practicanți mai activi, frecventând Biserica constant, cu dorința ascunsă a inimii de a-l cunoaște mai bine pe Dumnezeu. Cultura religioasă moștenită din familie și cultivată de oficiile și cateheza Bisericii, este limbajul specific al creștinilor care nu privesc și nu trăiesc realitățile istorice, sociale, economice și politice cu indiferență și nici din perspectiva ochiului secular care nu vede conexiunea dintre evenimente, stări și persoane. Învierea lui Isus este asemenea lavei unui vulcan care a erupt într-un timp istoric determinat și care este mereu prezentă în adâncul cursului istoriei și în profunzimea sufletului fiecărui om.

Femeile mironosițe nu s-au oprit din drumul lor spre Isus, din căutarea lor și deși au văzut piatra pusă deasupra mormântului, împiedicându-le să intre, nu au renunțat la dorința de a-și îndeplini datoria, pășind doar înainte mânate de dragostea din suflet și de incertitudinea realității constatate. „Ziceau între ele: cine ne va prăvăli nouă piatră de la ușa mormântului?”(Mc.16,3). O întrebare pe care adesea ne-o punem cu toții, atunci când pietrele grele ale dificultăților și necazurilor apasă sufletul, fără a ști cum va fi posibil să se depășească anumite momente, stări și situații, care par fără ieșire. Este suficient să rememorăm anumite momente personale, sau să constatăm situația socială și economică actuală, de altfel, nu foarte încurajatoare.

Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată”(Mc.16,4).

Ridicarea privirii de la realitatea personală și de la situația concretă, înspre Cel în care credem și spre care ne îndreptăm, poate să aducă noutatea așteptată și soluția dorită. Ridicarea privirii presupune înmugurirea speranței, care este o sămânță mică în sufletul omului, dar devenită copac mare dacă crește împreună cu credința și cu dragostea.

Intrând în mormânt – femeile mironosițe – au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veți vedea după cum v-a spus” (Mc.16,5-7).

Mormântul gol, din loc al înfrângerii și al morții, devine izvor de viață și de biruință. Precum de multe ori falimentul aspirațiilor noastre nu este doar o înfrângere, ci și posibilitatea unui nou început și al unui alt parcurs, tot așa și viața noastră împreună cu Hristos este o încercare și o purificare spre o mai mare împlinire și răsplătire. Precum îngerul odinioară, Biserica vestește astăzi, iar lumea se bucură. Ne întrebăm și noi, împreună cu Ioan Gură de Aur în cuvântul său de învățătură ocazionat de acest mare praznic: „unde îți este moarte boldul? Unde-ți este iadule biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. (…) Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; că Isus înviind din morți, s-a făcut începătură a celor adormiți„.

Iubiți credincioși,

Anul bisericesc în curs, Eparhia noastră l-a dedicat cunoașterii, aprofundării și reflecției asupra Bisericii. Această temă cuprinzătoare și vastă ne ajută pe fiecare dintre noi și pe toți fiii Bisericii noastre să se oglindească pe ei înșiși, personal și comunitar, în lumina lui Hristos cel Înviat, piatra de temelie și fundamentul întregului edificiu al comunității creștine. Îndreptarea atenției asupra Bisericii ca și comunitate a credincioșilor, ca și popor al lui Dumnezeu, ne permite să ne recunoaștem mai ușor ca parte a Bisericii Catolice și în același timp să înțelegem mai bine misiunea specifică a Bisericii Române Unite și în ea a noastră ca fii a ei.

Cartea Faptele Apostolilor pe care Biserica o citește în oficiile ei liturgice în această perioadă cuprinsă între sărbătorile Învierii Domnului și Înălțare, descrie succint și progresiv cum Biserica s-a născut din Învierea Domnului și cum a fost plămădită în timp de Spiritul Sfânt, fiind ea însăși continuatoarea și manifestarea istorică a lui Hristos Dumnezeu. El, după Înviere, s-a arătat apostolilor și i-a trimis la predicare în toată lumea, rămânând cu ei și însoțindu-i pe ei și pe urmașii lor în această misiune. „Datu-mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Mt.28,18-20)

Nucleul Bisericii este constituit din apostoli, martorii Învierii, din rudeniile lui Isus împreună cu Maica Sa Preasfântă și din femeile mironosițe, slujitoare credincioase și iubitoare de Dumnezeu, care s-au învrednicit de vederea lui Isus Înviat și au putut astfel să-l vestească și altora. Pe acest nucleu, redus numeric, dar puternic însuflețit de Spiritul Sfânt, s-a edificat în timp întregul edificiu al Bisericii lui Hristos. Astăzi, comunitățile noastre, sunt reduse numeric, ca urmare a încercării istorice și a luptei pe care au trebuit să o ducă împotriva regimului comunist ateu, dar nu mai puțin viguroase ca urmare a experienței purificării și a conștiinței faptului că Domnul Însuși le-a însoțit prin harul său în fidelitatea pe care au manifestat-o față de unitatea Trupului lui Hristos. Biserica fiind una în natura și misiunea ei, precum „este un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu și Tatăl a tuturor, care este peste toate și prin toate și întru toți” (Efeseni 4,5-6), nu poate decât să se manifeste ca atare în lume și să dea mărturie despre această unitate prin comuniune. În afara acestui concept și stare de viață, nu putem vorbi de o autentică mărturie a vizibilității unității Bisericii, așa cum nu putem constata unitatea familiei fără comuniunea soților și fără grija față de copii.

Sfântul evanghelist Luca în descrierea comunității creștine primare face referință la modul de manifestare, practica și simțămintele primilor creștini, care „stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni„(Fapte 2,42). Pentru creștinii de azi, stăruința în învățătura apostolilor trebuie să se manifeste în disponibilitatea de a primi, cunoaște, accepta și adera la învățătura Bisericii. Împărtășirea frățească, presupune comuniunea și grija față de ceilalți membrii ai comunității pentru a putea primi sfânta Euharistie și pentru a manifesta în același timp efectele ei. Individualismul și indiferentismul sunt excluse astfel, dintru început, ca și cale și posibilitate de a fi în Biserică. Doar o apartenență formală la Biserică, fără conținut, fără vizibilitate și fără gesturi concrete, nu este suficientă pentru o autentică trăire creștină și pentru o deplină mărturisire a lui Hristos cel Înviat.

Iubiți credincioși,

Toate s-au umplut de lumină și de bucurie în această Sărbătoare a Sărbătorilor. Așa ne îndeamnă preotul prin stihul din slujba Învierii: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea„.

Suntem în centrul anului liturgic, în ziua în care Domnul reînnoiește promisiunea Sa de fidelitate și ne asigură de prezența Lui tainică. Ne bucurăm să fim azi împreună, așa cum ne bucurăm de prezența dumneavoastră la rugăciunea Bisericii în fiecare duminică și sărbătoare de peste an. Acolo unde se celebrează Sfânta Liturghie, acolo Biserica este prezentă și se zidește. „Ori de câte ori se celebrează pe altar jertfa crucii, în care Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit” (1Cor.5,7), se împlinește lucrarea răscumpărării noastre. Totodată, prin taina pâinii euharistice, este reprezentată și realizată unitatea credincioșilor, care formează un singur trup în Hristos[i]. Această unitate mistică deja existentă între toate comunitățile noastre, sperăm și ne dorim să fie făcută tot mai vizibilă prin colaborare, întrajutorare și comunicare a tuturor aspectelor care privesc buna desfășurare a vieții bisericești. Nu suntem niciodată singuri, abandonați, sau uitați, chiar dacă realitățile și condițiile în care unele comunități trăiesc, nu sunt cele mai bune. Celebrându-se însă sfânta Liturghie și participând cu credință, primind sfânta Împărtășanie, credinciosul se unește cu însuși Isus cel Înviat și prin el cu toți credincioșii din întreaga Biserică. Iată ce spune sfântul Ioan Gură de Aur referindu-se la această sfântă Taină: „Ce este așadar, această pâine? Este trupul lui Hristos. Ce devin aceia care îl primesc? Trupul lui Hristos: nu mai multe trupuri, ci un singur trup. Într-adevăr, după cum pâinea este una singură, deși este făcută din multe boabe de grâu care, deși nu sunt vizibile, se găsesc în ea, astfel încât diferența lor dispare din cauza unirii lor desăvârșite, la fel suntem noi uniți unii cu alții și suntem uniți toți împreună cu Hristos[ii]. Putem spune așadar, nu doar că fiecare dintre noi îl primește pe Hristos, ci că și Hristos îl primește pe fiecare dintre noi.

Cu aceste gânduri și povețe, îmi îndrept cugetul spre fiecare dintre dumneavoastră, acolo unde sunteți împreună cu cei dragi și în locul unde mărturisiți credința în Învierea lui Hristos și unitatea Bisericii sale. Avem un gând aparte în rugăciune pentru toți cei în vârstă, bolnavi sau în diferite dificultăți, pentru cei care nu sunt astăzi cu noi la această sfântă și dumnezeiască Liturghie, din diferite motive și mai ales pentru aceia care nu se lasă atinși de lumina lui Hristos.

Tuturor vă doresc să aveți parte de mult har și lumină sufletească, de bucurie sfântă în Domnul prin comuniunea în credință, precum și de o Sărbătoare frumoasă, așa cum o surprinde poetul în versurile sale:

Biserica pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că’ntreaga lume este plină
De-același gând, din cer adus:
În fapta noastră ne e soarta
Și viața este tot, nu moartea.[iii]

Al vostru doritor de tot binele,

Vasile
Episcop de Maramureș

Dată în Baia Mare, din reședința noastră episcopală, la marea Sărbătoare a Învierii Domnului, în Anul Domnului 2012, în cel dintâi an în scaunul arhieresc al Eparhiei de Maramureș.

Note:


[i] Conciliul Vatican II, Constituția dogmatică despre Biserică Lumen gentium, 3.

[ii] Omilii la Scrisoarea către Corinteni, 24,2 în Ecclesia de Eucharistia, pag. 32

[iii] G. Coșbuc, din poezia La Paști, din volumul Fire de tort.

Autor: PS Vasile Bizău
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 12.04.2012
Publicarea pe acest sit: 13.04.2012
Etichete: ,

Lasă un răspuns