Pastorala de Paşti a PS Petru Gherghel

Scrisoare Pastorală
la Sărbătoarea Învierii Domnului
2014

Cristos, mielul lui Dumnezeu,
jertfit pe lemnul crucii învinge moartea

Lui să-i fie slavă în veci de veci!

Sfințiile voastre, dragi frați și surori în Cristos,

Timpul Postului Mare ne-a oferit prilejul de a întâlni încă o dată calea mântuirii, calea crucii, calea iubirii. Isus, cel pe care Tatăl l-a trimis în lume, din prea marea lui dragoste, a venit între oameni ca acela care a ales să se jertfească, să moară pentru cei greșitori, oferind Părintelui ceresc trupul său nevinovat, viața sa plină de iubire, asemenea unui miel dus la înjunghiere.

Întregul an bisericesc vorbește despre această jertfă a lui Isus, marele vestitor al evangheliei, păstorul care-și dă viața pentru oile sale, pentru poporul său. Despre acest lucru ne-a vorbit timpul Postului Mare care a scos în evidență marea iubire a Mântuitorului nostru, care a culminat pe Calvar, pe cruce.

Multe sunt imaginile pe care le întâlnim în Sfânta Scriptură care exprimă această revărsare de iubire din partea lui Dumnezeu pentru oamenii pe care i-a creat și îi iubește, una dintre cele mai grăitoare fiind cea a mielului. Isus, Mântuitorul, este asemănat cu mielul cel nevinovat care își dă viața pentru noi, care ridică păcatele lumii și care, prin iubirea sa, învinge și aduce lumii împăcarea.

Mă bucur să aduc în amintirea noastră gândul pe care a voit să ni-l transmită nouă, credincioșilor Diecezei de Iași, marele nostru păstor și martir, episcopul Anton Durcovici. Lecția pe care ne-a lăsat-o în scrierile sale, pe stema sa, și, mai ales, în celula morții, când și-a jertfit viața pentru credință și popor, este impresionantă. El a voit să scoată în evidență misterul mielului sacrificat, imagine perfectă a lui Cristos, vestit de marii profeți ai Vechiului Testament, dar mai ales de apostolii și scriitorii inspirați ai Noului Testament.

Luminat de același Duh Sfânt, episcopul Anton a ales să așeze pe stema sa imaginea mielului pascal, ce poartă cu bucurie pe umerii săi steagul victorios al biruinței, după ce și-a vărsat sângele pentru ca lumea să aibă iertare și a ieșit biruitor din mormânt. Credem că alegerea acestei imagini așezată pe blazonul său și gândurile exprimate chiar în prima sa scrisoare pastorală din ziua inaugurării misiunii sale de păstor al Episcopiei de Iași au fost meditate, gândite, alese și s-au demonstrat a fi o previziune pentru chemarea sa la o jertfă asemenea lui Cristos, mielul cel nevinovat și blând, care a fost ales să fie jertfit și să aducă lumii împăcarea, iertarea și binecuvântarea.

Cuvintele lui Isus, „cine vine după mine, nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieții” (In 8,12), reprezintă o asigurare pe care el o face celor care-l urmează: „Curaj, eu am învins lumea”, și rămân mereu valabile și se verifică pe deplin și în viața, opera și jertfa episcopului nostru martir Anton.

Isus s-a oferit pe sine ca un bob de grâu, care aduce rod bogat, și ca un miel jertfit pentru a putea ajunge la biruință. El s-a oferit pe sine să fie jertfit, răstignit pe cruce și și-a dat sângele pentru toți pentru a fi spălați și mântuiți.

Cunoscând credința însuflețită a episcopului nostru, iubirea lui față de cei ce i-au fost încredințați în școli, în seminar și în pastorație, cunoscând dorința lui de a-i încuraja pe toți credincioșii în mijlocul cărora a fost pus ca mare preot și păstor, ne dăm seama că el s-a oferit pe sine drept sacrificiu, unindu-se cu totul cu Cristos, mielul nepătat.

Despre acest lucru au scris prorocii, a predicat Ioan Botezătorul care l-a arătat lumii spunând: „Iată, mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii”, și l-a zugrăvit cu atâta claritate evanghelistul Ioan în cartea Apocalipsului, amintind de mielul ce s-a înălțat la ceruri, în slavă, iar acum are misiunea de a sta drept în mijlocul tronului sau în mijlocul bătrânilor, fiindu-i dată cartea cu cele șapte sigilii, pe care numai el putea s-o deschidă, în care stă toată istoria lumii.

Autorul Apocalipsului scoate în evidență faptul că doar Cristos mielul este în stare să primească sulul cărții și să-i deschidă sigiliile, adică poate citi și interpreta planul lui Dumnezeu în istorie.

Când a luat cartea, notează autorul Apocalipsului, cele patru ființe și cei 24 de bătrâni au căzut înaintea mielului și au cântat un cântec nou, spunând: „Vrednic ești tu să primești cartea și să desfaci sigiliile sale pentru că ai fost înjunghiat și ai cumpărat pentru Dumnezeu prin sângele tău [oameni] din toate triburile, limbile, popoarele și neamurile”, iar glasul multor îngeri și al ființelor și al bătrânilor răsuna spunând: „Vrednic este mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea și tăria, cinstea, gloria și binecuvântarea … Celui care șade pe tron și mielului să fie binecuvântarea, cinstea, gloria și puterea în vecii vecilor. Amin!»” (Ap 5,9-10.12-14).

La acest adevăr descris de evanghelistul Ioan s-a gândit episcopul nostru când a voit să înscrie pe stema sa imaginea mielului, cu steagul biruinței pe umăr, și să vestească poporului încredințat bucuria victoriei lui Dumnezeu și a Celui Jertfit în lupta împotriva Celui Rău și a potrivnicilor lui Dumnezeu și ai Bisericii.

La această încredere făcea referință păstorul nostru în prima sa scrisoare pastorală din ziua de 14 aprilie 1948, chemând toți preoții, persoanele consacrate și poporul creștin să se îndrepte cu multă încredere spre Cristos, mielul lui Dumnezeu, care, dorind să ia asupra sa păcatele lumii, se oferă pe sine, moare pe cruce și aduce lumii împăcarea prin victoria asupra păcatului și asupra morții. Întreaga scrisoare ne cheamă la o astfel de încredere în Isus, mielul victorios, care rămâne cu noi în Euharistie, pregătind tuturor celor ce-l urmează victoria în împărăția cea nouă și în cetatea cerească.

Înțelegem, iubiți frați în Cristos, dorința fierbinte a celor drepți din legea veche, care cu Isaia prorocul strigau către cer: „Trimite mielul, Doamne, pe stăpânitorul pământului” (Is 16,1).

Îl înțelegem, de asemenea, pe sfântul Ioan Botezătorul, când pe malul Iordanului, cu bucurie nespusă, îl arăta pe Isus, Domnul: „Iată, mielul lui Dumnezeu!… Iată pe acela care ridică păcatele lumii! Și am văzut și am dat mărturie că acesta este Fiul lui Dumnezeu” (In 1,29-34).

Nici nu ne mirăm apoi când Sfânta Scriptură ne prevestește la sfârșitul veacurilor triumful hotărâtor al Mielului divin asupra tuturor acelora care luptă împotriva lui. „Se vor lupta cu mielul și mielul îi va birui, pentru că el este Domnul Domnilor și regele regilor” (Ap 17,14), iar cei ce i-au fost credincioși mielului „vor sta înaintea tronului lui Dumnezeu, nu le va mai fi foame, nici sete, nici nu va cădea peste ei soarele, nici vreo arșiță, pentru că mielul care este în mijlocul tronului, îi va cârmui pe ei și-i va duce pe ei la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor” (Ap 7,15-17).

Ca o consecință și ca o încurajare în mărturisirea de credință a celor cărora el le adresa aceste cuvinte despre miel și victoria lui, el avea să adune toate gândurile și învățăturile sale în motoul său episcopal: „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!” (Ps 143,15).

Pentru aceasta a primit cu multă însuflețire și cu mult curaj să urmeze mielul înscris în mijlocul stemei sale episcopale, care, prin jertfa și iubirea lui, a fost vrednic să poarte steagul biruinței.

Paștele este jertfa mielului și biruința sa.

Paștele ne oferă încă o dată posibilitatea să-l întâlnim pe Cristos, jertfa iubirii și mielul blând și iubitor, care și-a oferit și își reînnoiește mereu jertfa mântuirii sale, prin jertfa sfintei Liturghii pe care a celebrat-o în ajunul pătimirii sale și prin care rămâne mereu în mijlocul oamenilor și al istoriei, purtând stindardul victoriei.

În fiecare an, când celebrăm Paștele și ori de câte ori celebrăm jertfa nesângeroasă a crucii, a morții și îngropării sale, auzim cuvintele evanghelistului Ioan și ale preotului care declară: Iată, mielul lui Dumnezeu; iată-l pe acela care ia asupra sa păcatul lumii.

Anul acesta, când celebrăm Învierea, ne bucurăm să trăim și să reînnoim credința noastră împreună cu episcopul nostru Anton, care a ales să fie un adevărat miel de jertfă și, deși a fost sacrificat și înmormântat într-un ținut neștiut, sub o brazdă de pământ din nordul țării, la Sighetu Marmației, el ne spune că cel care crede nu moare, ci trăiește în veci, urmându-l pe mielul divin, pe Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Din moartea lui Cristos noi avem mântuirea și speranța; prin moartea episcopului Anton avem întărirea și curajul nostru de a fi sămânță pentru creștinii de azi și dintotdeauna.

Sfințiile voastre, dragi frați și surori în Cristos,

Celebrând acum cu multă credință victoria lui Cristos, moartea și învierea sa, marea sa biruință, repetăm și retrăim marele mister, adevăr al speranței și fericirii, spunând cu toți creștinii, după actul consacrării și celebrării sfintei Liturghii: „Moartea ta o vestim, Doamne, și învierea ta o mărturisim până când vei veni”.

Tuturor celor ce cred în înviere și în victoria lui Cristos asupra păcatului și morții, tuturor celor ce cred în mărturia curajoasă a episcopului nostru Anton Durcovici, în lumina acestei victorii a mielului, vă spunem: Cristos a înviat, bucurați-vă!

Pace și binecuvântare în Domnul!

Sfintele Paști, 2014

Petru Gherghel,
episcop de Iași

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 20.04.2014
Publicarea pe acest sit: 12.04.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns