Pastorala de Paşti a PS Petru Gherghel

Scrisoare Pastorală
la Sărbătoarea Învierii Domnului
2013

„Când voi fi ridicat de la pământ, îi voi atrage pe toți la mine” (In 12,32)

Misterul pascal, pe care îl retrăim an de an, reprezintă de fapt glorificarea Domnului nostru Isus Cristos și drumul pe care l-a ales ca să ne aducă mântuirea. El se oferă și se jertfește pentru ca și noi, urmându-l, să ne bucurăm de aceeași înălțare și glorificare.

Invitația lui este clară: „Cine nu-și ia crucea și nu mă urmează, nu este vrednic de mine” (Mt 10,38); „Dacă cineva vrea să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze” (Mc 8,34); „Cine nu-și poartă crucea și nu vine după mine, nu poate fi ucenicul meu” (Lc 14,27).

Numai cine se înscrie pe acest drum de dăruire și de jertfă, pe o asemenea cale a crucii și a iubirii, numai acela poate să ajungă cu el în glorie, să se bucure de lumina pe care vrea să ne-o dăruiască Cristos. „Eu sunt lumina lumii, ne asigură el, iar cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieții” (In 8,12).

Misterul crucii și al morții

În iubirea sa infinită, Isus, venind pe pământ, a împlinit un proiect pe care doar Dumnezeu putea să-l conceapă și să-l realizeze. Un drum străin de orice gândire omenească, o cale care urma să fie argumentul cel mai puternic al iubirii divine, îmbrățișarea crucii, drumul jertfei și al Calvarului, drumul umilinței și al înfrângerii în ochii lumii, drumul morții care apoi să se întoarcă în drumul glorificării și al înălțării.

Punctul central al misterului pascal este crucea și învierea, moartea și înălțarea, umilirea și glorificarea. Pentru acest moment s-a pregătit și s-a îndreptat pe tot parcursul vieții sale pe pământ, pe care a coborât ca să se ofere, pentru ca omul, subjugat și stăpânit de păcat, să fie eliberat și înălțat la gloria pentru care a fost creat.

Când voi fi înălțat de la pământ, când voi fi ridicat pe cruce, îi voi atrage pe toți și pe toate la mine (cf. In 12,32). Cine s-ar fi gândit vreodată la un asemenea plan? Cine a mai ales să se umilească cum a făcut-o el? Numai Dumnezeu cel bogat în milostivire și plin de iubire.

Apostolul neamurilor, prezentând acest adevăr și mister dumnezeiesc, avea să declare credincioșilor din Filipi, în una dintre cele mai impresionante pagini de preamărire a înțelepciunii și bunătății divine: „El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat (s-a golit) pe sine, luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar după felul lui de a fi, a fost socotit om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce” (Fil 2,6-8).

Aceasta e realitatea. A coborât pe pământ, s-a făcut asemenea oamenilor, s-a dăruit cu totul și a lăsat să fie răstignit pe cruce, să fie înălțat pe acest tron, ca de acolo să strige către Tatăl: „Tată, iartă-i, că nu știu ce fac! S-a săvârșit! În mâinile tale încredințez sufletul meu!” (cf. Lc 23, 33-44).

Așadar, în centrul misterului pascal al mântuirii stă crucea, iar pe cruce însuși Fiul lui Dumnezeu, ridicat de la pământ, ca să-i atragă pe toți la sine, ca să-i poarte pe toți, prin înviere, la glorificare și la fericire veșnică.

Impresionant! Un centurion, un soldat roman, văzând cele ce s-au petrecut pe Calvar, și privind spre cel răstignit, a ajuns să declare împreună cu ceilalți soldați: „Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu” (Mt 27,54); „Cu adevărat omul acesta era drept” (Lc 23,47).

Cel drept a fost înălțat pe cruce, Dumnezeu a îmbrăcat firea omului, s-a făcut asemenea oamenilor, devenind astfel Fiul Omului, el fiind Fiul lui Dumnezeu, ca să-i atragă pe toți la el și să-i împace cu Tatăl.

Acum are loc ora glorificării, ora răscumpărării; pe Calvar și pe cruce se desăvârșește împăcarea omului cu Dumnezeu, ora glorificării sale și a celor ce cred în el.

Misterul învierii și al glorificării lui Cristos

Când voi fi ridicat de la pământ, când voi ieși biruitor din mormânt, atunci îi voi atrage și-i voi aduna pe toți la mine.

Acesta este momentul victoriei, pecetluirea sacrificiului și a iubirii – Învierea. Acum a fost confirmat cuvântul său: Când voi fi ridicat de la pământ, când voi urca pe cruce, voi birui, voi învinge. O biruință iscălită cu sângele său, o iubire întărită prin biruința morții, o victorie definitivă. Acesta e misterul mântuirii veșnice, misterul învierii fericite.

La acest moment al dăruirii și al glorificării sale făcea referință Isus când i-a întâmpinat pe grecii sosiți la templu pentru sărbătoare, care doreau să-l vadă. „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (In 12,23-24). Pentru a aduce rod e nevoie de jertfă, căci numai jertfa și moartea garantează viața, învierea și glorificarea.

În imnul cristologic, pe care apostolul neamurilor l-a transmis credincioșilor din Filipi, găsim concluzia divină, aș zice, urmarea normală a umilirii și morții lui Isus, cu care Tatăl l-a onorat pe Fiul său ascultător până la moarte: „Pentru aceasta și Dumnezeu l-a înălțat și i-a dăruit un nume, care este mai presus de orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ și al celor dedesubt, și orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl” (Fil 2,9-11). Este răsplata divină pentru ascultarea și iubirea Fiului său, este de fapt adevărata sa glorificare. Este învierea glorioasă a lui Isus, înviere și înălțare promisă tuturor celor care îl vor urma pe calea crucii și care vor crede în numele lui.

Misterul bucuriei credinței noastre

Sfințiile voastre, dragi și iubiți credincioși,

„Noi am cunoscut și am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi” (1In 4,16), așa se adresa Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, acum papă emerit, tuturor creștinilor și tuturor oamenilor de bunăvoință, în mesajul său pentru Postul Mare, pe care am avut fericita ocazie să-l trăim, arătându-ne că acest timpeste o ocazie prețioasă pentru a medita asupra raportului dintre credință și caritate: dintre credința în Dumnezeu, în Dumnezeul lui Isus Cristos, și iubire, care este rod al acțiunii Duhului Sfânt și ne conduce pe un drum de dăruire față de Dumnezeu și față de ceilalți”. Pe drept cuvânt, el ne-a ajutat, încă o dată, să pătrundem în marele mister al iubirii divine, căci „credința ni-l arată pe Dumnezeul care l-a dat pe Fiul său pentru noi și trezește astfel în noi certitudinea victorioasă că acest fapt e adevărat: Dumnezeu este iubire!… Credința care devine conștientă de iubirea lui Dumnezeu, ce se revelează în inima străpunsă a lui Isus pe cruce, trezește la rândul său iubirea. Ea este lumina – în realitate singura – care luminează mereu din nou o lume aflată în întuneric și care ne dă curajul de a trăi și de a acționa”. Toate acestea ne fac să înțelegem că principala atitudine distinctivă a creștinilor este tocmai „iubirea bazată pe credință și plăsmuită de ea” (DCE, 7).

Cine se lasă luminat de credință înțelege, cu adevărat, misterul jertfei pe care a ales-o Isus Cristos, îmbrățișând crucea. Credința este singura în stare să-l facă pe om să se bucure de victorie și să ajungă împreună cu Cristos la măreața sa glorificare.

Retrăind, în acest binecuvântat An al Credinței și al Familiei, cu vie credință și reînnoită însuflețire, misterul dăruirii, al morții și al învierii sale glorioase, împreună cu întreaga Biserică locală, cu întreaga familie creștină, alături și împreună cu păstorul cel nou al Bisericii noastre, papa Francisc, pentru care ne-am rugat, ca Dumnezeu să-l aleagă și să-l așeze în fruntea Bisericii, și pentru care nu vom înceta să ne rugăm ca el să ne întărească în credință, proclamăm, acum de sărbătoarea sărbătorilor, sfânta Înviere, cu un nou entuziasm și cu o nouă speranță de înviere, bucuria credinței noastre, spunând:

Moartea ta o vestim, Doamne,
și învierea ta o mărturisim
până când vei veni în slavă!

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 29.03.2013
Publicarea pe acest sit: 29.03.2013
Etichete: ,

Lasă un răspuns