Pastorala de Paşti a PS Petru Gherghel

Scrisoare pastorală de Sfintele Paști 2007

Iubirea care învinge moartea

Scrisoare pastorală la sfânta Înviere către toți preoții, toate persoanele consacrate și către toți creștinii noștri.

Dragi confrați întru preoție, dragi frați și surori întru consacrare, dragi și iubiți credincioși,

Este Paștele, Învierea Domnului.

Retrăim cu o mare însuflețire adevărul Învierii Domnului, misterul pascal al morții și învierii sale. Ne bucurăm să participăm cu trup și suflet la cel mai mare și profund eveniment al iubirii divine, jertfa și victoria sa.

„Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinței noastre în Cristos, crezut și trăit ca adevăr central de cea dintâi comunitate creștină, transmis ca adevăr fundamental de tradiție, stabilit de documentele Noului Testament, predicat ca parte esențială a misterului pascal împreună cu crucea: „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le” (CBC nr. 638).

Apostolii, după ce s-au convins de realitatea învierii și după ce au fost iluminați și umpluți de Duhul Sfânt n-au încetat să vestească acest adevăr și nu au ezitat să-și dea viața ca mărturie pentru maestrul lor pe care l-au văzut viu în mijlocul lor.

Chemat să întărească credința fraților săi (cf. Lc 22,32), Petru îl întâlnește și îl vede înaintea tuturor, iar la predica lui comunitatea întreagă exclamă: „Domnul a înviat cu adevărat și i s-a arătat lui Petru” (Lc 24,34).

Catehismul Bisericii Catolice afirmă că „Toate câte s-au petrecut în acele zile de Paști angajează pe fiecare dintre apostoli, și în mod deosebit pe Petru, în construirea erei noi care a început în dimineața Paștelui. În calitate de martori ai celui înviat, ei rămân pietrele de temelie ale Bisericii sale. Credința celei dintâi comunități a credincioșilor se întemeiază pe mărturia unor oameni concreți, cunoscuți de creștini și cei mai mulți trăind încă printre ei”.

Ei sunt martori ai învierii lui Cristos: Petru, cei doisprezece și cele peste 500 de persoane cărora Isus li s-a arătat în același timp, cum afirmă apostolul Paul în Scrisoarea întâi către Corinteni, pe baza cărei mărturii el își sprijină întreaga propovăduire: „Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este credința voastră” (1Cor 15,14).

Învierea lui Cristos este deci împlinirea făgăduințelor Vechiului Testament și chiar ale lui Isus însuși făcute în timpul vieții sale; este adevărul dumnezeirii sale, reprezintă actul îndreptățirii omului, al înfierii sale, garanția și izvorul mântuirii viitoare a tuturor oamenilor, ne asigură Catehismul Bisericii Catolice (nr. 639, 655).

Retrăim deci marea bucurie a triumfului iubirii lui Cristos în fața păcatului și a morții, motivul înflăcărării noastre, al speranței și al credinței pe care o moștenim.

Sfințiile voastre, dragi frați și surori, iubiți credincioși,

Am trăit în zilele Postului Mare o experiență vie a drumului lui Cristos spre Ierusalim și spre Calvar; am meditat cuvintele propuse de textele liturgice din fiecare zi și mai ales din sfântul evanghelist Luca; am putut retrăi momentele iubirii și ale învățăturii sale începând de pe Muntele Ispitirilor, trecând prin atâtea locuri ale ?ării Sfinte, pe Marea Galileii, pe Muntele Tabor, pe colina fericirilor, prin cetățile Palestinei până la intrarea în Ierusalim.

Suntem din nou părtași la momentele cele mai importante ale vieții sale ce au loc în Ierusalim. Isus se prezintă la locul supremei iubiri, în cenacol, pe Calvar și pe cruce. Este Săptămâna Sfântă cu etapele decisive ale iubirii sale: cina, Calvarul, crucea, mormântul, Învierea.

Prin această scrisoare pastorală doresc să mă adresez tuturor preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor noștri, pentru a evoca și a trăi împreună clipele care ne privesc pe fiecare în parte. Să ne considerăm cu toții prezenți la intrarea în Ierusalim, printre cei care l-au primit ca pe Mesia, Fiul lui David, cântându-i Osana, așezându-i ramuri, flori și hainele noastre la picioare și să mergem mai departe după el, cât mai aproape de el.

Joia Sfântă, Cina cea de taină

Dragi confrați întru preoție,

Mă îndrept spre fiecare dintre voi, preoții zilelor noastre, și vă invit să pășim cu apostolii și ucenicii Domnului în cenacol și să ne considerăm de față lângă el, cel care ne-a ales și ne-a invitat la el. Isus, învățătorul și maestrul, înainte de sărbătoarea Paștelui, „știind că îi venise ceasul să treacă din această lume la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit” (In 13,1). Alături de apostoli suntem și noi, miniștrii săi, apostolii zilelor noastre, în jurul episcopului propriu și, cu el și cu ceilalți episcopi, lângă Isus.

Ne spală picioarele, ne curăță de păcate, ne eliberează de atâtea poveri și suferințe pentru că ne-a iubit și ne iubește, vrea să intre în inima noastră. Nu putem și nu trebuie să spunem, cum încerca Petru să-l convingă pe Isus: „Doamne, tu să-mi speli picioarele? Nu-mi vei spăla picioarele în veci!”. Isus însă îl convinge spunându-i: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine!”. Simon Petru înțelege și răspunde: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci și mâinile, și capul” (In 13,6-11).

După spălarea picioarelor Isus ne spune și nouă: „Înțelegeți ce am făcut pentru voi? V-am dat exemplu ca și voi să faceți așa cum v-am făcut eu… Poruncă nouă vă dau vouă: Așa cum v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul. Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei” (In 13,34).

Sfințiile voastre, cuvântul de ordine din cenacol a fost iubire. Acest cuvânt s-a concretizat în spălarea picioarelor, în iertare și îmbrățișare. Toate pentru marea demnitate încredințată apostolilor și nouă de a participa la preoția sa, la iubirea sa.

Cuvintele sale pe care le-a încredințat apostolilor, ni le-a încredințat și nouă; și mai mult, chiar trupul și sângele său ni-l lasă ca testament de iubire. Astăzi se reînnoiește acest adevăr: „Faceți aceasta în amintirea mea”; „Luați și mâncați, acesta este trupul meu, luați și beți, acesta este sângele meu” (Mt 26,26)

În Joia Sfântă, Isus lasă omenirii Sacramentum caritatis, cum îl numește Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în exortația apostolică postsinodală. Sacramentul iubirii, memorialul morții și învierii sale, trupul și sângele său, continuă să sfințească și să mântuiască lumea prin preoții Noului Testament, prin noi.

În acest sacrament se concretizează toată opera de mântuire, toată sfințirea lumii, toată dragostea sa dumnezeiască. Ce putea să ne dea mai mult? Iubirea sa e mai tare decât moartea. Iubirea sa este veșnică: „Iată eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”.

Vinerea Mare

Sfințiile voastre, dragi persoane consacrate, iubiți frați și surori în Cristos,

Euharistia pe care Isus a instituit-o în Joia Cinei de taină este memorialul (1Cor 11,25) jertfei sale. Potirul noului legământ, pe care l-a dăruit la Cina de taină, oferindu-se pe sine însuși pentru viața lumii (cf. Lc 22,20), Isus îl acceptă apoi din mâinile Tatălui în agonia din Ghetsemani, făcându-se ascultător până la moarte (cf. Mt 26,42; Fil 2,8).

Moartea lui Cristos este în același timp jertfa pascală care împlinește răscumpărarea definitivă a oamenilor, prin „Mielul care ridică păcatul lumii” (In 1,29), precum și jertfa Noului Legământ care îl pune din nou pe om în comuniune cu Dumnezeu, împăcându-l cu el prin „sângele care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt 26,28) (CBC 613).

Jertfa aceasta este unică, ea desăvârșește și întrece toate jertfele, este o jertfă de ispășire realizată prin ascultarea lui pentru toți oamenii și în locul lor (cf. Con. trid. DS 1529), este o jertfă desăvârșită, căci în ea iubirea se dăruiește până la sfârșit (cf. In 13,1), este jertfa prin care el ne-a împăcat cu Tatăl și ne îmbrățișează pe toți. Prin patima sa sfântă pe lemnul crucii el ne-a meritat îndreptățirea noastră și ne-a oferit un izvor de mântuire veșnică.

În Vinerea Mare, în fața noastră, apare crucea lui Isus, răsună în biserici patima după sfântul evanghelist Ioan și se celebrează prohodul Domnului. Este zi de durere, dar mai presus de toate este zi de iubire.

Dragi frați și surori,

Dacă vrem să înțelegem legea crucii să-l ascultăm pe Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, care prin mesajul său pentru Postul Mare ne îndemna: „Postul Mare este un timp propice pentru a învăța să stăm împreună cu Maria și Ioan, discipolul preaiubit, alături de cel care pe cruce consumă pentru întreaga omenire sacrificiul vieții sale (cf. In 19,25). De aceea să ne îndreptăm privirea cu mai multă intensitate, în acest timp de pocăință și de rugăciune, spre Cristos răstignit, care murind pe Calvar ne-a revelat pe deplin iubirea lui Dumnezeu” (Benedict al XVI-lea, Mesajul pentru Postul Mare 2007).

Contemplând jertfa lui Isus din Grădina Ghetsemani, suferințele și patimile sale în curtea lui Pilat, precum și drumul crucii, să ne apropiem și noi de cruce cu Maria și Ioan și astfel vom putea să înțelegem marea dramă a păcatului omului și suprema iubire a lui Dumnezeu față de creatura sa.

În Vinerea Mare se cuvine să stăm cât mai aproape de Isus, să adorăm crucea și să înțelegem ce trebuie să facem noi, cei în locul cărora s-a jertfit Cristos. Ne vom bucura să înțelegem cu Roza de Lima aceste cuvinte: „În afară de cruce nu există altă scară ce duce la cer”. Astfel vom ști să prețuim iubirea lui Dumnezeu, dar și rodul jertfelor noastre.

Sâmbăta Sfântă, bucuria învierii

Sfințiile voastre, dragi persoane consacrate, iubiți frați și surori în Cristos,

După drama Calvarului și liniștea mormântului răsună bucuria învierii. „Da, cu adevărat fericită noapte, numai ție ți s-a dat să cunoști vremea și ceasul în care Cristos a înviat din morți”, răsună în biserici cântarea de Paști Exultet, cântarea luminii care a apărut în noapte prin glorioasa victorie asupra morții și a întunericului.

Faptul învierii rămâne învăluit în mister, întrece orice capacitate de gândire, depășește posibilitatea noastră de a înțelege și explica.

E o taină dumnezeiască încredințată omenirii, este un fapt ce s-a confirmat prin întâlnirea cu el, cel viu, este o convingere a celor care i-au fost alături și este o experiență trăită de către apostoli și ucenici.

Învierea lui Isus nu a fost o reîntoarcere la viața pământească precum s-a întâmplat cu fiica lui Iair, cu tânărul din Naim sau cu Lazăr din Betania.

Învierea lui Isus este esențialmente diferită. În trupul său înviat, el trece de la starea de moarte la o altă viață dincolo de timp și spațiu. Trupul lui Isus, la înviere, este plin de puterea Duhului Sfânt; el participă la viața dumnezeiască, la starea de glorie, astfel încât sfinții apostoli pot să spună cum o făcea sfântul Paul că el este „omul ceresc”, nesupus putreziciunii. Dacă ceilalți care s-au bucurat de întoarcerea la viață printr-o intervenție divină, înviind din morți, mai apoi ei tot trebuie să moară, „Cristos însă, înviind din morți, nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui” (Rom 6,3-11).

Dragi frați și surori,

în aceste zile este bucurie peste tot, căci toți creștinii celebrează Paștele la aceeași dată, 8 aprilie. O adevărată bucurie și satisfacție.

Ce bine ar fi dacă acest lucru s-ar verifica în fiecare an. Nu este oare faptul acesta, în primul an al intrării noastre în Uniunea Europeană, un simbol care ne provoacă să dorim și să sărbătorim sfânta Înviere împreună cu toți frații noștri creștini din întreaga Europă, ba chiar și din întreaga lume?!

Sfântul Atanasie, în una dintre scrisorile sale pascale scria: „Frații mei, ce frumos este de a trece de la o sărbătoare la alta, de la o rugăciune la alta și în sfârșit de la o celebrare la alta. Acum este aproape timpul care ne duce și ne face cunoscut un nou început: ziua sfântului Paști în care Domnul s-a jertfit. Noi ne alimentăm din hrana sa și ne desfătăm întotdeauna sufletul cu sângele său prețios ca și cum am scoate toate dintr-un singur izvor. Totuși ne este întotdeauna sete și ardem de dorințe după el” (Brev. II, 281).

Este o bucurie să celebrăm împreună Paștele, ziua învierii. Sfântul Atanasie spunea: „Este o minune a bunătății lui Dumnezeu, aceea de a ne face să-i simțim solidari în celebrare și să-i simțim în unitatea credinței pe cei de aproape, pe cei prezenți ca și pe cei absenți”.

Este minunat să ne spunem cu toții, catolici, ortodocși, protestanți, orientali și occidentali, americani sau europeni, marea bucurie a Învierii și să o trăim împreună cântând și strigând: Cristos a înviat, aleluia – adevărat a înviat, aleluia.

Cu această bucurie în suflet, vă transmit, împreună cu Preasfințitul Aurel, cu toți colaboratorii întru slujire, tuturor confraților preoți, tuturor fraților și surorilor, tuturor credincioșilor din dieceză, din țară sau străinătate, tuturor fraților ce cred în Cristos și sfânta înviere:

Sărbători fericite! Iubirea a biruit moartea! Pace vouă, aleluia.

Săptămâna Sfântă, 1-8 aprilie 2007

Petru Gherghel,
episcop de Iași

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 25.03.2007
Publicarea pe acest sit: 25.03.2007
Etichete: , ,

Lasă un răspuns