Pastorala de Paşti a PS Petru Gherghel

Sfintele Paști 2003

Darul păcii

Pacea mea o dau vouă! Pacea mea v-o las vouă! (In 14,27)

Pace vouă! (In 20,19)

Învierea Domnului, pe care o celebrăm la Sfintele Paști, reprezintă pentru om și univers restabilirea acelui echilibru pe care Dumnezeu l-a voit de la început și pe care l-a stricat păcatul, neascultarea care a intrat în lume prin lucrarea celui rău.

Păcatul a introdus în lume ura, vrajba, nedreptățile, orgoliul, răzbunările și moartea. Păcatul a făcut să dispară dintre oameni armonia și pacea, buna înțelegere și iubirea. Păcatul a stins lumina și a făcut să apară peste pământ întunericul.

Cum de a fost posibil, cum de s-a întâmplat acest dezastru, iată marele mister al vieții și al istoriei. O lumină asupra acestei enigme o primim doar de la Cristos care a venit în lume.

În tot timpul Postului Mare și mai ales în Săptămâna Sfântă, în Vinerea Mare am fost invitați să reflectăm asupra acestui dezastru, a acestui flagel care a cuprins întreaga făptură, omul și creația.

Tocmai în pătimirea lui Cristos, păcatul își arată cel mai bine violența și multiplicitatea: necredință, ură, respingere și batjocuri din partea conducătorilor și a poporului, lașitatea lui Pilat și cruzimea soldaților, trădarea lui Iuda, lepădarea lui Petru și părăsirea din partea ucenicilor. Totuși, chiar în ceasul întunericului și al stăpânitorului lumii acesteia, jertfa lui Cristos devine în chip tainic izvorul nesecat al iertării păcatelor noastre (cf. CBC 398), al împăcării și mântuirii, al victoriei și al păcii.

Vinerea Mare cu întunericul ei a trecut, a sosit ceasul Învierii, ceasul luminii și al păcii; celebrăm acum Paștele lui Isus, trecerea lui de la moarte la viață, de la întuneric la lumină, din sclavie în libertate. Să ne bucurăm și să ne veselim în Domnul, căci a sosit ziua bucuriei și a victoriei.

Învierea Domnului – salutul păcii

Răsună de peste 2000 de ani vestea care a fost proclamată de înger, de femeile sfinte, de apostoli și ucenici: Isus nu mai este în mormânt, a înviat. „Pentru ce îl căutați pe cel viu între cei morți? Nu este aici, a înviat” (Lc 24,5-6).

În seara aceleiași zile, deși ușile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!” (In 20,19) și le-a arătat mâinile și coasta.

A înviat și a apărut în mijlocul lor aducându-le liniștea, curajul și ceea ce ei așteptau cel mai mult: pacea sufletească, pacea cu alții.

Catehismul Bisericii Catolice ne arată că există un dublu aspect în misterul pascal: a) prin moartea sa, Cristos ne izbăvește de păcat, b) prin învierea sa ne deschide calea spre o viață nouă. Aceasta este, mai întâi, îndreptățirea care ne reașază în harul lui Dumnezeu „pentru ca, precum a înviat Cristos din morți, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom 6,4). Ea constă în victoria asupra morții păcatului și în noua participare la har. Cel de-al doilea aspect este înfierea prin care oamenii devin frați ai lui Cristos, așa precum a binevoit să-i numească pe ucenicii săi după înviere: „Duceți-vă și vestiți fraților mei” (In 20,17).

Aceste două aspecte și, desigur, toate celelalte care sunt legate de ele fac ca în sufletul apostolilor să coboare bucuria, pacea, liniștea și fericirea.

Învierea lui Isus revarsă peste toți cei ce cred în ea adevărata pace. Pe drept, Isus le spune femeilor lângă mormânt: nu vă temeți; le spune apostolilor în Cenacol: nu vă înspăimântați, eu sunt: Pace vouă! Pe drept, în sufletul celor doi ucenici care plecau spre Emaus a coborât liniștea și curajul după ce l-au recunoscut pe Isus la frângerea pâinii. Pe drept, apostolul Toma, făcând experiența directă cu Isus reapărut în mijlocul lor, după opt zile, a proclamat fără ezitare: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Pe drept, în clipa învierii, în sufletul celor drepți coboară speranța și liniștea aducătoare de pace.

Darul păcii adevărate

În Scrisoarea către Coloseni este subliniat adevăratul rezultat al jertfei lui Cristos pe cruce: pacea. „El este începutul, primul născut între cei morți, ca să fie el cel dintâi în toate, pentru că în el i-a plăcut lui Dumnezeu să facă să locuiască toată plinătatea și prin el să reconcilieze toate pentru sine, făcând pace prin sângele crucii sale, fie între cele de pe pământ, fie între cele din ceruri” (Col 1,18-20).

Pacea pe care Isus a adus-o prin sacrificiul vieții sale devine pentru omenire izvorul păcii pământești. Prin sângele crucii, el a nimicit ura în trupul său (cf. Ef 2,16), i-a împăcat pe oameni cu Dumnezeu și a făcut din Biserica sa sacramentul unității neamului omenesc și al unirii lui cu Dumnezeu. El este pacea noastră (cf. Ef 2,14) și tot el îi proclamă pe cei pașnici fiii lui Dumnezeu. „Fericiți făcătorii de pace, că fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt 5,9).

Din momentul în care Isus a reapărut în mijlocul ucenicilor adunați în Cenacol sau i-a întâlnit pe drum sau lângă mormânt, pacea și liniștea a coborât între ei. Duhul Sfânt pe care l-au primit chiar în ziua învierii i-a transformat și confirmat în vestitorii împărăției celei noi, și nimic n-a mai fost în stare să-i oprească de la vestirea acestui mare adevăr, nici amenințările, nici suferințele, nici chiar moartea.

Primirea mesajului Învierii înseamnă primirea darului împăcării, al iubirii și al păcii. Cu acest mesaj Petru și ceilalți apostoli au cutreierat mai târziu lumea cunoscută, bine vestind împărăția adevărului, a iubirii și a păcii.

În scrisorile apostolului neamurilor, salutul cel dintâi era: „Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus Domnul nostru” (1Cor 1,3; Col 1,2).

Între cuvintele care apar cel mai des în Sfânta Scriptură și se află pe buzele profețiilor și fac parte din predica apostolilor, pacea deține un loc aparte.

Chiar de la nașterea lui Isus îngerii au vestit marea bucurie a păcii, care a venit pe pământ: „Mărire în cer și pace pe pământ!” (Lc 2,14), ca mai târziu însuși Isus să spună: „Pacea mea v-o las vouă, pacea mea o dau vouă” (Lc 14,27) și să le dea poruncă apostolilor să meargă câte doi și să vestească noua împărăție, să anunțe și să lase în case darul păcii (cf. Mt 10,13). Primul cuvânt pe care Isus îl adresează apostolilor după înviere va fi tot pacea, confirmând cu aceasta că planul său pentru omenire era tocmai acesta să aducă lumii împăcarea, liniștea și pacea.

Analizând frecvența cuvântului pace, în Sfânta Scriptură el apare de mai bine de 280 de ori ca un dar al lui Dumnezeu oferit și încredințat oamenilor, iar în Noul Testament este anunțat de mai bine de 80 de ori, ca un rezultat al operei lui Cristos realizată în lume.

Un „nu” categoric urii și războiului

Lucrarea săvârșită de Cristos și rezultatul jertfei sale este mântuirea și pacea. El a demonstrat tuturor că oamenii sunt frați și s-a dăruit pe sine ca preț al iertării și împăcării. A murit și a înviat pentru toți. „Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru cei mulți” (Mt 20,26).

Despre această lucrare de răscumpărare vorbește în multe rânduri sfântul Paul afirmând că „unul este Dumnezeu și unul singur este mijlocitor între Dumnezeu și oameni, omul Cristos Isus care s-a dat pe sine însuși ca preț de răscumpărare pentru toți” (1Tim 2,5).

Pacea adusă de Cristos este, așadar, pentru toți și pentru totdeauna. Toți oamenii au fost răscumpărați din păcat, din moarte și au fost introduși în împărăția cea nouă și veșnică. Toți au devenit frați. Toți trebuie să se prețuiască și să se respecte și ca atare să trăiască în pace.

Cine vrea să fie al lui Dumnezeu și al lui Cristos nu mai poate trăi în ură, în păcat, în dușmănie sau război, pentru că aceia care au fost îngropați împreună cu Cristos prin Botez în moarte vor umbla întru înnoirea vieții, precum a înviat Cristos din morți la o viață nouă (cf. Rom 6,4).

Proclamând învierea Domnului, proclamăm biruința vieții asupra morții o dată pentru totdeauna; stăpânirea lui rămâne pentru veșnicie.

Pentru a ne bucura și noi de această victorie este nevoie să rămânem cu el, să-l urmăm fără încetare și să ne umplem de spiritul său.

Este dureros să constatăm că această evanghelie a iubirii și a păcii nu a ajuns la toți oamenii, deși Cristos a murit și a înviat pentru toți.

Este și mai dureros să știm că mulți dintre cei care au auzit și au crezut în învierea lui Isus se poartă ca și dușmani ai săi, călcând în picioare cele mai elementare reguli de viață și credință. Sfântul apostol îi numește dușmani ai crucii lui Cristos, iar pentru ei nu vede altă soluție decât sfârșitul, pieirea (cf. Fil 3,18).

Este dureros să constatăm că sunt astăzi mulți care trăiesc în ură, propovăduiesc răzbunarea, distrug vieți omenești, devin tirani și teroriști fără suflet, împrăștiind în jurul lor moarte, folosind cele mai teribile și perfide arme, purtând războaie nedrepte față de frații lor care au în ei același chip al lui Dumnezeu. Și când constați că unii dintre ei o fac chiar în numele credinței, al religiei sau al lui Dumnezeu – indiferent cum îl numesc – atunci durerea este și mai mare, iar stupoarea parcă blochează mintea.

Trăim în zilele noastre clipe de coșmar, răsună în multe părți zgomotul armelor ucigătoare, se face comerț cu vieți nevinovate, se alimentează ura, iar răzbunarea este ridicată la rang de onoare. Tocmai în aceste zile mii de vieți sunt sacrificate, sub pretextul unor legi, care nu mai pot fi considerate umane, cu atât mai puțin creștine.

Dumnezeu suferă, Cristos suferă și moare, Calvarul se reînnoiește în atâtea locuri ale globului pământesc, lumea întreagă suferă și plânge.

Sfântul Părinte proclamând evanghelia iubirii, mesajul creștin al iertării, speranța profundă a învierii, strigă în numele lui Isus: Convertiți-vă și credeți în evanghelie; iubiți-vă unii pe alții, făuriți pe pământ pacea. Primiți-l pe Cristos. Nu vă fie teamă să-l primiți în suflete, în case, în instituții, în țări, în parlamente. E singurul care asigură ordinea, liniștea, iertarea și pacea. Niciodată războiul între oameni! Niciodată! Ascultați-l pe principele păcii!

Cristos Dumnezeu este singurul care poate să dea pacea adevărată. Este singurul care, trecând prin moarte la viață, spune lumii: Pace vouă!

Iubiți frați și surori în Cristos,

Acesta e mesajul învierii, al sărbătorii fundamentale a creștinilor.

Acesta este apelul pe care vi-l facem vouă, tuturor care credeți și-l iubiți pe Cristos cel înviat.

Anunțați iubirea, vestiți iertarea, proclamați pacea în tot ceea ce spuneți și faceți.

Nu încetați să vă rugați pentru iertarea păcatelor omenirii, pentru schimbarea gândurilor șefilor de state. Nu încetați să implorați de la Isus, biruitorul morții, prin mijlocirea Reginei păcii, acest imens dar ceresc, darul păcii pe pământ.

Vestiți tuturor salutul lui Cristos către apostoli, repetați neîncetat în aceste zile salutul Sfântului Părinte și al episcopului, de la fiecare Liturgie: Pace tuturor. Pace vouă!

Sfințiile voastre, iubiți frați și surori, dragi credincioși, împreună cu Preasfințitul nostru Aurel, vă transmitem din inimă: Paște fericit! Sus inimile!

Vă chemăm să înaintați cu curaj în larg, în acest timp pascal precum și în timpul Sinodului diecezan și vă împărțim din inimă, la dorința expresă a Sfântului Părinte papa de la vizita „ad limina”, binecuvântarea noastră arhierească.

Pax vobis! Alleluia!

Petru Gherghel, episcop de Iași

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 07.04.2003
Publicarea pe acest sit: 07.04.2004
Etichete: ,

Lasă un răspuns