Pastorala de Paşti a PS Petru Gherghel

Scrisoare pastorală
Sfânta Înviere 2002

Nu vă fie teamă!
Cristos a înviat!

Sfințiile voastre, dragi credincioși,

Ne pregătim să întâmpinăm din nou momentul cel mai important al credinței noastre: „Paștele”misterul pascal, Învierea Domnului, care certifică pe deplin opțiunea noastră de credință.

Săptămâna cea mai densă și cea mai importantă din anul bisericesc este Săptămâna Sfântă în care se petrec și se retrăiesc cele mai mari evenimente din istoria mântuirii. Ea poate fi definită pe drept „săptămâna iubirii supreme”: cina, trădarea, răstignirea, moartea și în sfârșit Învierea lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului.

După celebrarea cu multă credință și cu mult interes a timpului quadragesimal, după intrarea solemnă a lui Cristos în Ierusalim, începe marea aventură de iubire, triduum-ul sacru;
– Joia Cinei celei de Taină;
– Vinerea răstignirii și a morții pe cruce;
– Duminica glorioasei Învieri.

Cina de Taină

Dragi confrați întru preoție,

Prima zi din triduum-ul pascal ne privește într-un chip special pe noi, cei aleși să fim părtași ai preoției lui Cristos, prietenii și colaboratorii săi.

„Înainte de sărbătoarea Paștilor, cum Isus știa că i-a venit ceasul să treacă din această lume la Tatăl, și cum îi iubea pe ai săi care erau în această lume, i-a iubit până la capăt” (In 13,1). Cu aceste cuvinte, evanghelistul Ioan începe relatarea celor mai mișcătoare momente din viața lui Isus și a apostolilor, între care Cina cea de Taină sau Cina de pe Urmă deschide drumul iubirii totale, jertfa supremă oferită pentru mântuirea tuturor.

Cina iubirii începe cu un gest impresionant, spălarea picioarelor ucenicilor. „Apoi s-a ridicat de la masă, a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele discipolilor săi și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins. După ce s-a așezat a spus: ‘Vă dați seama de ceea ce v-am făcut? Voi mă chemați Învățător și Domn și pe drept o spuneți, că sunt. Dacă eu v-am spălat picioarele, eu, Domnul și Învățătorul, și voi trebuie să vă spălați unii altora picioarele. V-am dat exemplu ca și voi să faceți precum v-am făcut eu vouă'” (In 13,13).

La aceeași Cină de Taină Isus întemeiază sacramentul Euharistiei, iar pe apostoli îi consacră preoți dându-le poruncă să facă aceasta în amintirea sa (cf. Lc 22,19).

Isus, așadar, preotul veșnic, încredințează preoția sa ucenicilor ca un dar ceresc oferit pentru mântuirea tuturor. El ne alege pe noi și ne face părtași ai preoției sale, ne încredințează tainele sale, arătându-ne o iubire veșnică.

În ziua care premerge patima sa, Isus se îndreaptă din nou spre noi, preoții anului 2002, și ne arată iubirea sa dumnezeiască, ne spală picioarele, ne cheamă să celebrăm taina iubirii, așa cum a făcut-o el și ne invită să facem aceasta până când va veni în slavă.

Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, preocupat să-i cheme pe toți preoții Bisericii în jurul lui Isus, adresează an de an o chemare părintească și exprimă un mesaj special tuturor slujitorilor altarului.

Ca episcop de Iași, unit mereu cu Sfântul Părinte în ministerul pastoral și ajutat de episcopul nostru auxiliar, îmi exprim bucuria de a vă întâlni în catedrala noastră episcopală, în Joia Sfântă, pentru a-l înconjura pe Isus, pentru a-l asculta și pentru a primi îndemnul și porunca sa divină: „Faceți aceasta în amintirea mea” și pentru a înțelege și mai bine porunca dată lui Petru și deci dată oricărui apostol și oricărui păstor: Duc in altum!

Este ziua iubirii sale nemărginite față de noi, preoții săi.

Este ziua în care toți trebuie să reînnoim în noi convingerea că suntem frați între noi și „preoți în veci” după rânduiala Părintelui ceresc pentru care Isus s-a jertfit și s-a rugat „ca toți să fie una”.

Dragi frați și surori, dragi suflete consacrate,

Gestul iubirii lui Isus Cristos nu s-a mărginit numai la apostoli, ci el s-a îndreptat spre toate sufletele, mai ales spre cele care erau mai aproape de el și de ucenici. De atâtea ori citim în Evanghelii cum diferite persoane îi însoțeau pe Isus și pe ucenici în călătoriile și pelerinajele sale. Pe lângă Maria, Mama lui Isus, se aflau femeile sfinte, care nu s-au îndepărtat de el nici în ultimele zile pe care le-a trăit la Ierusalim și deci nici în momentul testamentului iubirii și al suferințelor sale.

El a lăsat tuturor amintirea patimilor sale și a voit să se ofere pentru toți sub chipul pâinii și al vinului, mijlocul cel mai simplu și cel mai ușor de a rămâne cu cei dragi până la sfârșitul lumii.

Iubirea lui infinită a înființat altarul de jertfă, Euharistia, tabernacolul. Iubirea sa ne cucerește și ne obligă pe toți. Lui îi aparțin cuvintele: Veniți la mine toți și eu vă voi ușura pe voi (cf. Mt 11,28) și tot el îi asigură pe cei care se vor împărtăși cu trupul și sângele său că vor avea viața fără de sfârșit și vor învia în ziua de apoi (cf. In 6,59).

Vinerea Mare

Dragi frați și surori în Cristos,

Drumul iubirii lui Cristos l-a purtat din Cenacol în Grădina Măslinilor și apoi pe Calvar. „Nimeni nu are o iubire mai mare decât acela care își dă viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc” (In 15,13).

Acest lucru s-a întâmplat în Vinerea Mare. Isus își dă viața pentru alții, pentru prietenii săi, dar nu numai pentru ei, ci pentru toți, făcându-i astfel pe toți să fie prietenii săi. El i-a iubit și s-a dat pe sine pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Este greu să înțelegi și să descrii misterul din Vinerea Mare. Este cea mai neagră zi din istoria lumii: ziua nerecunoștinței, ziua întunericului și a păcatului, ziua victoriei celor răi în fața Celui Bun, zi tristă și îndoliată. Ar putea să ne-o descrie mama lui Isus sau femeile sfinte, cei care nu l-au părăsit nici o clipă. A făcut-o Ioan, tânărul care a ajuns până sub cruce și a însoțit-o pe Maria, primind-o ca mamă chiar în testament. A făcut-o apostolul iubirii prezentându-ne cu lux de amănunte, din clipa arestării sale din Grădina Măslinilor, etapele judecății, a acuzelor din casa lui Ana și Caiafa, din pretoriul lui Pilat și de pe drumul crucii până pe Calvar. Ne-a prezentat răstignirea, cuiele, rușinea despuierii, strigătul de sete, profundul act al supunerii și ultimele cuvinte: S-a împlinit (cf. In 18,19).

Au completat aceste scene îngrozitoare ceilalți evangheliști sinoptici, care au remarcat cruzimea călăilor și a soldaților, dar și milostivirea Celui Răstignit: Tată, iartă-i, că nu știu ce fac! (cf. Lc 23,34), ca să sublinieze marea jertfă pentru care a venit în această lume. Tată, în mâinile tale îmi încredințez sufletul! (cf. Lc 22,23). S-a săvârșit! (In 19,30).

Pagina suferinței și a morții s-a scris, prinosul de iubire s-a dat. Păcatul omenirii a fost spălat cu sângele mielului nevinovat, care este însuși Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

Iubirea a ales argumentul cel mai puternic: sângele, moartea, și de fapt moartea cea mai rușinoasă, pe cruce.

Nu ne mai rămâne decât să tăcem, să plângem, să ne întoarcem și să ne convertim. Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât pe propriul său Fiu l-a dat, ca noi să avem viață (cf. In 3,16).

Duminica Învierii

Preacucernici părinți, dragi frați și surori în Domnul, iubiți credincioși,

A înviat Cristos, speranța noastră! Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa! (Ps 117)

Dintre toate sărbătorile anului bisericesc, sărbătoarea Învierii Domnului este sărbătoarea sărbătorilor pentru că pe acest adevăr se clădește toată construcția credinței noastre. La acest moment ne conduc toate profețiile din Vechiul Testament, spre această clipă ne îndreaptă toți evangheliștii în textele pe care ni le-au transmis și într-un chip deosebit spre această oră, spre această victorie, ne cheamă să ne îndreptăm chiar Domnul nostru Isus Cristos.

După mărturisirea lui Petru din părțile Cezareii lui Filip, Isus le destăinuie discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim, să îndure multe din partea bătrânilor, arhiereilor și cărturarilor, că va fi ucis, dar că a treia zi va învia (cf. Mt 18,21). El le vorbește ucenicilor despre acest adevăr și-i pregătește pentru ca atunci când se va întâmpla, ei să creadă în el. Toți evangheliștii preiau acest anunț și-l notează ca momentul culminant al vieții și activității lui pe acest pământ. Evangheliile se termină cu triumful Învierii sale, cu trimiterea apostolilor în lume și cu Înălțarea sa la cer. Exemplificăm acest lucru cu încă un text din Evanghelia după Marcu care justifică nu numai faptul învierii, ci și faptul că acest lucru era clar pentru Isus: El însuși învăța discipolii și le spunea că Fiul Omului va fi dat pe mâna oamenilor și-l vor ucide, dar a treia zi, după ce va fi ucis, va învia. Ei însă nu înțelegeau acest fel de a vorbi și le era teamă să-l întrebe (cf. Mc 9,31-32).

Pentru apostolul Petru ca și pentru Paul, apostolul neamurilor, învierea lui Isus este primul adevăr anunțat și fundamentul credinței. Fără înviere nimic nu rămâne, totul se ruinează. Prima predică a apostolului Petru după ziua de Rusalii a avut ca subiect tocmai acest adevăr: pe Isus Nazarineanul, pe acesta voi l-ați ucis, răstignindu-l prin mâna nelegiuiților, pe acesta Dumnezeu l-a înviat și l-a făcut Domn și Cristos (cf. Fap 2,36).

Parcurgând mai departe scrierile apostolului Paul, descoperim o credință profundă și o convingere de nezdruncinat cu care s-a îndreptat spre cei pe care-i întâlnea. În Scrisoarea întâi către Corinteni, cap. 15, sfântul apostol face o apologie clară, adâncă și convingătoare despre înviere, folosindu-se de argumentul învierii lui Isus: „Fraților, vă aduc aminte evanghelia ce v-am predicat-o; prin ea veți fi mântuiți dacă o țineți așa cum v-am vestit-o, altcum ați fi îmbrățișat credința în zadar… Dacă Cristos nu a înviat, atunci predica noastră este deșartă, deșartă este și credința voastră… În realitate însă Cristos a înviat din morți, ca înaintaș al celor răposați. Să-i fie mulțumită lui Dumnezeu care ne-a dat biruința prin Domnul nostru Isus Cristos!” (cf. 1Cor 15,1-58).

Încheiem aceste mărturii cu un alt cuvânt al primului apostol, purtătorul de cuvânt al celorlalți, care a văzut cu ochii mormântul gol și l-a întâlnit în Cenacol: „Știți bine că nu cu bunuri pieritoare, cu argint sau aur, ați fost răscumpărați de purtarea voastră deșartă moștenită de la părinți, ci cu sângele de preț al lui Cristos, mielul nevinovat și nepătat. El a fost ales mai înainte de întemeierea lumii și a fost arătat în vremurile de pe urmă spre binele vostru. Prin el credeți în Dumnezeu care l-a înviat din morți și i-a dat slavă ca spre Dumnezeu să tindă credința și nădejdea voastră” (1Pt 1,18-21).

Acest adevăr îl retrăim și îl celebrăm în noaptea învierii și în ziua sfântă a Paștelui. Este adevărul care face ca în sufletele noastre să coboare liniștea și pacea, bucuria victoriei și asigurarea speranței pe care toți o nutresc.

Învierea lui Cristos ne asigură și pe noi că vom învia și că vom trăi veșnic după moartea trupească. „Dacă am murit cu Cristos, credem că vom și trăi cu el, deoarece știm că o dată înviat din morți, Cristos nu mai moare, moartea nu mai e stăpână peste el” (Rom 6,8-10). Este și normal ca bucurându-ne de același Duh pe care l-a avut Cristos să așteptăm să avem aceeași soartă, să înviem și noi din morți: „Iar dacă Spiritul aceluia care l-a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, acela care l-a înviat din morți pe Cristos le va da viață și trupurilor voastre muritoare, prin Spiritul său care locuiește în voi” (Rom 8,10-14).

Sfințiile voastre, dragi frați și surori în Cristos,

Celebrând Învierea Domnului în anul 2002, la începutul unui nou mileniu, avem cu adevărat motiv de reînnoită bucurie și de adevărată speranță întrucât drumul nostru de credință în noul mileniu este alimentat și întărit de un adevăr veșnic, victoria vieții asupra morții. Unii poate nu au avut bucuria să audă de el, alții nu l-au luat în seamă, mulți poate l-au uitat. Biserica ne cheamă să ne bucurăm și să ne încurajăm în această speranță și să credem în înviere. Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea ne cheamă să nu ne luăm privirea de la fața suferindă a lui Isus și mai ales de la fața lui glorioasă pentru a trăi o speranță și o credință nouă.

Ca episcop de Iași, în același gând cu Sfântul Părinte, îndrept invitația spre fiecare preot, spre fiecare suflet consacrat, spre tinerii noștri ca și spre fiecare credincios din sânul Bisericii noastre locale, ca să-și ațintească privirea spre Cristos, care călătorește cu noi prin anii noului mileniu, să-l descopere pe el care merge înaintea noastră purtând în mâini crucea transformată în stindard, în steag victorios și să-l urmeze cu curaj pe drumul spre înviere.

Împreună cu Preasfințitul Aurel și cu toți colaboratorii noștri, ce fac parte din Comisia de Coordonare a Sinodului Diecezan, precum și cu toți cei care se ocupă cu pregătirea viitorilor apostoli din seminarii și școli, vă chem să-l ascultați pe Isus care se află în barca Bisericii noastre și care ne spune tuturor: Înaintați în larg. Curaj! Cine vine după mine va învinge, va învia!

Tuturor, Sărbători fericite! Cristos a înviat!

Sfintele Paști, 2002
Petru Gherghel, episcop de Iași

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 21.03.2002
Publicarea pe acest sit: 24.03.2002
Etichete: ,

Lasă un răspuns