Pastorala de Paşti a PS Alexandru Mesian

ALEXANDRU,

Din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic,
al Eparhiei de Lugoj

Onoratului cler
și iubitului popor credincios
har, binecuvântare și mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
și de la Domnul nostru Isus Cristos

CRISTOS A ÎNVIAT!

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul
Să ne bucurăm și să ne veselim întrânsa”
(Stihirile învierii)

Iubiții mei frați întru preoție,
Iubiții mei fii sufletești,

Iubirea lui Dumnezeu a fost atât de mare încât l-a dăruit pe Unicul Său Fiu pentru a ne răscumpăra din sclavia întunecoasă a păcatului și a ne deschide drumul spre împărăția Sa. Toată istoria mântuirii nu este altceva decât o dovadă constantă a iubirii lui Dumnezeu pentru creatura sa umană. „În istoria iubirii pe care ne-o prezintă Biblia, El vine în întâmpinarea noastră, el caută să ne cucerească – până la ultima cină, până la inima străpunsă pe Cruce, până la aparițiile celui Înviat și la marile lucrări din activitățile apostolilor, prin care El a călăuzit drumul Bisericii de la început” (Deus caritas est, 17).

„Nu vă fie teamă” (Mc 16, 6). Cu aceste cuvinte, Cel înviat se adresează nu numai discipolilor cei mai apropiați, ci umanității întregi, o umanitate care și azi – chiar mai mult ca oricând – are nevoie de aceste cuvinte ale Mântuitorului. Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea încă de la începutul pontificatului său, a reluat aceste cuvinte cerându-ne să nu ne fie teamă că Dumnezeu nu ne ia nimic dar ne dăruiește totul. În fața misterului învierii Mântuitorului, teama și spaima nu-și mai au rostul și trebuie să fie înlocuite de credință, speranță și iubire.

„Pentru ce îl căutați pe cel viu printre cei morți? Nu este aici, ci a înviat” (Lc 24, 5-6). Dificultatea pur umană de a înțelege că Cel Viu nu poate rămâne printre cei morți pune în criză atât pe credincioasele femei care găsesc mormântul gol, cât și pe toți aceia care de 2000 de ani încearcă să înțeleagă marele mister al învierii din morți a Mântuitorului.

Pe drumul nostru către Emaus de prea multe ori ochii noștri sunt împiedicați să-l recunoască pe Cel care este Iubirea. Suntem și noi ca și Cleopa și prietenul său Luca, niște ființe umane încercate de dubiu, niște ființe care caută cu înfrigurare semnele prezenței celui înviat printre noi. Mântuitorul însă vine și ne pune față în față cu propria noastră contradicție: „O nepricepuților și târzii cu inima de a crede toate câte au grăit profeții? Nu trebuia oare să le pătimească Cristos acestea ca să intre în mărirea sa?” (Lc 24, 25-26). Singurătatea și îndoiala noastră au nevoie de o prezență care să ne ferească de venirea nopții din noi, și de aceea și noi – ca și discipolii din Emaus – îi cerem Mântuitorului: „Rămâi cu noi, căci se lasă seara și ziua e de acum pe sfârșite” (Lc 24, 29).

Ca și pe Maria Magdalena, Mântuitorul ne cheamă pe nume și noi îi răspundem chemându-l „Învățătorule” (Io. 20, 16), pentru ca apoi să auzim și noi acel puternic și emoționant: „Pace vouă” (Io 20, 19). Bucuria inundă și sufletele noastre ca și pe cele ale discipolilor pentru că asistăm la victoria iubirii asupra împărăției întunericului.

*
* *

Iubiți credincioși,

În mijlocul unei lumi bolnave spiritual în care unii ar dori să facă cât mai puțin prezent Cuvântul Evangheliei, nu pot să nu împărtășesc cu voi bucuria învierii Domnului Nostru Isus Cristos, gândul și rugăciunea noastră îndreptându-se în special spre acele comunități parohiale care încă trebuie să-l mărturisească pe Cel ce este iubirea în mijlocul unor situații dificile, văduviți fiind de lăcașurile de cult sau de o adevărată libertate religioasă. Glasul nostru de păstor se ridică în apărarea voastră asigurându-vă că Dumnezeu care este iubire nu vă va părăsi niciodată atunci când aveți de suferit de pe urma credinței voastre să nu uitați niciodată că punctul final al Golgotei nu este crucificarea, ci Învierea. Trebuie să-l mărturisiți pe Cristos în mijlocul unor situații dificile, să știți că și acolo învierea Domnului va aduce bucurie și reînnoire spirituală, fiind cu toții conștienți de victoria iubirii lui Cristos împotriva urii și a răului.

Mormântul Mântuitorului este gol, piatra a fost dată la o parte și lumina a pătruns în mijlocul întunericului. Trebuie și noi să îndepărtăm orice opreliști ce stau în calea iubirii și să lăsăm ca sufletul nostru să fie inundat de lumina învierii. Nu poate exista o viață creștină autentică fără iubire, și nu putem să-l mărturisim pe Cel Înviat dacă iubirea nu ne călăuzește pașii. „El ne iubește, ne arată și ne face să trăim iubirea Sa, și pornind de la această ?primă iubire a lui Dumnezeu?, poate, ca răspuns să înmugurească iubirea și în noi” (Deus caritas est, 17).

Învierea Mântuitorului este în zorii primei zile a săptămânii dar de fapt suntem în prima zi a învierii neamului omenesc din abisul păcatului și de aceea Mântuitorul ne vine în întâmpinare spunându-ne „Bucurați-vă” (Mt 28, 9).

Iubiți credincioși,

În toate comunitățile noastre parohiale răsună în aceste zile salutul care dă mărturie despre marea noastră bucurie: „Cristos a înviat!”, iar răspunsul credincioșilor este simplu dar atât de profund: „Adevărat a înviat”. Cu moartea pe moarte călcând, dăruind viață celor din morminte și schimbând cursul istoriei, Cel care este Iubirea ne invită la a ne schimba radical viața, a abandona neîncrederea, solitudinea și frica și a ne regăsi împreună în jurul celui care este Pâinea Vieții. Acum frica, dubiul și întunericul își pierd forța pentru a lăsa loc luminii puternice a credinței în cel ce a suferit, a murit și a înviat doar pentru că ne-a iubit. Iubirea gratuită a lui Dumnezeu a schimbat logica umană și presupusa victorie a întunericului a fost demascată de învierea cea de a treia zi. La fel vor fi demascate și acele concepții pseudo-etice ce încearcă să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu și într-un final, pe om de el însuși. Să nu ne lăsăm amăgiți iubiți credincioși, de toate acele concepții care vin să pună la îndoială iubirea în toate formele ei: familia, raportul dintre părinți și copii, raportul dintre comunități cu limbi și concepții religioase diferite. Poate ca atacul împotriva familiei creștine este mai virulent ca niciodată încercându-se să se dea impresia că pot exista mai multe feluri de familie pe lângă cea recunoscută de Biserică. O societate însă care confundă iubirea cu instinctele primare și încearcă sa facă o ideologie din așa-zise forme noi de căsătorie, această societate se îndepărtează nu numai de mesajul de iubire al Celui înviat, dar mai ales de planul lui Dumnezeu privind istoria mântuirii.

Cristos a înviat din morți și cu toate acestea mulți sunt cei care nu au cunoscut mesajul iubirii lui Dumnezeu. Oare câți dintre oamenii de pe pământul nostru cred cu adevărat că Isus Cristos este Mântuitorul lumii? Oare câți dintre cei care cred, devin cu adevărat apostoli ai Evangheliei? În ultimul capitol din Evanghelia după Matei în versetele 16-20, îi regăsim pe discipolii Mântuitorului în Galileea ascultând cuvintele celui ce nu a încetat niciodată să iubească: „Așadar mergeți și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit, învățându-i să țină toate câte v-am poruncit. Și iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul lumii” (Mt 28, 19-20). Totul reîncepe în Galileea, discipolii nemaiputând rămâne în dubiu au trebuit să se angajeze în a-l mărturisi pe Cel Înviat la toată făptura. Oamenii nu mai pot rămâne indiferenți la misterul morții și învierii lui Isus, istoria pornind pe un nou drum și misiunea începând din același loc de unde Cristos a făcut primii săi pași în evanghelizarea lumii. Apostolicitatea Bisericii nu înseamnă doar faptul că a fost fondată pe cei 12, dar și faptul că are datoria și misiunea de a predica mesajul iubirii lui Dumnezeu întregii umanități. În numele Sfintei Treimi toți cei care cred ca Isus Cristos este Calea, Adevărul și Viața, și se botează devin membrii ai marii familii de fii ai celui care este iubirea. Fiecare dintre noi, ținând cont desigur la starea de viață la care aparținem, trebuie să purtăm în lume mesajul Evangheliei, spunându-le oamenilor de astăzi că există o unică speranță pentru umanitate și această speranță are un nume: Isus Cristos, Mântuitorul și Răscumpărătorul neamului omenesc.

*
* *

Iubiții mei fii sufletești,

La al șaptesprezecelea Paști în reînviata Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, retrăim împreună cu dumneavoastră bucuria învierii dar și dificultățile pe care unii dintre dumneavoastră le întâmpinați pentru simplul fapt că vă declarați în comuniune cu succesorul Apostolului Petru, Sfântul Părinte Papa. Logica noastră umană pălește în fața mesajului de bucurie și speranță pe care învierea Mântuitorului nostru ne-o aduce tuturor. Chiar și în spații improvizate sau în capele sărace bucuria învierii este la fel de prezentă ca și în marile catedrale.

Dorim să adresăm și acestor credincioși care încă trăiesc experiența catacombelor, un mesaj de încurajare și de speranță, cerându-le să nu uite că Mântuitorul Isus Cristos învinge, domnește și împărățește în toate zilele până la sfârșitul lumii.

Cu ocazia marii solemnități a Învierii Domnului, urez tuturor credincioșilor sărbători fericite, cu sănătate și bucurii.

De „ziua Învierii, să ne luminăm cu prăznuire și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem fraților, și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: «Cristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le»” (Stihirile Paștilor).

Cristos a înviat!

Cu arhierești binecuvântări,

Alexandru
Episcop de Lugoj

Dată la Reședința Noastră Episcopală din Lugoj, la Praznicul Învierii Domnului, Anul Domnului 2006.

Autor: PS Alexandru Mesian
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 17.04.2006
Publicarea pe acest sit: 17.04.2006
Etichete: , ,

Lasă un răspuns