Pastorala de Paşti a IPS Lucian Mureşan

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2005

+ LUCIAN

din mila lui Dumnezeu și grația Scaunului Apostolic al Romei,
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș – Blaj
și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,

„Masa este plină, ospătați-vă toți.
Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.
Gustați toți din ospățul credinței;
împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății”

(Sfântul Ioan Gură de Aur,
Cuvânt de învățătură la Învierea lui Cristos)

Iubiți fii sufletești: preoți, călugări,

călugărițe și buni credincioși,

Nici o altă sărbătoare de peste an nu este pregătită cu atâta responsabilitate și preocupare de către creștini, precum marea sărbătoare a Învierii lui Isus. Este adevărat că Ziua Învierii dă sens, dinamism și ritm întregului an liturgic, așa încât fiecare duminică de peste an devine o zi a învierii, zi în care credincioșii se adună în Casa Domnului pentru a lua parte la celebrarea Euharistiei și a Cuvântului Domnului, zi în care fiii Tatălui ceresc „își vin în fire”, reîntorcându-se la casa părintească. Poruncile Bisericii, care ne așează la adevărata dimensiune a vieții morale legate de viața liturgică și care au caracter de obligativitate, cer să ascultăm Sfânta Liturghie în duminici și sărbători, în adunarea liturgică a poporului lui Dumnezeu care comemorează Învierea Domnului (porunca I-a), precum și să primim Sfânta Împărtășanie cel puțin o dată pe an, de Paști, subliniind prin aceasta măreția celebrărilor pascale, precum și belșugul de bunătate a Domnului față de noi, revărsat prin Învierea Sa glorioasă din morți (porunca a V-a).

„La Cina de Taină, în noaptea în care a fost vândut, Mântuitorul nostru a instituit jertfa euharistică a Trupului și Sângelui Său pentru a perpetua de-a lungul veacurilor Jertfa Crucii până la a doua Sa venire și pentru a încredința astfel Miresei Sale, Biserica, memorialul morții și al Învierii Sale: sacrament al evlaviei, semn al unității, legătură a iubirii, ospăț pascal în care îl primim pe Cristos, sufletul este copleșit de har și ne este dată chezășia gloriei viitoare” (SC,47). Aceasta este învățătura Bisericii, învățătură ce insistă asupra strânsei legături dintre Cina pascală, Jertfa de pe Cruce, glorioasa Înviere din morți și Liturghia Bisericii. Întrucât aceste celebrări pascale stau în inima acestui an proclamat de Fericitul întru pomenire Părintele nostru Papa Ioan Paul al II-lea ca An al Euharistiei, vom reflecta intens la misterul Trupului și Sângelui lui Cristos, Mielul nostru de Paști.

Scrisoarea apostolică „Mane nobiscum, Domine – Rămâi cu noi, Doamne”, trimisă întregii Biserici pentru acest an, ne ajută să reflectăm asupra Euharistiei ca mister de lumină, ca izvor și epifanie de comuniune, precum și ca principiu și proiect de „misiune”. „Rămâi cu noi, Doamne, că este spre seară și ziua a plecat” (Lc 24,29) este rugămintea făcută de cei doi ucenici, în drumul lor spre Emaus, din după-amiaza zilei Învierii, pe care au adresat-o Călătorului care s-a unit cu ei pe parcursul drumului. Acest Călător era Isus, dar ei încă nu-L cunoșteau. El le explica toate scripturile referitoare la cele pe care trebuia să le îndure Cristos pentru a intra în mărirea Sa (cf Lc 24,25-27), adică celebra cu ei Liturghia Cuvântului pentru a le stârni o profundă dorință după lumina ce trezea speranța, „le deschidea ochii”, le topea duritatea inimii și necunoștința, făcându-i rugători în a rămâne cu ei. Isus rămâne! Iar „când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat-o și, frângând, le-a dat-o lor” (Lc 24,30). Atunci L-au cunoscut! L-au cunoscut „la frângerea pâinii”, la celebrarea Euharistiei! Cei doi ucenici, Luca și Cleopa, depun mărturie asupra cutremurătorului adevăr că Isus este viu, că a înviat și că ei L-au cunoscut „la frângerea pâinii”.

Dacă noi nu vedem chipul Înviatului, totuși ochii noștri se deschid în fața minunii rămânerii cu noi sub vălul pâinii frânte și al vinului.

Cu ce convingere rămânem? Cu cea a Bisericii de totdeauna: Jertfa euharistică este „izvorul și apogeul întregii vieți creștine” (LG,11), pentru că în ea „este cuprins tot binele spiritual al Bisericii, Cristos însuși, Paștele nostru și Pâinea cea vie, care prin Trupul Său însuflețit de Spiritul Sfânt și dătător de viață insuflă viață oamenilor” (PO,5). Pe drumul vieții noastre, drum cu frământări și neliniști, cu probleme și deseori cu deziluzii cumplite, cu necazuri și cu dureri, Dumnezeiescul Călător devine însoțitorul nostru, Căruia îi place să rămână în casa sufletului nostru și în Biserică, în „prăpastia de smerenie” a Euharistiei.

Ucenicii de la Emaus au cerut lui Isus să rămână „cu” ei. Isus le oferă mult mai mult: rămâne „în” ei prin împărtășirea cu Trupul Său! De aceea, „a primi Euharistia înseamnă a intra în comuniune profundă cu Isus” (MND,19). Rămânerea Lui intimă „cu” noi și „în” noi ne permite să anticipăm, într-un fel, cerul pe pământ; iar aceasta este o garanție a moștenirii împărăției cerului. Împărtășania ne este dată pentru „a ne potoli” foamea de Dumnezeu pe acest pământ, în așteptarea „săturării” depline în veșnicie, la masa de comuniune a Preasfintei Treimi.

Dragii mei, Euharistia ne face să ajungem la masa Treimii, introducându-ne în unitatea iubirii nemărginite dintre cele Trei Persoane. Oare nu se încheie fiecare ectenie și rugăciune din Liturghie cu o doxologie trinitară: Tatăl, Fiul și Sfântul Spirit? Iată că Liturghia ne introduce în Împărăția de dincolo de timp și de spațiu, Împărăție care se face prezentă în noi prin primirea Euharistiei. În asemenea momente cutremurătoare, însuși Cel Înviat este în noi, El care intră prin ușile încuiate, El care apare și îndată se face nevăzut, El care ne arată nouă, celor care mai zăbovim pe acest pământ, că toate ne sunt „deschise” și luminate. „Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul și pământul și cele de dedesubt”, cântă Canonul Învierii (Oda 3,2).

Citam la începutul acestei Scrisori pastorale din Ioan Gură de Aur: „Masa este plină, ospătați-vă toți; Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând; gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății”. Este marea invitație la comuniune cu Isus cel înviat, prezent real în Euharistie și viu în Biserica Sa. Spune o zicală veche că doi oameni trebuie să mănânce împreună o oală de sare pentru a deveni prieteni. Zicala dezvăluie un mare adevăr: oala de sare trebuie mâncată în bucatele pregătite și puse pe masă, timp îndelungat. Iată importanța mesei luate împreună pentru ca oamenii să se apropie, să se cunoască mai bine, să devină prieteni. Isus, la o masă de cină, face minunea necuprinsă de mintea noastră, a transformării pâinii și vinului în însuși Trupul și Sângele Său, „adevărată mâncare și adevărată băutură”, cu care i-a săturat pe apostoli și pe toți aceia din cursul celor două milenii de creștinism care s-au așezat la masa euharistică oferită de El, în Biserica Sa.

Observăm că Isus „apare” frecvent în cursul meselor, iar ucenicii Lui îl recunosc, luând putere de la El, rămânând tăcuți și uimiți. După înălțarea la cer, masa euharistică devine momentul privilegiat de comuniune al creștinilor cu Cel Înviat și de comuniune, prin Cel Înviat, cu toți cei prezenți, cu întreaga creație răscumpărată și restaurată prin patima, moartea și Învierea Sa. Cuminecarea trezește în noi bucuria: „Ziua Învierii, să ne luminăm cu sărbătoarea; și unul pe altul să ne îmbrățișăm; să zicem „fraților” și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere!” Iar bucuria ne invită la ospățul credinței. Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, în Exortația apostolică Ecclesia in Europa, vede o Biserică care celebrează: „În contextul societății de astăzi, adesea închisă față de transcendent, sufocată de comportamente consumiste, pradă ușoară pentru formele vechi și noi de idolatrie și, în același timp, însetată de ceva care să meargă dincolo de imediat, misiunea la care este chemată Biserica este angajatoare și totodată entuziastă. Aceasta constă în redescoperirea sensului de „mister”, în reînnoirea celebrărilor liturgice pentru ca acestea să fie semne mai elocvente ale prezenței lui Cristos Domnul, în asigurarea de spații noi pentru tăcere, rugăciune și contemplație, la reîntoarcerea la sacramente, mai ales la acelea al Euharistiei și al Spovedaniei, ca izvoare ale libertății și ale speranței” (69).

Așadar, „Paștele nostru Cristos a fost jertfit” (1Cor 5,7); Paștele întemeiază Euharistia; iar Euharistia, Isus prezent real printre noi, înseamnă sărbătoarea omorârii morții, sfărâmarea iadului și începătura unei alte vieți, veșnice (cf. Can Înv, Oda 7,3).

 

Iubiții mei,

Biserica se confruntă cu evenimente și situații care o lovesc – și mă gândesc la neacceptarea menționării rădăcinilor creștine în noua Constituție europeană! -, dar și cu evenimente care o zidesc și-i dau o mai mare strălucire cerească: am în vedere trecerea în gloria cerească a Bunului nostru Părinte Papa Ioan Paul al II-lea.

S-a văzut, la funeraliile Papei, ceea ce spune Conciliul, că „Biserica este în Cristos ca un sacrament, adică semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc” (LG,1). Așa va rămâne Biserica în unitatea și catolicitatea ei. De aceea, ne reafirmăm cu toții, fii ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, bucuria și fericirea de a aparține acestei Biserici, precum și reînnoirea fidelității față de Urmașii lui Petru, față de actualul Papă Benedict al XVI-lea, vrednic succesor al Sfântului Petru și al lui Ioan Paul al II-lea.

Ne înmulțim rugăciunea pentru țara noastră, pentru demnitatea ei, pentru mântuirea și buna sporire a fiilor acestui popor care cred în Dumnezeu și sunt dornici de pace, de dreptate și de unitate.

Îi cuprindem în rugăciunile noastre la Cel Înviat pe copiii și tinerii noștri, pentru a crește în curăție și respect pentru adevăratele valori; pe acei tineri și vârstnici care, mânați de lipsuri și sărăcie, au trebuit să părăsească țara, înstrăinându-se de familie, de locurile natale, ajungând pradă atâtor incidente, deseori tragice, nedorite.

Maica Domnului, cea care se veselește întru Învierea Fiului său, să ne ajute cu gingașa-i iubire maternă, să putem cunoaște din ce în ce mai bine puterea de schimbare în bine pe care o realizează în noi participarea la Euharistie și primirea Acesteia cu vrednicie. Cu ea, buna noastră Mamă, vin la fiecare dintre voi, amintindu-vă de cele pe care Isus le-a spus în dimineața învierii: Bucurați-vă și nu vă temeți! (cf Mt 28,9-10).

Al vostru,

+ LUCIAN
Arhiepiscop și Mitropolit

Dată în Blaj, la Marea Sărbătoare a Învierii Domnului,
Anul Domnului 2005

Autor: IPS Lucian Mureșan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 27.04.2005
Publicarea pe acest sit: 27.04.2005
Etichete: ,

Lasă un răspuns