Pastorala de Paşti a IPS Lucian Mureşan

+ LUCIAN

din mila lui Dumnezeu și grația Scaunului Apostolic al Romei,
Arhiepiscop al Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș – Blaj
și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,
har vouă, bucurie și pace în Cristos Isus cel înviat din morți,
Garantul învierii noastre!

„Cristos a înviat din morți,
fiind garanția învierii tuturor celor adormiți!”
(I Cor 15, 20)

Preacucernici frați preoți,
Iubiți fii sufletești,

După ce am parcurs o perioadă de zece săptămâni – perioada Triodului, perioadă rânduită de Biserică pentru conștientizarea sensului Postului Mare și a Săptămânii Mari, iată-ne ajunși la „Paștile cele sfințite, Paștile cele noi, Paștile cele de taină, Paștile cele preacinstite, Paștile Cristos Mântuitorul, Paștile credincioșilor”.

În urmă cu zece săptămâni, Isus ne învăța calea smereniei, temelie a tuturor virtuților și virtute care ne aseamănă cu Isus, cu Mama Sa preacurată și cu sfinții. Am învățat apoi că greșelile și fărădelegile oamenilor au determinat „deșertarea de Sine” a Fiului lui Dumnezeu, Care s-a făcut om din iubirea de oameni, pentru ca pe oameni să-i răscumpere. În fața unei asemenea imensități de smerenie, noi, cei păcătoși și întinați cu greșeli, îngenunchem smeriți și „plângem cu amar”, ca și Petru. Plângem, pentru că ne-am rătăcit cu voie într-o țară îndepărtată și care nu ne este proprie, departe de casa Tatălui, întru animalicești deprinderi, „risipind bogăția darului celui părintesc”. Numai smerenia ne ajută să ne revenim în sine și să ne întoarcem, prin pocăință, la Cel ce nu încetează nici o clipă să ne iubească. Numai iubirea neîntreruptă a tatălui l-a întors pe fiul rătăcitor acasă! Numai iubirea nemărginită și veșnică a Părintelui ceresc ne întoarce pe noi, fiii Săi, la moștenirea pregătită de la întemeierea lumii! Nu ne întoarcem? Ne așteaptă starea cea de-a stânga, pentru neascultare și insensibilitate la dovezile de iubire ale Tatălui. Pentru aceasta au fost izgoniți Adam și Eva din raiul pământesc, și împreună cu ei, toți urmașii lor.

Pentru aceasta, începutul Postului Mare găsește pe om, chip al lui Dumnezeu și chemat să ajungă la asemănare cu El, în afara raiului, pentru păcatele cele grele. Dar, „sosit-a timpul, spune Biserica; începutul luptelor celor spirituale, biruința cea împotriva demonilor, înfrânarea cea întrarmată, podoaba îngerilor, îndrăznirea cea către Dumnezeu, că prin aceasta Moise s-a făcut vorbitor cu Ziditorul, și nevăzut a primit glas în urechile lui; Doamne, prin aceasta învrednicește-ne și pe noi să ne închinăm Patimilor Tale și Sfintei Învieri, ca un iubitor de oameni” (Laudele Duminicii izgonirii lui Adam din rai). Acesta este sensul postului; acesta este scopul postului: să ajungem la Patimile Domnului și la sfânta Lui Înviere, „lepădând lucrările întunericului și îmbrăcându-ne în armele luminii”.

În prima duminică a Postului Mare ne-au fost prezentate icoanele, pe care, după învățătura Sfinților Părinți de la Conciliul VII Ecumenic, cinstindu-le, cinstim pe cel care este prezentat în ele. Mai mult, cinstirea sfintelor icoane ne înalță la adevărul că „Biserica se îmbracă cu chipul cel după trup al lui Cristos, ca și cu o podoabă mai presus de lume”, ea fiind „Trupul lui Cristos”. Noi înșine suntem chip, după chipul Celui ce ne-a zidit. Ce sublimă demnitate pentru om! Totodată, în prima duminică a Postului suntem chemați la apostolat, la acel apostolat al iubirii și al milostivirii, urmându-l pe Cristos, precum altădată apostolii.

Suntem invitați apoi la manifestări concrete ale credinței, pentru ca drumul Postului să fie rodnic în minuni ale harului, pentru ca „slăbind patimile trupești, să culegem din sufletele noastre flori dumnezeiești”, cu care „să împletim cununi Stăpânei zilelor”, care este tocmai Ziua Învierii.

Duminica din mijlocul Postului ne prezintă Crucea. Fără Cruce nu este înviere! Sfânta Roza de Lima spune că „în afară de Cruce nu există altă scară care duce la cer”. Iată cum teologhisește despre Cruce Biserica, liturgisind: „Cristoase Dumnezeul nostru, Cel ce ai primit răstignire de bună voie, spre învierea cea de obște a neamului omenesc, și prin trestia Crucii sângerându-Ți degetele cu vopsele roșii, Te-ai milostivit a iscăli pentru noi, ca un împărat, cele ce sunt de iertare!” Isus îi cheamă pe ucenicii Săi să-și ia crucea și să-I urmeze (Mt 16,24), pentru că „El a pătimit pentru noi, lăsându-ne pildă, ca să pășim pe urmele Lui” (I Pt 2,21). Suntem constituiți într-un popor al Crucii, într-o Biserică a Crucii!

Rugăciunea și postul ni se prezintă, apoi, ca arme sigure pentru înlăturarea și eliberarea de orice „soi de diavoli” (Mc 9,29). Suntem invitați să-i aducem la Isus pe copiii noștri, precum tatăl din evanghelia Duminicii a IV-a a Postului Mare. Este vorba de înnoirea familiei în spiritul lui Cristos; de apărarea ei de duhul cel rău, care amenință, lovește și distruge.

„Între voi, ucenicii lui Cristos, să nu fie așa; ci, cel ce vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru, iar cel ce vrea să fie cel dintâi între voi, să fie servitorul tuturor. Că Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-și dea viața preț de răscumpărare pentru mulți” (Mc 10,43-54). Iată taina slujirii! Iată invitația la asemănarea cu Cristos! Numai așa putem să-L primim în Ierusalimul vieții noastre. Isus intră în Sfânta Cetate întru mărire și cu puterea dumnezeirii „ca să omoare moartea”. Îl învie pe Lazăr și merge la patima cea de bunăvoie!

Săptămâna Mare am trăit-o intens, cu multă rugăciune și denii de priveghere.

Cina de Taină constituie expresia oferirii de bunăvoie a lui Isus, care se consumă „în nopatea în care a fost vândut” (I Cor 11,23). Agonia din grădina Ghetsimani, prinderea, purtarea o noapte întreagă „de la Ana la Caiafa”, într-un proces religios împotriva Celui ce era acuzat că desconsideră sâmbăta și templul, sau că se face pe Sine Fiul lui Dumnezeu; acuzele din zorii Vinerii celei mari că Isus se face pe Sine împărat și este împotriva cezarului roman, conduc la declanșarea acelei isterii de ură și revoltă a omului nelegiuit și nedrept împotriva Ziditorului.

„Săvârșitu-s-a” mântuirea noastră atunci când „cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii”, atunci când sfâșietorul strigăt a cutremurat cerul și pământul, precum și inimile noastre. A înmărmurit toată făptura. Învățătorul a murit și a fost înmormântat!

Iată, dragi fii sufletești, drumul Marelui Post, pe care, întru dureri sufletești și trupești, l-am străbătut împreună cu voi, buni credincioși ai parohiile noastre din orașe și sate.

Dar Viața nu poate fi înghițită de pieire. Isus a înviat glorios din morți. „Ziua Învierii! Să ne luminăm cu sărbătoarea”. Sfântul Apostol Pavel face din Învierea lui Cristos un capital imens al vieții și propovăduirii sale: „V-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu, că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi, și s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece” (I Cor 15,3-5). Apoi, arată că viața creștină fără credința în înviere este lipsită de sens. Pavel are în vedere comunitatea creștinilor din Corint, care, precum toate comunitățile creștine din timpul acela, așteptau revenirea lui Cristos încă în timpul vieții lor pământești. Dar unii mureau și nu-L vedeau pe Cristos revenind! Apoi, pentru păgânii acelor timpuri, învierea morților părea ceva cu totul bizar. De aceea, Apostolul demonstrează că învierea creștinilor se află într-o legătură inseparabilă cu învierea lui Isus: „Cristos a înviat, fiind începătura învierii tuturor celor adormiți” (I Cor 15,20). Mai întâi vor învia cei ce L-au mărturisit pe Cristos și au crezut în El, apoi vor fi nimiciți toți dușmanii lui Isus. „Dușmanul cel de pe urmă care va fi nimicit va fi moartea!” Apoi, ca un Fiu supus, va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, iar „Dumnezeu va fi totul în toți” (cf I Cor 15, 23-28).

Ce ne asigură Apostolul Pavel? Că noi toți vom învia, precum Cristos!

Ce sărbătorim noi, creștinii, în aceste zile? Învierea lui Cristos și învierea noastră! Iată de ce sărbătoarea tulbură conștiințele împietrite, de două mii de ani. Iată de ce, tot de atâția ani, milioane și milioane de creștini au depus și depun mărturie pentru Înviere. Iată de ce Crezul Bisericii, după ce proclamă învierea lui Isus, proclamă și învierea noastră și viața cea de veci! Paștele lui Cristos este și Paștele nostru! Pentru aceasta ne copleșește bucuria!

Să intrăm toți în bucuria Domnului nostru!

Iubiții mei,

Anul acesta Blajul și întreaga Provincie Mitropolitană sărbătoresc 250 de ani de la întemeierea, de către urmașul lui Inocențiu Micu, episcopul Petru Pavel Aron, a primei școli românești sistematice din Transilvania, deschisă la Blaj, la 11 octombrie 1754. Am marcat acest eveniment și pe calendarul nostru de perete. Biserică, Școală, Națiune! Acestea au fost punctele forte ale Bisericii Blajului. Iar dacă Biserica noastră a supraviețuit tăvălugului materialist-ateist, iar astăzi se străduiește, în ciuda oricărei opreliști, să se așeze în rosturile ei, se datorează acelui spirit făurit în școlile Blajului, spirit mai tare decât orice opresiune.

Anul acesta este și un an electoral. Fiecare credincios al Bisericii noastre are dreptul să-și folosească votul liber pentru promovarea binelui comun (cf GS,75). Așadar, luminați de Spiritul adevărului și de o conștiință curată, îi vom alege pe aceia care, „pentru a-i sluji pe oameni, se dedică binelui și își asumă povara unor astfel de funcții” (idem).

Se vorbește extrem de mult despre integrarea noastră europeană. Biserica Catolică cere să fie menționat creștinismul ca factor fundamental de formare și de menținere a conștiinței europene. Dorim o Europă fără naționalism egoist, în care națiunile să fie respectate ca adevărate centre vii de bogății culturale și spirituale, și care trebuie protejate și încurajate în avantajul tuturor. O Românie și o Europă în care drepturile lui Dumnezeu și libertatea omului să fie respectate cu sfințenie, în care viața de familie să fie tot mai mult protejată și ferită de consumisme și „iubiri” dezordonate. O lume în care tineretul să poată crește în respect față de adevăratele valori, în adevăr și frumusețe, iar respectul față de copii și față de viața acestora să fie realizat după exemplul dat de Isus. Dorim o Românie și o Europă în care să strălucească chipul lui Cristos!

Dragii mei,

Bucuroși de Înviere, privim spre Maica Domnului, cea care este modelul Bisericii și mama noastră. Ea ajută să crească în noi virtutea speranței. Speranță în mai bine pentru toți oamenii, în această lume, și speranță în moștenirea Împărăției de sus, cea pregătită nouă prin patima și Învierea lui Isus.

Pe fiecare dintre voi vă întâlnesc în bucuria salutului pascal: Cristos a înviat!

Al vostru,

+ LUCIAN
Arhiepiscop și Mitropolit

Dată în Reședința Mitropolitană din Blaj,
la Marea Sărbătoare a Învierii Domnului, 11 aprilie 2004

Autor: IPS Lucian Mureșan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 11.04.2004
Publicarea pe acest sit: 11.04.2004
Etichete: ,

Lasă un răspuns