Pastorala de Paşti a IPS Ioan Robu

Scrisoare pastorală de Paști 2016
a ÎPS Ioan Robu,
Arhiepiscop mitropolit de București

Să sărbătorim Paștele cu inimi libere de aluatul cel vechi

Pentru că în primăvara aceasta Paștele cade în plină desfășurare a Anului Sfânt al Milostivirii, aș vrea să amintesc, la începutul scrisorii pastorale, cuvintele lui Ioan Paul al II-lea, din Enciclica sa Dives in misericordia („[Dumnezeu] cel bogat în milostivire”), pe care Sfântul Papă le-a adresat Bisericii Catolice și tuturor oamenilor de bunăvoință, la 30 noiembrie 1980:

„Misterul pascal este Cristos pe culmea revelării misterului de nepătruns al lui Dumnezeu. […] În învierea sa, Cristos l-a revelat pe Dumnezeul iubirii milostive, tocmai pentru că a acceptat crucea drept cale spre înviere. […]

Fiul lui Dumnezeu, în învierea sa, a experimentat în mod radical milostivirea, adică iubirea Tatălui care este mai puternică decât moartea. Și același Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ajuns la capătul și, într-un anume sens, dincolo de capătul misiunii sale mesianice, se revelează pe sine ca izvor nesecat al milostivirii, al aceleiași iubiri care, în perspectiva ulterioară a istoriei mântuirii în Biserică, trebuie să se arate permanent mai puternică decât păcatul. Cristos pascal este întruparea definitivă a milostivirii, semnul ei viu: semn de mântuire istoric și totodată eshatologic. În același spirit, liturgia timpului pascal ne pune pe buze cuvintele Psalmului: Îndurările Domnului în veci le voi cânta” (nr. 8).

Într-adevăr, în Învierea lui Isus, noi sărbătorim iubirea milostivă a lui Dumnezeu care ne însoțește și ne învață, prin glasul Apostolilor, prin cuvântul Sfintei Scripturi, cum să ne apropiem mai mult de Cristos în așa fel încât, luându-ne și pe noi în drumul său de trecere de la moarte la viață, să descoperim bucuria vieții noi, luminate de Învierea sa.

În Sfânta Liturghie din Ziua de Paști, ascultăm cuvântul Apostolului Paul care ne spune nouă, celor de astăzi, așa cum o spunea Corintenilor din timpul său: „Curățați-vă de aluatul cel vechi ca să fiți o frământătură nouă, așa cum sunteți, fără aluat, pentru că Paștele nostru, Cristos, a fost jertfit. Să sărbătorim, așadar, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al nelegiuirii, ci cu azimele sincerității și ale adevărului” (1Cor 5,7-8).

Referindu-se la legea mozaică, acea lege care le prescria evreilor să mănânce mielul pascal cu pâine nedospită, Apostolul ne spune că acel miel pascal era imaginea noului miel pascal care este Isus, iar pâinea nedospită prefigura condițiile în care noi, cei de astăzi, trebuie să mâncăm noul miel pascal: cu inimile libere de aluatul răutății și al nelegiuirii.

Fără îndoială că Apostolul Paul înțelege prin aluatul cel vechi, care dospea structurile păcatului, pasiunile și tendințele egoiste pe care le purtăm în noi, toate acele înclinații către rău pe care Catehismul Bisericii Catolice le numește păcate capitale, reluând expresia Sfinților Ioan Casian și Grigore cel Mare. Sunt numite „capitale” pentru că generează alte păcate, alte vicii: „Ele sunt: trufia, avariția, invidia, mânia, necurăția, lăcomia și lenea” (CBC, nr. 1866); șapte la număr, dar cu nenumărate și dureroase urmări.

Să ne gândim doar la câteva dintre acestea, nu numai pentru că adesea ele merg împreună, dar și pentru gravele urmări pe care le pot avea în viața persoanelor.

De exemplu, trufia, adică atitudinea disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie, de înfumurare, atitudine care calcă în picioare totul; omenia, prietenia, cinstea, solidaritatea sunt sacrificate pentru a favoriza ambițiile cu dorințele lor de onoruri, de glorie și de parvenire, de putere etc.

Apoi avariția, acea dezordonată alipire de bani și de lucruri materiale, din care se nasc atâtea alte păcate: furtul și înșelăciunea, asuprirea și exploatarea aproapelui, camăta, dorința de a avea tot mai mult, luxul nerușinat și lipsa de inimă față de cei umili și lipsiți, uneori lipsiți de toate.

Și necurăția, provocarea și căutarea fără limite a plăcerilor trupești. Este suficient să asculți știrile din fiecare zi ca să-ți dai seama de răul pe care-l aduce în societate acest păcat: crime, sinucideri, răzbunări, familii dezbinate, copii părăsiți, boli etc.

Apostolul ne îndeamnă, deci, să părăsim toate aceste înclinații și păcate, adică aluatul cel vechi, aluatul răutății și al nelegiuirii, ca să sărbătorim Paștele cu azimele sincerității și ale adevărului, devenind oameni noi, îmbrăcați și pătrunși de învățătura lui Isus. Sfântul Paul ne cheamă să luăm poziție clară împotriva acelei culturi și mentalități a lumii care ar vrea să ne convingă că practic nu este posibil să schimbi cu adevărat inima omului, rădăcinile profunde ale ființei umane. Apostolul ne spune exact contrariul: Isus poate să schimbe omul, prin darul harului său.

Din mărturiile evangheliștilor știm că Isus, în timpul activității sale pământești, a făcut atâtea minuni. Însă toate acele minuni sunt o prefigurare și o pregătire a unei alte minuni: vindecarea inimii omului. Transformarea radicală a inimii omenești este minunea cea mai mare pe care Isus cel Înviat poate și vrea să o facă. El a venit în mod special pentru noi cu acest scop. Însă, e clar, și noi trebuie să dorim și să voim această schimbare. Aceasta este condiția fundamentală recerută de Isus. Dacă avem această bunăvoință, Isus ne dă puterea transformatoare a harului său, singura capabilă să schimbe cu adevărat inima omului. Noi putem obține acest lucru prin rugăciune. „Cereți și vi se va da”, ne-a spus Isus; „orice veți cere de la Tatăl în numele meu, vă va da”.

Iată, deci, că Învierea Domnului, pentru Apostolul Paul, înseamnă aceasta: prin Învierea sa, Isus ne-a făcut capabili să înviem împreună cu El la o viață complet nouă.

Așadar, în acest mod trebuie să celebrăm Paștele acum: aruncând departe de noi aluatul cel vechi al vieții noastre, aluatul păcatelor despre care vorbește Apostolul. Concret, înseamnă să dăm vieții noastre direcția cea bună, îndreptând-o spre „azimele sincerității și ale adevărului”, adică spre umilință și viață curată, spre cumpătare și continuă căutare a binelui, așa cum așteaptă Isus de la noi.

Să-i cerem lui Dumnezeu cel bogat în milostivire să ne ajute să devenim o frământătură nouă, cum spune Apostolul, ca să simțim și să sărbătorim așa cum se cuvine comuniunea noastră cu Isus cel Înviat.

În acest spirit, vă doresc tuturor din Arhidieceză o frumoasă și fructuoasă sărbătoare de Paște.

Cristos a înviat!

Autor: IPS Ioan Robu
Publicarea în original: 23.03.2016
Publicarea pe acest sit: 23.03.2016
Etichete: ,

Comments are closed