Pastorala de Paşti a IPS Ioan Robu

Scrisoarea Pastorală de Paște, 2007

Iubiți frați și surori,

Învierea lui Isus este un mister care nu poate fi pătruns decât după ce ai descoperit un alt mister: cel al crucii. Învierea Mântuitorului nu este o simplă întoarcere la viață, așa cum a fost cazul lui Lazăr. Domnul nu revine la viața pe care o avea înaintea suferințelor, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum nu ar fi murit. Învierea nu este o negare a crucii, o revanșă asupra crucii. Ea proclamă, dimpotrivă, cu toată puterea că Dumnezeu era cu Cel Răstignit, că crucea, departe de a fi un eșec, este triumful acelei Iubiri ce întrece în putere moartea. De aceea Cel Înviat nu are altceva de arătat decât rănile sale. El le arată ca pe niște dovezi ale slavei lui Dumnezeu. Fără cruce, fără rănile îndurate, noi am putea vorbi despre slava lui Dumnezeu, dar nu am înțelege nimic. Căci slava lui Dumnezeu este splendoarea iubirii sale. Învierea lui Isus este manifestarea acestei salve: ea ne face să vedem în Cel Răstignit marea Iubire divină. Nu poate fi înțeleasă Învierea lui Isus în afara crucii. În inima învierii se află manifestarea sensului crucii; această manifestare este esențială în experiența pascală, căci ea transformă scandalul crucii în mister de viață și de iubire. A crede în înviere înseamnă a descoperi crucea glorioasă.

Să ne amintim de cele spuse de Sfântul Luca despre ucenicii care se îndreptau spre Emaus. Mergând în drumul lor, ei discutau despre cele ce se întâmplaseră la Ierusalim. Ei își puseseră toată speranța în Isus din Nazaret, însă acesta, iată, tocmai fusese răstignit pe cruce ca un răufăcător. Frumoasele perspective ale Împărăției s-au spulberat: „Pe când vorbeau și se întrebau, Isus însuși s-a apropiat și mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ținuți să nu-l recunoască. El le-a spus: Ce înseamnă aceste cuvinte ce pare le schimbați între voi pe drum? Eu s-au oprit triști. Unul dintre ei, cu numele Cleopa, i-a răspuns: Numai tu ești străin în Ierusalim și nu știi cele petrecute în zilele acestea? El le-a zis: Ce anume? Ei au răspuns: Cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă și cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor, cum arhiereii și conducătorii noștri l-au dat să fie condamnat la moarte și l-au răstignit. Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri. Ba, mai mult, unele femei dintr-ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineață și, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. Unii dintre cei care sunt cu noi au mers și ei la mormânt și au găsit așa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut” (Lc 24, 15-24).

Umilințele, suferințele și moartea lui Isus i-au făcut pe ucenicii din Emaus să-și piardă toată speranța. Nici mormântul gol, nici mărturia femeilor care fuseseră la mormânt nu pot să-i lumineze: „Dar ochii lor erau ținuți sa nu-l recunoască” (Lc 24, 16). Experiența pascală nu începe decât cu manifestarea sensului suferințelor și morții lui Isus. Atâta timp cât acest sens rămâne ascuns, Cel Înviat rămâne un necunoscut pentru ucenicii săi; ei nu pot să-l recunoască. Numai descoperirea sensului morții sale poate face să apară lumina pascală. Isus Înviat nu poate fi recunoscut decât în lumina care arată sensul suferințelor sale: „Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea și să intre în gloria sa? Și, începând de la Moise și toți profeții, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la El” (Lc 24, 26-27). Mergând împreună pe drum, Isus, nerecunoscut încă de ucenici, le arată acestora, cu ajutorul Scripturilor, sensul morții sale.

Manifestarea acestui sens este o experiență care cuprinde întreaga ființă, inima acesteia. „Iar ei spuneau unul către altul: Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?” (Lc 24, 32). Din explicarea Scripturilor ucenicii au înțeles că Isus trebuia să meargă pe drumul încercărilor și suferințelor pentru a intra în slavă; dar numai la frângerea pâinii îl recunosc: „Și, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o lor. Atunci li s-au deschis ochii și l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor” (Lc 24, 30-31). La frângerea pâinii ucenicii descoperă sensul morții lui Isus: moartea Mântuitorului nu le mai apare ca un eșec sau ca o neputință, ci ca fapta unei vieți care se dăruiește în mod liber, din iubire, până la capăt. În Isus care le stă alături ei simt puterea și lumina învierii și astfel ei știu că iubirea sa este mereu vie în lumea aceasta. Sfântul Ioan va rezuma această experiență pascală doar într-o singură frază: „Noi am cunoscut și am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi” (1 In 4, 16a).

Iubiți frați și surori,

După ce în timpul postului am meditat adesea suferințele Mântuitorului, acum, în sărbătoarea Paștelui, să ne bucurăm de iubirea caldă a lui Isus Înviat; și, în rugăciune, să-i mulțumim că ne însoțește, ne luminează și ne atrage cu iubirea sa veșnic fidelă și îndurătoare.

Cristos a înviat!

+ Ioan Robu

Autor: IPS Ioan Robu
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 02.04.2007
Publicarea pe acest sit: 02.04.2007
Etichete: , ,

Lasă un răspuns