Pastorala de Paşti a IPS Ioan Robu

Scrisoarea Pastorală de Paște, 2006

Preacucernici confrați preoți, dragi persoane consacrate, iubiți credincioși,

„Aceasta este ziua pe care Domnula făcut-o;
să ne bucurăm și să ne veselim într-însa (Ps. 117,24)! Alleluia!”

Cu aceste cuvinte răspunde Biserica la vestea Învierii Domnului și în același timp proclamă Evanghelia (Mc. 16,1-8) care descrie Taina pe care o sărbătorim: „După ce a trecut sâmbăta, Maria Magdalena, mama lui Iacob și Salomea au cumpărat mirodenii ca să îmbălsămeze trupul lui Isus. Dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, ajung la mormânt”. Ele merg acolo ca pentru a aduce un ultim omagiu Celui care, după răstignire, intrase în noaptea morții. „Când au intrat în mormânt, au văzut un tânăr așezat în partea dreaptă, îmbrăcat în alb, și s-au înspăimântat. Îngerul le-a spus: Nu vă temeți! Îl căutați pe Isus Nazarineanul cel răstignit? A înviat. Nu este aici. Iată locul unde îl puseseră. Mergeți, așadar, și spuneți ucenicilor lui și lui Petru; el merge în Galileea, înaintea voastră; acolo îl veți vedea, după cum v-a spus”. Pentru apostoli (dar și pentru noi) singurul mod de a-L vedea pe Isus Înviat era acela de a-L urma în Galileea. Sfântul Grigore de Nyssa a interpretat în mod admirabil acest adevăr amintindu-ne și de un pasaj din Vechiul Testament în care Moise îi spune lui Dumnezeu: „Aș vrea să te văd!” Iar Dumnezeu îi răspunde: „Nu va putea omul să-mi vadă fața și să trăiască…cu mâna mea Te voi acoperi până ce voi trece, iar când îmi voi lua mâna de pe Tine, Tu îmi vei vedea spatele; dar fața nu ți se va arăta.” (Ex. 33,18-23) Sfântul Grigore de Nyssa se întreabă ce înseamnă aceasta și dă acest răspuns: „Cel care urmează privește spatele celui pe care îl urmează; a-L urma pe Dumnezeu, oriunde te-ar conduce, înseamnă a-L vedea pe Dumnezeu. A vedea spatele lui Dumnezeu înseamnă pentru noi a-L urma pe Cristos. Noi vedem misterul lui Dumnezeu urmându-L pe Cristos, ascultându-L, însoțindu-L.”

„El merge în Galileea, înaintea voastră”. Isus se întoarce acolo unde activa, în locurile cunoscute de El și ai lui. Ce altceva înseamnă aceasta pentru noi decât că urmându-L, asemenea apostolilor, și noi ne întoarcem de la sărbătoare acolo unde trăim și muncim, mărturisind și vestind credința noastră în Cristos Înviat din morți. Să dăm mare atenție acestui adevăr și să-l reținem: noi nu putem să ne păstrăm credința decât transmițând-o și altora. Singurul mod de a primi credința este acela de a o transmite și altora; este singura cale de a-L urma pe Isus Înviat (după omilia Cardinalului Ratzinger, Wigratzbad, 15 aprilie 1990).

Și mai trebuie să ținem cont și de un alt aspect pe care îl semnalează Sfântul Paul în scrisoarea către Coloseni: „Căutați cele de sus unde Cristos șade la dreapta lui Dumnezeu” (Col. 3, 1). A-L urma pe cel Înviat înseamnă a te înălța, a intra în comuniune de viață cu El și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Știm că nici un om nu poate să reușească aceasta numai cu puterile proprii; dar mai știm că noi putem căuta cele de sus, trăind în Biserică. Ea este Trupul viu al celui Înviat. Lăsându-ne cuprinși și purtați de comuniunea cu Sacramentele Bisericii și în special cu Sacramentul Euharistiei, noi căutăm cele de sus, ne înălțăm. Urmarea lui Cristos este înainte de toate o comuniune de credință, de viață și de iubire cu Biserica vie, cu prezența Domnului în Preasfântul Sacrament al Euharistiei. Să introducem deci în viața noastră de toate zilele această mișcare de înălțare și să urcăm spre cele de sus fără să ne lăsăm dominați și încântați numai de lucrurile pe care le vedem în fiecare zi.

Ne amintim așadar acum în Sărbătoarea Paștelui de urmarea sau imitarea lui Cristos. Noi îl urmăm pe cel Înviat care nu mai moare; și în această urmare, fără să excludem crucea, adică suferința, căutăm să pătrundem în cele de sus, în ceea ce este ascuns, invizibil, dar care pentru noi este esențialul: să pătrundem în adevărul lui Dumnezeu, în iubirea Sa; să pătrundem în ceea ce este mai tainic în noi, în adevărul nostru, însoțindu-L acolo pe Cristos Înviat. În acest sens citează Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în cartea sa „Cercate le cose di lass?” pe Sheila Cassidy, de profesie medic, intrată în 1978 în ordinul Sfântului Benedict, după ce a fost torturată și închisă în Chile pentru că îl îngrijise pe un revoluționar. Puțin după tortură a fost introdusă în altă celulă unde a găsit o Biblie veche. Deschizând-o, privirea i-a căzut peste o imagine care îl arăta pe un om complet distrus de tunetele, fulgerele și de grindina care se abătuseră peste el. Ea s-a identificat îndată cu acel om, s-a recunoscut într-însul. Apoi a privit mai bine și a descoperit deasupra imaginii schițată mâna puternică a lui Dumnezeu, și alături, un citat din Scrisoarea către Romani, cu mărturisirea de credință în Înviere: „nimic nu va putea să ne despartă de iubirea lui Cristos” (Rm. 8,39).

Dacă mai întâi a trăit experiența arătată în partea inferioară a imaginii, întrucât se abătuse asupra ei oroarea torturii și a absurdului, în cele din urmă a trăit tot mai intens ceea ce stătea deasupra acelei imagini, mâna lui Dumnezeu de care „nimic nu ne va despărți”. Și dacă la început se ruga: „Doamne scapă-mă!”, acum descoperea treptat o liniște interioară și o libertate care se exprima împreună cu Cristos: „Nu voia mea, dar a Ta să fie!”. Și reușea să-i iubească pe călăii săi și să-i fie milă de ei; căci ei erau în adevărata închisoare: cea a urii. Ea știa că libertatea de care se bucura închisă între acele ziduri groase nu era o iluzie, ci un adevăr absolut real. După opt săptămâni a părăsit închisoarea, dar și-a păstrat capacitatea de a-L găsi în fiecare zi pe Cristos în persoanele și evenimentele din jurul ei.

Spune Catehismul Bisericii Catolice: „Simbolul apostolilor mărturisește în același capitol de credință coborârea lui Isus în iad și Învierea Lui din morți a treia zi, deoarece în Paștele său El a făcut să țâșnească viața din străfundurile morții”. Iată ce observa recent o scriitoare de mare spiritualitate, Emmanuelle-Marie, cu referire la articolul din Crez, „Isus Cristos s-a coborât în iad, a treia zi a înviat din morți”: „Domnul, coborât în iad, coboară și în iadurile noastre personale, unde totul ni se pare absurd (evenimentele, reacțiile noastre și ale altora), când nu reușim să mai credem în prezența lui Dumnezeu, și pentru a scăpa de durere, recurgem doar la forțele noastre și la acțiunile noastre egoiste și violente. Există un iad pe pământ, urmare a împietririi inimii care nu mai crede în puterea iubirii, care a pierdut încrederea în Dumnezeu și nu mai știe să înțeleagă cele ce se întâmplă în jur… ca și cum nu am mai avea ochi pentru a vedea, peste realitățile imediate, prezența celui Înviat care rămâne cu noi în trăirea dramelor noastre, pentru a ne scoate din ele, oricare ar fi…” (Messaggero, aprilie 2006, Risorto dagli inferi).

Cel Înviat să distrugă cu puterea sa orice iad din lume și din inimile noastre, să împrăștie orice întuneric cu lumina sa care nu cunoaște apus!

„Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o; să ne bucurăm și să ne veselim într-însa (Ps. 117,24)! Alleluia!”

Tuturor vă doresc din inimă Sărbători Fericite!

Cristos a Înviat!

+ IOAN ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de București

Autor: IPS Ioan Robu
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 12.04.2006
Publicarea pe acest sit: 12.04.2006
Etichete: , ,

Lasă un răspuns