Pastorala de Paşti a IPS Ioan Robu

Scrisoare de Paști, 2002

Iubiți frați și surori din Arhidieceză!

CRISTOS A ÎNVIAT!

Pentru catolici, ca de altfel și pentru ortodocși, Paștele este cea mai mare sărbătoare din întregul calendar bisericesc; este „Sărbătoarea Sărbătorilor”, „Solemnitatea Solemnităților”. Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinței noastre în Cristos.

Iată ce ne învață Catehismul Bisericii Catolice referitor la Sărbătoarea Paștelui: „Misterul învierii lui Cristos este un eveniment real, care a avut manifestări constatate istoric, așa cum atestă Noul Testament. Sfântul Paul le scrie deja corintenilor (în anul 56): „V-am trimis înainte de toate ceea ce am primit și eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi; și că s-a arătat lui Chefa, apoi celor Doisprezece” (1 Cor 15,3-4). Apostolul vorbește aici despre tradiția vie a Învierii pe care o primise după convertirea sa la porțile Damascului”.

„Pentru ce-l căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat” (Lc 24,5-6). În cadrul evenimentelor Paștelui, mormântul gol este primul element întâlnit. Acesta nu este o dovadă directă în sine. Lipsa trupului lui Cristos din mormânt ar putea fi explicată și altfel. Cu toate acestea, mormântul gol a constituit un semn esențial pentru toți. Descoperirea lui de către ucenici a fost primul pas spre recunoașterea faptului însuși al Învierii. Este cazul femeilor sfinte mai întâi, apoi al lui Petru.”Ucenicul pe care-l iubea Isus” (In 20,2) afirmă că, intrând in mormântul gol și descoperind „fâșiile de pânză jos” (In 20, 6), „a văzut si a crezut” (In 20, 8). Aceasta presupune că el a constatat, dupa starea în care se afla mormântul gol, că lipsa trupului lui Isus nu putea fi o lucrare omenească și că Isus nu revenise pur și simplu la o viață pământească, așa cum se întâmplase cu Lazăr.

Maria Magdalena și femeile sfinte, care veneau ca să isprăvească îmbălsămatul trupului lui Isus, îngropat în grabă în seara Vinerii Sfinte din cauza venirii sabatului, au fost cele dintâi care l-au întâlnit pe Cel înviat. Așadar, femeile au fost primele mesagere ale Învierii lui Cristos pentru apostolii înșiși (cf. Lc 24, 9-10). Lor Isus li se arată după aceea, întâi lui Petru, pe urmă celor Doisprezece. Chemat să întărească credința fraților săi, Petru îl vede deci pe Cel înviat înaintea acestora și mărturia lui face comunitatea să exclame: „A înviat cu adevărat Domnul și s-a arătat lui Simon” (Lc 24,34). Toate câte s-au petrecut în acele zile de Paști angajează pe fiecare dintre apostoli – și în mod cu totul deosebit pe Petru – în construirea erei noi care a început în dimineața Paștelui. În calitate de martori ai Celui înviat, ei rămân pietrele de temelie ale Bisericii sale. Credința celei dintâi comunități a credincioșilor se întemeiază pe mărturia unor oameni concreți, cunoscuți de creștini și cei mai mulți trăind încă printre ei. Acești „martori ai Învierii lui Cristos” sunt în primul rând Petru și cei Doisprezece, dar nu numai ei: Paul vorbește clar de peste cinci sute de persoane cărora Isus li s-a arătat în același timp, în afară de Iacob și de toți apostolii. Isus a înviat din morți! Aceasta este credința pe care am primit-o și pe care o mărturisim. Dar: și noi vom învia. Învierea lui Cristos este promisiunea învierii noastre. Vom învia ca El, cu El, prin El. Așa cum obseră Catehismul Bisericii Catolice, încă de la început credința creștină în înviere a avut de înfruntat neînțelegeri și opoziții (cf. Fapte 17,32; 1 Cor 15, 12-13). „În nici un punct credința creștină nu întâlnește mai multă opoziție decât în privința învierii trupurilor” (Sf. Augustin, Psal. 88, 2, 5). Se acceptă de obicei că după moarte viața persoanei umane continuă în mod spiritual. Dar cum să crezi că acest trup atât de evident muritor poate învia la viața veșnică? Catehismul ne răspunde la câteva întrebări privind învierea noastră.

Ce înseamnă „a învia”?
În moarte- separarea de sufletului de trup – trupul omului cade pradă putrezirii, în timp ce sufletul merge înaintea lui Dumnezeu, rămânând totuși în așteptarea momentului în care va fi unit iarăși cu trupul său glorificat. Dumnezeu, în atotputernicia sa, va reda în mod definitiv viața incoruptibilă trupurilor noastre unindu-le cu sufletele noastre prin puterea Învierii lui Isus.

Cine va învia?”
Toți oamenii care au murit: „Cei care au făptuit cele bune, spre învierea vieții, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei” (In 5,29).

Cum?
Cristos a înviat cu trupul său: „Priviți mâinile și picioarele mele: Eu sunt” (Lc 24, 39); dar nu s-a întors la o viață pământească. La fel, în El „toți vor învia cu trupul pe care îl au acum” (Cc. Lateran IV:DS 801), dar acest trup va fi transfigurat „în trup de slavă” (Fil 3, 21), „în trup spiritual” (1 Cor 15, 44). „Dar, va spune cineva, cum vor învia cei morți? Cu ce trup se întorc? Om fără minte, ce semeni tu nu prinde viață dacă nu moare și, când semeni, nu semeni trupul ce va veni, ci un grăunte gol (…). Se seamănă în stricăciune și învie în nestricăciune ; (…) cei morți vor învia în nestricăciune (…). Trebuie ca această ființă stricăcioasă să se îmbrace în nestricăciune și această ființă muritoare să se îmbrace în nemurire” (1 Cor 15, 35-37. 42. 52-53).

Acest „cum” ne depășește imaginația și înțelegerea; nu este accesibil decât în credință. Dar participarea noastră la Euharistie ne dă încă de pe acum o pregustare a transfigurării trupului nostru de către Cristos:

„După cum pâinea care vine din pământ, după ce se cheamă asupra ei numele lui Dumnezeu, nu mai este pâine obișnuită, ci Euharistie, alcătuită din două lucruri, unul pământesc și celălalt ceresc, tot astfel trupurile noastre ce se împărtășesc din Euharistie nu mai sunt stricăcioase, de vreme ce au sămânța învierii” (Sf. Irineu, Haer. 4, 18, 4-5).

Când?
În mod definitiv „în ziua de apoi” (In 6, 39-40. 44. 54; 11,24); „la sfârșitul lumii” (LG 48). Într-adevăr, învierea morților este intim asociată cu parusia lui Cristos: „Căci Domnul însuși, la semnul dat de glasul arhanghelului și de trâmbița lui Dumnezeu, se va coborî din cer și cei morți care sunt în Cristos vor învia cei dintâi” (1 Tes 4,16). Pentru a învia împreună cu Cristos, trebuie să murim împreună cu Cristos. Trebuie „să ieșim din acest trup și să ne mutăm la Domnul” (1 Cor 5,8). În această „plecare” (Fil 1,23) care e moartea, sufletul e despărțit de trup. El va fi unit iarăși cu trupul său în ziua învierii morților. Să reținem deci învățătura Catehismului despre Învierea lui Cristos și despre învierea noastră, bine știind că trăind această învățătură rămânem în lumina care nu va apune niciodată.

Tuturor vă doresc din inimă Sărbători Fericite și vă salut pe toți spunându-vă:

CRISTOS A ÎNVIAT!
ȘI NOI VOM ÎNVIA!

Cu binecuvântare, al vostru
+ IOAN ROBU
Arhiepiscop

Autor: IPS Ioan Robu
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 21.03.2002
Publicarea pe acest sit: 24.03.2002
Etichete: ,

Lasă un răspuns