Pastorala de Paşti a Episcopilor de Bucureşti

Scrisoare de Paști, 2005
a Episcopilor de București

Sfântul Apostol Ioan, care a scris Evanghelia în jurul anului 90, la aproximativ 50 de ani de la Învierea lui Isus, își punea probleme de ordin pastoral foarte apropiate de cele pe care și le pune orice păstor de suflete din zilele noastre: cum să prezinți Învierea lui Isus oamenilor care nu l-au văzut pe Isus și nu știu aproape nimic despre țara sa, despre tradițiile poporului său, despre scrierile biblice.

Când citim cele transmise nouă de Sfântul Ioan referitor la Învierea lui Isus, trebuie să avem prezente preocupările pastorale ale Apostolului. Cu siguranță, el vrea să ne spună că Isus a înviat, cu întreaga sa ființă, cu sufletul și trupul său; însă ceea ce vrea să sublinieze mai mult este faptul că, după înviere, Isus rămâne viu și prezent în Biserica sa.

Aceasta a fost experiența sa de Apostol care a crezut îndată în Isus care a înviat (In 20,8). Iată cuvintele cu care Sfântul Ioan începe prima sa scrisoare: „Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am primit și mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieții… ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă” (1In 1,1-3). Primind cuvintele Apostolului, experiența lui devine și experiența noastră; mărturia lui devine și mărturia noastră.

„În prima zi a săptămânii, dis-de dimineață, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt și a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt” ( In 20,1). În aceste prime cuvinte ale Evangheliei din ziua de Paști se întrevăd, se respiră deja semnele victoriei asupra morții. Pe pământ este liniște deplină, parcă nimic nu se mișcă și, totuși, o femeie singură și înfricoșată merge în obscuritatea nopții. Moartea pare că domină, iar tăcerea și întunericul îi celebrează triumful. Evanghelia ne spune care a fost reacția Mariei Magdalena în fața mormântului gol: a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt discipol, „dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt” ( v. 2-5). Toți trei sunt surprinși la vederea mormântului gol și Maria Magdalena crede că trupul lui Isus a fost furat. Reacția sa este una naturală și spontană, este gândul ce trece prin mintea fiecăruia la vederea unui mormânt gol.

Cineva se poate opri în fața unei astfel de constatări sau poate să caute un alt sens în fața realității pe care o constată.

În fața morții ne putem resemna și plânge sau putem să ne deschidem sufletul în fața luminii care vine de sus.

Apostolul pe care îl iubea Isus „a văzut giulgiurile așezate și ștergarul care fusese pe capul lui… a văzut și a crezut” (v. 6-8). În fața mormântului gol Sfântul Ioan nu face o cronică a faptelor, dar, deschizându-se luminii Duhului Sfânt, face un pas important pe drumul credinței și, mai târziu, le va arăta și credincioșilor săi, cărora le va scrie, care este drumul prin care se ajunge la credință: se pleacă de la semnele care sunt prezentate în evanghelii („Isus a mai făcut înaintea discipolilor și multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au fost scrise ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață în numele lui”. In 20, 30-31), dar care rămân misterioase și de neînțeles, dacă omul nu se lasă călăuzit de Cuvântul lui Dumnezeu conținut în Scriptură. Este Cuvântul cel care deschide mintea și sufletul, dăruind acea lumină interioară prin care îl descoperim pe cel Înviat. Adevăratul ucenic nu are nevoie de alte probe, nu are nevoie să verifice și să se convingă ca apostolul Toma.

Iubiți frați și surori, pentru a deveni martori ai Învierii lui Cristos nu este indispensabil să fi călătorit cu Isus din Nazaret pe drumurile Palestinei. Sfântul Paul, care nu l-a cunoscut personal pe Cristos, devine „martor al lucrurilor pe care le-a văzut” (Fap 26,16) și primește de la Domnul această misiune importantă: „Așa cum ai dat mărturie pentru mine la Ierusalim, tot așa trebuie să dai mărturie și la Roma” (Fap 23,11) . Pentru a fi martor este suficient „să-l fi văzut” pe Cristos viu, dincolo de moarte.

A da mărturie nu este echivalent cu a da un bun exemplu. A da un bun exemplu este, desigur, util și necesar, dar mărturia este altceva. O poate da numai cine a trecut de la moarte la viață, cine poate să spună că viața lui, existența lui s-a schimbat, că a primit un nou sens, o nouă valoare din momentul în care a fost luminat de lumina Învierii lui Cristos. Cine a făcut și face experiența credinței în Cristos dă sens momentelor de bucurie și de durere.

În aceste zile de sărbătoare, să încercăm să ne întrebăm: Învierea lui Cristos este un punct de referință în viața pe care o ducem, atunci când ne lăsăm purtați de rutina obișnuințelor, atunci când vorbim sau refuzăm dialogul, atunci când ne deschidem darului vieții sau refuzăm acest dar….sau considerăm că realitățile acestei lumi nu au nimic de-a face cu Învierea lui Cristos?

Iubiți frați și surori, noi suntem martori ai acestui fapt: Cristos este viu și prezent în Biserica sa, Cristos a Înviat. Suntem o voce care se perpetuează an de an în istorie, suntem vocea care se răspândește mereu în cercuri mai largi în această lume, suntem vocea care repetă mărturia celor care mai întâi au văzut cu ochii lor și au atins cu mâinile lor, suntem cei care transmit, de la o generație la alta, de la un popor la altul, mesajul vieții… Suntem vocea Bisericii care anunță: Cristos a Înviat!

Iubiți frați și surori,

Ori de câte ori vestim Moartea și mărturisim Învierea lui Cristos, învățăm să trecem peste orice suferință și să ne vindecăm orice rană, bine știind că acestea capătă sens și valoare când sunt puse în legătură cu suferințele și moartea lui Cristos; învățăm drumul care duce spre Înviere împreună cu Cristos.

Lumina și speranța care izvorăsc din Taina Învierii să cuprindă inimile și casele noastre. Și mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru tot harul și bucuria acestor sărbători, uniți fiind în credință și iubire, să rămânem fideli Celui care este viu și prezent în Biserica sa.

Har și binecuvântare tuturor familiilor credincioșilor din Arhidieceză, har și binecuvântare familiilor călugărești și altor persoane consacrate și preoților din Arhidieceză! Tuturor, har și binecuvântare!

Cristos a Înviat!

Sărbători Fericite!

+ IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București
+ PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București

Autor: IPS Ioan Robu și PS Cornel Damian
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 24.03.2005
Publicarea pe acest sit: 24.03.2005
Etichete: , ,

Lasă un răspuns