Pastorala de Crăciun a PS Virgil Bercea

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2010

Vă binevestesc vouă bucurie mare…

Dragi credincioși,

A venit din nou Crăciunul! Este o veste care nu ne surprinde, mai ales pentru faptul că publicitatea și ofertele de la televiziuni, din ziare, reviste și alte mijloace de comunicare în masă ne-au introdus deja în atmosfera consumismului dinaintea Crăciunului. Însă pentru noi, creștinii, Sărbătorea Crăciunului este un moment de reflecție și de aducere aminte a scopului vieții noastre prin îndreptarea gândului, inimii și sufletului spre ceea ce ne învață Sfintele Evanghelii și tradiția vie a Bisericii. Scripturile ne vorbesc despre un copil născut pe paie, într-o iesle dintr-un grajd, născut dintr-o Fecioară, conceput prin puterea harului Spiritului Sfânt; ne vorbesc despre Sfântul Iosif, despre păstori și despre îngerii care cântau în acea noapte minunată. Nu este vorba nici despre o poveste, nici despre un basm și nici despre o legendă frumoasă. Aceasta este credința noastră, credința adevărată propovăduită și trăită de-a lungul secolelor de Biserica noastră creștină.

Nu vă temeți”, le-a spus îngerul păstorilor, „căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Cristos Domnul” (Lc. 2, 10-11). Prin acești păstori, îngerul a transmis un cuvânt de speranță pentru viitor întregului popor „care stătea în întuneric” (Mt. 4, 16) si aștepta „vestea cea bună”. Prin Apostoli și prin Biserică, acest cuvânt de speranță ni se face cunoscut și nouă astăzi. De aceste cuvinte trebuie să ne aducem aminte și în noaptea sfântă a Crăciunului! Da, să ne aducem aminte, pentru a avea o perspectivă și un viitor, deoarece „cine nu are memorie, nu are viitor”(Benedict al XVI-lea).

Iubiți frați,

Sfântul Apostol Pavel ne spune peste veacuri: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”. (Evr. 13, 7). Această aducere aminte înseamnă și rememorarea anilor de persecuție și martiriul Bisericii noastre, anii de încercări și suferință ai credincioșilor noștri pentru Cristos. Să nu uităm că martyria înseamnă mărturie. Tocmai de aceea, în spiritul aducerii aminte, ne-am propus să ne rugăm, după fiecare Sfântă Liturghie, pentru canonizarea episcopilor greco-catolici morți în temnițele comuniste. Amintirea exemplului lor de credință și mărturisire vie a Evangheliei ne dă puterea de a merge înainte și încrederea că Domnul este cu noi până la sfârșit. Și acolo, în pușcării și gulaguri, pentru ei, pentru „sfinții închisorilor”, Cristos se năștea, ne-o spune Radu Gyr, prin dramatismul încercărilor și prin nostalgia clipelor amintite din libertate: „A venit și-aici Crăciunul /Să ne mângâie surghiunul /Cade alba nea peste viața mea /Care-aici se stinge” (Radu Gyr, Colind).

Dragii mei,

Cuvintele îngerului adresate păstorilor nu au fost doar cuvinte de speranță, ci și un îndemn concret pentru modul cum să-l recunoască pe Mântuitorul care s-a născut. „Și acesta va fi semnul”, a spus îngerul, „veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle” (Lc. 2, 12). Ca să-l poată „găsi” pe Prunc, îngerul a trebuit să le vestească păstorilor că acesta s-a născut, că există. Prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, Biserica face cunoscut lumii întregi nașterea acestui Prunc pentru mântuirea noastră. Biserica îl readuce, astfel, prin cuvânt din nou în lume pe Cristos, care dă sens vieții fiecăruia dintre noi.

Dar unde îl găsim pe acest Prunc, astăzi?

Nimeni, pe timpul lui Isus, nu s-a așteptat ca El, Regele, să se nască în acele condiții mizere și insalubre, persecutat, și avându-i în jurul său doar pe cei foarte apropiați. Dacă nu era cuvântul îngerului către păstori, aceștia n-ar fi remarcat nașterea miraculoasă din Bethleem. Fie că vestea nu ar fi ajuns la ei, fie ar fi auzit doar că o femeie a născut într-o poiată. Iată cât de ușor ne înșeală aparențele! Pruncul înfășat și culcat în iesle nu era unul oarecare, ci era „lumina lumii” (Io. 8, 12), „lumina care luminează în întuneric” (Io. 1, 5), ne spune Sfântul Evanghelist Ioan. Biserica repetă acest cuvânt din Scriptură în fiecare an, pentru a ne aduce aminte să privim dincolo de aparențe.

Mulți cad astăzi în tentația de a se uita și a-l căuta pe Isus doar în icoane, nereușind să-l vadă pe Domnul care suferă în atâția oameni care se află exact în aceleași condiții mizere ca și Isus în urma cu două mii de ani: singuri, persecutați și nedreptățiți, ducând o viață la limita subzistenței. Acești oameni au nevoie de sprijinul nostru, de prezența noastră, de cuvântul nostru pentru a le da speranța că și pentru ei s-a născut Mântuitorul. Uitați-vă în biserică, în jurul dumneavoastră, la locul de muncă, pe scara blocului sau în vecini și veți găsiți o persoana care suferă. Fiți pentru ea îngerul care-i aduce vestea cea buna.

Dragii mei,

Cineva care suferă de amnezie nu are viitor, pentru că nu își cunoaște trecutul. În societatea contemporană, în care totul este bazat pe percepția momentului și pe programarea în detaliu a viitorului, Sărbătoarea Nașterii Domnului Cristos ne oferă oportunitatea de ne opri un moment din vâltoarea vieții cotidiene, pentru a privi înapoi la ce am primit, la cine suntem astăzi și către ce ne îndreptăm.

Aducerea aminte înseamnă a rememora Cuvântul auzit pentru a vedea dacă l-am „primit” și dacă aduce rod, asemenea seminței care a căzut în pământ bun (cf. Mc. 4, 20). La fel ca și păstorii, nu este suficient să auzim Cuvântul și să-l cunoaștem, ci trebuie să acționăm precum ne învață Domnul. „Să mergem dar până la Bethleem”, au spus păstorii, „să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut” (Lc. 2, 15).

Aducerea aminte înseamnă să ne bucurăm de nașterea Mântuitorului nostru, cu Fecioara Maria și cu Iosif, și să împărtășim această veste bună și altora. Odată ce am primit Cuvântul în sufletul nostru, viața noastră se transformă, iar odată cu viața noastră transformăm și lumea din jur. „Și s-au întors păstorii, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră și văzuseră precum li se spusese” (Lc. 2, 20).

Și, nu în ultimul rând, aducerea aminte înseamnă a rememora drumul pe care am pornit și valorile după care ne orientăm în viață. Scriptura ne învață că cei trei Magi au văzut la Răsărit steaua lui Isus și, urmând-o, au venit să I se închine (cf. Mt. 2, 2). Fără hartă, doar cu privirea ațintită la stea, Domnul le-a călăuzit pașii până la destinație. Asemenea magilor, puterea martirilor și mărturisitorilor Bisericii noastre de a îndura persecuția a venit din faptul ca au stat cu ochii ațintiți la steaua care este Cristos. Această stea a răsărit și pentru noi și așteaptă doar să o urmăm.

De aceea, „aduceți-vă aminte”, iubiți credincioși, „de mai-marii voștri, (…); priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evr. 13, 7) și exemplul! Deoarece, dacă nu avem memorie, nu avem viitor. Iar dacă nu avem credință, nu avem nici o speranță.

Cristos s-a născut!

Tuturor vă doresc un Crăciun Sfânt și binecuvântat, haruri de la Domnul, spor în toate și La mulți ani!

+ Virgil BERCEA

Autor: PS Virgil Bercea
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 16.12.2010
Publicarea pe acest sit: 17.12.2010
Etichete: , ,

Lasă un răspuns