Pastorala de Crăciun a PS Vasile Bizău

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2016

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, persoanelor consacrate și tuturor credincioșilor iubitori de Dumnezeu

După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile. (Evrei 1,1-2)

Dragi credincioși și credincioase,

Sărbătoarea Nașterii Domnului îmi oferă plăcutul prilej de a vă transmite înainte de toate cordialul salut și bucuria de a împărtăși cu dumneavoastră, grandoarea și frumusețea sărbătorii de azi. Suntem mereu fermecați de taina Crăciunului și de atmosfera de liniște și pace pe care ne-o aduce în fiecare an. Dincolo de cotidian, de lumesc, de social și comercial, de pământeasca condiție a viețuirii noastre, sărbătoarea Nașterii Domnului ne întâmpină an de an cu invitația la bucurie și la primirea ei în credința nașterii lui Isus, Mântuitorul nostru.

Textele biblice abundă în transmiterea acestui mesaj: Dumnezeu vorbește, comunică, împărtășește, se dăruiește. Autorul Epistolei către Evrei, începe mesajul său prin a ne spune că după ce Dumnezeu a vorbit în multe rânduri și în multe feluri, în zilele de pe urmă care se întind până azi, ne vorbește prin Fiul Său, prin care a creat universul, timpul, lumea și omul.

Vorbirea Lui este mereu un act creator, mântuitor, iubitor, prin intermediul căruia ni se adresează și vine în întâmpinarea noastră, invitându-ne la ascultarea credinței și primirea Cuvântului, la dialog și răspuns, în vederea dobândirii sensului profund și adevărat al vieții noastre. Vrând să ne spună cine este Isus, al cărui ucenic s-a făcut el, sfântul Ioan evanghelistul își începe Evanghelia sa așa: La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut. În El era viață și viața era lumina oamenilor  (Io.1,1-2). Ceea ce era necunoscut oamenilor și cu neputință de a pătrunde doar cu mintea, se face cunoscut, prunc mic, istorie și ofertă de iubire. Orice copil nou născut venit pe lume ca dar al lui Dumnezeu, prin însăși condiția sa de puritate, delicatețe și nevinovăție, cere să fie primit de ai săi. Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut mărirea Lui, mărire ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. (Io.1,14)

Pruncul Isus născut în modestele condiții ale peșterii din Betleem este chipul văzut al Celui nevăzut, chipul Dumnezeului celui viu, vestit de prooroci, mărturisit apoi de apostoli și sfinți și dar de mântuire azi pentru toți. Veșnicia și timpul se întâlnesc prin întruparea Cuvântului lui Dumnezeu și în Isus devin prezent continuu, timp de har, prezență care ne cheamă înspre veșnicie. Dumnezeu îl caută pe om și acesta poate să-L întâlnească pe Dumnezeu, tocmai pentru că S-a întrupat, a asumat natura, condiția  și viețuirea umană.

Viața fiecărui om este așezată în dimensiunea cronologică a timpului, constituit din succesiunea anilor, însă pentru creștin există și o altă dimensiune a timpului, cea spirituală prin care sufletul se deschide spre veșnicie ca sete și foame de Dumnezeu, simțite în valori, bine, adevăr și frumos.

În această sărbătoare, aș dori să ne îndreptăm puțin atenția asupra Cuvântului veșnic al lui Dumnezeu și a întrupării Sale, așa cum ni-l prezintă sfântul evanghelist Matei, pentru a vedea cum omul credincios este mereu în dialog cu Dumnezeu și își găsește rostul și împlinirea în această comuniune profundă.

Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu în sânul Fecioarei Maria își are începutul în primirea mai întâi în suflet a voinței lui Dumnezeu, descoperită de îngerul Gavril prin vestire Mariei, fiind urmată de ascultarea și acceptarea acestui Cuvânt. În dimensiunea dialogică a vorbirii și a ascultării, a comunicării și a răspunsului își găsește împlinirea și buna viețuire a oamenilor. Orice realitate se naște în inima persoanei ca gând și apoi devine faptă, realitate.

Evanghelistul Matei pentru a ne prezenta cum a fost nașterea lui Isus și care este originea lui, ne spune că Fecioara Maria era logodită cu Iosif și fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece din Spiritul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. (Mt.1,18-19). Omul nu înțelege întotdeauna planul lui Dumnezeu și de aceea e nevoie de credință pentru ca acest plan să poată fi intuit și apoi cunoscut progresiv. Rugăciunea creștină ni se prezintă astfel ca loc și dialog viu al omului cu Dumnezeu, căutare, ascultare, răspuns și împlinire.

Iosif este modelul omului credincios, Evanghelia numindu-l drept și de aceea chiar și el neînțelegând ce se întâmplă cu adevărat, aflând doar că Maria este însărcinată, preferă să nu o expună disprețului public, ci să o lase pe ascuns. Condiția după care cineva este numit drept în Biblie este aceea a familiarității cu Legea și Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură și a împliniri ei în viața de zi cu zi. Această familiaritate îl face pe om aparținător unor valori și practici care îl ajută în momentele de cumpănă și încercare. Astfel, Iosif nu este lăsat în propriile lui gânduri, neliniști și dubii, ci Domnul îi vine în întâmpinare prin îngerul Său care îl ajută să înțeleagă locul și rolul său în planul lui Dumnezeu. Iosife, fiul lui David nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este din Spiritul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui Isus, căci El va mântui poporul Său de păcate. (Mt 1,20-21)

Dreptul Iosif va trebui să-i dea oficial numele noului născut și să devină astfel părintele său din seminția davidică, fără ca această însărcinare să fie o constrângere pentru el, ci o asumare liberă  ca urmare a ceea ce a înțeles în sufletul lui, dând răspunsul cuvenit lui Dumnezeu.

Ca tată crescător al pruncului, el va trebui să îndeplinească toate obligațiile datorate unui părinte: să-l îngrijească și să-l ocrotească cu dragoste, să-l educe cu răbdare introducându-l în valorile familiei și ale poporului său. Misiunea paternă constă mai ales în îngrijirea și educarea copiilor, în formarea lor în spiritul valorilor care îi zidesc și îi fac oameni de caracter.

O dramă pe care o trăiesc multe persoane este aceea de a nu ști care le este rostul și misiunea, unde le este locul care să-i facă să se simtă acasă și să-i ajute să trăiască cu seninătate și bucurie. Din păcate, mulți sunt orfani de valori și sunt abandonați propriilor gânduri și simțăminte, nefiind nici mulțumiți, nici împăcați cu ei înșiși. Constatăm în spațiul public multă încrâncenare, adversitate, lipsă de loialitate, neonorarea obligațiilor și nerespectarea promisiunilor făcute. O criză a valorilor duce la o sărăcire a omului și a societății din care face parte și confirmă faptul că viața și calitatea ei nu stă atât în bunurile posedate, cât în tihna și bucuria care vin din împărtășire și dăruire a ceea omul este și are.            Pentru a fi cât mai umană, viața omului are nevoie de chipul uman al viețuirii lui Dumnezeu, de credința în Fiul lui Dumnezeu întrupat, care să-i dea reperele valorice ale conformării cu El.

Iubiți credincioși și credincioase,

Fiecare an calendaristic se încheie la câteva zile după sărbătoarea Nașterii Domnului și astfel intrăm în noul an cu amintirea, bucuria și invitația de a crește în credință concomitent cu anii dobândiți, meditând, înțelegând, iubind și practicând învățătura născută din taina Fiului lui Dumnezeu întrupat.

După încheierea Anului Sfânt al Milostivirii, Eparhia noastră dedică anul pastoral 2017 Sfintei Scripturi, în dorința de a merge la izvorul credinței, pentru o cunoaștere aprofundată și o lectură asiduă a Cuvântului lui Dumnezeu conținut în ea. Noul an pastoral, intitulat În ascultarea Cuvântului, ne stă în față și se deschide precum invitația liber exprimată de a parcurge un timp profan sub luminarea timpului sacru, apropiindu-ne de Sfânta Scriptură cu atitudinea sinceră de a primi ceea ce Dumnezeu dorește să ne transmită pentru sfințirea vieții noastre.

Conciliul Vatican II în Constituția dogmatică Dei Verbum dedică câteva capitole Sfintei Scripturi, ca o continuare  și explicitare a temei principale: revelația divină. Astfel aflăm că ceea ce a fost revelat de Dumnezeu și este cuprins și expus în Sfânta Scriptură a fost consemnat sub inspirația Spiritului Sfânt. Sfânta Maică Biserică, pe baza credinței primite de la Apostoli, consideră sfinte și canonice, în totalitate, cărțile Vechiului și Noului Testament, cu toate părțile lor, pentru că, fiind alcătuite sub inspirația Spiritului Sfânt (…)Îl au ca autor pe Dumnezeu și au fost încredințate ca atare Bisericii (…) De aceea „toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și este de folos spre a învăța, spre a mustra, spre a îndrepta, spre a deprinde la dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, pregătit pentru toată fapta cea bună” (2 Tim,3,16-17).[1]  

Pentru a ne apropia de textul sacru al Scripturii cu folos, atitudinea presupusă din partea cititorului este necesară a fi cea a credinței, situându-l astfel în starea ucenicului care dorește să asculte și să învețe, evitând relaționarea orgolioasă a celui care caută doar argumentele necesare propriei justificări. Chiar dacă la prima lectură, textul poate părea mai dificil, ca urmare a situaților și evenimentelor istorice care l-au și a „genurilor literare” folosite de autorii sacri, cititorul credincios nu va rămâne fără hrana sufletească de care are nevoie. Referindu-se la valoarea deosebită a Noului Testament, aceiași Constituție dogmatică precizează:

Cuvântul lui Dumnezeu, care este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede (cf. Rom.1,16), se înfățișează și își arată în mod eminent forța în scrierile Noului Testament. Într-adevăr, când a venit plinirea timpului (cf. Gal.4,4), Cuvântul S-a făcut trup și a locuit între noi, plin de har și de adevăr (cf. Io 1,14). Cristos a inaugurat pe pământ Împărăția lui Dumnezeu, prin cuvintele și faptele Sale L-a dezvăluit pe Tatăl Său și S-a dezvăluit pe Sine, iar prin moartea, învierea și înălțarea Sa glorioasă și prin trimiterea Spiritului Sfânt și-a desăvârșit lucrarea. Înălțat de la pământ, îi atrage pe toți la Sine (cf. Io.12,32), El, care singur are cuvintele vieții veșnice (cf. Io.6,68).[2]

Nu orice crez este autentic și nici orice interpretare personală se cuvine a fi dată textelor Sfintei Scripturi. Credința Bisericii este cea care păstrează sensul adevărat al cărților sfinte pentru că în sânul comunității primare s-au născut primele texte ale Noului Testament. De asemenea, magisteriul Bisericii se bucură de asistența Spiritului Sfânt  atunci când interpretează cărțile sfinte, învățând despre credință și morală în continuitatea tradiției care își are rădăcinile în învățătura apostolilor preluată de la Hristos.

Același document al Conciliului Vatican II se încheie cu recomandarea pe care Biserica o face, de a se citi Sfânta Scriptură de către toți creștinii în vederea reînnoirii vieții spirituale:

De aceea este necesar ca toți clericii, în primul rând preoții lui Cristos și toți ceilalți care, în calitate de diaconi sau cateheți, se ocupă în mod legitim de slujirea cuvântului, să se atașeze de Scriptură prin lectură asiduă și prin studiu atent, ca nu cumva să ajungă vreunul „predicator deșert al cuvântului lui Dumnezeu în afară, fără a fi ascultătorul lui înăuntru” (…) De asemenea, Conciliul îndeamnă foarte stăruitor pe toți credincioșii, și mai ales pe călugări, ca prin citirea deasă a dumnezeieștilor Scripturi să-și însușească ”înalta cunoaștere a lui Isus Cristos” (Fil.3,8), căci „necunoașterea Scripturilor înseamnă necunoașterea lui Cristos”.[3]

Iubiți credincioși și credincioase,

Sărbătoarea Crăciunului este o singură dată pe an, însă spiritul ei ne însoțește în fiecare zi, dacă îl lăsăm pe Isus să se nască în inimile noastre. Pentru aceasta este necesar ca în viața noastră, cuvântul Său să găsească cât mai mult loc pentru a crește și a ne însoți precum călătorul necunoscut de pe drumul Emausului. Este de asemenea necesar să descoperim cu mai mult entuziasm puterea Cuvântului Său și valoarea cuvântului nostru. Nici un cuvânt uman nu este gol de conținut, ci este purtător de mesaj. El izvorăște din sufletul persoanei care-l pronunță și este expresia corporală a conținutului sufletului celui care vorbește. În vorbire se transmite sufletului interlocutorului, ceea ce vorbitorul are în inima sa. Dacă un cuvânt este rău creează nefericire, dacă e bun nu trebuie considerat ca o simplă formă fără conținut, precum o cutie goală, comparabilă cu un trup fără suflet, ci creator de o stare de bine, producând pace și fericire în sufletul celui căruia îi este adresat. Cuvintele nu sunt nesemnificative, ci sunt creatoare de binecuvântare a persoanelor, sau arme care rănesc.

Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său întrupat. El s-a întrupat din iubire față de noi, s-a deșertat pe Sine, chip de rob luând,(…) S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte (Fil.2,7-8) pentru ca noi primind iubirea Lui să-L moștenim. Suntem într-o tainică și profundă comuniune de viață cu El și prin cuvintele și faptele noastre îl facem mai mult sau mai puțin vizibil.

Se spune într-o povestioară că un pește mai tânăr îl întreabă pe unul mai mare: tu ești mai experimentat și mai umblat, nu ai putea să-mi spui unde se află oceanul?

– Oceanul? Păi chiar înoți în el – îi răspunse bătrânul pește.

– Acesta? Dar nu e decât apă. Ceea ce caut este oceanul. Și a plecat să caute în altă parte oceanul.

Adesea ne asemănăm cu peștele cel tânăr, suntem în Dumnezeu, nu îl vedem și vrem să-L căutăm în altă parte. Cuvântul Său ne asigură de prezența Sa continuă până la sfârșitul veacurilor și de aceea cuvântul nostru de răspuns să fie rostit cu vocea credinței, acceptând cu modestie că s-a născut pentru noi, că suntem în El și astfel, să transformăm această uniune în iubire conștientă pentru a avea mereu spiritul Crăciunului.

Vă dorim tuturor: Sărbători fericite cu pace și bucurie alături de cei dragi și un An Nou binecuvântat și îmbelșugat!

La mulți și sfinți ani!

+Vasile
episcop greco-catolic de Maramureș

Dată în reședința noastră din Baia Mare în Sărbătoarea Nașterii Domnului a anului 2016

[1] Conciliul Vatican II, Constituția dogmatică Dei Verbum, cap.3, nr.11
[2] idem, cap. V, nr. 17
[3] idem, cap. VI, nr. 25

Autor: PS Vasile Bizău
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 25.12.2015
Publicarea pe acest sit: 23.12.2016
Etichete: ,

Lasă un răspuns