Pastorala de Crăciun a PS Vasile Bizău

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2014

† Vasile,
prin harul și mila Bunului Dumnezeu,
Episcop greco-catolic de Maramureș,

Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioșilor călugări, călugărițe și persoane consacrate,

iubiților credincioși greco-catolici
și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu,

Har, pace și milă de la Dumnezeu Tatăl
și de la Domnul nostru Isus Hristos
cel născut din veșnicie din Tatăl
și la plinirea vremii din
Preasfânta Maică Fecioară!

Iubiți credincioși, întâmpinăm și în acest an sărbătoarea Nașterii Domnului cu bucurie, în cântul duios al colindelor, în atmosfera plăcută a mediului familial și în speranța împlinirii vieții noastre personale. Perioada postului Crăciunului ne-a permis să ne pregătim pentru acest eveniment deosebit al istoriei lumii și  istoriei mântuirii, căutând în viața noastră personală semnele chemării lui Dumnezeu și înțelegerea timpului în care ne aflăm în acest moment particular al istoriei. Pomenirea în această perioadă de pregătire a profeților minori Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, precum și a profetului Daniel, ne-au purtat simțămintele spirituale în dimensiunea timpului îndepărtat al altor oameni dinaintea noastră care l-au prevestit și așteptat pe Mesia, iar noi astăzi, cei prezenți în biserică și toți credincioșii creștini, ne bucurăm de împlinirea profețiilor și de prezența Mântuitorului în viața noastră.
Aș dori, să ne îndreptăm atenția, în acest an marcat de însemnate schimbări bisericești, asupra Evangheliei după Luca, care descrie cu atât de multă profunzime însemnătatea nașterii lui Isus în cotidianul unei lumi care își urmează cursul ei, cu oameni care îl caută, sau nu pe Dumnezeu. Întreagă opera sa, evanghelistul o concepe în coordonatele rugăciunii comunitare din Templu din Ierusalim. Evanghelia începe și se termină cu rugăciunea din Templu. Avem în capitolul 1 oferta de tămâie a preotului Zaharia care slujește și rugăciunea poporului care așteaptă afară. La sfârșit, în cap. 24, îi vedem de asemenea pe apostoli, care îl laudă pe Dumnezeu pentru tot ceea ce El a împlinit prin Isus; „erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu”. Oferta de tămâie precede venirea Înaintemergătorului, la fel cum rugăciunea poporului, amintește Domnului de pactul și fidelitatea Sa, și de nevoia de a interveni în favoarea lui. Celebrările noastre liturgice și în special cea de astăzi, se înscrie în aceiași dinamică biblică a așteptării și împlinirii. Mântuitorul s-a născut, îl purtăm cu noi în suflet și ne predispunem pentru ceea ce va urma, sfințirea noastră și împlinirea definitivă. Sufletul omului, suspină după o împlinire mai profundă și viața noastră a tuturor se consumă între așteptări și împliniri, care toate împreună ne dau sensul existenței și surprind necesitățile cu adevărat importante din viața noastră. Biserica fiind în rugăciune permanentă, îl dorește pe Mântuitorul și îi predispune pe fiii ei, venirii Sale definitive.
Evenimentul nașterii lui Isus, așa cum este prezentat de sf. ev. Luca, nu are nimic extraordinar ca fenomen, totul se întâmplă în cursul evenimentelor istoriei, lumea își urmează cursul ei, oamenii sunt preocupați fiecare în parte de ale sale și sunt supuși condiționărilor vieții de fiecare zi. Doar îngerul, mesagerul lui Dumnezeu anunță păstorilor ceea ce s-a întâmplat: „iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul”1, subliniind astfel, extraordinarul evenimentului în naturalețea lui. Avem așadar, un plan al istoriei ca o linie ce tinde spre infinit și un plan al lui Dumnezeu care intersectează istoria oamenilor și se realizează prin istoria oamenilor. Din planul istoriei noastre personale, iubiți credincioși, sper că fiecare dintre noi tinde spre planul lui Dumnezeu, pentru ca el să se împlinească și prin noi și în felul acesta să ne regăsim în coordonatele existențiale ale drumului propriu în care pacea și mulțumirea sufletească ne însoțesc.
La fel ca în timpul nașterii lui Isus și astăzi, istoria își urmează cursul ei. Atunci era împăratul roman August care domina lumea și se prezenta ca un garant al păcii, ca un protector al popoarelor, voia să știe câți supuși are și de aceea ordonă un recensământ. Scopul acestuia era de a-i asigura sentimentul de putere, știind peste câți domnește și în același timp îi permitea colectarea taxelor mai eficient. Avem așadar, o lume și relații stabilite în funcție de economie și de influența politică, la fel cum astăzi preocuparea majoră se concentrează pe criza economică și pe țesătura planurilor partidelor politice. Am avut de asemenea, un recensământ care printre alte multe date necesare și importante, stabilește și numărul credincioșilor și procentajul pe care se poate sprijini fiecare cult în raportul său cu statul. Majoritatea, ca entitate își va justifica mereu toate drepturile și va tinde să-l marginalizeze pe minoritar, în logica precedenței numărului și cantității. Câți oare privesc dincolo de cifre, pentru a vedea persoanele care stau în spatele lor și pentru care nevoia de a fi recunoscut, acceptat și respectat ca persoană este mai importantă decât cantitatea de bunuri la care are drept.
Sfânta Fecioară împreună cu dreptul Iosif se supun ordinului împăratului și ajung la Betleem, orașul lui David, duși de nevoia de a împlini porunca și astfel planul lui Dumnezeu lucrează prin istoria oamenilor și tot prin ea se face cunoscut. Preasfânta Născătoare, aduce pe lume copilul dumnezeiesc, fără ca ea să poată alege timpul și locul, circumstanțe mai bune, sau momentul potrivit al nașterii. Nu are loc în casele de oaspeți, nu este primită în societatea înaltă, nu-și găsește sălaș între oamenii preocupații doar de ei înșiși și de problemele lor și nu are nici un ajutor, ea însăși înfașă copilul și îl pune în iesle. Noi, credincioșii de azi, care avem atâtea așteptări, de la celălalt, de la părinți, de la familie, de la toți, cum ne predispunem sentimentele și cum ne comportăm? Ca și cei cărora totul li se cuvine, sau ca cei ce privesc cu disponibilitate spre nevoile celuilalt? Familia sfântă își găsește loc într-un adăpost al vitelor și Isus este pus într-o iesle. Înțelegem mai bine condiția Fiului lui Dumnezeu în lume și a omului drept pe pământ din cuvintele de mai târziu ale Mântuitorului: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-și plece capul”2.
Isus își începe drumul său pământesc într-un loc sărac și periferic, nici El, nici mama Lui nu au drumul deschis și succesul asigurat în lumea aceasta. Sunt săraci și fără pretenții și trebuie să-și găsească propriu lor drum, așa cum circumstanțele le permit.

Iubiți credincioși, în aceste condiții firești și în circumstanțele date ale vieții noastre personale și comunitare, în preocupările și grijile de fiecare zi, în tensiunea alegerii binelui și în satisfacția datoriei împlinite, celebrăm astăzi Nașterea Domnului. Am venit spre Biserică și participăm la sfânta și dumnezeiasca Liturghie cu tot ceea ce suntem în profundul ființei noastre, cu propria istorie știută doar de noi și de Dumnezeu. Ceea ce face ca această zi și sărbătoare să fie deosebită, este tocmai misterul celebrat, faptul de a fi împreună și cântul colindelor care imită corurile îngerilor. Așa cum păstorilor, cei mai simpli oameni ai timpului, li s-a vestit noutatea care se afla în spatele unui eveniment firesc, așa colindele dau sens timpului pe care îl trăim și-l sărbătorim. Ei care la început s-au înfricoșat, li se anunță bucurie mare, ei fiind umili și curați cu inima, sunt primii destinatari ai veștii nașterii Mântuitorului și a misterului lui Dumnezeu. Pentru ei, misterul lui Dumnezeu  se descoperă în contextul obișnuit al vieții lor și în felul acesta pot să-l intuiască, să-l perceapă mai bine și să înțeleagă că această naștere este pentru ei, că misterul este legat de viața lor și că nu este ceva impersonal sau inaccesibil. Regele și Creatorul Universului nu se găsește în palat, acolo unde ei nu au acces, ci în iesle, locul comun și binecunoscut de ei. Inima, ca centru al persoanei, este locul în care fiecare dintre noi are acces la misterul lui Dumnezeu și locul în care Creatorul și Mântuitorul se lasă intuit și perceput. Circumstanțele vieții noastre (lupta ta, sărăcia ta, speranța ta) sunt cele care ascund drumul concret și corect pe care suntem chemați să-l parcurgem în înțelegerea tot mai profundă a misterului Întrupării, ca drum împreună cu Dumnezeu.
Astăzi îl preamărim pe Dumnezeu cu aceleași cuvinte ale îngerilor care indică sensul pe care această sărbătoare o are pentru El și pentru oameni: „mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”3. Nașterea lui Hristos, sau venirea Mântuitorului la noi trebuie să o primim și să o privim precum o inițiativă a Domnului prin care El dorește să-și arate dragostea și mila Sa. Ea este asemenea unui suflu nou care trebuie să se extindă și să ajungă la toți oamenii, iar pentru aceasta este nevoie și de participarea fiecărui doritor la această istorie. El aduce pacea, cine îl primește are pace.
Crăciunul nu este numai încântare și impresie, care atinge chiar și pe cei mai puțin credincioși sau nepracticanți, ci este înainte de toate sărbătoarea credinței profunde care ne invită de fiecare dată și în fiecare an să reflectăm, să „punem în inimă”4 asemenea Maicii Sfinte. Impresiile și sentimentele se schimbă, sau se consumă, însă atitudinea pozitivă alimentată de credință și coerența vieții, ca răspuns dat darului lui Dumnezeu, sunt cele care înnobilează și îmbogățesc persoana umană.

Iubiți credincioși, în timpul scurt care ne-a rămas până la începerea anului dedicat credinței, prin care întreaga Biserică este invitată de către Sfântul Părinte Papa să aprofundeze dimensiunea mântuitoare a acestei virtuți cardinale, perioadă catehetică, care va începe în toamna anului viitor, noi clerul și credincioșii din Eparhia de Maramureș, dorim să abordăm prin studiu și cateheză, să atingem și să simțim viața Bisericii. A ne îndrepta privirea și simțămintele spre Biserică, ca instituție divino-umană, ca popor al lui Dumnezeu5 care trăiește într-un loc determinat în unitatea mărturisirii aceleiași credințe și în împărtășirea cu aceleași sfintele Taine, este un demers necesar pentru a înțelege atât specificitatea, cât și universalitatea Bisericii noastre. Nu este întâmplător și nici rodul hazardului, faptul că aparținem, ne-am născut sau trăim în această Biserică martirizată, așa cum nu este indiferent unde ne propunem să ne mărturisim credința.
În contextul sărbătorii Crăciunului, lumina cerească și atenția credinciosului se îndreaptă spre Pruncul Sfânt care a venit în lume și spre familia acestuia din Nazaret care l-a primit, l-a ocrotit și l-a înconjurat cu dragoste. Comuniunea în familia sfântă era dată de prezența Fiului lui Dumnezeu întrupat, ca centru înspre care se îndrepta atenția, afectivitatea, datoria de îndeplinit, și de asemenea, de dragostea și respectul membrilor ei. Biserica, ca prezență în timp a Mântuitorului în sufletele celor care cred, este comuniune frățească și trup comun, cu o fizionomie concretă, o identitate proprie și un nume. Pe noi credincioșii greco-catolici, ne-a ales Domnul, prin părinții și înaintașii noștri să fim în această țară semnul vizibil al unității Bisericii lui Hristos și întrupare a Bisericii celei Una. Pentru aceasta, neavând noi vreun merit deosebit, decât statornicia în răbdare și dragoste față de istoria și misiunea ei, nu trebuie să ne înspăimântăm de ceea ce trăim, de tendința de marginalizare și de minimizare a istoriei și rolului acestei Biserici, ci să avem curaj și să privim realitatea cu ochii credinței.
Isus abia născut a trebuit să înfrunte împreună cu mama Lui și cu dreptul Iosif, pericolul persecuției lui Irod și exilul. Au fost conduși de înger6 în Egipt și mai apoi din nou înspre țara și patria lor. Dumnezeu Însuși a avut grijă de ei și i-a călăuzit prin istorie, nu fără înfruntarea greutăților și a adversităților celor cu care interacționau. Puterea politică și optica ei nu avea altă măsură pentru  Regele nou născut, decât săraca lectură a realității în termeni de concurență și pericol, excluzând astfel logica credinței și posibilitatea primirii Lui ca dar și mântuire.
Aceste încercări nu i-au determinat pe membrii familiei sfinte nici să se separe, sau să urmeze alte căi și nici să-și caute locurile cele mai comode, ci au rămas fideli misiunii lor, în strânsă legătură cu Cel ce i-a mandatat și i-a călăuzit. Simțindu-ne și noi, parte a unei istorii de credință, în comuniune cu cei care ne-au precedat, cu siguranță că vom avea mai mult entuziasm și vom ști să privim cu seninătate condițiile istorice neprielnice, pentru a merge înainte înspre împlinirea voinței Domnului. Lucrarea Lui nu poate fi zădărnicită de nimeni, poate fi probabil amânată, însă nu oprită. Sunt încredințat că privind la Biserică, ca la o mamă, fiecare va găsi modul cel mai potrivit de a se raporta la ea și prin ea oamenilor care o alcătuiesc și o zidesc. O accentuare a vieții spirituale în condițiile și circumstanțele date, poate fi drum comun de apropiere în iubire și speranță.
Rămân recunoscător fiecăruia dintre dumneavoastră, pentru credința și devotamentul pe care le manifestați, pentru rugăciunea pe care o faceți și pentru grija pe care o aveți pentru Biserică. Cât timp ne vom identifica cu ea și o vom simți ca parte din sufletul nostru, nu ne va fi greu să o urmăm, știind că îl urmăm pe Domnul, ci o vom face cu seninătate și dragoste, intuind prin ea drumul nostru spre mântuire. Credința este lumina care ne ajută să vedem dincolo de realitățile istorice și în spatele fenomenelor acesteia. Așa cum păstorii venind la Betleem dorind să vadă minunea ce li s-a vestit, au văzut doar un copil nou născut înfășat în iesle, dar au crezut că El este Mântuitorul lumii, tot așa fiecare credincios este chemat să vadă realitățile mai profunde care sunt prezente în Biserică, în celebrarea sfintelor Taine și în modul cum ni se propun și se dăruiesc ca întâlnire cu Domnul. Ei „văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori”7.
Ajunși la acest moment solemn al sărbătorii, doresc să vă urez tuturor, familiilor dumneavoastră și celor dragi, Sărbători sfinte și binecuvântate, cu alese haruri cerești, cu bucurie și pace!
La mulți și sfinți ani!
Cu părintească dragoste,

Vasile
Episcop de Maramureș

Dată în Baia Mare, din reședința noastră episcopală, la marea Sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului și Dumnezeului nostru Isus Hristos, în Anul Domnului 2011, în cel dintâi an în scaunul arhieresc al Eparhiei de Maramureș.

 

1 Luca 2,10
2 Luca 9,58
3 Luca 2,14
4 Luca 2,19
5 Consituția dogmantică a Conciliului Vatican II, Lumen Gentium, n.2
6 Matei 2,13
7 Luca 2,17-18

Autor: PS Vasile Bizău
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 23.12.2014
Publicarea pe acest sit: 23.12.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns