Pastorala de Crăciun a PS Petru Gherghel

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2016

Colinda bucuriei
La început era Cuvântul,
și Cuvântul era la Dumnezeu,
și Cuvântul era Dumnezeu.
Și Cuvântul s-a făcut trup
și a locuit între noi!
(In 1,1.14)

Sfințiile Voastre, dragi frați și surori, iubiți credincioși,

Așteptarea împlinirii profețiilor

Ecoul minunat al anului jubiliar dedicat milostivirii lui Dumnezeu continuă să se audă și să răsune între noi și să atingă profundul inimii noastre.

Nu uităm că „Dumnezeu este iubire” și că prin iubirea lui au apărut toate cele din cer și cele de pe pământ și, mai ales, omul, ființă înzestrată cu toate calitățile intelectuale și spirituale, așezat însă într-un trup fragil și supus greșelilor, chiar de la început, din grădina Edenului, atunci când primii părinți au mâncat din pomul oprit.

Dumnezeu, care este „bogat în îndurare”, a continuat să-l caute pe om și să-i arate marea sa milostivire, promițând un răscumpărător. De atunci omul căzut în păcat așteaptă această promisiune, suspinând după iertare și reconciliere.

Adventul pe care l-am parcurs cu îndreptățită speranță ne-a făcut să descoperim suspinul omului după izbăvire exprimat în atâtea forme de către profeți, cum ne-au relatat textele proclamate zi de zi în această perioadă: „Iată, Dumnezeul vostru vine și el vă va mântui” (cf. Is 35,1-10) și „toți vor vedea gloria Domnului, măreția Dumnezeului nostru” (Is 35,2). „Fiți tari și nu vă temeți! Iată, Dumnezeul vostru, vine răzbunarea, răsplata lui Dumnezeu. El vine și vă va mântui” (idem).

La aceste cuvinte cuprinse în Vechiul Legământ și la aceste făgăduințe, poporul care stătea în umbra morții, nu înceta să strige și să implore: „Picurați, cerurilor, de sus și norii să plouă dreptatea; să se deschidă pământul, ca să rodească mântuirea și să facă să răsară totodată dreptatea!” (Is 45,8).

E frumos să-l ascultăm din nou pe profetul Isaia, care ne spune: „În ziua aceea va ieși o mlădiță din trunchiul lui Iese și un vlăstar se va ridica din rădăcinile lui. Se va odihni peste el Duhul Domnului: duhul înțelepciunii și al înțelegerii, duhul sfatului și al tăriei, duhul științei și al fricii de Domnul… În ziua aceea rădăcina lui Iese va fi ca un steag pentru popoare; pe el îl vor căuta neamurile și locuința lui va fi glorioasă” (Is 11,1-10).

Și tot marele profet îi încurajează pe toți când anunță cum va fi posibil să se întâmple toate aceste promisiuni: „Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu, căruia îi va pune numele Emanuel, căci cu noi este Dumnezeu” (Is 7,10-14).

Timpul Adventului, așadar, care este prin excelență timp de așteptare, are menirea să ne facă să ne îndreptăm privirea în sus și să strigăm mereu: „Vino, Doamne! Vino și nu întârzia!”

La suspinul îndelung al popoarelor, Dumnezeu Tatăl, cel care l-a creat pe om din iubire și care nu poate să uite făgăduințele făcute prin profeți, răspunde într-un mod surprinzător, îl trimite pe cel așteptat, pe Mesia, unicul său Fiu, ca să aducă pe pământ pacea, împăcarea și mântuirea.

Interpretând și înțelegând cu mare bucurie acest plan al lui Dumnezeu, textele sfinte ale Noului Legământ ne explică și ne asigură că au sosit timpurile așteptate cu atâta râvnă și încredere.

Evanghelistul Ioan, cu spiritul său pătrunzător, ne luminează asupra marelui mister al așteptării și al coborârii pe pământ a Cuvântului veșnic, adică a Fiului său, a lui Mesia, despre care au vorbit profeții: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu, apoi acest Cuvânt a coborât pe pământ să aducă lumina și să împrăștie întunericul. Și Cuvântul s-a făcut om și a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr, iar noi toți am primit de la el, har după har” (cf. In 1,1-16).

S-a împlinit atunci timpul și planul lui Dumnezeu, plin de iubire și de milostivire față de omul creat de el, după chipul și asemănarea sa, atât de valoros și plin de demnitate, dar și atât de supus slăbiciunilor după căderea în păcatul neascultării, păcatul primilor părinți Adam și Eva. Iubirea sa plină de milostivire a învins răul și păcatul prin cel care a adus din cer adevărata iertare și adevărata mântuire.

Autorul Scrisorii către Galateni relatează cu amănunte această realitate a împlinirii promisiunilor făcute. Textul paulin este, de fapt, un pasaj cristologic care vorbește despre Isus și venirea lui în lume: venirea lui Isus a marcat împlinirea timpurilor și a concretizat promisiunile profeților, care n-au încetat să anunțe restabilirea comuniunii cu Dumnezeu Tatăl. „La împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, supus legii, pentru a-i răscumpăra pe cei care erau supuși legii” (Gal 4,4-5). Întâlnim în aceste cuvinte gestul adevărat al iubirii și milostivirii lui Dumnezeu, care a orânduit toate și care n-a încetat să-l iubească pe om.

El, Dumnezeu, a avut inițiativa de a-l trimite pe Fiul său în lume, pentru ca omul să fie înălțat la demnitatea pierdută de fiu al său, prin cel care a luat asupra sa natura omului păcătos, pentru a o schimba și transforma în scară de înălțare spre ceruri.

Acest plan al Părintelui ceresc, realizat prin Fiul său, coborât între oameni, a avut un singur scop, acela de a descoperi adevăratul sens al vieții și de a-i face pe toți să fie vrednici de numele lor de fii adoptivi ai Părintelui ceresc.

De acest gest de iubire și milostivire ne face să fim convinși însuși Isus, care în dialogul cu Nicodim afirmă categoric: „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viața veșnică. Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In 3,14-17).

Iată pentru ce a venit Isus în lume și ce a făcut pentru noi. Iată ce gest de adevărată iubire și milostivire divină pentru omul greșitor și fragil. Iată cât de mult a iubit și iubește Dumnezeu lumea, și câtă grijă și milostivire a arătat și arată față de oamenii creați de el pentru fericire și mântuire.

Crăciunul în farmecul ecoului generat de anul jubiliar

Sfințiile Voastre, dragi frați și surori în Cristos,

Sărbătoarea Nașterii Domnului este sărbătoarea bucuriei, este timpul așteptat de copii, care se bucură de tot ceea ce speră să primească de la pruncul divin de sub pomul de Crăciun. Este sărbătoarea bucuriei și a speranței, care nu are altă motivație decât întâlnirea cu cel care a coborât între oameni din voința lui Dumnezeu.

Această bucurie însă nu este doar a copiilor, care sunt cei mai prețuiți de părinți și de cei care sunt responsabili de viața lor, ci această bucurie cuprinde și trebuie să cuprindă pe toți cei care poartă numele de fii ai lui Dumnezeu, către care el se îndreaptă cu bucurie și milostivire și îi cuprinde în brațele sale milostive prin Isus, copilul divin, care s-a făcut om asemenea oamenilor, ca să ne facă vrednici de îmbrățișarea lui Dumnezeu „cel iubitor și milostiv”.

Vă îndemnăm, în numele lui Isus, a Sfântului Părinte papa Francisc și a tuturor colaboratorilor noștri, împreună cu episcopul nostru auxiliar Aurel, să faceți astfel ca sărbătoarea Nașterii Domnului să vă găsească uniți în familiile voastre, în jurul lui Isus, adevărata bucurie, exprimată de pomul cel mereu verde, pomul de Crăciun, simbolul veșniciei.

Cadourile trebuie să-l reprezinte pe el, darul cel mai mare primit din cer, care nu a voit și nu vrea decât ca oamenii să nu uite că-l reprezintă pe Dumnezeu în lume, căci, într-adevăr, mare este demnitatea unui om care nu uită cine este ctitorul și Părintele său și cine este fratele său care a coborât din cer pentru noi, oamenii, și pentru a noastră bucurie și mântuire.

Dragi frați și surori în Domnul,

Aș dori să vă mai fac o chemare. Există în tradiția noastră o frumoasă și îndrăgită colindă: O ce veste minunată, în Betleem ni s-arată: astăzi s-a născut cel făr’ de-nceput, cum au zis prorocii; dar între multe colinde, mai este una care trebuie să ne miște, să ne mobilizeze, care trebuie să ne facă nu numai să fim noi bucuroși și veseli de Crăciun, ci să știm să-i facem și pe alții să se bucure și să facă sărbătoare la Crăciun, arătându-ne milostivirea și iubirea față de cei părăsiți, bolnavi, săraci, flămânzi și goi, încercați și deznădăjduiți. Este colinda atribuită lui Ciprian Porumbescu:

Din an în an sosesc mereu la geam cu Moș Crăciun,
E ger cumplit, e drumul greu, da-i obicei străbun.
E sărbătoare și e joc în casa ta acum,
Dar sunt bordeie fără foc și mâine-i Moș Crăciun.
Ascunși strămoșii cântă-n cor colindul sfânt și bun,
Tot moș era și-n vremea lor, bătrânul Moș Crăciun.
Acum te las, fii sănătos și vesel de Crăciun,
Dar nu uita când ești voios, române, să fii bun,
Dar nu uita când ești voios, creștine, să fii bun.

Sărbători fericite! Crăciun binecuvântat!

Crăciun, 2016

Petru Gherghel,
episcop de Iași

Autor: PS Petru Gherghel
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 19.12.2016
Publicarea pe acest sit: 19.12.2016
Etichete: ,

Lasă un răspuns