Pastorala de Crăciun a PS Mihai Frăţilă

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2014

+ MIHAI, episcop
al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București
din mila Domnului, prin grația Scaunului Apostolic al Romei
și voința Sinodului Bisericii Române Unite, Greco-Catolice.

Clerului, călugărilor, călugărițelor,
întregului popor iubitor de Hristos.

Iubiți credincioși,

Petrecem primul Crăciun în cadrul noii noastre episcopii de București, care este o nouă etapă de credință pentru Biserică. Dar fiindcă suntem, înainte de orice, copii ai lui Dumnezeu, pentru care a trăi este Hristos[1], mărturia slăbiciunii lui Isus venit la Betleem să fie pentru noi toți încurajarea de a ne simți liberi, senini, însuflețiți în profunzime de harurile Cerului. Și, fiindcă știm că harul se desăvârșește în neputință[2], simțind pulsul patriei de la centru, să unim acest centru cu adevăratul Centru al vieții noastre, Isus.

Să mărturisim, așadar, plini curaj și bucurie harul Domnului, nu numai în capitală, dar mai ales în dragele comunități de la Pesceana, Craiova, Slatina, Vâlcea, Brezoi, Ploiești, Câmpina, Brăila, Constanța și în toate celelalte locuri. Să fim semințele căzute în pământul cel bun al dragostei lui Dumnezeu și al harurilor Bisericii Unite din care facem parte. Și să-l lăsăm pe Hristos să construiască spiritul episcopiei noastre, nu ca pe o cetate asediată, ci ca pe o familie. O familie senină,dincolo de confruntările sau greutățile universului în care ne aflăm, dedicată privegherii și dragostei lui Dumnezeu.

Dragii mei,

Nașterea Domnului ne descoperă valoarea privegherii creștine. A-l aștepta pe Isus ne arată nu numai însuflețiți de dorința de a ne întâlni cu El, dar și sensibili la căile sale. Istoria mântuirii ne spune că indiferența sau lenea pot sărăci chiar și inimile generoase. Așteptându-l pe Mesia, privegherea casei lui Israel a avut de suferit din pricina îndoielilor și a repetatelor sale trădări, dar mai ales din cauza pierderii simțului privegherii. După intrarea în pământul făgăduit, se construise, în sfârșit, Templul, numai că poporul ales a făcut treptat din apartenența sa la Legământ temeiul vanității și al liniștii sale religioase, deși profeții cereau convertire, pocăință și mărturie sinceră. Se căuta mai curând un Dumnezeu „al identității naționale”, celebrat aproape exclusiv ritual, cu inima departe de prietenia cu El. De aceea, la plinirea timpului, puțini au fost cei care l-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu în chipul Pruncului sau, mai târziu, în cel al Învățătorului care propovăduia crucea drept singurul drum posibil spre Înviere.

Tocmai de aceea, drumul nostru spiritual spre ieslea Betleemului este important pentru deschiderea la adevărul lui Dumnezeu. Un adevăr – Isus – care trebuie recunoscut și primit, nu doar superior altor valori, ci, pur și simplu, incomparabil, de neînlocuit, făcând imposibilă viața fără el.

Dragi credincioși,

Nimeni nu poate primi însă mântuirea adevărată dacă nu învață să aibă nevoie de ea. Școala cunoașterii sufletești provine din practica bunătății, a respectului și a omeniei, prin credință. Orice compromis al inimii presupune dezlipirea de adevărul Bisericii, singurul în stare de a ne consacra libertatea. Or, întâlnirea cu Isus – dacă l-am întâlnit cu adevărat – trebuie să ne schimbe direcția și simțirea existenței: Hristos e pe pământ, înălțați-vă![3]. Acum, de Crăciun, în fața lui Isus, să reînnoim fidelitatea noastră față de adevărurile credinței, față de adevărata morală a familiei creștine, fără compromisuri, ca înaintașii noștri. Adevărul înseamnă îndurare față de cel care își asumă vina, se căiește de păcatele făcute, întorcându-se pentru a cere iertare. Până când fiul rătăcit nu s-a întors acasă, smerit de însăși cauza decăderii sale, tatăl său nu ar fi avut cui să-și dea iertarea sau compasiunea. Asta înseamnă să acceptăm un fel de a trăi care îi recunoaște lui Dumnezeu întâietatea, consacrându-ne viața căutării și împlinirii voinței sale. Ne-am întrebat adesea de ce se ascunde Hristos sub chipul discret și neajutorat al Pruncului. Fiindcă dragostea nu se impune cu forța. Lumea crede că răul poate fi îngenuncheat doar de putere. Isus nu vede însă lucrurile așa. Ne spune că lucrurile neînsemnate, faptele de zi cu zi ale oamenilor obișnuiți, sunt cele care țin strajă în fața întunericului: micile gesturi de bunătate și iubire. Felul umil al lui Isus de a veni în lume trebuie să ne surprindă și să ne învețe, pas cu pas, încrederea în Providența lui Dumnezeu. Născut pe paie, alungat încă de la naștere de răutatea lumii, Isus rămâne pentru noi semnul neputinței pe care Dumnezeu o asumă voit pentru a coborî între noi. Această fragilitate ne descumpănește și azi. Unii dintre noi, poate de aceea, trăiesc mari dezamăgiri: când se scandalizează de timpul îndurării, de răbdarea cerească față de păcat, când acceptă să li se răcească dragostea din suflet, cu riscul de a pune nedreptatea lumii și a lor în seama lui Dumnezeu. Or, numai în acest timp al îndurării lui Dumnezeu, prin încercările care vin, se poate revela răul din inimile noastre.

Iubiți credincioși,

Nu putem învinge răul decât în măsura în care suntem onești, asumându-ne păcatul și refuzând a-l pune în sarcina celorlalți. Viața ne arată că virtuțile se pierd în interes ca râurile în mare[4]4. Orice virtute fără cruce nu e decât o vanitate ascunsă. Dacă Isus a dăruit celorlalți pace, iubire, bunătate, fidelitate, bucurie, a mântuit lumea întinzând mâinile pe cruce. S-a expus voit batjocurii, mai ales din partea acelora care primiseră de la El atâta bine, a luat răul asupra sa și l-a distrus. De aceea, orbii sau păcătoșii au fost aceia care l-au văzut sau simțit cel mai bine pe Isus. Ei au aflat la Hristos dreptatea și înțelepciunea lui Dumnezeu, știind că pentru lume dreptatea era adesea păcat sau răutate, iar înțelepciunea simplă orbire.

Zilele acestea s-au împlinit 25 de ani de când în țara noastră s-a reîntors libertatea. Pe vremea comunismului, ateu și criminal, sistemul era imposibil de schimbat de la sine. Cei puternici, în fățărnicia lor, se credeau indispensabili, iar când ceva nu era în regulă se căutau vinovații, deoarece regimul nu putea fi pus în discuție. „Bucuria și binele” tiraniei comuniste disprețuiau onestitatea și cinstea, temeiul adevăratului bine dar, mai ales, dreptul libertății. Iată că nimeni și nimic nu s-a putut substitui adevărului lui Hristos. De aceea, nu se poate merge înainte, dragii mei, prin jumătăți de adevăr. Aceste jumătăți sunt și mai periculoase decât minciuna însăși, fiindcă locul lui Dumnezeu, alungat din suflet, nu poate fi preluat decât de cel rău. Minciuna crește fără să ne dăm seama, creând tot mai multă confuzie și dezbinare. Să ne amintim că în parabola invitațiilor la nuntă[5], aceștia au refuzat să meargă la masa sărbătorii, înlocuind dreptatea lui Dumnezeu prin justificările lor personale, iar bucuria Lui cu propriile lor bucurii trecătoare. Sau să cugetăm la bogatul fără milă, dintr-o altă parabolă[6], care n-a fost în stare să treacă în timpul vieții pragul cel strâmt care-l despărțea de Lazăr. Cu atât mai puțin ar mai fi putut trece după moarte prăpastia dintre rai și iad, când putința de a alege „cu” și „pentru” Dumnezeu se terminase.

Dragi prieteni,

Să-l putem adora pe Isus și să credem cu tărie că în fragilitatea Copilului din iesle întâlnim izvorul adevăratei bucurii, care nu poate fi rostită, ci numai trăită. Nu ni se va răci în suflet dragostea pentru El, dacă vom cere cu și mai multă stăruință smerenia și încrederea Sfintei Familii de la Betleem! Hristos se naște, măriți-L! Cântați Domnului întreg pământul![7] Maica Preacurată și Dreptul Iosif să vă însoțească spre Isus cu bucuria inimilor lor, iar Anul nou, 2015, să-l primim cu încredere și voie bună, rugându-ne unii pentru alții, pentru pace și pentru întoarcerea lumii la Dumnezeu.

Cu fidelă binecuvântare arhierească,

+ MIHAI, episcop de București

Note:
[1] Filipeni 1, 21.
[2] 2 Corinteni 12, 9.
[3] I catavasie a Nașterii Domnului.
[4] François, duce de La Rochefoucauld (1613-1680) – Maxime: „Les vertus se perdent dans l’intérêt comme les fleuves dans la mer”.
[5] Luca 14.
[6] Luca 16.
[7] I catavasie a Nașterii Domnului.

Autor: PS Mihai Frățilă
Copyright: EpiscopiaBucuresti.ro
Publicarea în original: 23.12.2014
Publicarea pe acest sit: 24.12.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns