Pastorala de Crăciun a PS Martin Roos

Scrisoare pastorală cu ocazia Crăciunului 2003
PS Martin Roos, Episcop romano-catolic
al Diecezei de Timișoara

Frați și surori în Cristos Domnul!

„Cristos s-a născut pentru noi: veniți să-l adorăm!”

Cu această chemare este introdusă celebrarea solemnă a Sfântului Crăciun, sărbătorirea Întrupării Fiului lui Dumnezeu.

De atmosfera acestei sărbători aparține profunda adorație, fără de care nu ne putem apropia de misterul acestei nopți sfinte. Nicăieri și nicicând, Dumnezeu nu a pășit atât de aproape de om, decât atunci când a devenit unul dintre noi prin Isus Cristos. Așteptarea și prevestirile profeților s-au adeverit și s-au împlinit aici. Răspunsul omului la această apropiere a lui Dumnezeu nu poate fi decât preamărirea și adorația, recunoașterea măreției și bunătății de necuprins a lui Dumnezeu. Toate acestea s-au manifestat și au prins viață prin acest copil dumnezeiesc.

Lăsându-se mișcați de o chemare interioară, mulți pornesc la drum „să vadă faptul întâmplat, pe care n-i l-a adus la cunoștință Domnul.” (Lc 2,15): păstorii sunt cei care sosesc primii, dar mai apoi din depărtări vin magii, care sosesc „să se închine lui” (Mt 2,2). Totdeauna au existat oameni, care s-au interesat de Dumnezeu, au pornit în căutarea lui găsindu-și liniștea doar atunci, când l-au aflat pe Dumnezeul lor.

Dar ca Dumnezeu să se arate în mijlocul nostru în forma unui prunc, aceasta a întrecut orice așteptări. Această cale prin care Dumnezeu se apropie de om, pentru mulți a fost de neconceput, chiar și până astăzi pentru mulți a rămas de neînțeles și neacceptat. „Iată copilul acesta este rânduit spre căderea și ridicarea multora…” (Lc 2,34). Păstorii și magii se numără între aceia, care vin și se închină în fața Lui, oferindu-și darurile pregătite pentru Fiul lui Dumnezeu. Ei văd „un copilaș înfășat și culcat într-o iesle”(Lc 2,11), o văd pe Maria, mama lui și cred în toate cele văzute. „Fericiți sunt ochii, care văd, ceea ce voi vedeți și urechile ce aud, ceea ce voi auziți” (Mt 13,16).

Este de neînțeles cum Dumnezeu se umilește într-atât, că se apropie de oameni în neputința unui copil, apelând astfel la încrederea și curajul nostru prin care și noi să credem în cele auzite. Adresându-se în acest fel oamenilor, Dumnezeu de fapt fundamentează în noi respectul și prețuirea față de copilul găsit în ieslea din „casă” (Mt 2,11), și prin acesta față de copilul de lângă noi, din familia noastră, din comunitatea noastră, oricare ar fi el.

Credința și încrederea sunt de neconceput și în viață de neatins, fără adorație și respect. Ele împreună definesc acea cale, prin care și noi putem ajunge să descoperim aici și acum „faptul întâmplat” (Lc 2,15). Copilul care atunci zăcea în iesle, îl întâlnim astăzi în fiecare copil, în fiecare om și semen al nostru. Crăciunul, vine să ne ajute în a redescoperi acest respect față de viață, față de copil, față de om, chip al lui Dumnezeu oglindit pe fața fiecăruia dintre noi. Adorația și rugăciunea noastră în acest timp, este deci expresia respectului și prețuirii noastre față de chipul lui Dumnezeu în Isus Cristos, care pentru noi oamenii s-a făcut om.

„Cristos s-a născut pentru noi: veniți să-l adorăm!”

Cu aceste gânduri doresc tuturor, care „aud și vin” pentru ca văzându-L să-L adore pe Fiul lui Dumnezeu, Sărbători de Crăciun binecuvântate și bogate în haruri, după voința Bunului Dumnezeu.

Timișoara, Ajunul Sfântului Crăciun 2003

+ Martin,
episcop de Timișoara

Autor: PS Martin Roos
Copyright: Catholica.ro
Publicarea în original: 06.12.2003
Publicarea pe acest sit: 06.12.2003
Etichete: ,

Lasă un răspuns