Pastorala de Crăciun a PS Ioan Şişeştean

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2010

+ Ioan Șișeștean
din mila lui Dumnezeu și grație Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop Român Unit Greco-Catolic
al Eparhiei de Maramureș

Cuvânt Pastoral la Sărbătoarea Nașterii Domnului

“Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut niciodată: Unul Născut Fiul, care este în sânul Tatălui, El a spus-o”[1]; “dar nici glasul Lui nu l-ați auzit, nici fața Lui nu ați văzut-o”[2]; căci “numai cel ce vine de la Dumnezeu, l-a văzut pe Tatăl”[3]: “Fiul, strălucirea măririi și chipul ființei lui”[4].

Iubiți frați în Cristos,

Este cu neputință, cu ochiul material, să-l vedem pe Dumnezeu, ființă spirituală. Omul, ființă mărginită, nu poate să-l vadă pe Dumnezeu, ființă nemărginită, “căci mare e Domnul și lăudat foarte și mărirea Lui nu are margini”[5], cel “care a întemeiat pământul și cerurile”[6], “care înviază morții și cheamă cele ce nu sunt ca și cum ar fi”[7].

Și dacă omul nu-l poate vedea pe Dumnezeu în sine, îl poate vedea în lucrările lui, care ne înconjoară și reflectă vizibil frumusețea creatorului invizibil. Este nevoie să depășim forma vizibilă a lucrurilor, pentru a urca până la creatorul invizibil. Poetul englez G. N. Hopkins, spunea: “Lumea e pătrunsă de frumusețea lui Dumnezeu”.

Din contemplarea lumii care ne înconjoară se poate ajunge la un răspuns rațional tuturor întrebărilor inevitabile: cine este acest meșter cu atât de mare imaginație, ce a creat atâtea frumuseți și măreții? Frumusețile care ne înconjoară l-au făcut pe marele Immanuel Kant să spună: “Două lucruri îmi umplu inima de admirație și venerație, mereu noi și mereu mai mari: cerul înstelat, care e deasupra mea, și legea morală, care se află în mine”[8]. Atât frumusețile care ne înconjoară, cât și legea morală, care este glasul lui Dumnezeu în sufletul nostru, ne conduc la recunoașterea și adorarea Creatorului și Stăpânului a toate. Dacă privim la soare, lucrul mîinilor lui Dumnezeu, ne orbește. Pe Dumnezeu cel nemărginit, necuprins, lumina cea neapropiată, cum am putea să-l vedem în ordinea actuală a lumii? Ce s-ar petrece, ce s-ar întâmpla cu noi? Negreșit, după cuvântul lui Dumnezeu, omul ar muri, fiindcă “fața nu vei putea să mi-o vezi, căci nu poate omul să mă vadă și să trăiască”[9].

“O, Doamne Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tău pe tot pământul, gloria ta se înalță mai presus de ceruri!”[10].

Dar, “Dumnezeu este Domnul și s-a arătat nouă”[11], căci “la plinirea vremii, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie”[12] – femeia: “Neprihănita Spiritului Sfânt”[13] – ca să ia asupra sa firea noastră omenească, pentru a ne ridica pe noi la firea dumnezeirii sale.

Dumnezeu, care l-a creat pe om după chipul și asemănarea sa, vine acum să se nască în Betleemul Iudeii, “înfășat, culcat în iesle”. S-a acomodat modului nostru de a-l vedea și văzându-l, omul să nu moară, ci să-l recunoască ca Mântuitor al omenirii și să-l preamărească cu toată ființa sa.

După lumina naturală, care l-a ajutat pe om să vadă mărirea lui Dumnezeu în frumusețile și mărețiile care-l înconjoară, vine acum lumina credinței, ce-l înalță pe om peste firea lucrurilor, ajutându-l să pătrundă în tainele lui Dumnezeu.

Păstorii primind știrea de la înger, “vi s-a născut astăzi Mântuitor”, cuprinși de uimire, dar încrezători, pornesc spre peșteră. “Să mergem până la Betleem, și să vedem lucrul acesta, pe care Dumnezeu ni l-a arătat”[14]. Osteneala a fost răsplătită cu generozitate, pentru că au aflat Pruncul precum le spusese îngerul. Nu avea nimic deosebit de alți copii, dar luminați de credință, l-au recunoscut de Mântuitor al lumii și s-au închinat lui.

Stăpâniți de aceeași lumină a credinței, vin și magii de pe tărâmurile răsăritului, pentru a-l afla pe Mântuitorul tuturor. Dorul nemărginit de a-l vedea le-a dat tăria necesară pentru a birui toate greutățile și încercările ce le-au stat în cale. Steaua îi conducea și le întărea credința în reușita încercărilor lor. Magii reprezintă întreaga omenire, căci așteptarea era generală, omenirea întreagă îl aștepta pe Mântuitorul. Îngenunchiați în fața Copilului mântuitor, îi oferă daruri, simboluri ale oficiilor pe care le va îndeplini Copilul divin.

Aur – ca unui împărat al universului. Acum se bucură fiica Sionului, că: “iată Împăratul tău vine la tine … însuși Mântuitorul blând, călare pe asin”[15], iar Pruncul divin glăsuiește prin gura împăratului profet David: “Iată eu sunt împărat, pus de Dânsul peste Sion, muntele cel sfânt al lui”[16].

Smirnă – ca unui Arhiereu ceresc, căci: “Domnul s-a jurat … tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec”[17]. El vine pentru a aduce lui Dumnezeu cea mai prețioască jertfă, jertfa vieții sale. Arhiereu și victimă.

Tămâie – ca răscumpărătorului păcatelor noastre. “A purtat păcatele noastre … că s-a dat pe sine însuși la moarte”[18]. “Ca un miel spre junghiere și ca o oaie care este tunsă nu și-a deschis gura sa”[19].

Fericiți că l-au găsit pe Împăratul tuturor, mulțumind lui Dumnezeu, “pe altă cale s-au dus în țara lor”[20].

Bucuria păstorilor și a magilor continuă și astăzi, căci nașterea Mântuitorului era pentru întreg poporul. În fața Copilului dumnezeiesc, a cărui naștere o sărbătorim azi, venim și noi, însuflețiți de vraja cântărilor îngerești, a colindelor purtate pretutindeni de graiul copiilor și, pătrunși de bucuria Crăciunului, ne prosternăm în fața ieslei altarelor din bisericile noastre, pentru a-l adora și a ne împărtăși de binecuvântarea sa cerească.

Să-i mulțumim lui Dumnezeu care a coborât la noi și a acceptat înfrățirea firii dumnezeiești cu firea omenească. Prin taina Sfântului Botez am devenit fii adoptivi ai lui Dumnezeu. Nu din vrednicia noastră, fiindcă nu avem nici o vrednicie, ci din marele dar al lui Dumnezeu, din iubirea lui nemărginită am primit filiațiunea, dreptul la fericirea veșnică, darul de a-l putea vedea pe Dumnezeu față la față, cu ajutorul luminii măririi. Acest mare dar se dă celor ce au făcut voia Domnului, care au umblat pe calea poruncilor lui, căci pe Dumnezeu nu-l putem vedea decât cu ajutorul luminii măririi.

– Pe Dumnezeu îl vedem cu ajutorul luminii naturale, în frumusețile creației sale care ne înconjoară.

– Cu ajutorul luminii credinței îl vedem în ieslea din Betleem, în viața sa publică și în taina Sfintei Euharistii, misterul credinței.

– Îl vom putea vedea față la față cu ajutorul luminii măririi, dacă vom deveni beneficiarii acestei lumini. Cu ajutorul luminii măririi îl vom vedea pe Dumnezeu, lumina lumii, lumina cea neapropiată, căci: “acum fiii lui Dumnezeu suntem, dar încă nu s-a arătat ce vom fi; când se va arăta, asemenea lui vom fi, că îl vom vedea pe El precum este”[21]. Prin credință, speranță și iubire, prin fapte meritorii pentru cer, vom ajunge la fericirea veșnică, vom fi părtași luminii măririi.

Iubiți credincioși,

În numele celui ce s-a născut în iesle, a trăit și a murit pentru noi, vă împărtășesc tuturor binecuvântarea noastră arhierească.

Doamne Isuse Cristoase, lumina cea adevărată, care luminezi și sfințești pe tot omul ce vine în lume: să se însemneze peste noi lumina feței tale, ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată, în toți vecii vecilor. Amin.

Tuturor vă urez sărbători sfinte și fericite.

† Ioan

Pastorală dată în reședința noastră
din Baia Mare, la 25 decembrie 2010,
în al șaptesprezecelea an al episcopatului nostru

Note


[1] In 1, 18
[2] In 5, 17
[3] In 6, 46
[4] Evr 1, 3
[5] Ps 144, 3
[6] Evr 1, 10
[7] Rom 4, 17
[8] Critica rațiunii pure
[9] Ex 33, 20
[10] Ps 8, 1
[11] Ps 117, 27
[12] Gal 4, 4
[13] Marialis Cultus, Papa Paul al VI-lea
[14] Lc 2, 15
[15] Zah 9, 9-10
[16] Ps 2, 5
[17] Ps 109, 6
[18] Is 53, 12
[19] Is 53, 7
[20] Lc 2, 12
[21] I In 3, 1-2

Autor: PS Ioan Șișeștean
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 14.12.2010
Publicarea pe acest sit: 14.12.2010
Etichete: , ,

Lasă un răspuns