Pastorala de Crăciun a PS Florentin Crihălmeanu

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2015

IZVORUL MILOSTIVIRII

SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla,
la mărita Sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului și
Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

Florentin, din harul și mila Atotputernicului Dumnezeu, prin grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate statornic rugătoare, iubiților creștini greco-catolici și tuturor credincioșilor creștini, de Dumnezeu iubitori, «har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Hristos Isus, Domnul nostru!»

«Dumnezeu fiind bogat în milostivire, pentru marea Sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morți din cauza greșelilor noastre, ne-a readus la viață împreună cu Hristos, căci prin har sunteți mântuiți» (cf. Ef. 2,4-5)

Iubiți credincioși,

Mărita Sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Isus Hristos ne umple din nou sufletele de bucurie și ne invită să-o trăim, în familiile și în comunitățile noastre, primind și oferind semne ale iubirii.

Pentru câteva zile, uităm dificultățile și problemele vieții și trăim, împreună cu cei dragi, mulțumirea și încântarea sărbătorii. Toate acestea, însă, sunt satisfacții trecătoare. Creștinul trebuie să reînnoiască în sufletul său acea bucurie netrecătoare, acel „cadou” primit de la Dumnezeu, Tatăl Milostiv, pe care îl poartă deja în sufletul său. Este darul Mântuirii, „semnul” vizibil al iubirii Sale milostive față de fiecare dintre noi. Sărbătoarea Crăciunului ne invită, așadar, să descoperim în suflete bucuria de a fi iubiți, ocrotiți și mântuiți, de Tatăl Milostiv. Această iubire a dorit să îmbrace chipul uman în Fiul Său, născut la Betleem, din sânul Mariei.

În acest an, celebrăm Marea sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Isus Hristos în contextul Anului Sfânt al Milostivirii convocat de către Sf. Părinte Papa Francisc. Pontiful Roman a dorit să ne propună o perioadă de timp în care să trăim zilnic harul milostivirii Tatălui, să-l vestim și să-i conducem pe ceilalți spre marele mister al milostivirii lui Dumnezeu, contemplând Chipul lui Hristos, „Chipul milostivirii Tatălui” (cf. M.V. 24-25).

Acest An Jubiliar a început cu sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri în care celebrăm revărsarea harului milostivirii Divine asupra Fecioarei Maria și răspunsul ei de iubire prin care „milostivirea Domnului va continua să se reverse din neam în neam asupra celor care se tem de El” (cf. Lc. 1,50). Anul Sfânt se va încheia cu sărbătoarea Hristos Rege, care celebrează momentul în care toți oamenii, asemenea Mariei, vor răspunde iubirii divine recunoscându-L pe Hristos ca Rege și Stăpânitor al întregului Univers. Atunci Milostivirea Divină se va revărsa asupra întregii omeniri ca semn al prezenței Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

În pregătirea spirituală pentru Mărita Sărbătoare, dorim să contemplăm împreună revelarea milostivirii Tatălui mai întâi în timpul Vechiului Testament, iar apoi în timpul Noului Testament prin Fiul, Chipul milostivirii Tatălui, Cel născut din Maria, „Izvorul Milostivirii”. Astfel, cunoscând Milostivirea Tatălui vom putea învăța «să fim milostivi precum Tatăl», așa cum ne invită Sf. Părinte în acest An al Milostivirii.

1. Descoperirea Milostivirii Tatălui

«Dumnezeu, iubitor de oameni, milostiv, îndelung răbdător» (cf. Ex. 34,6)

Sărbătoarea Nașterii Domnului reprezintă împlinirea făgăduinței făcute de Dumnezeu dintru începuturi primilor oameni, după păcatul lor, care marchează începutul luptei spirituale dintre „seminția femeii” și cea a șarpelui (cf. Gen. 3,15). Atunci când Dumnezeu, Tatăl Milostiv, nu a pedepsit răutatea păcatului omului cu moartea, așa cum ar fi trebuit, ci, alungându-l din frumoasa grădină a Edenului, i-a oferit posibilitatea răscumpărării din păcat, trimițând în lume pe Fiul Său iubit.

Isus Hristos, Cuvântul Întrupat, este „seminția femeii” care va lua asupra Sa răutatea păcatului și, biruind moartea, va zdrobi capul șarpelui. „Iar numele fecioarei era Maria” (Lc. 1,27).

În cursul istoriei de iubire pe care Tatăl Milostiv a scris-o cu omenirea, a dorit să-și aleagă persoane cărora să le descopere milostivirea Lui. Astfel, Dumnezeu S-a arătat mai întâi lui Avraam, chemându-l „din pământul său și din neamul său” pentru a-l trimite în țara rânduită și a ridica din el un popor mare și binecuvântat (cf. Gen. 12,1-2). După promisiunea Domnului, Avraam va fi „izvor de binecuvântare” pentru toate neamurile pământului (cf. Gen. 12,3).

În milostivirea Sa, Dumnezeu încheie un legământ cu Avraam făgăduind: „Eu voi fi Dumnezeul tău și al urmașilor tăi, de după tine” (cf. Gen. 17,7). Acest legământ sfânt va continua cu Isaac și apoi cu Iacob, căruia Dumnezeu îi va schimba numele în Israel (cf. Gen. 32,27-28). Cei doisprezece fii ai lui Israel, cu semințiile lor, vor constitui poporul lui Dumnezeu.

Lui Moise, Dumnezeu i se descoperă în rugul arzând și îi arată milostivirea Sa față de popor, eliberându-l din robia Egiptului, apoi, vorbindu-i pe Muntele Sinai, îi propune o alianță bazată pe respectarea celor zece porunci. Domnul făgăduiește poporului că, dacă va păzi poruncile Sale și legământul Său, va fi „popor ales dintre toate neamurile, preoție împărătească și neam sfânt” (cf. Ex. 23,22). Poporul promite că va asculta și va împlini tot ceea ce a spus Dumnezeu (cf. Ex. 24,7), dar practic nu se întâmplă așa. La coborârea lui Moise de pe Muntele Sinai poporul nerăbdător devenise idolatru și se închina unui vițel de aur. Moise va mijloci pentru popor ca Dumnezeu să nu-i piardă, aducându-i aminte de promisiunile făcute părinților și strămoșilor săi, iar Domnul se va milostivi de ei.

Dumnezeu rămâne alături de poporul Său ocrotindu-l pe drumul spre Țara făgăduinței.

Moise, „aflând bunăvoință în fața ochilor lui Dumnezeu” îi cere să i se arate. Dumnezeu va accepta să-și dezvăluie slava rostind numele Său cel Preasfânt: „Dumnezeu iubitor de oameni, milostiv, răbdător, plin de îndurare și de dreptate, care păzește adevărul și arată milă la mii de neamuri; care iartă vina și răzvrătirea și păcatul, dar nu lasă nepedepsit pe cel ce păcătuiește” (cf. Ex. 34,6-7). Astfel, Moise, fără a putea vedea chipul lui Dumnezeu, ascultă și reține atributele lui Dumnezeu, pentru a putea apela în viitor ca mijlocitor la acestea milostivirea, răbdarea și iertarea lui Dumnezeu.

În continuare, Dumnezeu reamintește și reînnoiește legământul făcut cu poporul Său: „voi fi Dumnezeul vostru și voi poporul Meu” (cf. Lev. 26,12), punându-i condiția să umble după legile Sale și să împlinească poruncile Sale (cf. Lev. 26,3).

La timpul rânduit, Domnul va destăinui și criteriul alegerii Sale: „tu, ești poporul sfânt al Domnului Dumnezeului Tău și te-a ales Domnul Dumnezeul Tău ca să-i fii poporul Lui ales dintre toate popoarele de pe pământ (…) pentru că vă iubește Domnul” (cf. Dt. 7,8). Criteriul alegerii divine nu s-a bazat pe faptul că era un popor numeros, puternic sau bogat, ci pe legătura de iubire milostivă cu care Domnul S-a legat de acest popor.

Cu toate acestea, fiii poporului ales vor încălca din nou legământul încheiat, iar Domnul, prin judecători și profeți, va arăta păcatul și infidelitatea lor, invitându-i să ceară iertare și milă de la Dumnezeu. Chiar și regelui David, unsul Său, Dumnezeu îi descoperă păcatul prin prorocul Natan (cf. 2Regi 12,1-12). David își va recunoaște păcatul și va apela cu încredere la mila lui Dumnezeu, compunând acea frumoasă rugăciune de penitență: „Miluiește-mă Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea” (cf. Ps 50,1-2).

Cartea Psalmilor ne dezvăluie încrederea pe care poporul o dobândește treptat în mila și bunătatea lui Dumnezeu. Apare, așadar, chipul lui Dumnezeu care „curățește toate fărădelegile, vindecă toate bolile, scapă din stricăciune viața, încununează cu milă și cu îndurări. Căci este (…) îndelung răbdător și mult milostiv.” (cf. Ps 102,3-8). Dumnezeu se descoperă, astfel, ca fiind un Tată Milostiv față de fiii Săi și față de toți cei care se tem de El: „Precum miluiește tatăl pe fii, așa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El (…) iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul” (cf. Ps 102,13.17)

Poporul a dorit chiar să închine un psalm de laudă milei veșnice a lui Dumnezeu, în care, reluând istoria Domnului cu poporul Său, repetă la fiecare verset: „în veac este mila Lui” (cf. Ps 135).

În cuvântul lor, profeții Vechiului Testament pun în directă legătură milostivirea cu iubirea lui Dumnezeu. Domnul îl iubește pe poporul Său ca un soț dispus să ierte infidelitatea sau trădarea soției sale (cf. Os 2, 21-25). Când poporul se căiește pentru răul făcut și dorește să se întoarcă la El, Domnul își arată din nou bunăvoința.

Citite la lumina Milostivirii Divine, evenimentele istoriei Vechiului Testament dezvăluie legătura de iubire milostivă dintre Dumnezeu și poporul lui Israel. Este o istorie ce începe cu actul creației izvorât din dorința lui Dumnezeu de a împărtăși iubirea Sa milostivă omului și continuă cu istoria legământului încheiat cu poporul Său.

Ca urmare, treptat, poporul va învăța că, atunci când este în situații dificile sau cade în greșeală și se întoarce căit și smerit spre Domnul, poate apela cu încredere la ajutorul, la milostivirea și iubirea Lui, pentru că El iartă totul.

Milostivirea apare ca o putere divină ce pornește dintr-o iubire atât de mare încât poate învinge chiar și răul păcatului sau infidelitatea poporului ales. Este acea iubire milostivă ce are tăria de a transforma răul în bine, infidelitatea în credință fidelă, mândria în căință smerită și întreaga viață în permanentă convertire, întoarcere la Domnul.

În Vechiul Testament, Milostivirea Divină apare frecvent cu o multitudine de sensuri. Dintre acestea, două sunt întâlnite mai des. Primul redă bunătatea și fidelitatea lui Dumnezeu în păstrarea legământului încheiat cu poporul Său, iar atunci când poporul încalcă poruncile stabilite, dar se căiește, El îi arată o iubire mai puternică decât răul păcatului și al infidelității.

Un alt sens se referă la acea iubirea a lui Dumnezeu, ce provine dintr-un „sentiment matern”, ce împreunează bunătatea, duioșia, compătimirea, răbdarea și iertarea, ilustrat foarte bine în cuvintele prorocului Isaia: „Oare uită femeia de pruncul ei și de rodul pântecelui ei nu are ea milă? Chiar dacă ea îl va uita, Eu nu te voi uita pe tine.” (cf. Is. 49,15)

Ca urmare, putem afirma că Dumnezeu este acel Tată Milostiv care ne iubește ca o mamă. Este imaginea emoționantă a părintelui care, confruntat cu neascultarea, împotrivirea, trădarea sau răul păcatului fiului său, răspunde cu înțelegere, cu răbdare, cu bunătate și iertare.

Uneori, Milostivirea Divină poate părea în opoziție cu dreptatea divină, însă, chiar dacă dreptatea este primul pas, în fața părerii de rău întotdeauna iubirea milostivă se arată mai puternică și mai profundă. Așa cum afirma Sf. Ioan Paul al II-lea: „primatul și superioritatea iubirii față de dreptate se manifestă tocmai prin milostivire„.

Milostivirea ca atribut al Dumnezeului infinit este și ea infinită. Ca urmare, infinită este și disponibilitatea Tatălui de a-i primi pe toți fiii risipitori care se întorc acasă smeriți. Infinită este și iertarea care va izvorî din minunata jertfă a Fiului care a dorit să îmbrace haina păcatelor pentru a ne oferi haina iertării și milostivirii Tatălui. Nici un păcat omenesc nu poate birui sau limita această forță a iertării milostive, doar lipsa de bunăvoință și neîncrederea, lipsa căinței și a convertirii sau, altfel spus, împotrivirea la har și adevăr din partea omului (cf. Sf. Ioan Paul al II-lea).

De fapt, convertirea înseamnă descoperirea milostivirii lui Dumnezeu și a iubirii Sale răbdătoare față de noi. Este acea iubire atât de mare încât a devenit nu doar o alianță sau un legământ pământesc, ci promisiunea vieții veșnice, prin Întruparea Fiului Său: „căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut la dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (cf. Io 3,16).

Cunoașterea Dumnezeului Milostivirii, a Dumnezeului iubirii binevoitoare, ne oferă tuturor o forță de convertire statornică și inepuizabilă. Aceia care au ajuns deja să cunoască aceste atribute ale lui Dumnezeu, nu vor mai putea trăi decât într-o continuă convertire la El. Aceasta ar trebui să fie starea sufletească a fiecărui om călător pe acest pământ (Sf. Ioan Paul al II-lea).

Acum, la lumina descoperirii iubirii milostive a lui Dumnezeu în istoria vechiului legământ, să ne întrebăm: Cum și-a arătat Dumnezeu mila și răbdarea Sa față de mine? Cum l-aș descrie pe Dumnezeul în care cred? Cum reacționez eu în fața răului, a infidelității sau a trădării din partea celor pe care îi iubesc? Fiind creștin botezat, trăiesc oare cu dorința permanentei convertiri?

2. Maria, Izvorul Milostivirii Tatălui

«Mila Lui din neam în neam spre cei ce se tem de El» (cf. Lc 1,50)

Pentru a înțelege motivul Întrupării lui Dumnezeu în istoria umană, trebuie să pornim de la păcatul strămoșesc, în timp ce, pentru a putea aprofunda misterul Întrupării și Nașterii Domnului din sânul Fecioarei Maria, trebuie să pornim de la misterul alegerii făcute de Dumnezeu, prin Neprihănita Zămislire a Mariei.

Biserica ne învață că Maria, din prima clipă a zămislirii ei, s-a împărtășit din harul mântuitor și din acea iubire milostivă ce își are originea în jertfa Fiului Tatălui Veșnic. Astfel, Maria, a fost păstrată neatinsă de răul păcatului strămoșesc.

Maria este persoana aleasă de Dumnezeu, mai înainte de timp, zămislită cu suflet neprihănit, pentru a deveni „ieslea vie” a Cuvântului Întrupat. Ea este cea dintâi ființă umană pe care Dumnezeu o introduce în misterul Mântuirii, în misterul Milostivirii Divine. Ei i se dezvăluie identitatea divină și numele mult așteptatului Mesia, Isus, Mântuitorul. De aceea, o putem numi pe Fecioara din Nazaret „Maica milei” sau „Maica Milostivirii Divine” (cf. Sf. Ioan Paul al II-lea).

Aleasa lui Dumnezeu, cea „binecuvântată între femei”, va răspunde primind vestea îngerească și acceptând să devină slujitoarea Domnului. După Bunavestire, Maria nu se închide în propria bucurie ci, sufletul ei, plin de iubire, se îndreaptă acum spre ceilalți. Evanghelistul Luca ne conduce, în continuare, pe urmele fecioarei din Nazaret, care pleacă «în grabă» spre «o cetate din Iuda» (la 10 zile de călătorie), pentru a o ajuta pe ruda sa Elisabeta (cf. Lc 1,36-37).

La salutul Mariei, Elisabeta „plină de Spirit Sfânt” îi va răspunde: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău!” (cf. Lc. 1,41-42). Elisabetei i se dezvăluie misterul Mariei, o numește „Maica Domnului” și „fericită” pentru că „a crezut”, lăudând-o și binecuvântând-o. Păstrând smerenia în fața misterului divin, Maria, cu reverență, îndreaptă lauda și binecuvântarea numai spre Dumnezeu. Din sufletul ei va izvorî un imn de preamărire, adresat Domnului. Prin cuvinte simple, dar inspirate din Sfintele Scripturi, Maria dă glas bucuriei inimii ei, pentru harurile primite de la Domnul, dezvăluind misterul lucrării divine cu ea, dar și cu poporul Său Israel. Probabil cunoștea atât de bine aceste texte biblice din rugăciune încât ele îi reveneau spontan în minte.

De la înălțimea revelației spirituale, privirea Mariei contemplă prezentul, apoi se îndreaptă spre trecut, iar după aceea spre viitor. Pornind de la lucrarea minunată a Domnului în viața ei, Maria înțelege că prin ea se va împlini făgăduința făcută strămoșilor ei, începând de la Avraam și continuând cu urmașii săi, căci „Dumnezeu și-a amintit de milostivirea Lui„. Apoi, cu aceeași clarviziune spirituală, ea își îndreaptă privirea spre viitor, spre rodul mântuirii prin care Milostivirea lui Dumnezeu se va răspândi din generație în generație celor care se tem de El (cf. Lc. 1,46-55). Astfel, Maria se situează alături de Fiul ei în centrul rânduielii mântuirii, căci „spre Maria, ca Mamă a lui Hristos, converge întreaga economie a mântuirii” (Sf. Ioan Paul al II-lea). Iată cum Maria devine adevăratul izvor al Milostivirii Divine pentru toate generațiile omenirii.

Imnul Mariei, numit în tradiție „Magnificat”, exprimă bucuria victoriei milostivirii și puterii lui Dumnezeu asupra răului păcatului, cauzat de mândria și necredința oamenilor, începând de la Adam și Eva, și până la urmașii lui Avraam din neam în neam. Căci, Poporul lui Israel, ales de către Domnul Său, a fost adeseori infidel legământului și slujirii lui Dumnezeu, arătându-se ca un slujitor nevrednic. Pe când, aleasa Domnului, Maria, prin consimțământul ei, a devenit slujitoarea Domnului și a rămas mereu fidelă acestei misiuni. Astfel, prin Maria, Dumnezeu va împlini făgăduința și binecuvântarea făcută poporului Său Israel.

Fiind „pregătită de iubirea Tatălui din veșnicie pentru a fi Arca alianței dintre Dumnezeu și oameni” (cf. M.V. 24), Maria reprezintă, simbolic, legătura dintre Vechiul și Noul legământ, dar și izvorul prezenței lui Dumnezeu între oameni, „noua Arcă a alianței”, Tabernacolul viu al Cuvântului Întrupat.

Neprihănirea zămislirii și plinătatea harului divin au conferit sufletului Mariei acel privilegiu și acea clarviziune de a pătrunde în misterele divine dincolo de timp și de a le exprima în limbaj uman. Maria, fără a-și atribui vreun merit, recunoaște opera iubirii milostive a Celui Preaînalt în viața ei, contemplă fidelitatea lui Dumnezeu față de făgăduința făcută lui Avraam și urmașilor săi. În continuare, ea întrezărește și acele generații umane care, în virtutea credinței lor, se vor bucura de harul milostivirii divine (cf. Lc. 1,50). Privirea ei, de Mamă milostivă, cuprinde întreaga istorie a lui Dumnezeu cu neamul omenesc, cu o predilecție specială spre cei «umiliți», cei mici, neajutorați, suferinzi, săraci, privați de libertate, asupriți, exilați sau refugiați, aceia pe care Dumnezeu a dorit să îi înalțe (cf. Lc 1,52).

Maria a fost numită de către Biserică Născătoare de Dumnezeu pentru că a adus la viață pe Fiul lui Dumnezeu, Cel de o ființă cu Tatăl, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ea a fost numită și Izvorul Vieții, Izvorul Mântuirii sau Izvorul Nemuririi, pentru că a născut pe Mântuitorul nostru Isus Hristos prin care noi toți am primit viața.

La lumina revelării lui Dumnezeu ca Tată Milostiv, de către Fiul Său, Unicul Chip al Tatălui, înțelegem că Maria, ca Mamă a Chipului Milostivirii Tatălui, devine Izvorul acestei milostiviri pe pământ, pentru oameni.

Tradiția orientală, pentru a exprima rolul Preasfintei Fecioare Maria în misterul mântuirii, o numește chiar „Izvorul Milostivirii”. Este apelativul care exprimă atât pregătirea «tainică» a sufletului ei asemănător unui izvor de apă lină, ce izvorăște din „taina” pământului, cât și curăția sufletului ei neprihănit, limpede și strălucitor, ca o apă de izvor. De asemenea, exprimă și bucuria împărtășirii milostivirii care potolește setea de iubire, precum izvorul cu apă proaspătă potolește setea călătorului ostenit pe munte. El consolează privirea și sufletul căutătorului de frumos, făcându-l să se oprească în contemplație, fascinat în fața priveliștii lui, după cum credinciosul rugător privește cu venerație chipul Preasfintei Fecioare.

Prin Maria, neamul omenesc a dobândit un Mântuitor și mântuirea. Prin ea iubirea milostivă divină nu încetează să se reveleze în istoria Bisericii și a omenirii. „Această revelație se întemeiază pe delicatețea deosebită a inimii ei de mamă, pe sensibilitatea și disponibilitatea ei de a se apropia de cei care acceptă mai ușor iubirea milostivă din partea unei mame” (Sf. Ioan Paul al II-lea).

„Mama Milostivirii” și „Izvorul Milostivirii” este și astăzi mijlocitoarea rugăciunilor noastre către Domnul și a harurilor de la Domnul pentru noi.

Tradiția orientală o amintește la fiecare binecuvântare și dezlegare liturgică, alături de fiul ei Isus Hristos, spunând: «Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, fiind bun și iubitor de oameni».

Admirând profunzimea imnului de preamărire al Preasfintei Fecioare Maria, rostit în casa Elisabetei, Biserica a dorit să-l păstreze în tradiția liturgică prin rostirea lui zilnică la oficiul liturgic. În felul acesta, cuvintele Mariei răsună zilnic în biserici, întărind convingerea credincioșilor că «mila Domnului rămâne din neam în neam asupra celor ce se tem de El». Deci, și generația noastră, omenirea de astăzi, este cuprinsă în aceste cuvinte și, în mod particular, Biserica, comunitatea celor care, călăuziți de încredere, în speranța și iubirea milostivă, îl recunosc pe Dumnezeu drept Creator, Răscumpărător și Sfințitor. Maria ne promite tuturor că, urmând acest drum, prin Biserică, putem conta mereu pe Milostivirea Divină, prin mijlocirea ei. De aici derivă și datoria Bisericii de a cere în rugăciune și de a primi milostivirea lui Dumnezeu cu încredere, precum și a de oferi mărturie despre aceasta prin întreaga ei activitate apostolică în lume, acordând o importanță privilegiată „celor smeriți”, așa cum Dumnezeu a făcut de-a lungul istoriei cu poporul Său (Sf. Ioan Paul al II-lea).

La lumina celor meditate asupra Preasfintei Fecioare Maria, să ne întrebăm: Cum s-a revărsat Milostivirea lui Dumnezeu asupra Fecioarei Maria? Care este rolul Preasfintei Fecioare Maria ca Mamă a Bisericii? La nivel personal, cum încerc să cultiv virtuțile Mariei? Care este rolul Mariei în viața mea de rugăciune?

3. Isus, Chipul Milostivirii Tatălui

«Vi s-a născut azi Mântuitor care este Hristos Domnul» (Lc 2, 11)

Cu inima plină de bucurie, Fecioara Maria privea spre noua Poartă a Milostivirii Divine ce se deschidea întregii omeniri: Mântuirea. Cel dintâi va trece pragul acestei porți Domnul Isus Hristos, Fiul ei și Mântuitorul neamului omenesc.

Maria a trăit din plin bucuria revelației Milostivirii Divine, dar a rămas mereu conștientă și de misiunea ei, de rolul ei de a mărturisi, de a face cunoscut și celorlalți, marele har al Milostivirii. De aceea, își va arăta mai întâi iubirea milostivă față de Elisabeta, care avea nevoie de ajutor. Apoi, față de dreptul Iosif, logodnicul și însoțitorul ei, care era tulburat de gândul de a o abandona. Însă, plinătatea iubirii Mamei milostive se va revărsa cu generozitate asupra Fiului ei, Micul Prunc născut la Betleem.

După cum scrie Evanghelistul Luca, Iosif și Maria se supun decretului imperial împlinind, astfel, voința Domnului prevestită prin profetul Mihea. Micul sătuc Betleem a fost locul rânduit de Dumnezeu în care Fiul Său a venit printre oameni. Astfel, Milostivirea Tatălui nu a mai rămas doar un atribut divin, ci a îmbrăcat și un chip uman, în Isus Hristos Domnul: Chipul Milostivirii Tatălui.

Maria, Maica Milostivirii, a fost prima ființă umană care acolo, în peștera rece și întunecată de lângă Betleem, a oferit căldură, iubire și gingășie Pruncului Divin. Cu iubirea ei milostivă l-a ocrotit și l-a hrănit la începutul vieții Sale pământești.

Dumnezeu, Tatăl Milostiv, a rânduit ca Fiul Său, Cuvântul Întrupat, să vină pe pământ în sărăcia smerită a unui staul, sub chipul inocent și lipsit de apărare al unui Prunc, într-o societate care căuta bunăstare, putere și avere.

Încă de la începutul istoriei Sale cu omul, Dumnezeu a dorit să se reveleze „celor mici”, smeriți, simpli și săraci, pentru că la aceștia a găsit disponibilitatea de a primi semnele prin care El dorea să se arate. Astfel, a dorit să descopere această taină, mai întâi, tinerei fecioare din Nazaret, Maria, și, mai apoi, păstorilor care păzeau oile pe câmpul din apropierea Betleemului. Dumnezeu le împărtășise, prin înger, cuvântul veștii bune: „vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut astăzi Mântuitor care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (cf. Lc. 2,11).

Mesagerul ceresc oferise și un semn distinctiv: „veți găsi un Prunc înfășat, culcat în iesle” (cf. Lc. 2,12). Este semnul ce întărește vestea cea bună, oferind o dovadă palpabilă, și anume, Pruncul din iesle.

Încurajați de vestea îngerească, păstorii pornesc spre Betleem „să vadă Cuvântul” pe care Domnul L-a făcut cunoscut lor (cf. Lc. 2,15). Astfel, ascultarea și încrederea în cuvântul primit de la îngeri le vor conduce pașii în fața grotei transformate în adăpost de animale. Privind cu ardoare, ei văd un Prunc așezat în sărăcia unei iesle, în frigul iernii și întunericul nopții, de-o parte fiind părinții lui, iar de cealaltă animalele. Amintindu-și revelația cerească, ei se apropie de iesle, vestesc cuvântul pe care l-au primit de la Domnul și încearcă să deslușească «Semnul», să-l vadă pe Mesia, Mântuitorul cel făgăduit de prooroci, așteptat de popor și vestit de îngeri. Treptat, contemplând micul Chip divin, uimirea lor se va transforma în bucurie. Cu sufletele pătrunse de iubire milostivă, ei îngenunchează în fața «Semnului», trimis de Cel Preaînalt. Este un Prunc născut asemenea celor mici și săraci, care inspiră iubire milostivă oamenilor. Acest Prunc, ce doarme liniștit în iesle, învăluit în căldura gingașă a iubirii mamei Sale, pare un copilaș ca oricare altul. Și totuși, în acest mic trupșor coexistă atât viața naturii divine, a Fiului lui Dumnezeu, născut veșnic din Tatăl, cât și viața naturii umane, pe care a dobândit-o în timp, prin Întruparea din sânul Fecioarei Maria.

Păstorii, fără să știe, contemplă în acest Copilaș, fidelitatea, milostivirea și îndelunga răbdare a Tatălui Ceresc. Fiindcă Micul Prunc din iesle nu este doar un «Semn» al împlinirii făgăduințelor Vechiului Testament, ci este cu mult mai mult. El este Însuși Dumnezeu venit să împlinească promisiunile Vechiului legământ, să aducă eliberarea poporului din robia răului și darul Mântuirii.

În fața Pruncului din iesle, sufletele lor sunt pline de bucurie sfântă și, așa cum Maria exprimase bucuria ei prin imnul de laudă adus Domnului, tot așa, bucuria păstorilor se transformă în cuvinte de preamărire și laudă aduse Domnului, pentru cele auzite și văzute.

Primind vestea cerească și contemplând «Semnul», Chipul Milostivirii Tatălui, ei vor deveni primii vestitori ai Milostivirii Divine și ai Mântuirii, către semenii lor.

În Pruncul Divin, Dumnezeu a dorit să se smerească, luând chipul robului, pentru a ne face pe noi, oamenii, părtași Chipului divinității Sale. Ceea ce Pruncul Divin este prin natura Sa, adică Fiu al lui Dumnezeu, vom putea deveni și noi, de acum, prin har, adică fii ai lui Dumnezeu prin Fiul.

Acesta este motivul bucuriei noastre la mărita sărbătoare, căci Nașterea lui Dumnezeu ca om devine, pentru fiecare dintre noi, începutul nașterii noastre la viața divină. De acum înainte, toți cei care vor primi Botezul în numele Său, vor avea pe lângă viață naturală, fizică, dobândită prin nașterea trupească, și o viață supranaturală, de ordin spiritual.

Astfel, creștinul botezat, transformat, la lumina harului sfințitor, în fiu al Tatălui Milostiv, prin jertfa Fiului, Chipul Milostivirii Sale, este rânduit să trăiască după modelul Preasfintei Fecioare Maria, Izvorul Milostivirii, și să vestească tuturor milostivirea, răbdarea, și iertarea Tatălui.

Acum, să ne apropiem și noi cu încredere și iubire milostivă pentru a privi spre Chipul Milostivirii Tatălui, spre Pruncul renăscut în «ieslea» sufletelor noastre și să ne întrebăm: Care trebuie să fie motivele bucuriei mele în sărbătoarea Nașterii Domnului? Cum aș putea arăta lumii Chipul milostivirii, al răbdării și al iertării Tatălui? Concret, ce fapte de milostenie trupească și sufletească îmi propun să trăiesc în acest an? Ce importanță acord milostivirii în viața mea spirituală?

Concluzie

Iubiți credincioși,

Am încercat să descoperim iubirea milostivă a Tatălui față de poporul Său și față de cei rânduiți să-l conducă și să-l îndrume în timpul Vechiului legământ. Poporul, adeseori infidel față de legământul cu Dumnezeu, s-a bucurat să primească iertarea și mila Tatălui.

În continuare, Dumnezeu și-a arătat milostivirea stabilind un Nou legământ cu poporul Său, prin care El Însuși a dorit să conducă poporul și să-i deschidă Poarta Mântuirii. De aceea s-a născut ca om dintr-o fecioară ferită de păcatul strămoșesc. Prin Maria, Născătoarea de Dumnezeu și „Izvorul Milostivirii”, Domnul, îmbrăcând haina păcatelor noastre, ne face părtași divinității Sale. Astfel ne invită să trăim bucuria fiilor care se simt iubiți de Tatăl și doresc să răspundă cu fidelitate și disponibilitate iubirii Sale.

În acest An Sfânt, ne propunem să-L cunoaștem pe Tatăl Ceresc nu ca pe un Dumnezeu al legilor și poruncilor ce ne constrâng în dorința noastră de fericire, de iubire și libertate, dar ca pe Dumnezeul – Tată ce poartă Chipul Milostivirii, Dumnezeul – Mamă care ne iubește ca pe fiii Săi, Dumnezeul fidel dispus să ierte mereu infidelitățile noastre. Astfel, vom înțelege cu bucurie că și El dorește ca noi să putem gusta adevărata fericire, adevărata iubire și adevărata libertate. Practic, în El și cu El găsim răspunsurile căutărilor și aspirațiilor sufletelor noastre.

Anul Sfânt al Milostivirii ne invită să medităm în primul rând asupra Milostivirii Tatălui și apoi să primim iubirea Lui milostivă prin Sfintele Sacramente (al Mărturisirii și al Euharistiei), prin practici de pietate și pelerinaje. Cunoscând și experimentând milostivirea Lui, o vom putea oferi, la rândul nostru, acelora care încă nu Îl cunosc pe Dumnezeu sau în care Chipul Tatălui este suferind, persecutat, abandonat sau marginalizat. În acest An Sfânt, Pontiful Roman ne invită să reflectăm lumina iubirii milostive a Tatălui, practicând faptele milei trupești și sufletești, și să nu uităm că acestea vor constitui criteriul după care vom fi judecați (cf. Mt. 25,31-45). Astfel, vom redescoperi bucuria milostivirii Tatălui în sufletele noastre și o vom putea oferi cu drag, acum, la Mărita Sărbătoare a Nașterii Domnului.

Iubiți credincioși, la încheierea anului 2015 se cuvine să-I mulțumim Domnului pentru toate binefacerile revărsate în acest an asupra Eparhiei noastre, prin milostivirea Sa. Îi mulțumim pentru Sfintele Taine administrate poporului, pentru binecuvântarea unor lăcașuri de cult, pentru proiectele de construcție în derulare, pentru activitățile pastoral-spirituale din Anul dedicat Vieții Consacrate, pentru bunul mers al instituțiilor de învățământ și formare de pe teritoriul Eparhiei noastre, precum și pentru încheierea Cursurilor de formare permanentă cu preoții. În mod particular îi mulțumim Domnului pentru buna desfășurare a Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic din orașul nostru, pentru finalizarea cu succes al ciclului al doilea de construcție a Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, precum și pentru inaugurarea clădirii Hiperclinicii MedLife. Adresăm mulțumiri și tuturor celor care ne susțin spiritual și material din țară și din afara țării.

În final să ne îndreptăm din nou gândul spre Maria, Mama Bisericii și „Izvorul Milostivirii”, cea care „a pătruns în sanctuarul Milostivirii Divine” și să o rugăm să ne dezvăluie mereu mai profund Milostivirea Tatălui, să ne arate pe Fiul ei, pentru ca, adorându-L, să-L putem vesti cu bucurie în aceste zile de sărbătoare, spunând:

Ceea ce ești Izvorul Milostivirii, învrednicește-ne de bunăvoința ta, Născătoare de Dumnezeu, caută spre poporul tău cel păcătos, arată ca totdeauna, puterea ta: Că întru tine nădăjduind, strigăm ție: Bucură-te, ca și oarecând Gavril, mai marele Voievod al celor fără de trup” (Troparul Născătoarei, Vers 2).

Acum, cu suflete pline de bucurie, să ducem și noi împreună cu colindătorii, vestea cea bună a Nașterii Domnului, vestea Milostivirii Tatălui din neam în neam:

(…) Astăzi S-a născut Hristos / Să ne fie cu folos /
Și de-acum până-n vecie / Mila Domnului să fie,
De această bucurie / Și o nouă veselie (Colindă din Ardeal, „Maria”).

La mărita Sărbătoare a Nașterii Domnului, să trecem cu suflet curat pragul Porții Sfinte a Jubileului Milostivirii, preamărindu-L pe Tatăl Milostiv care, din iubire, l-a trimis pe Fiul Său pentru a lua asupra Sa păcatele noastre și a ne înveșmânta cu harul milostivirii Sale.

Fie ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, «Izvorul milostivirii», să ne mijlocească harul de a deveni vestitori ai iubirii și milostivirii Tatălui în lume!

Sărbători binecuvântate cu daruri bogate! Mulți ani sfinți cu sănătate!

Florentin
Episcop de Cluj-Gherla

Dată în Cluj-Napoca, din reședința episcopală, la Marea Sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, în Anul Domnului 2015, al 315-lea de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, al 163-lea de la întemeierea Eparhiei de Gherla, al 86-lea de la transferarea sediului episcopal la Cluj, al 11-lea de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie Majoră a Bisericii noastre și al 3-lea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Francisc, al 11-lea an al Pf. Părinte Arhiepiscop Card. Lucian în tronul Arhiepiscopiei Majore de Făgăraș și Alba-Iulia, la Blaj, al 19-lea an al episcopatului nostru și al 14-lea în tronul arhieresc al Eparhiei de Cluj-Gherla.

ASTĂZI S-A NĂSCUT HRISTOS

1. Astăzi s-a născut Hristos,
Mesia, chip luminos;
Lăudați și cântați
Și vă bucurați.

2. Mititel și-nfășățel
În scutec de bumbăcel;
Lăudați și cântați
Și vă bucurați.

3. Vântul bate, nu-L răzbate
Neaua ninge, nu-L atinge;
Lăudați și cântați
Și vă bucurați.

4. Și de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie;
Lăudați și cântați
Și vă bucurați.

Publicarea pe acest sit: 21.12.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns