Pastorala de Crăciun a PS Florentin Crihălmeanu

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2014

DARUL VIEȚII CONSACRATE

SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla,
la mărita Sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului și
Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

Florentin, din harul și mila Atotputernicului Dumnezeu, prin grația Sfântului Scaun Apostolic al Romei, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate statornic rugătoare, iubiților creștini greco-catolici și tuturor credincioșilor creștini, de Dumnezeu iubitori,

«Celor sfințiți în Isus Hristos, celor numiți sfinți, împreună cu toți cei ce cheamă numele lui Hristos în tot locul și al lor și al nostru: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Hristos!» (1Cor 1,2-3)

Iubiți credincioși,

Sărbătoarea Nașterii Domnului este, în fiecare an, marea bucurie a darurilor primite de la cei dragi și oferite celor dragi, în căldura căminului familial, pe versul melodios al colindelor de Crăciun.

Adeseori, în această «lună a cadourilor», ne întrebăm, care este cel mai mare dar și cui l-am putea oferi? De asemenea, ne întrebăm, care este cel mai mare dar pe care l-am primit și cine ni l-a oferit?

Fără îndoială, cel mai mare dar primit este Darul Vieții. Acela care ni l-a oferit este Tatăl Creator, prin harul Spiritului de viață Dătător, la venirea pe lume a Fiului Său, Isus Hristos, născut pentru mântuirea noastră.

Cei dintâi cunoscători ai planului mântuirii au fost, acele ființe create dintru începuturi ca spirite nevăzute, netrupești, denumite, în virtutea funcțiunii lor, îngeri.

Ei au fost și cei dintâi vestitori ai darului vieții. Scriptura ne învață despre Arhanghelul Gabriel și ceilalți îngeri care au adus oamenilor vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului.

Sfântul Părinte Papa Francisc a decis ca la aniversarea a 50 de ani de la promulgarea a două documente importante pentru viața consacrată (Constituția dogmatică despre Biserică Lumen gentium și Decretul Perfectae Caritatis despre reînnoirea vieții călugărești) să dedice un an pastoral vieții consacrate deoarece «viața consacrată este un dar oferit Bisericii, se naște în Biserică, crește în Biserică și este orientată în întregime spre Biserică». De aceea, în acest An al Vieții Consacrate, Biserica Catolică este invitată să mediteze asupra acestui mare dar oferit ei, să-l reînnoiască, pentru a putea răspunde cât mai bine chemării divine.

Atunci când vorbim despre darul Vieții Consacrate, adeseori, ne gândim doar la Fiul lui Dumnezeu, «Cel consacrat din veșnicie», și la Preasfânta Fecioară Maria consacrată prin adumbrirea Spiritului Sfânt, sau la cetele îngerești și la mulțimea sfinților care se află în bucuria fericirii veșnice, ne mai gândim și la persoanele consacrate, călugări și călugărițe, care urmând lui Hristos au dorit să-și ofere viața laudei și slujirii lui Dumnezeu. Să nu uităm, însă, că suntem cu toții consacrați prin Taina Sfântului Botez, deci, am primit darul Vieții Consacrate și suntem rânduiți cu toții să-L lăudăm și să-L slujim pentru a dobândi un loc în veșnica fericire a laudelor îngerilor și sfinților, aduse Tatălui pentru Fiul în bucuria Spiritului Sfânt.

1. Îngerii buni consacrați pentru veșnicie laudei și slujirii Domnului

«Mihail și îngerii lui au pornit război cu balaurul» (cf. Apoc. 12,7)

Misterul întrupării și al nașterii Domnului constituie pentru noi, astăzi un motiv de bucurie. Din cartea Apocalipsului, însă, înțelegem că la început tocmai acest mister a constituit motivul unui înverșunat război între îngerii din ceruri, care s-a încheiat cu alungarea îngerilor răi și cu declararea victoriei definitive: «Acum s-a făcut mântuirea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și stăpânirea Hristosului Său» (cf. Apoc 12,10). Ne întrebăm când au avut loc acestea și cine sunt acești îngeri deoarece din Cartea Genezei nu aflăm nimic despre crearea lor.

În prima carte a Sfintei Scripturi citim cum în prima zi Dumnezeu a creat Lumina și a văzut că era bună, iar apoi a despărțit-o de întuneric (cf. Gen 1,3-4). Știm că această Lumină dintru început nu provenea de la soare pentru că aștrii nu fuseseră creați, deci e vorba de o Lumină pur spirituală, acea Lumină era Cuvântul (cf. Io 1,9). Sf. Augustin, în scrierile sale, consideră că îngerii au fost creați deodată cu acea Lumină și au fost făcuți părtași Luminii veșnice a Cuvântului divin. Din această Lumină divină provine misiunea îngerilor. Ei vestesc ceea ce dorește Dumnezeu, sunt trimiși la cei pe care Dumnezeu îi rânduiește și spun ceea ce aud de la El, prin Cuvântul Său. Fiind puși mai presus de făpturile trupești (cu excepția Preasfintei Fecioare Maria), îngerii cunosc lucrurile create în Lumina divină și le raportează în totalitate laudei Cuvântului, transformând creația materială în moment sau mijloc de preamărire a Cuvântului. Deci, îngerii sunt acele spirite pure, ființe netrupești, dăruite cu strălucitoare inteligență, profundă cunoaștere și voință liberă, care se află mereu în Lumina prezenței lui Dumnezeu în laudă și adorație continuă, rămânând disponibili pentru a-L sluji, spre binele oamenilor.

În decursul timpului, părinții Bisericii afirmă că există o ierarhie îngerească în care ei sunt deosebiți, după gradul de iluminare și rangul lor, în nouă coruri îngerești. Între ei se stabilește o comunicare ierarhică de lumină și cunoaștere divină, proporțională cu apropierea lor de Dumnezeu.

Sf. Bonaventura și alți teologi susțin că Dumnezeu, după ce i-a creat pe îngeri, înzestrându-i cu toate calitățile naturale și supranaturale, le-a făcut cunoscut și misterul Întrupării Cuvântului în natura umană, poruncindu-le să-L adore și să-L recunoască drept Domn în umanitatea Sa și să-I slujească Lui. Fidelitatea față de această poruncă a constituit criteriul suprem pentru dobândirea fericirii veșnice sau a osândei veșnice.

Lucifer, îngerul purtător de lumină, nu a acceptat să se supună acestei porunci, motivând că nu va sluji unei creaturi umane, considerând-o inferioară lui. Nesupunerea lui a atras un număr mare de îngeri care au refuzat să primească porunca lui Dumnezeu. Atunci, s-a dat acea luptă în Ceruri care a produs o separare și o parte din îngeri au devenit îngeri ai răului. Însă, majoritatea îngerilor, în frunte cu Arhanghelul Mihail, au rămas fideli poruncii lui Dumnezeu și, astfel, au păstrat strălucirea sfințeniei și bucuria gloriei divine. Numele Arhanghelului care a condus lupta îngerilor buni a rămas în tradiție după întrebarea pe care el a pus-o îngerilor care s-au opus poruncii divine: «Cine este ca Dumnezeu?» (MichaEl).

Așadar, îngerii buni au rămas în Lumina lui Dumnezeu, gustând întreaga sfințenie divină și fericirea veșnică. Îngerii răi au fost alungați din Cer și au rămas cuprinși de mândrie, judecând mereu realitatea în raport cu ei, complăcându-se în ei înșiși și devenind întuneric, deoarece au refuzat adevărata Lumină ce provenea numai de la Cuvântul divin. Prin urmare, în lumea îngerească, explică Sf. Augustin, apare simbolic separarea în două «cetăți» (Babilonul și Ierusalimul), izvorâte din două iubiri: «iubirea lui Dumnezeu până la disprețul de sine și iubirea de sine până la disprețul lui Dumnezeu».

Iată cum, deși îngerii au fost creați dintru început buni, o parte dintre ei, prin voință proprie, au devenit răi. Aceștia au refuzat în mod radical și irevocabil pe Dumnezeu și împărăția Lui, făcând o alegere definitivă izvorâtă din natura lor de spirite pure, care aleg instantaneu. Păcatul lor nu poate fi iertat datorită caracterului irevocabil al opțiunii îngerilor (cf. CBC 391-393). «După cădere, nu mai există căință pentru ei, așa cum, nici pentru oameni nu mai există căință după moarte» (Sf. Ioan din Damasc, Sf. Toma de Aquino). În consecință, noi oamenii, spre deosebire de îngerii căzuți, mai avem încă o perioadă de convertire și alegere a lui Dumnezeu, timpul vieții.

Răzvrătirea îngerilor se va reflecta negativ asupra oamenilor. Îngerii întunericului vor încerca acum să-i asocieze pe oameni, prin ispite, la nesupunerea lor față de Dumnezeu, pentru că, «nu s-a mai găsit loc în Cer pentru ei și îngerii răi au fost aruncați pe pământ» (cf. Apoc 12, 8-9). Astfel, putem afirma că noul câmp de luptă, între îngerii binelui și ai răului, este acum pământul, dar nu ca un loc material, căci e o luptă spirituală ce se dă acum în sufletul omului și pentru sufletul omului. Această luptă se regăsește încă de la începuturile omenirii, tot în Cartea Genezei. Adam și Eva primiseră de la Domnul o singură poruncă de ascultare, a nu gusta din pomul cunoașterii binelui și al răului. Îngerul răului, îi ispitește spre neascultare prin mândrie, promițându-le că «vor fi ca Dumnezeu». (cf. Gen 3,5). Atunci, omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, care trăia în pace, armonie și ascultare față de Cuvântul Domnului, primește cuvântul diavolului, încalcă porunca divină și este alungat din Paradis. Neascultarea față de porunca lui Dumnezeu conduce la pierderea harului sfințeniei originare, îndepărtarea de Tatăl Creator și distrugerea echilibrului spiritual interior, precum și a armoniei cu întreaga creație. Consecința cea mai gravă, însă, este pedeapsa prevestită de Dumnezeu omului în cazul neascultării poruncii Sale, și anume, moartea. Abia atunci când este alungat din rai de către heruvimii cu sabie de foc (cf. Gen 3,24), omul înțelege că, fiind o creatură, trebuie să recunoască dependența lui față de Creator, să se supună legilor creației și normelor morale ce reglementează folosirea libertății lui (cf. CBC 396-400). Astfel, prin păcatul de neascultare de la început, moartea apare ca un hotar de netrecut, opus vieții. Așadar, printr-un om, moartea își face intrarea în istoria omenirii (cf. Rm 5,12), însă, păcatului și morții din lume i se opune Darul Vieții, prin mântuirea adusă de Domnul Isus Hristos, așa cum scrie Sf. Apostol Pavel: «precum prin greșeala unuia a venit osânda pentru toți oamenii, așa și prin îndreptarea adusă de Unul a venit pentru toți oameni îndreptarea care dă viață» (cf. Rm 5,18).

Omul se naște marcat de păcatul originar, în natura sa umană, fără a-l fi săvârșit ca un păcat personal. De aceea, Biserica administrează Sf. Botez pentru iertarea păcatelor, chiar și copiilor care nu au săvârșit vreun păcat personal (CBC 402-404).

Iubiți credincioși, după cum am văzut, atât separarea îngerilor în ceruri, precum și alungarea din Paradis a primilor oameni, au la originea lor o alegere liberă împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Neascultarea, sau nesupunerea, provine din mândria sau orgoliul unei voințe libere ce ia o decizie împotriva voinței lui Dumnezeu sau a rânduielilor sale și este de fapt o negare a prerogativelor divine. De aceea, pe lista păcatelor capitale, cel dintâi, figurează mândria.

Ca urmare vă invit să ne întrebăm dacă avem momente de mândrie, de revoltă împotriva lui Dumnezeu și a poruncilor Sale, sau împotriva altor persoane (în familie, în comunitate sau în societate, etc.) ? Avem puterea de a ne recunoaște greșelile, de a cere sau de a oferi iertare din tot sufletul? Cum încercăm să cultivăm smerenia, discernământul, echilibrul și libertatea interioară prin deciziile noastre?

2. Îngeri vestitori și oameni consacrați slujirii Pruncului Divin

«Eu sunt Gabriel cel ce stă înaintea lui Dumnezeu și am fost trimis să-ți vorbesc și să-ți binevestesc acestea» (cf. Lc 1,19)

Îngerii cerului, fiind primele ființe care au cunoscut misterul Întrupării Cuvântului, au fost trimiși să-l vestească și oamenilor. La timpul rânduit, prima persoană de pe pământ care primește Vestea cea Bună este tânăra Fecioara Maria din Nazaretul Galileii.

Evanghelia de la Luca, istorisește această tainică întâlnire și dezvăluie identitatea mesagerului ceresc trimis în această excepțională misiune. «Eu sunt Gabriel cel ce stă înaintea lui Dumnezeu și am fost trimis să-ți vorbesc și să-ți binevestesc acestea» (cf. Lc 1,19), explică Arhanghelul preotului Zaharia, în templul din Ierusalim. Apoi, el va fi trimis spre Nazaret, la Fecioara care fusese aleasă, printr-o zămislire neprihănită, ca mamă, tabernacol viu, al Cuvântului Întrupat.

Era firesc ca pentru această misiune să fie trimis unul dintre cei mai mari îngeri, pentru că purta cea mai mare veste, scrie Sf. Grigorie cel Mare, de aceea, la Fecioara Maria nu a fost trimis un înger oarecare, ci tocmai Arhanghelul Gabriel, adică «Puterea lui Dumnezeu», ca noi să înțelegem că, împreună cu vestea misiunii, el aduce în dar și puterea împlinirii ei.

Arhanghelul Gabriel coboară pe pământ la locul indicat, purtând mesajul Cuvântului divin. Pare că veșnicia se restrânge în timp, la porunca divină, pentru a duce Mariei «cel mai important mesaj al istoriei» (Fer. Paul VI). Dumnezeul Cel Preaînalt îl caută pe om pentru a se limita la dimensiunea umană și a intra în cursul istoriei, printr-o Fecioară modestă și smerită.

«Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine!» (cf. Lc 1,28), salută Arhanghelul ceresc invitând-o la bucurie pe Maria. Este bucuria spirituală ce învinge teama lumească și deschide sufletul pentru a primi Cuvântului divin. Apoi, îngerul o cheamă cu un alt nume, acel nume pe care numai Dumnezeu îl cunoștea și care reflectă și noua ei misiune, «cea plină de har». Maria fusese aleasă dintru începuturi ca Mamă a Cuvântului Întrupat și primise, în vederea misiunii ei, acel unic privilegiu de a rămâne neatinsă de păcat, fiind plăsmuită de Spiritul Sfânt ca o făptură nouă (cf. LG 56).

În Cartea Genezei, citim cum Dumnezeu se plimba prin Rai în răcoarea serii (cf. Gen 3,8). O frumoasă imagine ce simbolizează comuniunea dintre Creator și creatura umană, un Dumnezeu printre oameni. Prin păcat această comuniune fusese distrusă, dar acum se reînnoiește în sufletul neprihănit al Fecioarei. Acest salut îngeresc ne arată că Maria este privită de Dumnezeu deja ca o persoană consacrată, plină de har, în comuniune cu Dumnezeu, aleasă de Domnul și «binecuvântată între femei».

Tânăra Fecioară rămâne uimită și tulburată în fața acestei revelații surprinzătoare. «Pare a fi înger, dar vorbește ca un om, îi văd chipul strălucind mai puternic decât lumina zilei, văd un tânăr netrupesc călcând pământul fără să lase urme, nu are grai, dar îmi strigă: „Bucură-te!” Buzele sale nu se mișcă, dar el mă salută ca și profeții» (Sf. Proclu). Maria vede arătarea îngerească și îi aude cuvântul, dar totul pare că vine dintr-o altă sferă, de dincolo de lume și lumesc. De fapt, totul se desfășoară pe plan spiritual, interior. Maria se întreabă uimită «ce fel de salut poate fi acesta?» (cf. Lc 1,29), iar îngerul, citindu-i gândul, o liniștește cu acel cuvânt pe care Dumnezeu îl adresează aleșilor săi la vestirea unor misiuni, în întreaga Scriptură, «Nu te teme!». Apoi, Arhanghelul îi descoperă Mariei mesajul divin, conducând-o într-o sferă mai profundă a cunoașterii voinței dumnezeiești. Fecioara ascultă cu uimire glasul netrupesc ce-i dezvăluie planul divin și rolul ei în acest plan: «vei zămisli și vei naște un fiu și Îi vei pune numele Isus» (cf. Lc 1,31).

Fiind fecioară consacrată Domnului încă din fragedă pruncie și instruită în cunoașterea Scripturilor, Maria înțelege că ea este cea chemată să devină mama Fiului Celui Preaînalt, a Celui rânduit să primească tronul lui David (cf. Lc 1,32-33). Ce impresionantă și cutremurătoare misiune, o tânără copilă chemată să devină Născătoare de Dumnezeu! Este o misiune ce împreunează într-o persoană Cerul și pământul, Divinitatea și umanitatea.

Acum, tânăra Fecioară este și mai profund impresionată, simțindu-se atât de mică, infimă, în fața măreției planului divin revelat de înger, dar apare o altă nelămurire, cum ar putea face față acestei noi misiuni de mamă, rămânând fidelă votului făcut. Așadar, întrebarea pe care o pune: «Cum se va înfăptui aceasta deoarece eu nu cunosc bărbat?» (cf. Lc 1,34), nu vine nici din îndoială, nici din dorința de a cere un semn, ci din dorința de a primi și împlini misiunea revelată de înger.

Arhanghelul o liniștește din nou, dezvăluindu-i misterul intervenției divine ca o lucrare a Spiritului Sfânt și a puterii Celui Preaînalt. El îi oferă ca exemplu o altă intervenție divină, tăinuită de ruda sa Elisabeta, pentru a-i arăta că «la Dumnezeu nimic nu este cu neputință» (cf. Lc 1,37). Acest ultim cuvânt al îngerului va constitui fundamentul consacrării pe viață a Mariei. Domnul Creator este și Unicul Izvor al darului vieții consacrate, este puterea care lucrează în slăbiciune, în smerenia și curăția celui ales de Dumnezeu, dacă acesta are încredere că puterea divină se desăvârșește în slăbiciunea umană (cf. 2Cor 12,9).

Urmează acea tăcere meditativă nemenționată în Scripturi, momentul discernământului Mariei. O clipă cât o veșnicie, așteptată cu bucurie de îngerii buni, dar temută cu înfricoșare de îngerii răi.

«Iată sunt slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău» (cf. Lc 1,38), răsună limpede răspunsul Mariei afirmând cu putere dorința liberă de a sluji Domnului. Astfel, prin opoziție cu îngerul Luminii, Lucifer, care s-a opus planului divin, spre deosebire de Eva, care a cedat ispitei îngerului răului, Maria acceptă să devină slujitoarea smerită a Domnului ei. Ea face acum două angajamente în fața divinului mesager (două «voturi»). Acela de a sluji Domnului în feciorie și acela de a fi mereu la dispoziția Cuvântului Său, disponibilă pentru orice misiune. Prin acest răspuns, Maria se consacră pe viață lui Dumnezeu, primind harul și puterea Cuvântului divin.

Arhanghelul vestitor se întoarce acum plin de bucurie căci misiunea primită a fost îndeplinită cu succes, Cuvântul divin S-a întrupat în istoria omenirii prin Fecioara din Nazaret.

O pagină nouă a istoriei vieții Mariei începe acum, dar și o pagină nouă pentru istoria omenirii. La răspunsul Mariei, Cuvântul veșnic născut din Tatăl coboară în timp pentru a primi trup din trupul neprihănit al Fecioarei. Prin consacrarea Mariei în slujba Cuvântului divin, Dumnezeu se poate consacra slujirii mântuitoare a omului. Acum Dumnezeu va putea dezvălui oamenilor chipul iubirii Sale paterne prin Isus, fiul Mariei.

«Un cuvânt, o silabă a Mariei din Nazaret, deschide intrarea Cuvântului lui Dumnezeu în lume. Acel „Fie” a sădit iubirea mântuitoare a lui Dumnezeu în câmpul uman, rânduiala cerească în cea pământească, voința divină în voința umană și, astfel, s-a realizat întruparea și a început răscumpărarea» (Fer. Paul VI).

Prin trăirea darului vieții consacrate, Preasfânta Fecioară Maria s-a înălțat mai presus de îngeri, pentru că, în trup fiind, s-a ridicat deasupra neputințelor trupești, aducând prinosul ei de suferință cu Hristos și pentru Hristos, având și harul de a participa nemijlocit la misterele vieții Lui. Astfel, Maria a devenit, cea mai apropiată colaboratoare a Domnului la planul mântuirii. De aceea, Biserica o laudă ca fiind «mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, aceea care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul l-a născut». De atunci și până în zilele, noastre Maria a rămas mamă și mijlocitoare a darului vieții pentru familii, Regina familiilor, dar fiind Fecioară consacrată slujirii lui Dumnezeu, a devenit și mamă și mijlocitoare a persoanelor consacrate.

Să ascultăm vocea inocentă a Mariei, care și astăzi ne invită prin exemplul ei să nu ne temem să primim Cuvântul divin și să-L lăsăm să se întrupeze în viața noastră. Care sunt «grijile lumești» ce ne împiedică să răspundem chemării divine? Care sunt atașamentele inimii noastre? Pe ce loc este Dumnezeu în viața noastră? Să facem ordine în viața noastră și să trăim în curăție sufletească, ferindu-ne de prietenii, fapte sau imagini necurate.

3. «Îngeri în trup», persoane consacrate slujirii lui Hristos

«Au venit și au aflat pe Maria, pe Iosif și pe Prunc, culcat în iesle, și văzându-L au vestit cuvântul spus lor despre acest Copil» (cf. Lc 2, 16-17)

În liniștea și frigul nopții din sătucul Bethleem, într-un adăpost de animale, Maria a născut pe Fiul ei, L-a înfășat și L-a culcat în iesle (cf. Lc 2,7). Acolo în sărăcia grotei păstorilor, în ieslea animalelor, a venit pe lume Cel numit de Arhanghelul Gabriel «Fiul Celui Preaînalt, Cel Sfânt, care se va numi Fiul lui Dumnezeu» (cf. Lc 1, 32-35). Este marele mister al Dumnezeului, care a dorit să se nască în sărăcie împărtășind condițiile modeste ale păstorilor. Acest mister al «sărăciei lui Dumnezeu» este frumos explicat de Sf. Pavel: «El (Dumnezeu), bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogățiți» (cf. 2Cor 8,9).

Cuvântul divin, Cel fără de-nceput și fără de sfârșit, se coboară acum în timp, îmbrăcând «haina omenească», pentru ca să ne împărtășească «haina divinității Sale». Creatorul Atotputernic se face simplă creatură!

Cei dintâi care au cunoscut și au vestit oamenilor misterul Nașterii Domnului au fost îngerii cerului.

Evanghelia de la Luca ne spune cum au primit vestea îngerească a Nașterii Mântuitorului, păstorii, acei oameni săraci, simpli slujitori, pe câmpul de lângă Bethleem. Ei sunt cei aleși de Domnul pentru a primi și a răspândi vestea ce va aduce bucurie întregului popor. Acolo, pe câmpul unde-și păzeau turmele, în plină noapte, locul se luminează, le apare Mesagerul divin și sunt învăluiți în strălucirea slavei Domnului. Păstorii se înfricoșează de această revelație divină uluitoare. Este teama sfântă a celui care se știe mic, umil și sărac, dar care se simte ales și chemat la împărtășirea unui mare și fascinant mister. Uimirea și tăcerea lor, în fața Îngerului luminos, reprezintă momentul în care sufletele se deschid pentru a primi cuvântul mesagerului divin: «astăzi vi S-a născut vouă (un) Mântuitor care este Hristos Domnul» (cf. Lc 2,11). El le oferă și un semn, «veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle» (cf. Lc 2,12). Este semnul sărăciei și al iubirii divine.

Apoi, revelația continuă, cerurile se deschid, dezvăluind o altă lume în care mulțime mare de oști cerești laudă pe Dumnezeu (cf. Lc 2,13). Sunt ființele netrupești care au ales să slujească Cuvântului întrupat în misiunea Lui mântuitoare, iar primul lor act de slujire față de Pruncul divin născut în grota păstorilor este o cântare de laudă: «Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună învoire» (cf. Lc 2,14). Este imnul ce reflectă misiunea îngerilor buni, a-L preamări și adora pe Dumnezeu în ceruri și a-L sluji, aducând pace și bună înțelegere între oameni, pe pământ. Această cântare îngerească a rămas până astăzi în tradiția Bisericii, împodobind rugăciunea liturgică zilnică.

Primind semnul de la îngeri, păstorii se îndreaptă grăbiți spre Bethleem dorind să vadă Cuvântul vestit de ei. Acolo, în fața grotei în care se află Maria, Iosif și Pruncul culcat în iesle, vestea primită se adeverește, devine realitate și păstorii îngenunchează în adorație. In rugăciune, ei primesc harul bucuriei de a vesti oamenilor Nașterea Mântuitorului, devenind mesageri ai Cuvântului divin și continuatori ai misiunii îngerești. Adorația, întâlnirea personală a Cuvântului întrupat în rugăciune, este pentru ei izvorul slujirii lui Dumnezeu.

Păstorii au primit Cuvântul în sufletele lor și, apoi, l-au vestit tuturor cu bucurie. Încheindu-și misiunea, se întorc preamărind și lăudând pe Dumnezeu pentru tot ce au văzut și au auzit. Acum, cuvântul Mesagerului divin a devenit trup și în viața lor.

Acolo, în fața ieslei, devenită izvor de viață și iubire, se ia decizia de a-L primi sau a-L refuza pe Cel care vine să se ofere pentru a dărui pacea și mântuirea sufletelor. Să-L primim, deci, și noi pe Cel venit «pentru a noastră mântuire», să păstrăm prezența Lui în «ieslea» sufletelor noastre, pentru a deveni și noi vestitori ai Cuvântului între oameni, cu acea bucurie a îngerilor și a păstorilor.

Suntem chemați să răspândim vestea cea bună a Evangheliei, să primim darul vieții cu încredere și recunoștință, să trăim un mod de viață cumpătat, care să lase loc gratuității iubirii, o iubire concretă care devine slujire. Doar atunci când omul a dăruit tot ce avea, din iubire, începe dăruirea de sine. Avem cu adevărat un mod echilibrat de viață (îmbrăcăminte, hrană, locuință, etc.), trăind în spiritul sărăciei? Cum cultivăm caritatea, ospitalitatea, voluntariatul, față de cei sărmani?

Iubiți credincioși,

În acest An al Vieții Consacrate se cuvine să ne amintim că persoanele consacrate sunt cei care primesc de la Dumnezeu harul de a trăi pe pământ asemănarea îngerilor, urmând și imitând modelul lui Hristos și al Mariei. De aceea, locuiesc împreună în comunități mănăstirești, închinându-și viața laudei, adorației, slujirii lui Dumnezeu și aproapelui, după propriile reguli.

Persoanele consacrate își asumă cele trei sfaturi evanghelice (ascultarea, castitatea și sărăcia), trăind o viață de rugăciune și apostolat menită să-i transforme în «îngeri pământești».

Numeroși Părinți ai Bisericii considerau fecioria trăită din iubire pentru Dumnezeu o imitație a fecioriei spiritelor cerești, iar privegherea continuă și lauda neîncetată adusă lui Dumnezeu, din partea călugărilor, o participare la sfințenia și lauda îngerilor cerului. Se poate afirma, deci, că aceste persoane trăiau în lume, dar nu asemenea lumii, trăiau în trup, dar nu după trup.

Imnografia bizantină aseamănă adeseori viața sfinților cu viața îngerilor, numindu-i oameni «care în trup fiind, au arătat viața îngerească», sau «care au urmat vieții celor fără de trup, fiind încă în trup».

Iubiți credincioși,

Așa cum am văzut, încă de la început, îngerii cerului, apoi, Preasfânta Fecioară Maria, mulțimea sfinților și a persoanelor consacrate, fiecare la timpul și locul rânduit, au ales să-I slujească lui Dumnezeu prin viața lor.

El ne cheamă și astăzi să reînnoiască în sufletele noastre darul vieții consacrate. Fiecare nouă zi înseamnă o nouă misiune în pelerinajul nostru pământesc, căci, în fiecare zi putem răspunde «da» voinței divine și să-L «întrupăm» spiritual pe Isus, să-L naștem în lume, sau să rămânem închiși în egoismul dorințelor noastre. Dumnezeu ne oferă libertatea deplină, la fel ca îngerilor. Putem răspunde «nu slujesc!», sau putem pune la îndoială puterea Cuvântului Său. Avem, însă, și libertatea ca, după exemplul Preasfintei Fecioare Maria și al îngerilor buni, să primim cu bucurie Cuvântul Său și să trăim viața consacrată prin Botez, întrupându-L în lume și împlinind misiunile planului Său divin.

De aceea, să ne așezăm și noi alături de păstori, în fața ieslei din peștera Bethleemului și să privim cu bucurie spre Pruncul născut pentru mântuirea noastră și să ne reînnoim consacrarea, lăsând să răsune în sufletul nostru promisiunile de la Sf. Botez: «Te unești cu Hristos? – Mă unesc!; Și crezi Lui? – Cred Lui ca unui Împărat și Dumnezeu!».

Fie ca Maria, Născătoarea de Dumnezeu, Mama Cuvântului Întrupat, Mama persoanelor consacrate și Regina familiilor, să ne mijlocească harul de a putea răspunde mereu chemării lui Dumnezeu cu bucurie.

«Biserica are nevoie și astăzi de sfinți», spunea Fer. Tereza de Calcutta, «de aceea, nu vă plângeți că astăzi în Biserică sunt puțini sfinți, mai degrabă ajutați-o,…și deveniți voi sfinți!». Iubiți credincioși, să educăm copiii și tinerii ajutându-i să recunoască de mici glasul chemării divine și să-i învățăm cum să răspundă cu bucurie lui Dumnezeu. Astfel, atât în cadrul familiei, cât și în cadrul vieții călugărești, viața noastră consacrată prin Botez va deveni izvor de viață pentru ceilalți.

La încheierea acestui an să-i mulțumim Domnului pentru toate darurile primite, pentru preoții și diaconii hirotoniți, pentru familiile întemeiate, pentru copiii și tinerii în formare, pentru copiii botezați, pentru bisericile binecuvântate și cele care sunt în construcție, pentru școlile care s-au deschis, pentru cei dragi conduși pe ultimul drum. Să-i mulțumim în mod particular pentru darurile primite prin rugăciunile și apostolatul persoanelor consacrate și pentru toate mănăstirile și comunitățile de pe teritoriul Eparhiei noastre, cu acele cuvinte ale Sf. Apostol Pavel: «Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos Isus, căci în El v-ați îmbogățit deplin întru toate, astfel mărturia lui Hristos s-a întărit prin voi» (cf. 1Cor 1,4-6).

Fie ca această bucurie a reînnoirii consacrării noastre prin Botez să dea un nou elan sfânt trăirii noastre creștine și mângâiere sufletească de Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului pentru a putea cânta cu îngerii colindători: «Mărire întru cele-nalte / Toate stelele să salte! / Salte cerul și pământul / Și să laude Cuvântul! / Întru cei de sus mărire / Și pe pământ păciuire / La toți oamenii să fie / De acum până-n vecie!…».

Vă doresc Sărbători sfinte și binecuvântate cu bogate haruri cerești și minunate cântări îngerești!

Întru mulți ani sfinți cu bucurie și cu sănătate!

† Florentin CRIHĂLMEANU
Episcop de Cluj-Gherla

Dată în Cluj-Napoca, din reședința episcopală, la Marea Sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, în Anul Domnului 2014, al 314-lea de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, al 162-lea de la întemeierea Eparhiei de Gherla, al 85-lea de la transferarea sediului episcopal la Cluj, al 10-lea de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie Majoră a Bisericii noastre și al 2-lea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Francisc, al 10-lea an al Pf. Părinte Arhiepiscop Card. Lucian în tronul Arhiepiscopiei Majore de Făgăraș și Alba-Iulia, la Blaj, al 18-lea an al episcopatului nostru și al 13-lea în tronul arhieresc al Eparhiei de Cluj-Gherla.

Ce vedere minunată

Ce vedere minunată
Lângă Viflaim s’arată
Cerul strălucea îngerii veneau
Pe’o rază curată (bis)

Pastorilor din câmpie
Le vestește-o bucurie
Că’ntr-un mic locaș
Din acel oraș
s-a născut Mesia (bis)

Păstorii cum auziră
Spre locașul sfânt porniră
Unde au aflat Prunc prealuminat
Și îl preamăriră (bis)

E Isus Păstorul mare
Turmă ca El nime n’are
Noi îl lăudăm și ne închinăm
Cu credință mare (bis)

Autor: PS Florentin Crihălmeanu
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 19.12.2014
Publicarea pe acest sit: 19.12.2014
Etichete: ,

Lasă un răspuns