Pastorala de Crăciun a PS Florentin Crihălmeanu

La drum cu păstorii,
«Să mergem la Betlehem să vedem cuvântul!»
Să devenim mesageri ai speranței regăsite

SCRISOAREA PASTORALĂ
a PSS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop greco-catolic, român unit, Eparh de Cluj-Gherla
la mărita Sărbătoare a Nașterii, după trup, a Domnului
Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

Florentin, prin harul, milostivirea și îndelungă-răbdarea Atotputernicului Dumnezeu, Eparh de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate împreună rugătoare, iubiților creștini greco-catolici și tuturor persoanelor de Dumnezeu iubitoare,

«Cu adevărat mare este taina dreptei credințe: Dumnezeu s-a arătat în trup, s-a îndreptat în Spirit, a fost văzut de îngeri, s-a propovăduit între neamuri,… » (1Tim 3,16).

Iubiți credincioși,

Perioada sfintelor sărbători a Nașterii Domnului nostru Isus Hristos este în fiecare an, pentru noi, un prilej de a reînnoi speranța și bucuria trăirii credinței noastre creștine.

„Criza actuală a credinței este, în esență, o criză a speranței creștine”, ne spune Pontiful Roman, Benedict al XVI-lea în recentul document despre speranța creștină, „Spe salvi” (Sp.S. 17). Deci criza religiozității actuale în cadrul marii familii creștine europene este, de fapt, datorată lipsei speranței care motivează credința creștină. Depinde de noi dacă reușim să facem să renască speranța în sufletele noastre, care să fundamenteze credința noastră, orientând întreaga noastră viață spre viața veșnică.

În acest sens ne pot ajuta Sărbătorile Anului Liturgic creștin dacă sunt trăite la adevărata lor valoare spirituală și, în mod particular, mărita Sărbătoare a Nașterii Domnului. Cum vom petrece această sărbătoare? Va trece ca o zi oarecare? Ne vom preocupa mai mult de pregătiri materiale, decât de împodobirea sufletului nostru? Va fi doar o uimire trecătoare și mai multă distracție, ce nu ne va scoate din cercul vicios al cotidianului vieții? Depinde doar de noi.

De aceea, vă invit să lăsăm pentru câteva zile preocupările, «oile» noastre și să pornim la drum împreună cu păstorii de la Betlehem, pentru a întâlni Cuvântul întrupat. După ce ne vom împărtăși din bucuria lor, să împărtășim și noi la rândul nostru bucuria de a fi întâlnit Cuvântul și speranța care motivează credința noastră creștină.

Ne vom folosi, în itinerarul spiritual, de Cuvântul Domnului din Evanghelia de la Luca (2,1-20), precum și de câteva idei din documentele recente ale Magisteriului Bisericii catolice: «Spe Salvi» (Sp.S.) – enciclica Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea despre speranța creștină și «Nota doctrinară despre evanghelizare» (N.D.E.).

Evenimentul Nașterii după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, ne este prezentat de trei ori în cadrul acestui fragment. Mai întâi ca și eveniment istoric încadrat în timp, apoi ca și o veste adresată păstorilor din partea unui mesager divin și în al treilea rând ca o experiență de credință, o întâlnire personală pe care păstorii au avut-o la vederea Cuvântului întrupat. La acestea trebuie să adăugăm, în fiecare an experiența de credință a întâlnirii noastre personale cu acest Prunc născut în iesle, care poate conferi o nouă speranță și o nouă orientare vieții noastre.

Vă invit să încercăm spiritual să îmbrăcăm haina păstorilor și să rămânem împreună cu ei, să privim ceea ce privesc ei și să trăim ceea ce trăiesc ei. Să devenim pentru câteva momente păstori. De fapt, dacă ne gândim bine, suntem fiecare dintre noi păstori spirituali ai sufletelor noastre. De aceea, să parcurgem împreună cu ei drumul speranței regăsite.

1. „Nu vă temeți, astăzi vi s-a născut Mântuitor, care este Hristos, Domnul” (cfr. Lc 2,10.11).

Păstorii, noaptea pe câmp, risipiți, păzesc oile. Unii stau în peșteri adăpostindu-se, alții în jurul unui foc, încălzindu-se. O lumină orbitoare îi învăluie în plină noapte și un glas limpede răsună în auzul lor: „Nu vă temeți! Vă binevestesc vouă bucurie mare pentru întregul popor: vi s-a născut vouă astăzi Mântuitor, care este Hristos Domnul,…» (Lc 2,10-11).

Păstorii sunt cutremurați de lumina strălucitoare a slavei Domnului în care mesagerul divin i-a învăluit.

Atât prezența îngerului cât și strălucirea măririi Domnului, sunt semnele revelației divine. La întâlnirea cu divinitatea omul se vede așa cum este: în toată splendoarea nimicniciei sale și are tendința justificată de a se ascunde, de a se închide interior, de a fugi.

«Nu vă temeți!» – este o invitație la deschidere sufletească pentru a putea primi mesajul divin, vestea cea bună. Apoi îngerul transmite un eveniment prezent, care va fi prilej de bucurie pentru întreaga omenire.

Astăzi Cel Preaînalt pătrunde ca și om în istoria propriei creații, se reduce la nivelul timpului și spațiului uman, făcându-se întru toate părtaș oamenilor.

Astăzi – indică un moment de împlinire și un moment de început. Toată istoria Poporului lui Dumnezeu de până acum a constituit de fapt o lungă pregătire pentru momentul plinirii vremurilor, așa cum citim în Epistola către Evrei: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate și prin care a făcut și veacurile;” (Evr 1,1-2).

Astăzi toate profețiile și așteptările Poporului lui Dumnezeu se văd împlinite. Astfel, Dumnezeu arată că profețiile Vechiului Testament sunt o lectură prefigurativă de dincolo de timp, a Celui care cunoaște trecutul, prezentul și viitorul, locuind într-un continuu prezent (cfr. Evr 13,8). Cuvântul lui Dumnezeu devine realitate în istoria umană, pentru că Dumnezeu împlinește întotdeauna Cuvântul Său. „Precum se coboară ploaia și zăpada din cer și nu se mai întoarce până nu adapă pământul și-l face de răsare și rodește (…) așa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea și își îndeplinește rostul lui.” (Is 55,10.11).

Astăzi, vestește îngerul, „vi s-a născut Mântuitor, care este Hristos Domnul” (cfr. Lc 2,11), pentru voi care erați în așteptare, pentru voi care nu v-ați pierdut speranța și încrederea în Dumnezeu, pentru voi care credeți acum în Cuvântul Său transmis prin Scripturi.

Cine este Acest Mântuitor? Le spune tot mesagerul divin: este Hristos Domnul. Sunt trei titluri alăturate: Mântuitor, Hristos și Domnul, care împreunează deopotrivă speranțele credincioșilor și a necredincioșilor din vremea aceea. Unii așteptau pe Mesia – eliberatorul religios, alții așteptau și ei un domn – eliberatorul politic de sub dominația romană.

Cine sunt destinatarii acestei bune-vestiri? Nu sunt nici cărturarii, nici învățații poporului, nici arhiereii, nici preoții iudei, nu sunt împărați sau conducători ai destinelor neamurilor, ci sunt simpli păstori. O categorie de oameni analfabeți, nomazi, trăind în grupuri mici sau solitari, în sărăcie, uneori disprețuiți sau marginalizați. Fiecare cu gândurile și grijile sale legate de familie, de turma ce o are de păstorit, de nesiguranța zilnică în care trăiesc, de neamul și poporul din care fac parte. Asuprirea romană care îi apasă pe de-o parte, rabinii și cărturarii cu învățăturile lor despre Mesia-Eliberatorul, pe de-altă parte. Dar oare va veni cu adevărat? – se întreabă îngândurați. Oare când va veni? Nu este oare destulă sărăcie, nedreptate și violență în lume, de ce nu intervine Dumnezeu pentru Poporul Său? Își doresc cu toții o viață mai bună, mai sigură, mai liniștită, eliberată de orice motiv de îngrijorare. Acestor oameni simpli, neînvățați, care trăiau apăsați de necazurile, dificultățile și păcatele lor, Dumnezeu dorește să le descopere mesajul mântuirii, mesajul bucuriei și să-i transforme în mesageri ai speranței.

Chiar dacă acești simpli păstori așteptau mai degrabă un eliberator de sub jugul asupririi romane, vestea din Noaptea Sfântă le va schimba mentalitatea și întreaga viață.

Astăzi această naștere reprezintă începutul istoriei mântuirii neamului omenesc. Este vestea bună ce va orienta, de acum înainte, întreaga istorie a omenirii spre Mântuire, conferindu-i un sens: spre fericirea vieții veșnice.

Acesta va fi motivul bucuriei în credință a întregului popor: eliberarea, mântuirea și speranța care devine o realitate.

Aceeași veste trebuie să o primim și noi astăzi în sufletele noastre și să ne lăsăm pătrunși de uimire, să ne oprim, să lăsăm pentru un moment «oile noastre» și să medităm asupra evenimentului Nașterii Mântuitorului.

Astăzi ne răsună și nouă glasul îngeresc, scoțându-ne din monotonia cotidiană, din noianul de preocupări și griji lumești, fiindcă mesajul divin nu se adresează numai celor din trecut. Oriunde este vestit, ascultat și primit astăzi acest Cuvânt, devine viu și lucrător (cfr. Evr 4,12) în sufletele deschise mesajului ceresc.

2. „Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Lc 2,14).

Păstorii înfricoșați de apariția îngerească ascultă cuvântul mesagerului divin. Dar, pe când credeau că totul s-a-ncheiat, deodată pare că cerurile se deschid ca o cortină ce se trage lin și, din înalt, răsună un cor îngeresc sublim: „Întru cele de sus în cer lui Dumnezeu mărire și pe pământ pace între oameni bunăvoire!” (cfr. Lc 2,14).

Sunt mii și mii oștirile cerești ce laudă pe Domnul în cântări îngerești. Astfel, păstorii devin pentru o clipă participanți la Liturgia cerească. Pare că cerul a coborât pe pământ și creațiunea-ntreagă e-n laudă și cânt. O pregustare a fericirii cerești pe pământ, o contemplare a imnului de adorație ce neîntrerupt se-aduce Celui Preaînalt. Acum se poate spune, cu drept cuvânt, «precum în cer așa și pe pământ».

Imnul cântat de mulțimea corurilor divine este o laudă adusă lui Dumnezeu și o revelație ce dezvăluie oamenilor divinitatea Pruncului născut în peștera din Betlehem. Corurile îngerești cântă mărire lui Dumnezeu pentru minunatul plan al mântuirii realizat prin Fiul întrupat și intrat în istoria omenirii pentru a aduce pacea.

Cine ar putea aduce în același timp mărire întru cele de sus lui Dumnezeu și oamenilor de pe pământ pace și bunăvoire? Cine Altul dacă nu Fiul întâiul-născut al Tatălui ceresc, „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumină din Lumină, născut iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl” (Simbolul credinței). De aceea, unicul eveniment care poate conferi un sens acestui imn ceresc este Nașterea Domnului nostru Isus Hristos, speranță vie a vieții creștine, ce oferă tuturor o direcție clară spre fericirea vieții veșnice. „Iar când bunătatea și iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-a arătat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate săvârșite de noi, ci după a Lui îndurare (…), ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem, după speranță, moștenitorii vieții celei veșnice” (Tit 3,4-5.7). Hristos este „Lumina spre descoperirea neamurilor și mărirea Poporului Său Israel” (cfr. Lc 2,32), Cel prin care Dumnezeu restabilește pacea cu oamenii în lume: „Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată plinirea. Și printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El,…” (Col 1, 19-20).

Marele mister al Nașterii Domnului nostru Isus Hristos, marchează începutul Noii Alianțe cu Dumnezeu, un timp al păcii ce conduce pe o nouă Cale în Adevăr, spre Viață. „Viața în totalitatea ei, este relație cu Acela care este Izvorul vieții. Dacă suntem în relație cu Acela care nu moare, care este Viața însăși și Iubirea însăși, atunci suntem în viață.” (Sp.S. 27). Cuvântul vieții – „Răsăritul cel de sus”, a venit între noi, oamenii, să lumineze pe cei aflați încă în întunericul disperării și al umbrei morții păcatului și să îndrepte pașii noștri pe calea păcii (cfr. Lc 1, 77-79).

«Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu» – este lauda și adorația ce se cuvin întotdeauna și în primul rând Domnului-Dumnezeu. «Pe pământ pace, între oameni bunăvoire», continuă imnul îngeresc. Pacea este idealul dorit de Creator, care însă are nevoie de bunăvoința oamenilor, pe care El i-a creat, pentru a lucra și a păzi grădina Edenului (cfr. Gen 2,15). Pentru ca pacea cerească să se poată revărsa pe pământ este nevoie ca oamenii să dorească pacea. Nu poate fi pace pe pământ, câtă vreme nu este pace între oameni, iar între oameni nu poate fi pace câtă vreme fiecare om nu are pace în sufletul său. Nimeni nu poate avea pace în propriul suflet dacă nu este mai întâi în pace cu Dumnezeu. Căci de la Dumnezeu vine harul păcii, El este Izvorul păcii care ne sfințește pe noi în mod desăvârșit și în întregime: spiritul, sufletul și trupul nostru (cfr. 1Tes 5,23).

De aceea Biserica, în imnografia bizantină, repetă zilnic de mai multe ori la diferite momente de rugăciune acest imn ceresc (la slujba Utreniei, Doxologii, Dupăcinar, etc.)

Păstorii contemplă cetele îngerești înălțându-se la cer și înțeleg că au primit un har divin. Pentru o clipă li s-au deschis «ochii sufletelor» spre o arătare cerească. Îngerii se aflau deja acolo în jurul lor, dar ei nu au avut decât pentru un moment lumina revelației spre a participa la Liturgia cerească. Viziunea îngerească a Liturghiei cerești mișcă sufletele și îi scoate din cotidianul vieții lor, le deschide o poartă de înțelegere spre o altă dimensiune transcendentă, supranaturală. Ei înțeleg astfel că Dumnezeu este prezent în viața oamenilor, chiar dacă de multe ori nu au «ochii sufletului» deschiși spre Divinitate. El rămâne mereu «Emanuel» – Dumnezeu cu noi (cfr. Mt 1,23).

„Să mergem (…) să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut…” (Lc 2,15), spun păstorii unii altora. Mesajul divin construiește comuniunea, adună pe cei risipiți, îi unește și îi orientează spre împlinirea unui ideal comun.

Ei au ascultat cuvântul, l-au primit, l-au înțeles și acum doresc să-l întâlnească. Doresc o întâlnire personală cu acest Cuvânt divin prin care Dumnezeu devine prezent în istoria neamului omenesc.

Păstorii vor să vadă cuvântul ascultat – Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat, o prezență divină vie, lucrătoare, ce poate deschide «ochii sufletului» lor. Să ne amintim de Cuvântul lui Dumnezeu adresat lui Moise pe Muntele Sinai, atunci când tot poporul cutremurat privind, vedea fulgere și tunete, (cfr. Ex 20,18), căci Cuvântul lui Dumnezeu nu este lipsit de putere (cfr. Lc 1,37).

Vestea îngerească și viziunea Liturghiei cerești re-orientează întreaga viață a păstorilor și îi determină să acționeze, atrași de dorința de a vedea Cuvântul întrupat în viața lor.

De-acum înainte viața lor are o clară orientare, se înscrie pe linia Planului divin de Mântuire. Ei vor fi primii mesageri ai speranței mântuirii între oameni. Primii purtători ai veștii celei bune, adevărați evanghelizatori care se pun în slujba vestirii cuvântului (cfr. N.D.E. 2). Ei vor vesti bucuria Nașterii Domnului, aducând mărire lui Dumnezeu și pace oamenilor, ce cu bunăvoință vor primi vestea speranței mânturirii neamului omenesc.

3. „Văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil” (Lc 2,17)

Din mesajul îngerului, păstorii au înțeles rolul pe care îl au și au plecat îndată, în grabă, la drum. Conduși de mesajul primit au venit în căutarea Pruncului divin. Ajungând, păstorii au îngenunchiat să-L vadă mai bine pe Noul-născut în iesle așezat. L-au văzut, L-au adorat și în acea liniște contemplativă, alături de Maria și Iosif, învăluiți în aceeași strălucire a harului ceresc, miracolul s-a întâmplat. Au fost atinși de lumina adevărului divin ce le-a dat o nouă speranță. Astfel a încolțit în sufletele lor dorința de a vesti cu bucurie cele auzite și văzute.

Oare cât timp au stat păstorii în adorație lângă ieslea învăluită în strălucirea divinității Omului-Dumnezeu? Textele Evangheliilor nu precizează, este un timp care are o altă dimensiune, ce scapă percepției umane: „Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut și ca straja nopții/ Nimicnicie vor fi anii lor; dimineața ca iarba va trece.” (Ps 89, 4-5). Un singur cuvânt: «Văzându-L», descrie momentul întâlnirii cu Pruncul divin. Este momentul revelației supreme, întâlnirea personală cu Însuși Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, Mântuitorul.

În adorație, ei văd și se lasă văzuți la rândul lor. Încearcă să pătrundă și sunt pătrunși la rândul lor… «Ochii sufletelor» se deschid spre adevărul divin.

De la nivelul înțelegerii raționale (mesajul îngeresc), la nivelul credinței și al speranței (pornesc să vadă), prin rugăciune și adorație (văzându-L), sunt pătrunși de marea bucurie a adevărului descoperit: Acesta este Semnul oferit de îngeri: Pruncul în iesle culcat este Mântuitorul, Hristos Domnul, Dumnezeu adevărat. Este vestea bucuriei care acum cuprinde sufletele lor și îi transformă din adoratori în vestitori ai Cuvântului divin. Au primit bucuria, o trăiesc în suflete și apoi doresc să o împărtășească tuturor. Astfel, ei înșiși devin mesageri ai unei noi speranțe în lume. Doresc să răspândească vestea bună primită pentru a reda oamenilor speranța mântuirii.

«Și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori» (Lc 2, 18).

Departe de a se ridica degrabă și a merge să vadă cuvântul spus lor, așa cum păstorii făcuseră, oamenii se miră, sunt tulburați. Pentru o clipă ei ascultă, rămân uimiți, surprinși, nedumeriți în fața celor spuse de către păstori, dar apoi își reiau nepăsători activitatea și preocupările cotidiene. Deci au fost oameni care, auzind vestea păstorească a bucuriei, nu au fost mișcați sufletește. Au fost și oameni care au primit cu tulburare și mânie această veste (Irod, cfr. Mt 2,3.16). Au fost mulți și cei care nu au aflat vestea bucuriei și nu au știut că Mântuitorul s-a născut Prunc într-o peșteră în Betlehem.

Atunci cu ei ce se va întâmpla? – ne întrebăm. Oare va mai trimite Dumnezeu încă o dată pe îngerul Său și pentru fiecare dintre aceștia? Cu siguranță, nu! Păstorii sunt acum mesageri ai bunei vestiri divine, mesageri ai speranței mântuirii, mesageri ai bucuriei vieții cu o direcție clară: spre mântuire. Ceilalți oameni pe care îi vor întâlni sunt liberi să asculte sau nu, să creadă sau nu, să dorească să vadă, să întâlnească acest cuvânt sau nu. Sunt liberi să primească acest cuvânt sau să rămână doar uimiți, surprinși pentru câteva clipe de el, fără însă a se produce vreo schimbare în viața lor.

Dumnezeu s-a folosit de acești simpli păstori să răspândească vestea în vremea lor. Oare noi astăzi suntem capabili să redăm speranța sufletelor noastre? Cum ar trebui să procedăm? Păstorii au devenit mesageri ai speranței prin vestirea Cuvântului auzit și văzut. Preasfânta Fecioară Maria însă, este un permanent mesager al speranței, prin trăirea și împlinirea Cuvântului.

Pentru noi, creștinii de astăzi, modelul prin excelență al credinciosului fidel Cuvântului lui Dumnezeu este Preasfânta Fecioară Maria: „Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Lc 2,19). Nu se spune că pricepea tot ce se întâmpla și înțelegea toate cuvintele ce i se spuneau despre Pruncul divin, dar se subliniază bunăvoința de a asculta, a reține și a medita cuvintele divine, chiar și fără a le înțelege la momentul respectiv. Ea păstrează ca pe o comoară prețioasă aceste cuvinte în intimitatea inimii, a sufletului ei. „Unde este comoara voastră acolo va fi și inima voastră” (Lc 12,34).

Maria oferă modelul credinciosului care, din Cuvântul lui Dumnezeu și-a făcut comoara, tezaurul întregii vieți. Unica ființă creată care a purtat Cuvântul creator în sânul ei, oferindu-și propriul trup, l-a purtat în mintea ei oferindu-și inteligența și rațiunea, l-a purtat în sufletul ei oferindu-și afectele, sentimentele. Trup, minte și suflet puse în slujba lui Dumnezeu, – «Iată slujitoarea Domnului» (Lc 1,38a), inteligența, rațiunea, voința, sentimentele și acțiunile conforme Voinței divine, – «fie mie după Cuvântul tău» (Lc 1,38b).

Fecioara Maria este „Mama Speranței” ne spune Sfântul Părinte (Sp.S. 50), pentru că ea, deși nu a scris tratate teologice și nici nu a ținut conferințe de înaltă spiritualitate, a predicat prin exemplul trăirii, învățându-ne să credem, să sperăm și să iubim asemenea ei. O viață modestă, dar plină de speranță, o viață smerită dar plină de credință, o viață supusă dar plină de iubire.

Ea a stat în genunchi în liniște adorantă, lângă ieslea din peștera rece și întunecată, privindu-și Fiul Prunc în care, plină de speranță și credință, vedea pe Dumnezeu, Mântuitorul întregii omeniri. Tot ea a stat îngenunchiată în suferință adorantă sub Cruce, la ceasul întunericului pătimirii, privind înlăcrimată Fiul Răstignit, în care cu aceeași tărie a speranței și a credinței vedea pe Dumnezeu, Învierea și Viața tuturor.

Să reluăm itinerarul spiritual pe care l-au parcurs păstorii. Au auzit vestea îngerească ce i-a tulburat, au ascultat cuvântul divin, au crezut în semnul revelat și au pornit la drum, orientați spre întâlnirea cu Pruncul nou-născut. Păstorii au văzut Cuvântul în care au sperat și L-au adorat. Cu bucurie în suflet, ei au plecat să vestească tuturor ceea ce au văzut. Ei devin astfel continuatorii misiunii mesagerilor divini, adevărați mesageri ai speranței în lume.

Același itinerar trebuie să-l urmăm și noi ca și creștini botezați, deoarece misiunea principală a Bisericii și a fiecăruia dintre noi este aceea de a predica Vestea cea Bună a mântuirii, prin Hristos, întregii omeniri. Această evanghelizare înseamnă nu numai a învăța o doctrină, dar mai cu seamă a-L vesti pe Domnul Isus Hristos, prin cuvânt și faptă, adică a deveni instrumente ale prezenței și acțiunii Sale în lume (cfr. N.D.E. 2).

Marile sărbători creștine reprezintă ocazii de a ne reaminti că am primit Cuvântul divin. Avem în bibliotecile noastre Sfânta Scriptură, dar de câte ori ne facem timp să o citim cu atenție? Cum încercăm să interiorizăm și să întrupăm în viața noastră Cuvântul citit sau ascultat în Biserică? Participăm cu evlavie și speranță la viața Bisericii, la Sfânta Liturghie? Ne facem timp pentru a întâlni Cuvântul divin prin rugăciunea noastră personală? Cum vestim Cuvântul ascultat prin trăirea noastră creștină în lume? Suntem noi adevărați mesageri ai speranței creștine în lume?

Cu alte cuvinte Sfântul Părinte ne întreabă: „Credința creștină este și pentru noi, astăzi, o speranță care transformă și susține viața noastră?” (Sp.S. 10).

Iubiți credincioși, păstori ai sufletelor voastre, itinerarul vieții noastre spirituale continuă. Viața noastră este un pelerinaj ce trebuie să se orienteze, prin Cuvântul întrupat, spre Mântuire, spre Viața veșnică. De aceea, la lumina exemplului drumului spiritual al păstorilor, ne putem întreba acum spre ce sau spre cine se orientează viața noastră? De asemenea, să ne întrebăm ce sau cine orientează viața noastră spre scopul ei? Ne străduim să urmăm exemplul păstorilor, mesageri ai speranței în lume și a Preasfintei Fecioare Maria, „Mama Speranței”?

Ca și «păstori» suntem responsabili nu numai de sufletele noastre, dar și de familiile și comunitățile noastre. Să construim adevărate comunități care să constituie semne de speranță în lume, faruri luminoase care să ajute pe cei dezorientați pe marea învolburată a lumii acesteia să regăsească drumul, Calea spre Betlehemul spiritual, și astfel Hristos, Domnul, să renască în viața lor.

Iubiți credincioși,

Dumnezeu intervine brusc în viața păstorilor, le oferă un cuvânt, un semn și o speranță. Ei se supun Cuvântului și orientează viața lor după Voința divină. Aud și văd împlinirea mesajului divin revelat, apoi, preamărind și lăudând pe Dumnezeu se reîntorc la «oile lor».

Oare s-a schimbat ceva în lume? A devenit lumea mai puțin violentă? S-au rezolvat multiplele lor probleme? Cu siguranță, NU! Dar păstorii au învățat să privească și lumea cu violența ei și problemele lor, cu o altă atitudine interioară. Prin întâlnirea cu Pruncul divin au dobândit pacea și bucuria în sufletele lor, astfel totul primește un sens, o orientare spre o speranță viitoare. De-acum înainte vor fi mesageri ai păcii și ai bucuriei, preamărind și lăudând pe Dumnezeu.

Isus nu a adus în lume un mesaj al unei revoluții sociale, nu s-a angajat într-o luptă de eliberare politică, ci El a adus o întâlnire cu Dumnezeul cel viu, o speranță care a transformat viața și lumea din interior, chiar dacă structurile externe au rămas nemodificate (cfr. Sp.S. 4).

Pătrunși de bucuria Cuvântului ascultat, să-L lăsăm să lucreze în sufletele noastre și, astfel, să renască pacea prezenței lui Hristos în viața noastră. Să devenim oameni de bunăvoință, să-L preamărim și să-L lăudăm cu suflet curat și asemenea corurilor îngerești să aducem mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, iar pe pământ pace și bunăvoire.

Așa cum stă bine românului la ceas de sărbătoare, să-ncheiem cu o urare rămasă de la bătrânii colindători de pe plaiurile noastre transilvane:

«Acest praznic luminat / Noi cu drag l-am așteptat / S-auzim îngeri cântând / Magi cu stea călătorind / Îngerii aduc veste bună / La tot neamu’ dimpreună /

Păcurari sunteți și Dumneavoastră / Ce sunteți de vița noastră / Faceți bine și iertați / Vorba nu ni-o-mputați / Ca să fie de folos / Nașterea lui Hristos!» (Bocșe M.- Mihaiu L., Colinde străvechi de pe Valea Someșului, sec. XIX)

Acum, când celebrăm pentru întâia oară Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Hristos în cadrul Uniunii Europene, avem un motiv în plus să vestim cu bucurie mesajul de credință, pentru a reda familiei europene bucuria speranței creștine. Așa cum ne invită Sfântul Apostol Pavel, «Bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic: Bucurați-vă.» (Filip 4,4), Vă doresc tuturor să trăiți creștinește din plin bucuria speranței în credință a Sfintelor zile de sărbători și să vestiți tuturor: „astăzi vi s-a născut vouă Mântuitor!”.

«Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească pe voi desăvârșit, și întreg spiritul vostru, și sufletul, și trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.» (1Tes 5,23)

Arhierească binecuvântare și creștinească îmbrățișare, la ceas de mărită și luminată sărbătoare,

+ Florentin
Episcop de Cluj-Gherla

Dată în Cluj-Napoca, din reședința episcopală, la Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos după trup, în Anul Domnului 2007, al 307-lea de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, al 155-lea de la întemeierea Eparhiei de Gherla, al 78-lea de la schimbarea sediului episcopal la Cluj, al treilea de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie Majoră a Bisericii noastre și în al treilea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea, al treilea an al Pf. Părinte Arhiepiscop Lucian în tronul Arhiepiscopiei Majore de Făgăraș și Alba-Iulia la Blaj, al 11-lea an al episcopatului nostru și al 6-lea în tronul arhieresc al Eparhiei de Cluj-Gherla.

COLIND

Închinarea păstorului

Noi umblăm și colindăm,
Florile dalbe
Pe Dumnezeu căutăm.
Alergarăm și-l aflarăm
În iesle la boi născut.
Vântul dulce tragănă,
Pruncul de mi-l leagănă,
Ploaia caldă fiul scaldă,
Neaua ninge, nu-l atinge,
Pruncul mâinile-și întinde,
Maica Sfântă le sărută,
La pământ plecându-ne,
Și noi sărutându-le,
Bucuroși să-l prăznuim,
Cu daruri să-l dăruim,
Cu stele albe de flori,
Și-o oaie cu miel prior.

Autor: PS Florentin Crihălmeanu
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 18.12.2007
Publicarea pe acest sit: 18.12.2007
Etichete: ,

Lasă un răspuns