Pastorala de Crăciun a PS Florentin Crihălmeanu

PE URMELE MAGILOR ÎN CĂUTAREA PRUNCULUI MÂNTUITOR

SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla
la mărita Sărbătoare a Nașterii Domnului
și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

Florentin, prin harul, mila și îndelungă-răbdarea Atotputernicului Dumnezeu, Eparh de Cluj-Gherla, Onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate împreună rugătoare, iubiților creștini greco-catolici și tuturor celor de-o potrivă credincioși iubitori și cinstitori de Dumnezeu,

„Har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Hristos Isus, Domnul nostru!” (Tim 1,2).

„Veniți credincioșilor să vedem unde s-a născut Hristos. Pentru aceasta să urmăm unde merge steaua cu magii, împărații de la răsărit. Acolo îngerii cântă neîncetat iar păstorii petrecând noaptea pe câmp, cântare vrednică-i aduc. Mărire întru cele de sus, Celui ce s-a născut astăzi în peșteră din Fecioara și de la Dumnezeu Născătoarea, în Bethleemul Iudeii!” (Imnografia utreniei din 25 decembrie).

Iubiți credincioși,

Sfintele sărbători de iarnă sunt însoțite în fiecare an de bucurie și veselie, dar și de numeroase griji, preocupări. Ne facem liste lungi de cumpărături: alimente, băuturi, cadouri pentru cei dragi, podoabe pentru brad și pentru casele noastre. Suntem dispuși să facem multe drumuri, să căutăm mult, până găsim ceea ce ne place, ceea ce dorim.

Ca și creștini botezați, acum la sfârșit de an și în ajunul unui nou an, printre dorințele noastre, trebuie să punem pe „lista” căutărilor și a drumurilor noastre un obiectiv esențial: Darul pe care l-am primit și pe care în fiecare an suntem invitați să-l redescoperim în sufletele noastre, Darul pe care Pruncul născut în peștera din Bethleem ni l-a adus: Darul Mântuirii.

Vă invit să pornim la un drum spiritual având ca și model căutarea, drumul, pelerinajul în credință al magilor de la Răsărit, din Evanghelia de la Matei (Mt 2,1-12). Este de altfel invitația pe care Servul lui Dumnezeu Ioan-Paul al II-lea, Pontiful de binecuvântată memorie, a adresat-o tinerilor pentru cea de-a XX-a Zi Mondială a tineretului (care a avut loc la Köln), invitându-i să îl caute pe Hristos, avându-i pe Magi ca și model; să urmeze steaua, o reflectare a lui Hristos pe firmamentul vieții personale.

Magii sunt amintiți uneori în Sfintele Scripturi ca personaje ce invocă sau colaborează cu forțe negative, oculte, un fel de vrăjitori, magicieni (Lev, Dan, Fapte). În Evanghelia de la Matei sunt prezentați cu totul altfel. Se pare că magii despre care textul amintește erau oameni înțelepți, cunoscători ai științelor naturii, de rang nobil; de aceea tradiția vorbește chiar despre „regii magi, împărații de la răsărit”. Probabil făceau parte din acele caste sacerdotale ale înțelepților care existau încă din vechime în zona Mediei, Mesopotamiei și a Persiei. Nu știm cu exactitate nici câți erau, nici de unde veneau. Se pare că erau experți în studiul mișcării aștrilor, cunoscând și modalitatea de interpretare a semnelor cerești. De aceea, apariția unui nou astru, mai luminos decât celelalte, pe bolta cerească, a constituit un eveniment deosebit, care nu a trecut neobservat de către cititorii stelelor. Interesați să citească și să interpreteze corect acest semn, magii au petrecut probabil un timp de căutări, de studiu și discuții științifice (astrologice și astronomice) și religioase, punând în legătură acest fenomen cu semnele nașterii unei mari personalități cu o misiune extraordinară pentru întreaga lume, așa cum interpretau scrierile lor sacre.

S-a scris mult despre regii magi, s-au făcut ecranizări și desene animate, dar dincolo de tot ceea ce ar putea constitui rodul imaginației omenești un fapt istoric rămâne ca sigur și adevărat: magii, venind din Răsărit, au ajuns în Țara sfântă în vremea Nașterii Domnului Isus Hristos, conduși fiind de o stea călăuzitoare. Magii însă nu au făcut doar o expediție științifică, ci cu mult mai important a fost drumul în credință, pelerinajul spiritual făcut la lumina harului divin care i-a condus la cunoașterea Scripturilor, pentru ca primind Cuvântul să ajungă la adevărul deplin, întâlnirea personală cu Pruncul divin, Isus Hristos, Mântuitorul.

Vă invit, deci, să facem și noi un drum împreună cu magii, un drum de aprofundare spirituală și de convertire, la capătul căruia să-L redescoperim pe Hristos în ieslea sufletele noastre.

Călătoria Magilor

„Iar dacă s-a născut Isus în Bethleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui” (Mt 2,1-2).

Sf. Apostol Matei începe evanghelia sa cu genealogia Domnului nostru Isus Hristos și-apoi în finalul primului capitol amintește că: „…Maria a născut pe Fiul Său cel Unul-Născut, căruia I-a pus numele Isus” (Mt 1,25). La începutul capitolului al doilea el pune ca și condiție necesară a tot ceea ce urmează acest eveniment al nașterii Domnului: „…dacă s-a născut Isus (…) magii de la răsărit au venit…” (Mt 2,1). Drumul magilor, istoria vremii, întreaga istorie de fapt, este condiționată de evenimentul Nașterii Domnului. Este momentul plinirii timpului în care Dumnezeu a hotărât să pătrundă în timpul și spațiul istoriei umane, să îmbrace haina noastră omenească pentru ca pe noi să ne îmbrace în haina de fii ai Tatălui, după cuvântul Sf. Pavel: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Gal 4,4-5). Este evenimentul crucial pentru omenire, care a marcat pentru veșnicie axa timpului istoriei umane împărțindu-l în două perioade clare și distincte: înainte de Nașterea lui Hristos și după Nașterea lui Hristos.

Evanghelistul Matei precizează locul acestui eveniment: Bethleemul, din provincia Iudeea, în Țara Sfântă și timpul istoric calculat după anii regelui care domnea în zona respectivă: în timpul regelui Irod, supranumit „cel mare” (născut în 73 î.H.).

Apoi, în directă legătură cu evenimentul Nașterii Domnului, este întrebarea străinilor ajunși la Ierusalim. Aceștia sunt prezentați simplu: „magii de la Răsărit”. Este tot ceea ce textul biblic ne spune despre ei. Nu cunoaștem cu exactitate nici de unde provin, nici câți sunt. Tradiția apocrifă a primelor secole ne spune că ar fi fost trei regi (împărați) și că s-ar fi numit Melchior (sau Melcon, regele persanilor), Baltazar (sau Baldazar, regele arabilor) și Gașpar (regele indienilor). Deducem din textul biblic faptul că erau oameni înțelepți care studiau fenomenele astrologice și cunoșteau modul de interpretare al acestor semne după știința și scrierile lor. Au văzut o stea deosebită pe bolta cerească, au studiat fenomenul și l-au interpretat ca fiind semnul cosmic prevestitor al nașterii regelui iudeilor „…am văzut la Răsărit steaua Lui”. Astfel, ei înțeleg că este vorba despre nașterea unei persoane cu un rol deosebit în istoria umană. Această nouă descoperire trezește în sufletele lor dorința de a porni în căutarea regelui iudeilor și a i se închina.

Putem spune că semnul apariției stelei a schimbat întreaga lor viață. Ne închipuim că trăiau liniștiți în bunăstare în palatele lor din Orient. Împlineau rânduielile stării lor, dar aveau și pasiunea studiului semnelor cerești și interpretarea lor. Cu siguranță erau persoane credincioase, care se rugau și se închinau după rânduiala lor. Într-o seară însă, o nouă stea nemaivăzută, deosebită de toate celelalte, a apărut pe bolta cerească trezindu-le interesul științific. Ei își pun înțelepciunea, inteligența și voința în slujba interpretării corecte a semnului ceresc. Câtă frământare, câte cercetări, căutări, nopți de studiu și discuții au petrecut ei până a putea găsi o interpretare acestui semn ceresc, nu știm. Știm însă că tot acest efort intelectual i-a condus spre o interpretare concretă: steaua prevestește nașterea unui rege cu o misiune deosebită în îndepărtata provincie Iudeea. Noua descoperire dobândește o semnificație atât de importantă în viața lor, încât trezește în sufletele lor dorința de a căuta confirmarea interpretării semnului primit. Doresc să-l vadă, să-l întâlnească, pe acest rege al iudeilor prevestit de semne cerești. Aceasta presupune însă noi sacrificii, noi renunțări. Vor avea puterea să renunțe la viața comodă, la onoruri, la familii, și să plece spre o țară necunoscută, să-și supună întreaga viață unui nou ideal? Vor putea porni într-o călătorie al cărui itinerar exact și durată exactă nu le cunosc, fără a avea garanția de a atinge scopul propus? Se vor putea aventura într-o expediție plină de pericole, vor putea suporta frigul tăios al nopții și căldura toridă a zilei, furtunile de nisip și seceta deșertului? Vor putea înfrunta ținuturile ostile, „pirații deșertului”, animalele sălbatice? Câte multe alte întrebări pe care probabil și le-au pus și ei…

Magii acceptă renunțarea la bunăstarea actuală, acceptă această expediție în care viața le este pusă la încercare în fiecare clipă. Acceptă pentru că simt că idealul cercetării lor științifice s-a transformat acum într-o dorință interioară, puternică ce îi atrage cu o forță care le dă tărie, o forță care depășește puterea lor de înțelegere momentană.

Luând cele necesare pentru o astfel de călătorie, magii pleacă la drum. Renunță la familiile lor, dar împreună formează o nouă comunitate spirituală bazată pe încredere și speranță. Ei au acum un ideal comun: să caute, să întâlnească și să se închine regelui iudeilor.

Lumina stelei a uimit magii trezindu-le interesul științific; a urmat cercetarea rațională, interpretarea corectă a unui semn cosmic. Interpretând semnul, lumina stelei pătrunde în sufletele înțelepților căutători ai adevărului și se transformă într-o chemare, un ideal care dă un nou sens vieții lor: vor urma drumul luminii stelei pentru a-l găsi pe Cel arătat de stea. Sunt doar primii pași ai drumului de convertire spre adevărata credință.

Evenimentul crucial pentru întreaga omenire a fost Nașterea Domnului nostru Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul întrupat în spațiul și timpul istoriei umane. Evenimentul cel mai important al vieții noastre spirituale este pentru fiecare dintre noi Nașterea Domnului în sufletele noastre prin Sacramentul Sf. Botez, taina de intrare în familia bisericii creștine. Pelerinajul vieții noastre, ne spun Părinții bisericii, începe cu nașterea la viața naturală, continuă cu nașterea la viața supranaturală (prin Sf. Botez) și se încheie cu nașterea la viața cea veșnică. Nașterea la viață precum și nașterea prin Taina Sf. Botez, în cele mai multe situații nu depinde de noi, ci de familie sau de Biserică. Cea de-a treia, nașterea la viața veșnică, depinde numai de noi, de modul în care de-a lungul vieții păstrăm darul prezenței lui Hristos în sufletele noastre. Aceasta ne poate dobândi împlinirea scopului vieții, bucuria fericirii veșnice în prezența Sa ori regretul, tristețea veșnică a unei vieți irosite, departe de El…

Pe drumul vieții, în acest pelerinaj pământesc, Dumnezeu este Cel care caută și cheamă pe fiecare om pe nume, chiar mai înainte de a fi cunoscut de către aceștia. Așa cum răsuna Cuvântul Domnului către proorocul Ieremia: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit…” (Ier 1,5), iar Psalmistul meditând scria: „Cărarea mea și firul vieții mele Tu le-ai cercetat și toate căile mele mai dinainte le-ai văzut” (Ps 138,3). Atotputernicul Dumnezeu cunoaște firul vieții noastre și trimite semne la timpul potrivit pentru ca să putem recunoaște și înțelege prezența Sa ocrotitoare alături de noi. Drumul vieții noastre este un drum de căutare și interpretare a acestor semne. „Dacă îl cauți pe Dumnezeu e semn că El te-a căutat mai întâi și, Dumnezeu fiind, te-a și găsit mai întâi” – spunea înțeleptul prelat mărturisitor al credinței, Mons. Vladimir Ghika, de pie memorie. Chiar și astăzi Dumnezeu este în căutarea omului. Ne cercetează pe fiecare acolo unde suntem, este prezent cu noi la școală, la universitate, la locul de muncă, în familie, în societate. Dumnezeu rămâne prezent în sufletul nostru prin harul luminos al Botezului pe care cu toții l-am primit. Dar oare câți dintre noi încercăm să conștientizăm prezența Lui în acest pelerinaj al vieții noastre, care se îndreaptă inevitabil spre El, dreptul Judecător? Încercăm să-L punem mai presus de alte planuri și proiecte personale în viața noastră? Încercăm să-L urmăm, cu orice jertfă, să-L lăsăm să orienteze viața noastră, să devină idealul vieții noastre?

Să ne oprim pentru o clipă și să privim drumul vieții noastre spirituale. Am primit atâtea haruri prin Sfintele Taine, care trebuie să fie tot atâtea lumini strălucitoare pe drumul vieții noastre. Să ne propunem să colaborăm activ cu Harul divin și cu toți cei care ne pot călăuzi pașii pe drumul căutării și a interpretării semnelor vieții noastre, pentru ca, o dată cu vârsta, să progresăm și pe calea credinței, a „vârstei spirituale”…

Întâlnirea cu Irod

„Și auzind, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el. Și adunând pe toți arhiereii și cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betheemul Iudeii, că așa este scris de proorocul: «Și tu Bethleeme, pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Conducătorul care va paște pe poporul meu Israel». Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și trimițându-i la Bethleem, le-a zis: «Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și dacă îl veți afla, vestiți-mi și mie, pentru ca, venind și eu, să mă închin lui»” (Mt 2,3-8).

Magii porniți din Orient caută pe regele iudeilor. Pare că steaua călăuzitoare a dispărut pentru o vreme. Atunci ei se îndreaptă spre orașul Ierusalim, centrul cultural și cultual (spiritual) al provinciei Iudeea și sediul tronului de domnie al regelui provinciei. În vremea aceea Iudeea se afla sub domnia regelui Irod supranumit „cel Mare”. Abil conducător, bun administrator, îndrăzneț constructor și iubitor de cultură Irod, evreu după religie, dar hedonit de origine, primește din partea Senatului roman tronul mult râvnit, de rege al iudeilor (între anii 37 î.H și 4 d.H). Pentru a câștiga bunăvoința evreilor, începe un mare proiect pentru reconstruirea Templului din Ierusalim, dar în același timp, înalță în multe zone ale regatului său temple idolatre, închinate unor zeițe păgâne. Trăsătura de caracter dominantă a lui Irod a fost aviditatea de putere. Dorința de a înlătura orice concurenți la tronul de domnie i-a întunecat mințile până-ntr-atât încât a fost în stare să-și ucidă una dintre cele cinci soții și trei dintre cei șapte fii ai săi. Firea suspicioasă și bănuitoare a lui Irod a ajuns să-l târască spre aceste izbucniri criminale de o rară cruzime. De aceea a rămas în istorie mai degrabă ca un despot criminal obsedat de putere decât ca un abil constructor militar sau administrator. La auzul întrebării magilor: „unde este regele iudeilor, cel ce s-a născut?…”, își dă seama că un semn ceresc indicase existența unui alt rege al iudeilor. Astfel înțelegem bine cauza pentru care sufletul lui Irod s-a tulburat. Pentru cel obișnuit să elimine fără scrupule orice rival, fie el chiar și dintre rudele sale, această veste aduce multă tulburare, neliniște, iar temerile regelui se transmit și populației Ierusalimului. Întrebarea magilor devine o problemă atât de importantă, încât Irod convocă imediat o adunare de urgență a tuturor autorităților religioase ale vremii, un adevărat Sinod: „…adunând toți arhiereii și cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: unde este să se nască Hristos?” (Mt 2,4). Irod pune sinodului o întrebare diferită de cea pe care magii o adresaseră localnicilor. El este interesat de locul nașterii lui Hristos, (Mesia), pe când magii sunt interesați de persoana regelui iudeilor, pentru că doresc să i se închine. Un iudeu, membru al Poporului lui Israel, ar fi utilizat mai degrabă titulatura „regele lui Israel” (așa cum arhiereii batjocoritor i se adresează la răstignire, Mt 27,42) dar Matei preferă să pună acest titlu pe buzele păgânilor pentru a face o directă legătură cu titlul care va rămâne înscris deasupra Crucii, tot de către păgâni, ca și cap de acuză al procesului și condamnarea la moarte: „Acesta este Isus Regele Iudeilor” (Mt 27,37) sau „Isus Nazarineanul, Regele iudeilor” (Io 19, 19). Astfel, evanghelistul prefigurează încă de la Nașterea lui Isus, momentul patimii mântuitoare.

Irod, ca și evreu, (după religia declarată), auzise lecturile profetice referitoare la venirea lui Mesia, Hristosul, Unsul lui Dumnezeu, dar cu siguranță nu cunoștea textul Scripturilor.

Oare acel Mesia să fie regele iudeilor pe care magii îl caută? Până acum își eliminase cu succes toți rivalii. Oare va fi nevoit să lupte chiar cu Unsul lui Dumnezeu? Cine ar fi putut să-i răspundă mai bine acestei întrebări decât arhiereii și cărturarii poporului, cunoscători ai sfintelor Scripturi și păstrători ai sfintelor tradiții? Răspunsul pare evident pentru aceștia. Citează profeția lui Mihea (Mih 5,1), din care Irod află cu exactitate ceea ce îl interesa: locul unde trebuia să se nască Hristos: „în Bethleemul Iudeii”. De asemenea, acum știe că Acela este rânduit să devină „Conducătorul care va paște” poporul Israel. Deci temerea lui Irod se adeverește: Regele iudeilor prevestit înțelepților magi prin steaua de la Răsărit este Mesia, Hristos, Unsul lui Dumnezeu cel prevestit de prooroci. Neliniștea și tulburarea lui crește. Va trebui acum să afle mai exact vârsta Pruncului, să aibă o confirmare a celor aflate pentru ca apoi să poată acționa imediat. Până atunci totul trebuia să rămână ascuns, nimeni să nu știe. Mai mult decât atât, un plan viclean încolțește în mintea sa întunecată: să se folosească tocmai de magi pentru a afla alte detalii și a-i trimite să verifice împlinirea Scripturilor. De aceea, cheamă în ascuns pe magi întrebându-i asupra timpului când s-a arătat semnul ceresc, steaua. Astfel, Irod aflând când a apărut steaua, află când s-a născut Hristos și poate deduce vârsta pe care ar fi trebuit să o aibă (Mt 2,16). Cunoaște astfel locul și vârsta Pruncului, mai rămâne doar confirmarea practică. Ascunzându-și cu ipocrizie gândurile, Irod vrea să pară în fața magilor nerăbdător să primească o confirmare a venirii pe lume a Pruncului pentru a se închina Lui. Pare că le oferă misiunea de trimiși ai lui, dar, de fapt, dorește să fie spionii lui…iar magii îl ascultă. De fapt, având planul ucigaș deja bine gândit, nu aștepta decât o confirmare pentru a-l pune în aplicare. Vor muri atunci din cruda-i poruncă mii de prunci nevinovați (Mt 2,16), dar Pruncul divin nu va fi printre aceștia… Dumnezeu își urmează cursul planului Său, dincolo de toate ambițiile și pasiunile umane. Paradoxal Dumnezeu lucrează chiar și prin cei care-i stau împotrivă: Irod ajută pe magi să facă pași importanți în căutarea lor: mai întâi identificând pe regele iudeilor cu Hristos, (Mesia), iar apoi orientându-le căutarea spre sfintele Scripturi și chiar trimițându-i să caute și să-i confirme împlinirea Cuvântului.

Am întâlnit în acest fragment trei categorii de persoane cu trei atitudini diferite față de Pruncul divin:

– magii, care caută adevărul cu sinceritate și perseverență, dorind o întâlnire personală cu regele iudeilor pentru a i se închina;

– arhiereii și cărturarii poporului, care cunosc Scripturile și interpretarea lor, dar rămân indiferenți, viața lor rămânând o cunoaștere doar la nivelul teoretic, dar care nu schimbă, nu orientează viața lor spre Hristos

– regele Irod, care își vede tronul amenințat, pentru el Pruncul fiind un rival care trebuie înlăturat.

Dar oare noi ce atitudine spirituală avem față de Hristos, Domnul nostru? Suntem perseverenți în căutarea lui Hristos cu credință, cu speranță și iubire, împotriva dificultăților pe care le întâmpinăm, ca și magii; sau poate am devenit deja indiferenți, siguri pe noi, cunoaștem poruncile, am citit Scripturile, deci nimic nu ne mai mișcă sufletește, ca și arhiereii și cărturarii poporului, sau poate chiar mai mult, suntem atât de aplecați asupra propriilor idealuri, planuri, pasiuni încât prezența Lui ne deranjează și poate l-am și „eliminat” din viața noastră, ca și Irod, regele? Care este imaginea pe care o am despre Isus? Constituie un ideal al vieții mele, este o imagine vie, a devenit doar o „poveste pioasă” sau poate chiar consider că este o piedică în viața mea? Imaginea pe care o am despre Hristos îmi arată identitatea mea spirituală și îmi întărește motivația vieții creștine?

Cum încerc să-mi cultiv identitatea creștină? Cât timp acord rugăciunii, lecturii Sfintei Scripturi? Să mi-aduc aminte că unicul mesaj divin, scris de către oameni sub inspirația Spiritului Sfânt, dar considerat ca având pe Dumnezeu ca și autor (Conciliul Vatican II, Dei Verbum), este Sfânta Scriptură. De aceea, nu este suficient să o avem și să o ținem la loc de cinste în casa noastră, ci este necesar să o citim, să o medităm și mai cu seamă să o aplicăm în viața noastră, adică să oferim un trup mesajului divin.

Să reluăm drumul luminos al căutării și întâlnirii cu Hristos, să trăim ceea ce am învățat și cunoaștem despre viața creștină, din Sfânta Scriptură, (Biblie) și să nu ne lăsăm robiți de ideile și planurile noastre într-atât încât să le punem mai presus de Voința divină.

Întâlnirea cu Isus

„Iar ei, ascultând pe rege, au plecat și iată steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Și văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui și deschizând vistieriile lor, i-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă. Iar luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor” (Mt 2,9-12).

Magii începuseră căutarea bazând-se pe știința lor, apoi interpretând semnul stelei au plecat la drum iar acum au primit confirmarea cuvântului Scripturilor. Ei însă nu doresc doar o confirmare a raționamentului făcut, ci doresc o întâlnire personală cu Conducătorul și Păstorul poporului Israel. De aceea pornesc din nou la drum, cu încredere în cuvântul primit și cu speranță. Surprinzător, steaua strălucitoare care apăruse dintr-odată, schimbându-le întreaga viață și orientându-le drumul căutărilor de zi și noapte, acum apare înaintea lor la fel de clară și strălucitoare călăuzindu-i spre casa unde era Pruncul. Magii se bucură pentru că înțeleg că nu e o stea oarecare de pe bolta cerească. Strălucirea ei era atât de puternică încât putea fi văzută și ziua și noaptea. Această lumină călăuzitoare avea puterea să apară și să dispară, să se înalțe și să coboare, să arate calea magilor când ei mergeau, să se oprească atunci când ei se opreau. „Era ca stâlpul cel de nor în pustie” (Ieș 13,21-22), explică Sf. Ioan Gură de aur. Așa cum stâlpul de nor ziua și stâlpul de foc noaptea, era semn că Domnul merge înaintea poporului Său, arătându-le și luminându-le calea, oprind și ridicând tabăra iudeilor în drumul lor prin deșert la timpul potrivit, astfel era și semnul stelei strălucitoare și călăuzitoare pentru regii magi.

Dacă stăm bine să ne gândim, ar fi dificil ca o stea din înaltul cerului să indice o direcție precisă între două localități atât de apropiate cum sunt Ierusalimul și Betheemul, iar apoi să arate locul exact în care se afla casa unde era Pruncul. „Cum ar fi putut steaua să arate locul așa de îngust al ieslei și al colibei dacă nu ar fi părăsit înălțimea aceea și de nu s-ar fi coborât jos și n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului?” se întreabă Sf. Ioan Gură de aur. Ce poate fi steaua aceasta care nu se supune legilor creațiunii și are puteri cu totul extraordinare? S-au întrebat și magii înțelegând că nu era vorba despre un simplu semn astral, ci era un semn ceresc menit să le confirme actul de încredere făcut și să le călăuzească pașii spre Pruncul din Bethleem.

Sufletele aprinse de dorința de a-L vedea pe Hristos-Regele iudeilor, la revederea semnului ceresc, sunt pătrunse de o bucurie foarte mare, presimt că momentul întâlnirii se apropie. Acesta devenise treptat scopul vieții lor, ce trebuia să încununeze șirul lung al zilelor și nopților de studiu și cercetare, despărțirea de propria familie și patrie, drumul lung plin de pericole, sub arșița zilei și frigul nopții și alte neajunsuri întâlnite urmând calea indicată de steaua călăuzitoare. Acum toate acestea se preschimbă în bucuria întâlnirii cu Cel căutat. („Dumnezeu este cu noi”, Emanuel). Sunt pe drumul cel bun.

Magii se apropie de misterul întâlnirii cu Hristos îmbrăcați în veșmântul bucuriei.

Să încercăm să pătrundem și noi alături de ei în această scenă. Să vedem cămilele și elefanții cu mișcări lente, greoaie apropiindu-se treptat și-apoi îngenunchind; magii cu sufletele pline de o sfântă teamă, coborând și apropiindu-se purtând în mâini daruri prețioase. Se îndreaptă încet spre lumină și apoi pătrund în casă. Orbiți de Izvorul luminii rămân o clipă neclintiți, uimiți, învăluiți în lumină, în adorație. Privirea lor întâlnește acum pe Cel prevestit de stea, pe Cel pentru care renunțaseră la familie, avere, țară, pe Cel căutat cu ardoare trecând peste „mări și țări”, pe Cel proorocit de sfintele Scripturi, pe Cel care le schimbase atât de radical cursul vieții și îl orientase spre această întâlnire.

E doar un prunc, un simplu prunc, ce zâmbește dulce în brațele materne. Un gângurit firav de neînțeles, o mânuță-ntinsă spre chipul Mamei ce priveghează-n rugăciune. Ce putea să le ofere înțelepților regi magi un simplu prunc, neputincios, ce nu știa vorbi, ce doar prin privire, zâmbet sau plâns putea să-și exprime trăirile?…

„Noul rege, în fața cărora erau închinați în adorație, era foarte diferit de așteptările lor – explică Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea (ZMT, Köln – 20.08.2005) – Deci era necesar să-și schimbe propriile idei despre putere, despre Dumnezeu și despre om, și astfel să se schimbe, de fapt ei înșiși”. Magii acum încep să înțeleagă cât de diferită este puterea acestui Prunc-Dumnezeu față de puterea marilor regi ai lumii în care viețuiesc. Învață supremația puterii în slăbiciune, a tăriei în smerenie, a forței în neputință, a frumuseții în inocență…Învață să devină oameni ai adevărului, ai dreptății, ai smereniei, ai milostivirii, ai bunătății. Se petrece astfel în sufletul lor o convertire profundă, o schimbare a scării valorilor. „Nu vor mai întreba: La ce îmi poate servi acest lucru? Ci vor trebui să se întrebe: Cum pot sluji eu prezența lui Dumnezeu în lume?”, exemplifică Suveranul pontif. Magilor li se dezvăluie aceste adevăruri profunde ale vieții lor în adorație: o privire și un zâmbet lin a Pruncului divin a fost de-ajuns. Sufletele pătrunse deja de arșița căutării, de bucuria semnului ceresc, acum se deschid în adorație. Ei se lasă pătrunși de simplitatea, puritatea și inocența, de pacea, liniștea și iubirea pe care acest Prunc le-o transmite.

Este un nou pas în credință. În fața lor idealul a devenit realitate, semnul certitudine și cuvântul a devenit Trup. Cel vestit (arătat) de semnul ceresc, Regele iudeilor, Cel confirmat de sfintele Scripturi, Conducătorul și Păstorul poporului Israel, Cel întâlnit acum, Izvor de lumină, pace și iubire, este Hristos, Mesia, Pruncul-Dumnezeu.

Ei simt dorința de a-I oferi ce au mai bun, mai prețios și mai curat, micului Împărat. Cad la pământ în semn de venerare, recunoscând în Pruncul din iesle pe Domnul cel tare. Acesta e darul lor cel mai mare, chiar viața lor i-o aduc închinare. Apoi vistieriile deschizând deodat’, Îi oferă aurul ca pentru Împărat, tămâia ca pentru Dumnezeu și smirna ca pentru Unsul Său, Mesia. Astfel regii magi, alături de Maria, Iosif și păstori, devin primii adoratori ai Pruncului divin.

Cine ar fi putut să înțeleagă mai bine zâmbetul dulce și gânguritul lin, mânuțele întinse și scâncetul Pruncului divin? Maria Fecioara în priveghere și rugăciune, cunoaște dorințele și înțelege semnele gingașului Prunc și toate le împlinește și le orânduiește după divina Voință. Ea este acum Mamă și Mijlocitoare Magilor veniți la închinare. Le oferă în tăcere tot ceea ce Pruncul dorea să le ofere, liniștea conștiinței și pacea credinței Maria e Mijlocitoarea pentru Fiul ei și-I aduce darurile oferite de Magi să le atingă lin spre binecuvântare. Totul se face prin Maria și cu Maria mama Lui. Mijlocitoare pentru Fiul ei și mijlocitoare la El de-a pururi pentru toți cei care Îl caută.

Lumina prezenței chipului Mântuitor a pătruns acum în sufletele lor și strălucește prin faptele lor. Adorația e semnul iubirii oferite, simbolul castității. Închinăciunea e semnul supunerii cu încredere, simbolul ascultării. Oferirea prețioaselor daruri e semnul desprinderii de bogățiile lumii, simbolul sărăciei. Iată cum viața lor oferită pentru un ideal, s-a transformat treptat pe drumul căutării și împlinirii acestui ideal. Astfel, la lumina stelei urmate cu credință, a cuvântului Scripturii ascultat și primit, dar mai cu seamă la lumina întâlnirii personale cu Hristos, ei dobândesc o nouă viață și un nou drum pentru viața lor. Nu se vor mai întoarce pe același drum. De-acum înainte Hristos va fi Lumina vieții lor în zi și în noapte. Acesta este marele dar pe care Pruncul din iesle l-a oferit magilor: Darul prezenței Sale în sufletele lor.

Adorația magilor a constituit momentul culminant al drumului lor spiritual, fiind o scenă care a inspirat adeseori arta creștină universală, de-a lungul vremurilor. Casa din Bethleem devine astfel prima catedrală în care Dumnezeu coboară pe pământ și se oferă în dar oamenilor pentru a fi adorat. Magii, profund pătrunși de această strălucire a Prezenței, vor deveni ei înșiși tabernacole vii, cristofori.

Păstrând în imaginație scena regilor magi în adorație, să reflectăm asupra vieții noastre de rugăciune, asupra atitudinii noastre în rugăciune. Este rugăciunea noastră o întâlnire personală cu Hristos? Este o hrană spirituală care îmi alimentează viața de credință? Apelez cu încredere la mijlocirea Psf. Fecioare Maria?

Cultul euharistic, chiar și în afara Sf. Liturghii, scria Ioan Paul al II-lea, pontiful de pie memorie, (Ecclesia de euharistia) este de mare valoare pentru Biserică. „Între toate devoțiunile, a-L adora pe Isus în Taina Sf. Sacrament este cea dintâi,…, cea mai iubită de Dumnezeu și cea mai utilă nouă”, spunea Sf. Alfons Maria de Liguori; iar Sf. Ioan Maria Vianney, parohul de Ars, oferea ca și model răspunsul țăranului pe care îl întrebase ce face când stă atâta timp în fața tabernacolului: „Nu fac nimic, eu îl privesc și El mă privește…”. Să ne unim și noi cât mai des cu Hristos prin legătura privirii și-apoi să păstrăm această legătură în sufletul nostru, cu credință, speranță și iubire, de-a lungul vieții noastre. Să urmăm modelul Fecioarei Maria care păstra cu sfințenie toate cuvintele lui Isus și le medita în inima Sa (Lc 2,19). Să avem o devoțiune plină de iubire și respect față de ea. Să fie mereu tăria, mângâierea, ajutorul și refugiul nostru de-a lungul pelerinajului acestei vieți.

Am fi tentați să credem că întâlnirea cu Isus marchează pasul ultim și definitiv pe drumul spiritual al magilor. Au primit lumina harului întâlnirii Pruncului divin și s-au închinat Lui, deci țelul călătoriei a fost atins, misiunea lor s-a încheiat…De fapt adevărata lor misiune abia acum începe. Vor fi apostoli și evanghelizatori, trimiși în lume să vestească și să dăruiască lumina Darului primit. Nu vor avea nevoie de o altă stea călăuzitoare pentru că lumina credinței strălucește acum în sufletele lor. Vor păstra în suflete chipul Pruncului mântuitor, care va deveni Idealul călăuzitor al vieții lor. De-acum ei vor trebui să poarte Icoana sfântă în lumea-ntreagă, să-L vestească și să-L dăruiască tuturor, pe Cel pe care l-au căutat, l-au găsit și l-au primit.

Acesta a fost drumul magilor. Au pornit încrezători în știința și înțelepciunea lor, dar apoi, pătrunși de lumina harului și conduși de puterea cuvântului, perseverenți în credință, au ajuns să întâlnească pe Cel căutat și să recunoască în El pe Mesia, Hristos, Regele izbăvitor mult așteptat.

Reprezentările antice cu adorația magilor zugrăvesc adeseori trei magi: unul mai tânăr, altul matur și altul mai în vârstă; unul e asiatic, altul e european și altul african. Ce dorea tradiția creștină să simbolizeze prin aceasta? Faptul că toți oamenii, de orice vârstă, de orice rasă și națiune trebuie să recunoască Pruncul divin ca Rege și Mântuitor, să-L caute și să I se închine. El a venit în lume din iubire pentru noi și dorește să împărtășească tuturor același mare dar: Darul Mântuirii, Darul Vieții, căci „întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi că pe Fiul său cel Unic născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem” (I Io 4,9).

Iar acum magii se întorc bucuroși pe-un nou drum, având o nouă misiune.

Ne întoarcem și noi în lumea noastră, o lume ce are nevoie de un nou drum, având ca și lumini călăuzitoare, Harul, Cuvântul și Prezența lui Dumnezeu care să ofere pacea, liniștea și iubirea Sa, în familii, în societate și în lumea toată. Drumul lumii cu siguranță nu îl vom schimba într-o zi, dar drumul vieții noastre îl putem schimba într-o clipă: în acea clipă în care vom decide să trăim cu adevărat ca și creștini botezați, călăuziți de lumina Harului divin, întrupând în viața noastră Cuvântul ascultat și păstrând în ieslea sufletele noastre Prezența sfințitoare. Astfel vom deveni adevărați cristofori care vor vesti bucuroși tuturor: Azi pentru noi, și în noi, s-a născut Hristos, Prunc Mântuitor!

„Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească pe voi desăvârșit și întreg spiritul vostru și sufletul și trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Isus Hristos” (I Tes 5,23).

Pruncul divin născut în Bethleem, prin mijlocirea rugăciunilor Preasfintei Sale Mame, ale Sfântului Iosif, Părintele ocrotitor și Patronul Eparhiei noastre, să vă dăruiască tuturor să puteți trăi în aceste sfinte zile de sărbătoare bucuria păstorilor și a magilor, și să redescoperiți prezența lui Hristos în ieslea sufletelor voastre!

Sfântă bucurie întru Nașterea Mântuitorului nostru și mulți ani sfinți în pelerinajul spre întâlnirea față către față cu El!

Cu arhierească binecuvântare și sfântă bucurie, la ceas de luminată sărbătoare,

+ Florentin
Episcop de Cluj-Gherla

Dată în Cluj-Napoca, din reședința episcopală, la Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, Anul Domnului 2005, la 305 ani de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, în primul an de pontificat al Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea, în al IX-lea an al episcopatului și în al IV-lea la tronul Eparhiei de Cluj-Gherla.

Autor: PS Florentin Crihălmeanu
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 15.12.2005
Publicarea pe acest sit: 15.12.2005
Etichete: , ,

Lasă un răspuns