Pastorala de Crăciun a PS Florentin Crihălmeanu

Scrisoare pastorală de Sărbătoarea Nașterii Domnului – 2003
PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic
al Eparhiei de Cluj-Gherla

Misterul Fecioarei Maria

Florentin, prin harul și mila Atotputernicului Dumnezeu, Eparh al Eparhiei de Cluj-Gherla de Dumnezeu binecuvântată, în anul aniversării jubileului de 150 de ani de la întemeierea Eparhiei de Armenopoli (Gherla),

Onoratului cler, cuvioaselor persoane consacrate, iubiților creștini greco-catolici și tuturor credincioșilor iubitori de Dumnezeu, laudă și preamărire Cuvântului divin îmbrăcat în haină omenească, pe care Maria Fecioara în Bethleem vine să-L nască, „întru cei de sus mărire și pe pământ păciuire”, colind vesel și veselă cântare, sincere urări de sărbătoare, și arhierească binecuvântare!

„Har vouă și pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Isus Hristos. Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Isus. Căci întru El v-ați îmbogățit deplin întru toate, în tot cuvântul și în toată cunoștința; astfel mărturia lui Hristos s-a întărit în voi.” (I Cor. 1,3-6).

Iubiți credincioși, Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului reprezintă pentru noi creștinii ocazia de a pătrunde an de an profundele mistere ale credinței noastre și a lăsa harul divin să ne lumineze trăirea creștinească de fii mântuiți prin Fiul. Pentru a înțelege sensul tradițiilor noastre strămoșești, al colindelor străbune pe care le cântăm, al darurilor pe care le oferim și primim, pentru a putea da un sens spiritual, profund creștin bucuriei noastre, să ne adăpăm la izvorul de apă vie al Cuvântului divin. Să cerem Atotputernicului Dumnezeu harul de-a ne apropia cum se cuvine de marele Mister al Sărbătorii Nașterii Domnului nostru Isus Hristos, Om și Dumnezeu adevărat, în peștera din Bethleem, prunc mic în iesle înfășat. Persoana căreia i s-a încredințat acest mister, a fost tânăra Fecioară din Nazaretul Galileii. Preacurata fecioară Maria, ființa umană care a gustat din plin profunzimea acestui mare Mister. De aceea, în acest an ne vom pune cu încredere „la școala Mariei” pentru a medita Misterul Fecioarei Maria.

Ceea ce s-a petrecut cu Fecioara Maria cu peste două milenii în urmă, se întâmplă spiritual fiecăruia dintre noi, atunci când răspundem afirmativ chemării divine de a primi și a întrupa Cuvântul divin. Prin Preasfânta Fecioară și Mamă Maria, Dumnezeu-Cuvântul și-a găsit un locaș vremelnic, pentru a se sălășlui între noi. Din creațiunea ce s-a îndepărtat prin păcat de Creator, un glas feciorelnic nepătat s-a înălțat, pentru a răspunde afirmativ chemării divine: „Iată roaba Domnului. Fie mie după Cuvântul Tău”. (Lc. 1,38). Acceptând, slujind și trăind Misterului vieții, Preacurata Fecioară înfăptuiește, de fapt, începutul Mântuirii neamului omenesc, prin nașterea Fiului lui Dumnezeu pe pământ, pregătind în același timp și „re-nașterea” omului pentru cer. Acceptând, slujind și trăind misterul vieții noastre, la lumina exemplului Preacuratei Fecioare Maria, înfăptuim fiecare dintre noi mântuirea sufletelor noastre. De aceea putem afirma că Mântuirea noastră înseamnă a deveni ca și Maria: a răspunde afirmativ Planului divin și a oferi trupul nostru drept locaș Cuvântului etern, pentru a aduce în lume prezența Fiului Cel Unic născut.

1) „Bucură-te,… plină de har, Domnul este cu tine… Nu te teme Maria…” (Lc. 1,28-30) Bunavestire. Vestirea Misterului.

a) Salutul și mesajul Arhanghelului Gabriel

„Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești între femei.” (Lc. 1,28).

Salutul arhanghelului Gabriel este o chemare la bucurie adresată tinerei fecioare din Nazaretul Galileii. Motivul bucuriei trebuie să-i fie noul nume pe care ea îl are în fața Domnului. În familie părinții o numiseră Maria, dar acum Mesagerul divin o numește cu acel nume pe care îl are la Cel Preaînalt: „cea plină de har”. Fecioara se știa simplă și smerită, una dintre celelalte femei credincioase, Îngerul o numește „binecuvântată între femei”. Ea căuta cu smerenie să trăiască în prezența Domnului, Îngerul o încurajează „Domnul este cu tine”.

Auzind cuvântul îngeresc Fecioara Maria, în simplitatea și modestia ei, se tulbură. Este emoția și teama în fața revelației divine. Maria nu se complace în cuvintele ascultate, ci le reia cu atenție în cugetul ei: Ce fel de salut este acesta? Să fie oare vreo încercare, vreo arătare a celui rău?

„Nu te teme Maria, căci ai aflat har la Dumnezeu.” (Lc. 1,30), răsună din nou glasul ceresc. Îngerul i se adresează acum pe nume arătându-i că Dumnezeu o cunoaște și o însoțește cu harul Său. Acum însă Fecioara trebuie să înlăture teama și tulburarea umană, să-și păstreze sufletul în bucurie, cu încredere și disponibilitate, cu inima deschisă pentru a putea primi Misterul Cuvântului divin.

„Iată vei zămisli și vei naște fiu și vei chema numele lui Isus.” (Lc. 1,31). Prin cuvântul mesagerului ceresc se descoperă atât planul Atotștiinței divine precum și rolul concret al Mariei în cadrul acestui plan.

Dumnezeul Cel Preaînalt nu și-a ales viitoarea mamă după criterii umane pentru Fiul Său. Nu a ales o împărăteasă bogată de neam mare, dintr-un oraș însemnat, ci și-a plecat privirea spre o smerită fecioară, o tânără plină de har și binecuvântare: logodnica lui Iosif, din Nazaretul Galileii. Ea a fost aleasă dintru început pentru a i se încredința Misterul Vieții. Ea ar putea deveni după cuvântul Scripturilor: „Scara cerească a lui Iacob” (cf. Fac. 28,10-17), „Rugul arzând fără să se consume” (Ex. 3,2), „Poarta Templului dinspre răsărit pe care numai Domnul va intra” (cf. Iez. 44,1.2). Ea are menirea de a aduce la viață pe „Fiul Celui Preaînalt”, Cel care va primi „Tronul lui David”, Cel care va „împărăți peste casa lui Iacov în veci” și a cărui Împărăție „nu va avea sfârșit.” (cf. Lc. 1,32-33).

b) Maria în fața Misterului Cuvântului divin

Arhanghelul a transmis mesajul divin iar acum așteaptă răspunsul fecioarei. Maria nu se grăbește să răspundă. Ea meditează asupra responsabilității chemării ei. Va putea împlini o astfel de misiune? Nu ezită în credință, nu cere vreun semn și nici vreo garanție, ci exprimă o nedumerire, judecând după legile firii. Tânăra fecioară își oferise încă din fragedă pruncie trupul în slujba „Celui Preaînalt”. Oare i se cere acum să renunțe la votul făcut?

Îngerul oferă o lumină asupra misterului, explicând atât cât este dat omului să cuprindă. Zămislirea minunată se va săvârși prin adumbrirea „puterii Celui Preaînalt” (Lc. 1,35). Puterea creatoare și de viață dătătoare dintru începuturi, care prin Cuvânt a creat din haos lumina cea dintâi, va coborî acum din înaltul cerului și va zămisli cuvântul divin în sânul feciorelnic, fără atingere umană. De aceea „Sfântul” pe care Ea îl va naște nu se va numi „Fiul lui Iosif”, nici „Fiul Mariei”, ci ” Fiul lui Dumnezeu” (Lc. 1,35) pentru că „paternitatea” Sa este de Natură divină.

c) Maria acceptă Misterul Vieții

Îngerul așteaptă din nou răspunsul tinerei fecioare. Dumnezeirea și omenirea, îngerii și drepții care-și așteptau intrarea în „Raiul cel închis” sunt nerăbdători să audă răspunsul Fecioarei Maria. De răspunsul ei depinde acum împlinirea planului divin de mântuire, intrarea Dumnezeului Atotputernic în istoria umană, nu doar ca Tată Creator, ci ca om și Dumnezeu Răscumpărător. Unica Poartă de intrare este Fecioara Maria.

Oare Maria va deschide prin răspunsul ei porțile Raiului pentru întregul neam omenesc?

Va accepta oare să fie mamă a lui Isus, „Fiul Celui Preaînalt”, „Fiul lui Dumnezeu”?

Ce mare mister! Ce mare chemare! Ce mare responsabilitate pentru tânăra fecioară! Va putea face față acestei chemări divine?

Nu are încă experiența de mamă. Cum îl va crește, cum îl va educa până la anii priceperii? Încă nu era căsătorită. Ce va spune dreptul ei logodnic Iosif ? Ce vor spune părinții? Ce vor spune vecinii, cunoscuții? O vor alunga sau poate o vor ucide cu pietre? Cum îl va putea hrăni, ocroti, îmbrăca din sărăcia ei? Unde vor locui?

Câte întrebări, câte probleme reale, care ar putea constitui tot atâtea argumente împotriva acceptării Misterului Vieții.

Liniște și așteptare… Fecioara Maria reia în gând mesajul divin și în sufletul ei răsună ecoul glasului îngeresc: „Bucură-te,…Domnul este cu tine…Nu te teme Maria…Căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputință” (Lc. 1,28-30). Dacă Domnul Cel Preaînalt a ales-o, El îi va dărui și harul de a-și putea împlini misiunea.

Pătrunsă de bucuria încrederii în Atotputernicia divină, Maria răspunde hotărât, cu deplină responsabilitate. Răspunsul ei limpede, feciorelnic, răsună ca un clinchet cristalin de clopoțel ce trezește și îngemănează bucuria cerului cu a pământului. Fecioara Maria acceptă să se pună în slujba Misterului Cuvântului divin, Misterul vieții. Acesta este „…începutul mântuirii noastre și arătarea Tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu fiu al Fecioarei se face…” (Troparul Sărbătorii Bunei-Vestiri).

„Iată roaba Domnului” (Lc. 1,38b). Divinul mesager a numit-o „plină de har”, ea se numește cu smerenie roaba, slujitoarea, servitoarea Domnului, arătând că este conștientă de rolul și misiunea ei. Maria dorește să asculte și să împlinească voința Domnului. Este gata acum, imediat să se pună total în slujba Domnului. Acceptând să devină slujitoarea Domnului, Maria își pune cu smerenie întreaga ființă în slujba Misterului Vieții.

„Fie mie după Cuvântul Tău!” (Lc. 1,38c). Maria acceptă ca, de-acum înainte, viața ei să fie orânduită astfel încât Cuvântul divin să se împlinească. Cuvântul rostit de Mesagerul îngeresc este asumat pe deplin și pentru întreaga viață. Acceptarea Cuvântului divin înseamnă acceptarea Întrupării lui Dumnezeu, a Vieții izvorâtoare de Viață.

Sfinții Părinți explică măreția acestui consimțământ: dacă Adam fusese adormit atunci când din trupul său Domnul a plăsmuit pe Eva, acum Preacuratei Fecioare Domnul îi cere o colaborare liberă, conștientă și responsabilă.

Cuvântul care la început o tulburase, o emoționase, o înfricoșase, acum devine dorința și voință proprie. Astfel, planul divin devine programul de viață al Mariei. Cuvintele divine se vor împlini pe pământ prin viața Mariei. Maria va întrupa Cuvântul Voinței divine.

Acceptarea Misterului Vieții depășește rațiunea umană: creatura va da naștere Creatorului, Cel de necuprins se va lăsa cuprins în sânul fecioarei. Maria „cea plină de har”, prin voință proprie, învinge barierele rațiunii umane și acceptă cu încredere bucuria Misterului vieții, acceptă să dea viață Cuvântului divin, oferindu-i drept locaș pur propriul trup și propria-i viață.

Preacurata Fecioară Maria este acum cu adevărat: „Palatul unicului Împărat” (Acatist), „Tronul de foc al Atotținătorului” (Acatist), „Luceafărul strălucitor al dimineții, care ai arătat pe Soarele Hristos” (Acatist), „Poarta unică prin care a trecut numai Cuvântul” (Acatist), „Cea prin care se înnoiește zidirea” (Acatist), „Izvorul nesecat al apei celei vii” (Acatist), „Cădelnița de aur care a fost încăperea Treimii celei necuprinse” (Luminătoare), „Chivotul de aur care a primit pe Dătătorul Legii” (Imnografie).

2) „Mărește sufletul meu pe Domnul…” (Lc.1,46-55)

Vizita la Sf. Elisabeta. Magnificat

a) Maria împărtășește bucuria și Misterul Elisabetei

Fecioara Maria primește cu bucurie vestea îngerească a zămislirii lui Ioan în sânul Elisabetei, ruda sa. Nici vârsta înaintată a preotului Zaharia, nici neputința Elisabetei nu au putut constitui un obstacol pentru Cel Căruia toate îi sunt cu putință. Apoi ea pornește în grabă spre a împărtăși bucuria Elisabetei. Maria se pune imediat în slujba darului divin al vieții zămislite în Elisabeta. Maria nu rămâne închisă în propriul Mister, ci se deschide cu generozitate și caritate fraternă, oferind ajutor rudeniei sale.

b) Elisabeta proclamă Misterul Mariei

Ajunsă la casa lui Zaharia, Maria o salută pe Elisabeta. Glasul ei, glasul celei „pline de har”, al celei „binecuvântate între femei” este acum și glasul Mamei lui Isus, „Fiul Celui Preaînalt”, „Fiul lui Dumnezeu”, al cărui ecou răsună ca o binecuvântare în sufletul și în sânul Elisabetei. Harul Spiritului Sfânt coboară, luminează și pătrunde. Pruncul zămislit prin voință divină în sânul Elisabetei, cel care va fi Înaintemergătorul, tresaltă pătruns de bucuria întâlnirii cu Izvorul Vieții. Elisabeta, la lumina Spiritului Sfânt, pătrunde Misterul Mariei și simte nevoia de a-l vesti „cu glas mare”, printr-o mărturisire de credință. Aceste cuvinte vor rămâne împreună cu salutarea îngerească, cuprinse în rugăciunea „Bucură-te Marie”, dedicată Născătoarei de Dumnezeu: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău” (Lc. 1,42). Astfel Elisabeta proclamă public Misterul Mariei și-i conferă pentru întâia oară titlul dogmatic ce va fi decretat solemn de către Magisteriul Bisericii patru secole mai târziu: „Maica Domnului meu”, Maica lui Dumnezeu, deci Născătoarea de Dumnezeu (Theotokos).

c) Imnul bucuriei slujirii Misterului Vieții.

Elisabeta o numește „fericită” pe aceea care „a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul” (Lc. 1,45). La rândul său, Maria dă glas fericirii ei: bucuria de a împărtăși Misterul Vieții. Este un imn de preamărire, izvorât din bucuria sufletului celei care a acceptat „privirea” Domnului și „adumbrirea Celui Preaînalt”, bucuria celei ce a fost aleasă pentru smerenia ei în slujirea Domnului. Puterea Domnului strălucește acum și mai mult în sfințenia, simplitatea și smerenia slujitoarei sale. Acesta este triumful celor smeriți, flămânzi, săraci, dar credincioși Domnului. Al acelora care au acceptat Cuvântul dătător de viață. Misterul Mariei, Misterul Cuvântului divin acceptat, devine Misterul Vieții, izvor de Viață pentru toate neamurile. Prin Maria se vor împlini astfel profețiile făcute Patriarhului Avraam și seminției lui.

3) „Dar pe când erau ei acolo s-au împlinit zilele ei ca să nască…” (Lc. 2,1-20). Nașterea Domnului. Unica persoană care a pătruns cu adevărat misterul.

a) Maria păstrătoarea Misterului vieții

Maria păstrează secretul misterului din respect față de Cel care i l-a încredințat. Nici atunci când logodnicul ei Iosif o privește cu îngrijorare, gândindu-se să o părăsească în ascuns, nici atunci când, lipsiți de un adăpost peste noapte în Bethleem, sunt alungați în grajdul animalelor, Maria nu dezvăluie nimănui secretul ei. Ea are încredere că Acela care i-a încredințat misterul îl va dezvălui persoanei potrivite la timpul potrivit: mai întâi Elisabetei – la lumina Spiritului Sfânt, apoi logodnicului Iosif – în vis, păstorilor – printr-o arătare îngerească, magilor – sub prin semnul stelei, iar celorlalți prin vestirea păstorilor și a magilor. Maria va primi și va păstra și în continuare Cuvântul divin. Ea va primi și cuvintele Fiului ei și le va păstra în inima sa (Lc. 2,19; Lc. 2,51b).

b) Maria adoratoare a Misterului Vieții

Prin ce cuvinte omenești s-ar putea descrie bucuria Fecioarei Maria care, după ce a purtat în trupul ei Cuvântul devenit Viață, L-a hrănit din trupul ei, L-a simțit crescând în sânul ei, acum, în peștera friguroasă din Bethleem, îl vede pentru întâia oară?

Acum Misterul Vieții a devenit realitate, Cuvântul divin întrupat este acest mic prunc așezat pe paie, în ieslea animalelor. Un prunc precum toți pruncii… Ochii mari și luminoși, rotunzi și calzi caută cu nerăbdare privirea mamei iubitoare. Pruncul divin caută privirea aceleia care L-a primit și L-a purtat în sânu-i cald de mamă. Aude vocea pe care deja o cunoștea și o auzise parcă de departe. Acum e mult mai limpede, mai dulce și mai aproape: Maria-i cântă lin bucuria sufletului plin de cerească fericire. Pruncul întoarce căpșorul și pentru întâia oară o descoperă pe aceea care acceptase să-l aducă la viață, punându-se pe deplin și pentru totdeauna în slujba Lui: două destine care vor rămâne cu adevărat unite pentru veșnicie.

c) Maria slujitoare a Cuvântului Vieții.

Corurile îngerești intonează imnul preamăririi Domnului: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2,14). Păstorii ajunși în grabă la grotă, la îndemnul îngerului vestitor, se împărtășesc din Misterul Vieții și-apoi pleacă „vestind cuvântul grăit lor despre acest Copil” (Lc. 2,17) și „preamărind și lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră și văzuseră precum li se spusese.” (Lc. 2,20). De la cer la pământ, toți cei care au primit vestea cea bună a Întrupării Cuvântului, Misterul Vieții, Îl laudă pe Dumnezeu.

Fecioara din Nazaretul Galileii a păstrat, în smerenie și simplitate, bucuria Misterului încredințat. A îndurat cu smerenie și încredere privirile îngrijorate ale logodnicului ei, sau cele batjocoritoare ale vecinilor și rudeniilor. S-a supus întru toate îndatoririlor ei de soție și de mamă. A pornit singură la drum lung pentru a fi alături de verișoara sa Elisabeta, iar apoi după numai câteva luni a plecat din nou împreună cu Iosif pe același drum spre Bethleem, pe timp de iarna, pentru a se supune legilor vremii. A acceptat oboseala și dificultățile situației în care se afla. A îndurat refuzul lumii, disprețul, indiferența… Și-a asumat toate acestea ca făcând parte din misiunea ei de Mamă purtătoare a Misterului Vieții, păstrându-l cu perseverență și discreție, și alăturându-l Misterului slujirii cu bucurie. Aceste Mistere o vor conduce și îi vor orienta întreaga viață, de-a lungul misiunilor pe care le va primi: Mamă, Discipol, Maică îndurerată, Mama Apostolilor, Mama Bisericii. Maria împlinește rolul său, cu inima neîmpărțită, păstrând Cuvântul divin și fiind pregătită să-L întrupeze prin trăirea, prezența și slujirea ei oriunde și oricând ar cere Domnul. Ea reînnoiește, zi de zi, răspunsul dat Mesagerului divin, rămânând disponibilă și perseverentă în slujba Cuvântului și a Vieții, în slujba împlinirii Planului divin al Mântuirii neamului omenesc.

Iată modelul trăirii creștine: Misterul Cuvântului divin acceptat și întrupat devine Misterul Vieții. Misterul Vieții trăit se transformă prin Maria în Misterul slujirii. Această dinamică a primirii Cuvântului divin, a întrupării și a slujirii, dă naștere Misterului Fecioarei Maria.

Iubiți credincioși,

Viața pe care Maria o acceptă este cel mai mare Dar, pentru ea și pentru omenirea întreagă. Dacă ne punem în situația Mariei din punct de vedere pur uman și material, ne dăm seama că nu avea un viitor asigurat. Însărcinată mai înainte de căsătorie, privită cu îndoială chiar și de către logodnicul ei. Cui să se adreseze? Unde să meargă? Nu are nici un fel de avere sau bogății, nu are nici rude bogate. Cu alte cuvinte nu-și poate pune încrederea nicidecum în persoane sau valori materiale. Unica persoană apropiată ei este Domnul Cel Preaînalt. De aceea își pune cu încredere și disponibilitate speranța în Cuvântul divin și viața întreagă în mâinile Domnului. Astfel, acceptând Misterul Cuvântului divin, Maria se pune total în slujba Vieții, a Misterului Vieții. Maria își începe slujirea sub semnul smereniei, nu se consideră nici o clipă stăpână peste această nouă viață și nici chiar pe propria viață. Viața ei, oferită lui Dumnezeu, va deveni izvor de viață pentru întreaga lume. Nu doar bucuria unei persoane, sau a unei familii sau a unui grup de persoane, ci izvor de bucurie pentru neamul omenesc.

Iată cum marele dar al vieții poate deveni prin om izvor de viață. Darul vieții primit și dăruit, oferit lui Dumnezeu, devine izvor de viață, atât prin intermediul familiilor creștine cât și prin intermediul persoanelor consacrate. Darul vieții este o invitație la bucurie, recunoscând bunăvoința și binecuvântarea divină primită prin acest mare dar. Primirea lui conferă un alt sens vieții, valorifică din plin bucuria trăirii creștine și dezvoltă capacitățile personale, identitatea și demnitatea persoanei umane.

Darul vieții utilizat egoist pentru plăceri trupești, efemere sau exploatat în mod inuman, viața suprimată, marginalizată, distrusă sau ucisă, închide, rușinează, întristează, deprimă, autodistruge. Familiile care nu acceptă viața, se destramă adeseori. Tinerii care nu au curajul de a accepta viața ca o luptă, cei care nu au tăria de a răspunde chemării lor, căutând comoditatea, plăcerea și averea ajung să se închidă în propriul egoism și cad adeseori în alcoolism, droguri, imoralitate, banditism sau criminalitate.

Isus: Calea, Adevărul și Viața, se întrupează pentru a pune în valoare demnitatea vieții umane. Maria acceptă cu eroism și curaj viața și o respectă pentru a ne oferi modelul de Mamă și persoană consacrată în același timp. Maria conștientă fiind de limitele ei, de situația ei materială și socială, de contextul spiritual și cultural în care trăiește și de opinia lumii, acceptă totuși cu curaj viața și astfel conferă noi dimensiuni demnității persoanei umane: demnitatea de fiică a lui Dumnezeu și demnitatea de Mamă.

Aceasta este Misterul Fecioarei Maria, Misterul vieții ei: bucuria de a împărtăși celorlalți bucuria, fericirea de a-i face pe ceilalți fericiți, harul de a da viață și a oferi celorlalți propria viață pentru ca ei să înțeleagă importanța vieții. A fi omul potrivit la timpul istoric potrivit. Misterul de a sluji Domnului oriunde și oricând cu bucurie și disponibilitate totală. Atunci când Domnul a avut nevoie de o mamă care să-l aducă la lumină în istoria umană pe calea firească, a acceptat să devină Mama Fiului Său. Atunci când Fiul și-a adunat Apostolii continuatori ai misiunii Sale, a acceptat cu smerenie să fie și ea între femeile care urmau Lui. Sub Crucea Răscumpărătoare, Maria a rămas neclintită în durerea ei, pentru a pătimi împreună cu Fiul ei, Maica Îndurerată. În Cenacol, unde prima comunitate unită în rugăciune se afla în așteptarea coborârii Spiritului Sfânt era și Maria Mama Apostolilor care a rămas peste timp Mama Bisericii.

Astfel, prin bucuria de a accepta, de a oferi și de a sluji viața, Maria participă la opera Creațiunii, participă nemijlocit și actualizează opera Răscumpărării, participă și slujește opera Sfințirii. Pe drept cuvânt o putem numi co-răscumpărătoare.

Bucuria Mariei poate deveni bucuria noastră, bucuria mântuirii prin care omul a redobândit bucuria de a fi răscumpărat. Astfel viața sa are un sens, un sens ascendent spre Împărăția cerească.

Mai știm noi oamenii celui de-al III-lea mileniu să trăim această bucurie?

Lumea în care trăim aleargă după acumulare de bunuri, relații, garanții. Dorește să aibă „viitorul asigurat, garantat”. Fecioara Maria ne învață că persoana umană își recapătă demnitatea doar atunci când se ridică la adevărata-i vocație de „chip și asemănare” a lui Dumnezeu, primind Cuvântul, întrupându-l și slujindu-l prin propria viață. Aceasta este demnitatea de fii ai lui Dumnezeu prin Fiul. Este demnitatea de creștin botezat, căruia unica siguranță, încredere și garanție îi vine de la Dumnezeu – Tatăl Creatorul, prin Isus Hristos – Fiul, Răscumpărătorul, în Spiritul Sfânt, Sfințitorul și de Viață dătătorul.

Tendința omului din societatea de astăzi este de a se închide. Preocupat doar de sine și de propria bunăstare, nu poate trăi bucuria dăruirii și a slujirii. Maria se pune în slujba Domnului și astfel darul primit înflorește, dă viață. Să ne punem în slujba aproapelui. Astfel vom face să rodească și să se înmulțească darul primit.

Suferința lumii, cauzată de frică și de egoism, închide. Să încercăm să dăm un sens suferinței, să oferim suferința în rugăciune, pentru a dobândi puterea harului și binecuvântare. Comuniunea cu Dumnezeu deschide sufletul la bucuria acceptării celuilalt. Bucuria creștină conferă puterea spirituală de a învinge frica și disponibilitate sufletului de a sluji aproapelui. Este bucuria de a împărtăși darul primit. Darul primit și acceptat rămâne dar, numai atunci când este oferit (Simone Weil). Aici este izvorul comuniunii Bisericii: o comunitate ce se clădește primind de la Dumnezeu și dăruind, ajutând aproapele.

Spiritul de dăruire gratuită și disponibilă este adevărata bogăție care oferă persoanei umane strălucirea carității fraterne.

Am primit fiecare din mila Bunului Dumnezeu numeroase daruri. Darul de a fi un bun medic, arhitect, inginer, profesor, avocat, preot, ș.a.m.d., sau darul de a avea un post înalt în funcțiuni de conducere, mari responsabilități, mari sume de bani. Să nu abuzăm de putere sau de suferința celorlalți. Dimpotrivă să ne punem în slujba celui slab, bolnav, încercat, marginalizat. Să nu uităm că tot ce avem este Dar de la Dumnezeu primit gratuit, deci trebuie oferit gratuit. Bunurile materiale nu conferă fericire ci doar o plăcere efemeră.

Maria, acceptând Misterul Cuvântului și al Vieții, devine slujitoarea Domnului.
Maria, împărtășind Misterul Cuvântului și al Vieții, devine slujitoare aproapelui în caritate.
Maria, trăind Misterul Cuvântului și al Vieții, dezvăluie bucuria vieții creștine.

Să pătrundem acum în misterul vieții noastre luminați de misterul vieții Mariei.

Să ne întrebăm: cum încercăm să cunoaștem planul divin și rolul pe care îl avem fiecare dintre noi în acest plan? Cum încercăm să cunoaștem vocația noastră, chemarea noastră? Cum trăiesc bucuria vieții creștine? Cum îmi pun viața în slujba vieții?

Care sunt rolurile, misiunile, pe care le am în familie, în societate, în biserică, în comunitate? Cum mi le împlinesc?

Ofer prin prezența mea un exemplu creștin? Cum accept dificultățile vieții: disprețul, indiferența, calomniile, ofensele? Știu să mă mulțumesc cu necesarul și să fac acte de caritate cu cei care au nevoie de ajutor?

Citesc regulat Cuvântul vieții? Încerc să întrupez Cuvântul vieții în viața mea?

Am un program de rugăciune care să mă alimenteze spiritual? Particip la viața Bisericii?

Sunt un cinstitor al Preasfintei Fecioare Maria? Cunosc și practic principalele devoțiuni la Preasfânta Fecioară (Paraclisul, Acatistul, Rozariul, Litania Lauretană, Novene, Acte de consfințire, etc.)?

Toți cei care s-au împărtășit din Misterul Fecioarei Maria, din Misterul Vieții, dobândesc sentimentul păcii și al bucuriei: Elisabeta cu glas mare laudă lucrare Celui Preaînalt, Păstorii preamăresc și laudă pe Domnul, magii cu bucurie se închină, aduc daruri și se întorc în țara lor pe un nou drum. Pentru fiecare din ei împărtășirea din Misterul vieții conferă un nou sens și un nou înțeles propriei vieți.

Să ne împărtășim acum și noi din marele Mister al Preasfintei Fecioare Maria, Misterul Vieții, și să ne lăsăm pătrunși de pace și de bucuria creștină a celor mântuiți. Să-L preamărim și să-L lăudăm pe Dumnezeu Cel Preaînalt, la care „nimic nu este cu neputință”. Să dăm un nou sens Misterului vieții noastre, sensul adevăratei demnități umane, sensul ascendent, spre Mântuire. Să regăsim sensul profund al vieții de creștin botezat, sensul demnității de fii ai lui Dumnezeu prin Fiul. Aceasta este bucuria la care suntem chemați prin Nașterea Fiului lui Dumnezeu.

Să ne apropiem deci „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu evlavie” de marele Mister pe care îl celebrăm, să pătrundem mai profund sensul cuvintelor pe care le colindăm, al poeziilor pe care le recităm, al tezaurului folcloric tradițional românesc prin care Misterul Vieții este vestit și din nou „întrupat”. Să devenim și noi apostoli, vestitori în lume ai Misterului întrupării, ascultând, păzind, întrupând și slujind Cuvântul lui Dumnezeu, după modelul oferit de Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, mărita Doamna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria.

„Iar Celui ce poate să vă întărească după Evanghelia mea și după propovăduirea lui Isus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri veșnice, iar acum arătată prin Scripturile proorocilor, după porunca veșnicului Dumnezeu și cunoscută la toate neamurile spre ascultarea credinței, Unuia înțeleptului Dumnezeu, prin Isus Hristos, fie slava în vecii vecilor. Amin!” (Rom. 16,25-27).

Sărbători creștinești cu belșug de binecuvântări și cerești daruri, la Sfânta și mărita sărbătoare a Nașterii după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, din Preasfânta Fecioară Maria!

+ Florentin
Episcop de Cluj-Gherla

Dată în Cluj-Napoca, din reședința episcopală, la Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, Anul Domnului 2003, anul Jubileului celor 150 de ani de la întemeierea Eparhiei noastre, la 303 ani de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, în al XXVI-lea an de pontificat al Sf. Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, în al VII-lea an al episcopatului nostru și al II-lea în scaunul acestei Eparhii.

Rugăciune de consfințire către Preasfânta Inimă a Preacuratei Fecioare Maria

Preasfântă, curată, preabinecuvântată, mărita Doamna noastră, Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, cu fiiască încredere venim la Tine să ne consfințim Inimii Tale Neprihănite; primește-ne, Te rugăm, noi fiii Tăi, întru îmbrățișarea iubirii Tale de Mamă; fii nouă scut puternic și neînvins de apărare în lupta de mărturie ce susținem pentru Hristos Isus, Domnul și Dumnezeul nostru, Fiul Tău, și pentru una, sfântă, catolică și apostolică a Lui Biserică, fă să se desăvârșească darul lui Dumnezeu întru neputințele noastre, ca îmbrăcați cu putere de Sus, să punem bună mărturie, neînfricați și neînfrânți mărturisitori și apărători ai dreptei credințe până la sfârșit.

Ieșind din luptă învingători, cu puternicul Tău ajutor, Preacurată Fecioară, să preamărim pe Domnul în toate zilele vieții, închinând cu a Ta povățuire toate puterile ființei noastre, întru înălțarea scumpei noastre Biserici, renăscută în durerile marei încercări.

Așa, cu ocrotirea Ta de Mamă iubitoare, să ne învrednicim la suprema chemare a intra în bucuria Domnului nostru Isus și a-L preamări cu Tine, Împărăteasă și Doamnă, și cu toți Îngerii și Sfinții întru fericirea Împărăției Sale, Împreună cu Cel fără de început și cu Preasfântul , Bunul și de Viață Făcătorul Lui Spirit, în vecii vecilor. Amin.

Inimă preasfântă a lui Isus, mântuiește-ne pe noi.

Inimă neprihănită a Mariei, roagă-te pentru noi. Amin.

Rugăciune compusă și înscrisă pe file de memorie, de către IPS Iuliu HOSSU la rugămințile fraților din celula 44, la Sighet (anul 1952), recitată la început în comun iar apoi după interdicția rugăciunii cu voce tare, în suflet și continuată zilnic de către Înaltul Arhiereu până în ultimele zile ale vieții sale.

Colinda de suflet a Em. Sale Card. Iuliu HOSSU (ultima strofă a fost compusă la Dragoslavele de către Arhipăstorul nostru de binecuvântată memorie):

Când încă prunc era Isus,
în grădiniță El și-a pus
un trandafir, cu gând curat,
să aibă flori de’ncununat;
Când trandafirul înflorea,
ai Iudei prunci se năpustea
asupra florilor, cu zor,
și au prădat podoaba lor;
Cunună vrei, cunună vrei,
strigat’a ceata de mișei,
și totuși spinii mi-au rămas,
răspunde Isus cu blându-i glas;
Atunci, cu creanga spinului,
încununat-au fruntea Lui,
și-n loc de trandafiri frumoși
curgea pe frunte sânge roș;
Isuse, Doamne, prunc ceresc,
Toți îngerii te preamăresc,
Primește și al nostru cânt,
Trimite pace pe pământ.

Autor: PS Florentin Crihălmeanu
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 18.12.2003
Publicarea pe acest sit: 18.12.2003
Etichete: ,

Lasă un răspuns