Pastorala de Crăciun a PF Lucian Mureşan

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2010

† LUCIAN
prin harul și mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credință
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioșilor călugări și călugărițe,
iubiților credincioși greco-catolici
și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu

La fiecare mare sărbătoare a Anului liturgic ne regăsim împreună pentru a contempla Taina Mântuirii și a celebra bucuria darurilor lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Nașterii Domnului ne oferă această bucurie în credință nu numai în viața noastră personală, dar și în viața Bisericii și a lumii. Fără credință vie nu-l putem recunoaște pe Fiul lui Dumnezeu în Pruncul minunat așezat în iesle. De aceea cuvântul de păstor al Arhiereului în aceste ocazii solemne nu este unul retoric sau formal, ci presupune încurajarea și întărirea credinței poporului lui Dumnezeu prin contemplarea Tainei Sărbătorii și a glasului viu al Domnului.

Iubiți credincioși,

Ne putem înălța inimile spre Cer fiindcă Isus a venit pe pământ. De aceea Domnul ne invită să credem mai mult și mai bine în urma popasului sufletesc pe care îl facem, închinându-ne Lui la Betleem. Cultivarea credinței noastre ne conferă atunci acea transformare interioară astfel ca să putem vedea viața cu ochii lui Dumnezeu și să ținem calea cea strâmtă care duce spre Împărăția cerurilor.

Moștenirea de credință primită de la predecesorii noștri, dar și colindele și obiceiurile, nu pot fi doar o zestre folclorică sau sentimentală, ci legătura cu puterea Domnului care s-a preamărit acolo unde spiritul lumii disprețuiește, de obicei, smerenia și sărăcia mijloacelor. Este fidelitatea la legământul cu Dumnezeu „care s-a deșertat pe sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor…, s-a smerit pe sine, ascultător făcându-se până la moarte” (Filipeni 7-8).

În acest sens ne rugăm, iată, cu mai multă stăruință pentru ca bunul Dumnezeu să-i învredni-cească pe episcopii noștri mucenici de cinstea altarelor. Procedura de beatificare a Bisericii este desigur de verificare și de judecată, de constatare, dar arătarea acestei demnități o poate oferi doar Dumnezeu. Nu putem primi acest dar ales fără rugăciune și jertfă din partea fiecăruia dintre noi. Această arătare minunată a voinței Domnului în răbdarea credinței înaintașilor noștri nu ne va fi încredințată pentru ca să ne credem mai buni decât alții. Bucuria speranței înscrierii lor în calendarul sfinților ar fi darul fără de preț al mijlocitorilor în comuniunea sfinților, dar și împlinirea fidelității Bisericii Române Unite la voința lui Cristos și la Biserica Sa zidită pe temelia Stâncii sfântului apostol Petru.

Dragii mei,

Această fidelitate la voința lui Dumnezeu, prin credința vie presărată de fapte bune, ne cere să predicăm astăzi, mai mult ca niciodată, adevărul familiei creștine. De la mărturia Betleemului familia este viața, școala și transmiterea credinței. De aceea, la îndemnul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, petrecem și noi în comuniune cu întreaga Biserică catolică un an dedicat rugăciunii și mărturiei creștine în familie, cea mai prețioasă prezență pentru un viitor ancorat în valorile lui Dumnezeu.

Dragi Preoți,

Mulți dintre Voi trăiți și comuniunea Tainei Căsătoriei. Chemarea pe care o primiți este darul Domnului. Biserica, în virtutea misiunii încredințate de Isus, este chemată să recunoască această chemare și să Vă invite la apostolat, la fel cum se întâmpla la începuturile Bisericii, atunci când erau invitați la slujire creștinii adevărați.

Un om căsătorit ar trebui să fie azi o persoană de mare credință pentru a rezista sarcinilor și încercărilor așa de grele. Echilibrul vieții Voastre de familie, predicarea și trăirea Evangheliei, sunt arătate de felul cum Vă întăriți în credință ca oricare creștin. Exemplul palpabil al vieții Voastre de rugăciune cu soția și împreună cu copiii nu Vă oferă desigur diplome sau succese lumești, aparent nici siguranța zilei de mâine, dar îi permit lui Dumnezeu să-i întâlnească prin Voi pe aceia pentru care s-a urcat pe cruce și, mai ales, să împărtășească libertatea pe care o conferă Adevărul. În felul acesta Vă aflați menirea, dar și mântuirea personală.

Faceți, așadar, din familii și biserici focare ale rugăciunii, rămâneți alături de credincioși cu generozitate, rugându-Vă să aflați calea de a găsi buna slujire și calea către inimile lor. Pregătiți-i pe acei tineri care se căsătoresc astfel ca ritualul să nu-l simtă ca o vrajă care scutește de răspundere, ci ca har al fidelității în Cristos, în legământul pe care singur Domnul îl face posibil și temeinic până la sfârșit. Binele este Dumnezeu. Nimeni dintre noi nu poate să facă altceva decât de a oferi cu fidelitate Domnului tot ceea ce nu-i cuprins de această lucrare a binelui. Nu suntem noi proprietari ai binelui săvârșit prin har, ci ne ridicăm prin faptele noastre bune către voința sfântă, prin fidelitate și iubire față de poruncile lui Dumnezeu.

Dragi credincioși și Frați Preoți,

Nimeni nu poate oferi ceea ce nu are. Chemarea noastră în Isus este legată de slujire și asta înseamnă jertfă și suferință, asumate însă liber prin puterea iubirii. Lepădarea de credință a lumii de azi trebuie combătută ca întotdeauna, simplu, prin căutarea voinței lui Dumnezeu în viața de zi cu zi. Evanghelia ne învață că orice lucrare de apostolat se arată mai întâi în alegerile personale și se justifică în lupta contra răului pentru a afla libertatea promisă de Cristos și Împărăția sa interioară. Acesta este mesajul de credință pe care ni-l pune în fața sufletului Pruncul minunat născut în staulul de la Viflaim. Tot așa cum spune și psalmistul: „nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălțat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine. Dimpotrivă mi-am smerit și mi-am domolit sufletul meu, ca un prunc înțărcat de mama lui, ca răsplată a sufletului meu” (Psalmul 130,1-2).

Evanghelia, tradiția și toată învățătura Bisericii ne spun că umanitatea poate regăsi căile lui Dumnezeu prin rugăciune, lepădarea de rău și vindecarea oferită în Taina Mărturisirii păcatelor. Dacă nu mai vorbim despre aceste lucruri care sunt daruri alese ale Mântuitorului, adevărul vieții creștine se resimte în mod evident. Să nu uităm că primul și cel mai puternic apostolat al unui cleric, dar și al creștinului rămâne tot cel al vieții sale personale!

Iubiți credincioși,

Cel mai important apostolat este așadar viața Voastră de familie. Catehizarea Voastră este adesea mai de preț decât cea a copiilor fiindcă aceștia din urmă nu pot înflori sufletește dacă ambianța de acasă nu este iubitoare față de rugăciune și chemarea la sfințenie. Nu puteți renunța la răspunderea de a fi maeștri ai copiilor Voștri în credința față de Cristos – care Vă compune viața și valorile sale! Nu puteți trăi crezul Vostru fără să arătați și în afară pe care loc l-ați așezat în viața Voastră pe Dumnezeu!

Spațiul interior unde Domnul își construiește drumul cu fiecare suflet este așadar tainic și greu de definit pentru cel care folosește Cerul doar pentru rezolvarea nevoilor personale. De aceea Taina mărturisirii păcatelor este vindecarea care ne eliberează de prejudecată, de părerile superlative despre noi înșine, de judecata dată fără încetare semenilor și ne vindecă întotdeauna, eliberându-ne prin scoaterea răului afară. Diavolul numai dacă este descoperit fuge.

Biserica și sfinții ne spun că nu este cazul să ne tulburăm dacă Dumnezeu ne scoate la iveală aplecările spre rău. O face să ne vindece de orgoliu, nu să ne poarte spre disperare. Dar, desigur, nu e o situație comodă mai ales că această ilustrare a răului din noi și lupta cu el, durează în timp. Mângâierea creștinului este că Fiul lui Dumnezeu a luat mai întâi asupra Sa firea noastră ca să trăiască slăbiciunea ei, să simtă apropierea de puterea distrugătoare a păcatului și să-l învingă nu prin putere sau forță, ci lăsându-se El Însuși călcat de moarte.

Iubiți fii sufletești,

Mărturia creștină este descrisă de lupta contra răului. Spiritul lumii cere lucrări fără jertfă, vieți fără de grijă, iar morțile ușoare, la comandă. Eroii închipuiți ai lumii fără de Dumnezeu par să fie cei care fug de adversitate, dar Isus ne spune că pentru un om care crede în El temerile ascund lipsa de încredere în Dumnezeu. Iubirea bună, adevărată, nu numai că alungă frica, dar nici nu se ferește de ocaziile de încercare. Pentru o mai profundă iubire a lui Cristos, într-o luminoasă depășire care acordă astfel înțelepciune și ne unește și mai strâns cu El!

Taina Crăciunului ne cere să regăsim cu insistență în credință chipul adevărat al inimii noastre. Nu putem celebra bucuria nașterii lui Isus fără să prețuim curajul de a ne teme și să acceptăm că, în drumul către Steaua care luminează la Betleem, nu putem pleca făcând calcule. Numai în felul acesta vom pătrunde Taina lui Dumnezeu.

Isus, Cel așezat în sărăcia și neputința ieslei de la Viflaim, ne cheamă iarăși să fim asemenea Lui: abandonați Cerului, dispuși să-L adorăm așa cum vine spre noi, în simplitate și smerenie. Și chiar dacă ne vom recunoaște sărăcia sufletului, această sărăcie interioară îi va oferi lui Dumnezeu libertatea de a construi, cu noi și în noi, mântuirea Sa minunată. Vom fi exact ca păstorii care, în simplitatea și nevred-nicia lor interioară, au fost primii care s-au bucurat de Dumnezeu, L-au contemplat și L-au vestit.

Iubiți credincioși, dragi fii sufletești,

În încheiere, închinându-ne lui Isus cel pus în iesle, s-o rugăm pe Maica sfântă să ne conducă inimile spre El. Inima Ei de Mamă este pururi deschisă să poată deveni limanul nostru. Să alergăm la Viflaim, să ne grăbim să intrăm în fața Domnului și să ne facem micuți! Vom intra fără greutate, prin Maica Fecioară, alături de sfântul și dreptul Iosif. Nu Vă fie frică! Rugați-Vă pentru cei care Vi se împotrivesc și pentru adevărata schimbare a inimii, singura ce poate transforma recesiunea morală a lumii. Taina Crucii, spre care Domnul vine, este lumina lină care face ca suferințele noastre să devină bucurie dumnezeiască.

Sufletul nostru să fie așadar steaua care anunță că Dumnezeu este TOTUL.

Să-I cântăm dimpreună cu îngerii „Mărire întru cele de sus și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,14) cu adevărată smerenie și iubire.

În pace cu Dumnezeu nu vom putea semăna decât pace. Rodul nostru va fi astfel mărirea veșniciei!

Dimpreună cu Preasfințiile lor, Episcopii Mihai și Vasile, Vă spun tuturor din suflet: Sărbători sfinte, iar Nașterea Domnului și Noul An 2011 să le petreceți în Cristos, cu bucurie și pace!

Cu arhierești binecuvântări,

LUCIAN

Arhiepiscop și Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș – Blaj

Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică

Dată în Blaj, la 25 decembrie,

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos,

Anul Domnului 2010

Autor: PF Lucian Mureșan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 19.12.2010
Publicarea pe acest sit: 21.12.2010
Etichete: , ,

Lasă un răspuns