Pastorala de Crăciun a PF Lucian Mureşan

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2009

† LUCIAN
prin harul și mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop Major,
Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioșilor călugări și călugărițe,
iubiților credincioși greco-catolici
și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiți credincioși,

Întâlnirea cu Dumnezeu este cel mai de preț lucru pe care ni-l descrie Evanghelia, dar este greu să ne închinăm Dumnezeului celui veșnic venit între noi într-un chip nebănuit vreodată de cineva: un Dumnezeu neajutorat, smerit, vulnerabil, înfrânt. Înțelegem astfel că nici un abis nu era prea mare pentru El, că nu este lipsă sau neputință care să întreacă Inima Sa de a dărui totul, de a Se da pe Sine până la capăt pentru a ne împărtăși numele Său: Bucurie, Lumină, Sfințenie, Adevăr. Ei, bine, acest Dumnezeu arătat nouă de la nașterea Sa minunată la Viflaim, nu poate fi cunoscut și întâlnit altfel decât dacă lipsa, neputința, privațiunile, singurătatea, focul încercărilor fac parte din viața noastră. Dacă drumul postului a fost pentru noi nu doar un simplu exercițiu de voință, ci căutarea tainică a speranței, ochii noștri pot ajunge să contemple măsura cea nouă a luminii zidite de Dumnezeu.

Dragi fii sufletești,

În anii de mare încercare am putut vedea că Dumnezeu era cu noi, nu ne rușinam de El și nici El de noi. Mergea cu noi în adâncurile amarurilor nu pentru că ne-am fi ridicat noi la cer, ci pentru că El s-a coborât, s-a smerit, pentru că ne iubea fiind cu noi, ascunzându-și chipul măririi Sale de dragul nostru pentru a potrivi calea neîmplinirilor spre deplina bucurie a Împărăției Sale.

Departe de orice închipuire sau așteptare omenească, mântuirea pe care ne-o pregătește și astăzi Cel de sus este aceea care sosește prin slăbiciunea Fiului Său, una cu noi în dorința Sa de a ne face părtași măririi cerești ai Preasfintei Treimi. Cristos își poartă astfel pașii peste peregrinările noastre, peste îndepărtările de prezența Sa, peste pierderile drumului și împrăștierile noastre sufletești. De la această simplitate și de la felul în care Dumnezeu ne conduce spre locurile inimii, unde ne poate hrăni și crește, putem să inspirăm sentimentele noastre de credință acum, de praznicul Nașterii Domnului.

Iubiți credincioși,

Suntem cu toții în Biserică prin credință, vorbim despre credință, dar nu putem oferi gustul pentru Dumnezeu, nu-i putem apropia pe oameni fără mărturia noastră. Mărturie simplă, detașată, încrezătoare la bine și la rău în speranța ajutorului ceresc care ni-l oferă Isus coborât între noi. Calitatea apostolatului nu se arată prin dorința de putere, ci prin consecvența adesea oarbă a mărturiei Evangheliei pe care căutăm s-o practicăm. Preoția Domnului Isus este descrisă în primul rând de jertfa de pe Cruce pe care Dumnezeu o face datorită lipsei de încredere a omului, înșelat de viitorul mincinos al Ispititorului. Absența încrederii, a simplității deschiderii spre lucrarea plină de modestie a Cerului nu sunt roada Spiritului. Sunt rănile noastre pe care îndrăznim acum cu supunere să le aducem în fața ieslei unde Pruncul se lasă contemplat în chipul fragilității. De la noaptea Viflaimului încoace temerile și rănile noastre trebuie privite drept loc binecuvântat, unde bolnavul arată că are nevoie de doctor: „Mă voi lăuda bucuros în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos” (II Corinteni 12, 9).

Iubiți frați preoți, apostoli ai Adevărului lui Dumnezeu,

Petrecem un an dedicat Sfintei Preoții și trebuie să vă amintiți că sunteți trimiși ai Arhiereului în mijlocul turmei Bisericii, prin punerea mâinilor, păstrători în ființa Voastră a acelui mandat spiritual încredințat din Preoția deplină a Episcopului. Fiul Cerului vine spre patimă și moartea pe Cruce. S-a deșertat din iubire pentru noi ca să ne facă asemenea chipului măririi Sale. Nu e de ajuns să fim orientați doar de chemarea locului unde ne aflăm. Nu suntem una cu Împărăția lui Dumnezeu prin fervoarea sentimentelor, ci prin profunzimea dragostei pentru Domnul, pentru credincioși, dar mai ales prin acceptarea abandonului în lucrarea minunată pe care harul o scrie în slăbiciune.

Viața voastră de credință rămâne izvorul misiunii pe care o aveți în Biserică și de aceea rodnicia acestei misiuni depinde de focul care vă arde sau nu în suflet acea Prezență fără de mistuire a lui Dumnezeu. Tot ce este potrivnic vă descoperă rănile, vă ține în legătură cu fragilitatea Voastră, dar până la urmă nu face altceva decât să Vă ancoreze și mai mult în setea de Dumnezeu. Numai așa putem merge spre Cristos, slujindu-i pe alții, spre vindecarea pe care cerul ne-o oferă mai întâi nouă, spre unitate interioară și Înviere. Nu numai ca persoane, dar mai ales ca Biserică, adică împreună strânși uniți în jurul Domnului și al Altarului Său.

Iubiți credincioși,

Puterea este a lui Dumnezeu, și a Lui este mila; Tu Doamne vei răsplăti fiecăruia după faptele lui„(cf. Ps. 61, 11). Pentru a primi harul Crăciunului trebuie să petrecem cu Dumnezeu o cale specială, descrisă în același timp de lumină și întuneric, de împărtășire și refuz. Acest drum ne introduce puțin câte puțin în legământul cu Cristos, dar și cu aproapele nostru. Chiar și aceia care nu au primit Lumina au rostul lor: ne descoperă nouă, celor care l-am recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, chemarea de a deveni ca și El – milă, iertare și bunătate.

În iubire putem crede, dar e atât de greu uneori să crezi că ești crezut și că se crede în tine. A crede în om se poate, dar numai cu bună cucernicie. Sărbătoarea Nașterii Domnului ne spune că Dumnezeu crede, continuă să creadă în noi fără margini, până la moarte. Atunci, numai atunci, vom putea crede unii în alții: dacă precum Cristos învățăm să fim generoși și iertători.

În căutările lumești ale succesului construit pe interese, darul cerului sfârșește marginalizat de bucuriile noastre trecătoare. Tăcerea sau absența aparentă a Domnului în societatea desacralizată în care trăim nu înseamnă slăbiciune, dragii mei. Această tăcere răbdătoare pe care noi o considerăm întârziere este taina mântuirii. Numai cei care citesc Evanghelia în cursul luptei dintre lumină și întuneric descoperă în această tăcere lucrarea iertătoare a Providenței, care oferă curs evenimentelor vieții Bisericii și fiecărui om de credință. Virtutea se construiește pe drumul ispitirilor care vin inevitabil spre noi, ajutându-ne să alegem latura dreptății, nu pe cea a minciunii. Prin răbdare, ne confirmă Isus, vom câștiga sufletele noastre.

Dragi credincioși și iubiți frați preoți,

Bucuria încrederii lui Dumnezeu venit pe pământ la Crăciun este așadar speranța noastră. Chiar și azi, într-o lume a apostaziei de credință, cultura interioară a Bisericii este și va rămâne pururi: a-i oferi lui Dumnezeu în suflete și în societate locul cel mai de cinste. Întărindu-Vă în această sfântă certitudine, din fața ieslei, dimpreună cu Cerul și întreg pământul, alături de Preasfințiile lor Episcopii Mihai și Vasile, Vă adresez sfânta urare de pace și depline mângâieri sufletești. Noul an 2010 să Vă aducă, dragii mei, prin mijlocirea Doamnei noastre, de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioară Maria, harurile îmbelșugate ale Viflaimului.

Cu arhierească binecuvântare,

† LUCIAN
Arhiepiscop și Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș – Blaj
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică

Dată în Blaj, la 25 Decembrie,
Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos,
Anul Domnului 2009

Autor: PF Lucian Mureșan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 19.12.2009
Publicarea pe acest sit: 21.12.2009
Etichete: , ,

Lasă un răspuns