Pastorala de Crăciun a PF Lucian Mureşan

Scrisoare pastorală cu ocazia Crăciunului 2006
a Preafericitului Lucian
Arhiepiscop Major

Preaiubiți fii sufletești: preoți, călugări, călugărițe și credincioși,

„Sosit-a praznicul iară, de care ne bucurăm, că Isus din cer coboară să se nască-n Betleem!” Așa anunță colindul nostru străbun nașterea Mântuitorului, ca pe un eveniment extraordinar, de care ne bucurăm. Tot în acești termeni, Sfântul papă Leon cel Mare predica credincioșilor săi, pe la mijlocul secolului V: „Mântuitorul nostru, preaiubiților, s-a născut astăzi: să ne bucurăm! Nu este loc pentru tristețe, atunci când se celebrează nașterea Vieții… Nimeni nu este ținut departe de această bucurie, căci motivul bucuriei este același pentru toți. Domnul nostru, distrugătorul păcatului și al morții, negăsind pe nimeni care să fie liber de această vină, a venit să-i elibereze pe toți. Să tresalte de bucurie sfântul, că se apropie de triumf. Să se bucure păcătosul, că este invitat la iertare. Să prindă curaj păgânul, că este chemat la viață”. Să ne bucurăm, așadar, noi păcătoșii, pentru că s-a născut pentru noi Răscumpăratorul!

Cu siguranță că atunci când ne-am făcut meditația în aceste zile premergătoare acestei mari sărbători, ne-am întrebat: Cine este, cu adevărat, Cel pe care îl așteptăm să se nască? Sau, poate, alții, credincioși sau necredincioși, ne pot întreba, așteptând un răspuns de la noi: Cine este Cel a cărui naștere o sărbătoriți? Sfântul apostol Petru ne îndeamnă să fim gata oricând să dăm răspunsul cuvenit tuturor celor care ne întreabă care este speranța noastră (cf 1 Pt 3,15). Cu același apostol vă spun și eu că „nu voi înceta să vă amintesc mereu lucrurile acestea, chiar dacă le știți și sunteți întăriți în adevăr” (2 Pt 1,12).

Imnele noastre liturgice sunt deosebit de generoase în a ne da mereu răspunsul la întrebările de mai sus. Am ales pentru aceasta Stihira dogmatică a versului 8, stihiră atribuită Sfântului Ioan Damaschinul: „Împăratul cerurilor, pentru iubirea de oameni, pe pământ s-a arătat și cu oamenii a petrecut: că din Fecioară curată trup luând și dintr-însa ieșind după concepere, unul este Fiul, îndoit în fire, dar nu în fețe. Pentru aceasta, desăvârșit Dumnezeu și om desăvârșit cu adevărat vestindu-L, mărturisim pe Cristos Dumnezeul nostru”. Biserica numește „întrupare” adevărul că Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Preasfintei Treimi, și-a asumat natura omenească pentru a împlini în ea mântuirea noastră. Aceasta este minunea Crăciunului: Dumnezeu s-a întrupat! El nu mai stă departe de noi, nu ne mai înspăimântă cu maiestatea Sa de neatins, ci ne deschide inima pentru a revărsa iubire pentru un drăgălaș Prunc, născut de o Fecioară curată, amândoi ocrotiți de un bărbat drept și curat. Așadar, Pruncul plăpând, neputincios din punct de vedere fizic, este atotputernicul, atotștiutorul, Creatorul cerului și al pământului și Mântuitorul omului.

La Crăciun, Dumnezeu Fiul intră în lume prin întrupare, ceea ce înseamnă – după cum învață Sfântul Ciril al Alexandriei – că „în toți s-a sălășluit Cuvântul printr-Unul, Unul fiind rânduit Fiul lui Dumnezeu în putere, ca să vină prin Spiritul sfințeniei demnitatea aceasta la toată umanitatea și așa să ajungă și la noi printr-Unul dintre noi, ceea ce s-a spus: Eu am zis: dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt (Ps 81,6)”. Aceasta înseamnă că Fiul lui Dumnezeu, prin întrupare, vine la fiecare din noi, se sălășluiește în fiecare din noi, ridicându-ne la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu.

Dumnezeu vine la noi! Dumnezeu vine în noi! El vine spre patima cea de bună voie, pentru restaurarea omului prin Înviere. Vine să celebreze, pentru oameni și cu oamenii, veșnica Liturghie pe altarul Crucii, întru biruința vieții asupra morții. Nu la voia întâmplării, Tipicul bisericesc prescrie că Stihira dogmatică amintită mai înainte, „Împăratul cerurilor”, trebuie cântată de adunarea liturgică, la intrarea în biserică a arhiereului care vine să celebreze Dumnezeiasca Liturghie, semnificând faptul că Cel ce a venit, vine; El vine, iară și iară, an de an și zi de zi, în celebrarea Euharistică și acolo unde sunt adunați doi sau trei în numele Lui.

Iar pentru a răspunde la întrebările noastre sau ale altora, referitor la Cel care se naște, mă folosesc de definiția dogmatică a Conciliului IV ecumenic de la Calcedon, din 25 octombrie 451: „Mărturisim pe Domnul nostru Isus Cristos, unul și același Fiu, unul și același desăvârșit în dumnezeire, unul și același desăvârșit în omenitate, Dumnezeu adevărat și om adevărat; de o ființă cu Tatăl după dumnezeire, de o ființă cu noi, după omenitate, asemenea nouă în toate, în afară de păcat; născut din Tatăl mai înainte de veacuri după dumnezeire, și unul și același în timpurile din urmă, născut pentru noi și pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, după omenitate; unul și același Cristos, Fiu, Domn, Unul-Născut, cunoscut în două firi în chip neamestecat și neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit; nefiind niciodată anulată deosebirea celor două firi din cauza unirii lor, ci, dimpotrivă, păstrându-și fiecare însușirea caracteristică, reunite într-o singură Persoană și un singur ipostas”.

Iubiți fii sufletești,

Un asemenea eveniment trebuie sărbătorit cum se cuvine, și, din an în an, tot mai bine și mai cu folos. Iar sărbătoarea de astăzi este o sărbătoare liturgică împărătească! Sărbătoarea vine să suprapună timpului obișnuit un timp încărcat de semnificații, timpul lui Dumnezeu. În felul acesta, sărbătoarea devine timpul manifestării lui Dumnezeu însuși, a prezenței Sale, a actualizării misterului sărbătorit. Observăm că atât imnele liturgice ale Crăciunului, cât și colinzile noastre, nu folosesc timpul trecut, ci totdeauna prezentul: „Cerul și pământul astăzi, după cum spun proorocii, să se veselească”; „Cerul și pământul astăzi s-au împreunat, născându-se Cristos” (Stihiri de la Litia sărbătorii); „Mare și uimitoare minune s-a săvârșit astăzi”; „Astăzi Fecioara naște pe Făcătorul a toate” (din Stihoavna Sărbătorii); „Astăzi s-a născut Cristos, Mesia, chip luminos”; „Veniți, astăzi, credincioșii, să săltăm”; „Că astăzi ni s-a născut, Domnul Cel făr-de-nceput”. Prin urmare, nu este vorba doar de găzduirea unui eveniment al istoriei mântuirii, ci de actualizarea lui prin sărbătorire.

Sărbătoarea este un dar al lui Dumnezeu, pe care poporul dreptcredincios îl primește. Darul lui Dumnezeu pune, astfel, în lucrare puterile noastre, credința noastră, iubirea noastră, întreaga noastră viață; sărbătoarea devine loc al întâlnirii cu Dumnezeu, cu veșnicia.

La Crăciun, Dumnezeu vine la om, se face om. „Cristos se naște ca să ridice chipul cel mai înainte căzut” (Troparul Orei I), fiindcă prin căderea omului, Dumnezeu însuși este atins, este jignit, pentru că însuși chipul Lui a fost antrenat în cădere. Este realitatea dramei lui Dumnezeu cu omul pe care l-a zidit. Cristos vine la om, iar omul merge la Cristos. Ce minunat este să sărbătorești Nașterea Domnului!

Iubiții mei,

Noi nu știm sărbători, nu putem sărbători fără Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Ea, adevăratul templu al lui Dumnezeu, este, după Dumnezeu Tatăl, cea mai implicată în minunea întrupării. „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște!” Ea naște pe Cel ce L-a primit în pântece, după dumnezeiasca rânduială. Maica-Fecioară ne reprezintă pe noi, credincioșii în sărbătoare, pe noi, Biserica, noul Popor al lui Dumnezeu. Precum Maria L-a primit, L-a purtat și L-a oferit, așa să-L primim, să-L purtăm și să-L oferim și noi tuturor celor care ne întreabă a Cărui naștere sărbătorim. Pentru această „întrupare spirituală”, modelul de urmat rămâne tot Maria. Precum Ea a ținut în inima sa Cuvântul făcut trup, tot așa, Biserica întreagă, fiecare dintre noi suntem chemați ca, în pelerinajul nostru pământesc, să-L primim pe Cristos care vine la noi, cu credință și iubire mereu înnoite. Cu Maica Domnului lângă leagănul drăgălașului Prunc, cu Maica Domnului la nunta din Cana, cu Maica Domnului pe drumul Crucii și sub Cruce, cu Ea, întru bucuria Învierii Fiului ei, cu Ea în veșnicie.

Iubiți fii sufletești,

S-a împlinit un an, la 14 decembrie, de când Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a ridicat Biserica noastră la demnitatea de Arhiepiscopie Majoră, iar pe nevrednicia mea, la demnitatea de Arhiepiscop Major. Am celebrat acest eveniment important din viața Bisericii noastre, la 30 aprilie, Duminica Tomii, în „Cetatea Blajului”, așa cum însuși Sfântul Părinte a numit scaunul de reședință arhiepiscopală. De atunci, strădaniile noastre, ale tuturor, s-au concentrat asupra spiritului de organizare și de misiune, cerut de timpul special pe care Biserica noastră, dar și societatea românească îl trăiește.

Observăm cu toții cum fel și fel de curente ideologice sau de opinie scurtcircuitează normalitatea vieții creștine. Neliniști, începând de la multele lipsuri, până la convulsii întreținute de cine știe cine, toate atentează la pacea și liniștea pe care ne-o dă credința în Domnul Cristos și în Biserica Sa. Dacă, într-adevăr, chipul lui Cristos ar prinde contur în viața tuturor, nu s-ar mai porni campanii de izgonire a imaginilor sfinte, de răsturnare a veșnicului sens al căsătoriei și al familiei, de otrăvire a sufletelor copiilor și tinerilor, de violențe și de ucideri. Toate problemele țării noastre, ale Bisericii noastre, Pruncule dumnezeiesc, le aducem la ieslea Ta, în care ești tot la fel de atotputernic, precum înviat și glorificat în ceruri.

Nu lăsa, Doamne, să mai rămână departe ziua când lupul va locui împreună cu mielul, leopardul se va culca lângă puiul de căprioară, vițelul și leul vor mânca împreună și un copil îi va paște…, când nu va mai fi nici un prăpăd și nici o nenorocire, căci tot pământul va fi plin de cunoașterea Domnului (cf Is 11,6 și 9).

Cu alese doriri de bine, sănătate și mulțumită, vin la ușa inimilor tuturor, ducând vestea cea bună: Cu noi este Dumnezeu!

Al vostru,

+ LUCIAN
Arhiepiscop Major

Dată în Blaj,
la 25 decembrie, Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos,
Anul Domnului 2006

Autor: PF Lucian Mureșan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 19.12.2006
Publicarea pe acest sit: 19.12.2006
Etichete: , ,

Lasă un răspuns