Pastorala de Crăciun a PF Cardinal Lucian Mureşan

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Nașterii Domnului 2015

Cardinal † Lucian

prin harul și mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credință
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioșilor călugări și călugărițe,
iubiților credincioși greco-catolici
și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiți fii sufletești,

Sărbătoarea Nașterii Domnului ne vorbește an de an despre iubirea cu care Cerul ne înconjoară pe fiecare dintre noi. O iubire ce răspunde căutărilor noastre profunde de comuniune cu Dumnezeu, alinând astfel nostalgia Paradisului pierdut pe care fiecare o purtăm în suflete într-un fel sau altul, pe urmele proto-părinților noștri. Acesta este de fapt visul umanității dintotdeauna: să putem intra din nou prin poarta Raiului, închisă în spatele lui Adam și al Evei și păzită de sabia de foc a Heruvimului. Sfântul Părinte Papa Francisc a inaugurat în 8 decembrie Anul Sfânt al Milostivirii, un An Jubiliar ce are ca și componentă simbolică tocmai intrarea prin Poarta Sfântă. Această trecere ne amintește de misterul central al vieții creștine: Isus Cristos, născut în Betleem, mort și înviat în Ierusalim, redeschide pentru noi oamenii porțile îndurării și restabilește comuniunea dintre om și Dumnezeu. Poarta Sfântă ne invită la curaj și la speranță: la capătul unei vieți creștine, în momentul în care îndurarea Domnului ne va deschide porțile Împărăției Cerurilor, vom constata că exilul nostru prin această lume, cu toate temerile și preocupările sale, nu au fost decât „umbră și vis”. Am visat atâta timp la Viața Veșnică și atunci vom fi gata să o trăim cu adevărat.

De fapt, dacă studiem cu atenție Sfintele Scripturi, vedem că Dumnezeu se folosește de multe ori de vise pentru a vorbi oamenilor. Oare de ce? De ce Iacob visează scara ce îi dezvăluie împlinirea mult așteptatei comuniuni dintre Cer și Pământ ? De ce Iosif din Egipt își vede prin vise destinul pregătit de Domnul? Și de ce Iosif, logodnicul Mariei din Nazaret, tot prin vise este învățat cum să-l ocrotească pe Pruncul Isus și pe Mama Sa?

Visele sunt lucrurile cele mai de preț ale omenirii. Și poate tocmai fiindcă descriu realități apropiate de perfecțiune, în mod paradoxal, oamenii le consideră de cele mai multe ori de neatins, atribuind cuvântului „visător” o semnificație ce indică o rupere mai mult sau mai puțin severă de realitate. Cu toate acestea, ne-o spun Sfânta Scriptură și istoria omenirii, persoanele care au avut curajul să viseze, fără a se resemna la cruda realitate din jurul lor, sunt cele care au schimbat cu adevărat lumea.

Desigur, există vise și vise… Dar oamenii cu adevărat mari și-au contopit visele lor în visele pe care Dumnezeu le avea despre ei, făcând ca o experiență nesperată de bucurie, de pace și de fericire cereasca, să inunde existența noastră umană.

Crăciunul este prin excelență un astfel de moment. După izgonirea din Grădina Raiului, întreaga umanitate visa momentul în care lucrurile s-ar fi reîntors la făgașul lor dinainte, așteptând reîmplinirea comuniunii cu Dumnezeu prin nenumărate scenarii legate de timpul și de felul în care acestea s-ar fi împlinit.

Un simplu și umil tâmplar, într-un simplu și umil loc al istoriei, este destinatarul unui astfel de vis din partea Îngerului Celui Preaînalt. Acesta îi spune: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Spiritul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui: Isus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. (Matei 1, 20-21)

Evanghelistul Matei, înainte de a ne descrie visul lui Iosif, sau, mai degrabă, am putea spune visul lui Dumnezeu despre Iosif, începe prin binecunoscuta genealogie din deschiderea evangheliei sale. Noi, cei care citim, avem astfel ocazia să înțelegem că planurile Domnului sunt ancorate profund în realitatea vieții noastre concrete. Iosif ne apare ca fiu al lui David, făcând parte dintr-o serie de generații în mijlocul cărora Providența Divină lucrează și pregătește cu răbdare venirea Mântuitorului. Dumnezeu ne apare așadar ca un Dumnezeu al istoriei, dar și ca un Dumnezeu personal. În fața Lui suntem prezenți și cunoscuți atât ca persoană, cât și ca familie, neam sau generație.

Iosife… nu te teme…! Este mesajul de curaj și de speranță pe care Creatorul ni-l adresează indiferent de situația în care ne aflăm. Într-o lume în care teama ne împresoară aproape la tot pasul, de la naștere și până la moarte, într-o infinitate de situații mai mult sau mai puțin reale, vocea blândă a Domnului, astăzi ca și atunci, ne spune: nu te teme, sunt cu tine!

Aceleași cuvinte le aude și Maria: Nu te teme Maria, că ai aflat har înaintea lui Dumnezeu. Acest har, care se concretizează într-un plan de mântuire pentru întreaga omenire, îi este vestit și lui Iosif, iar îngerul îl cheamă să ia parte la el. Este un plan greu de înțeles pentru mintea umană: o Fecioară care concepe de la Spiritul Sfânt pe însuși Fiul lui Dumnezeu și un tată adoptiv ce trebuie să-L ocrotească pe Mântuitor și pe Mama Sa. Creatorul se încredințează unor oameni simpli și mici, însă cu o mare încredere în puterea lui Dumnezeu. Acele cuvinte care pentru Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, sunt cuvinte de mustrare: Toate sunt cu putință la Dumnezeu, pentru Maria și Iosif sunt pâinea cea de toate zilele. Maica Sfânta răspunde simplu: Fie mie după cuvântul Tău, iar Iosif răspunde prin însăși viața lui, ce devine astfel o întrupare concretă a visului primit de la Domnul.

Dragi credincioși,

Isus vine în mijlocul nostru, în acest mod atât de umil, într-o familie simplă și într-o lume în care încă de la început are nevoie de ocrotire. Vine însă cu zâmbetul senin de prunc, cu ochii mari deschiși asupra unei lumi care a fost creată prin El, și cu o pace în inimă pe care omenirea o aștepta ca pe o dulce nostalgie a Grădinii Raiului. După această pace tânjim și noi, ori de câte ori sufletul ne este încărcat de inevitabilele erori ale vieții; după un asemenea zâmbet privim cu disperare înspre chipul Pruncului Isus, căutând astfel un semn al iertării și al mântuirii de care avem atâta nevoie. Îl căutăm și îl găsim ori de câte ori buzele noastre rostesc cu încredere numele Fiului vestit de înger Mariei și lui Iosif: Isus, adică Dumnezeu mântuiește.

Sărbătoarea Nașterii Pruncului din Betleem să alunge din sufletele voastre toată frica, încrezători fiind în prezența și ocrotirea continuă a Celui Preaînalt, indiferent de situația pe care o trăiți: cine ne va putea despărți de iubirea Lui? Chipurile lui Iosif și al Mariei să Vă fie icoane dragi, păstrate cu sfințenie în inimă: veți putea astfel contempla în fiecare clipă puterea Providenței lui Dumnezeu ce nu încetează să Vă înconjoare existența. Puneți, mai presus de toate, visele voastre în mod spiritual în ieslea din Betleem, încredințându-le Pruncului Isus: El, Mântuitorul tuturor, va ști să împlinească tot ceea ce este mai bun în ele, iar Voi veți deveni parte a Visului de iubire dintotdeauna al Tatălui Ceresc pentru oameni, numit atât de frumos: Paradis.

Dimpreună cu Preasfinția Sa Claudiu, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Vă adresez Vouă tuturor sărbători sfinte și pline de haruri.

Cu arhierească binecuvântare,

Cardinal † Lucian

Arhiepiscop și Mitropolit
Arhiepiscop Major

Dată în Blaj, la 25 Decembrie,
Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos
Anul Domnului 2015

Autor: PF Lucian Mureșan
Publicarea în original: 23.12.2015
Publicarea pe acest sit: 23.12.2015
Etichete: ,

Lasă un răspuns