Pastorala de Crăciun a IPS Lucian Mureşan

Scrisoare pastorală cu ocazia Crăciunului 2004
IPS Lucian Mureșan, Arhiepiscop de Alba-Iulia și Făgăraș,
Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice

„Cred într-Unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut Care din Tatăl s-a născut” (art 2, din Crez).
„Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești, cu adevărat, Cristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu,
Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, între care cel dintâi sunt eu!”
(Rugăciunea dinainte de primirea Sfintei Împărtășanii)

Preaiubiți fii sufletești: preoți, călugări, călugărițe și credincioși,

Din mila atotputernicului Dumnezeu, am ajuns să celebrăm iarăși mântuitoarele noastre sărbători creștinești ale sfârșitului și începutului de an civil. Recunoaștem cu toții că aceste popasuri sărbătorești sunt menite să ne reconforteze viața, să ne lumineze perspectivele, să ne întărească tot mai mult speranța și să ne amintească de marele dar al mântuirii; recunoaștem, de asemenea, că aceste sărbători își au farmecul lor particular, fiind însoțite de mult cântec, dinamism, oficii liturgice și, din mila lui Dumnezeu, de cele necesare unei vieți decente și bucuroase. Venite dintru străbunele rânduieli creștinești și românești, ele aduc, și de data aceasta, mireasma celor de altădată, a celor vechi și, parcă, mai liniștite și credincioase timpuri, pentru ca noi, tot mai maturi în credință, dar conștienți de a noastră neputință, să-L invocăm pe Cel venit de sus să ne ofere darul de a pătrunde tainele istoriei și a înțelege semnele timpului, pentru mântuirea sufletelor noastre și pentru moștenirea Împărăției lui Dumnezeu.

„Să celebrăm cu bucurie venirea mântuirii și a răscumpărării noastre. Să celebrăm ziua de sărbătoare, în care o zi mare și veșnică, venind din marea zi a veșniciei, a intrat în ziua noastră temporală și atât de scurtă”, ne îndeamnă Sfântul Augustin. Dar Cine aduce mântuirea? Cine face ca veșnicia să intre în timpul nostru pentru a o gusta și pentru a simți dorul nestâmpărat după ea? Este „unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii… Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri, s-a întrupat de la Spiritul Sfânt și din Fecioara Maria, și s-a făcut om”. Aceasta este Vestea cea Bună, aceasta este Evanghelia: La plinirea timpului, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca să-i răscumpere pe cei de sub lege, ca să dobândim înfierea (cf Gal 4,4-5).

Cel trimis vine! Vine de mai bine de 2000 de ani, aducând bogăția milei și a iertării, a bucuriei și a păcii, în lumea pe care a zidit-o și pe care a mântuit-o. Vine și ne invită să gustăm bucuria comuniunii cu El și cu toți oamenii, iar noi, călăuziți de credință, suntem cuprinși de dorința arzătoare de a-L vesti, precum altădată ucenicii Lui: „Noi nu putem să nu vorbim de ceea ce am văzut și am auzit!” (Fap 4,20).

Dar Cine este Acesta ce se naște? Colindul nostru sfânt răspunde: „E Isus, Păstorul mare, turmă ca El nimeni n-are”. Isus, nume ebraic, care înseamnă „Dumnezeu mântuiește”. Este numele pe care arhanghelul Gavriil, trimisul Tatălui ceresc, îl anunță Fecioarei Maria în ora solemnă a prezenței la Nazaret: „Vei lua în pântece și vei naște Fiu și vei chema numele lui Isus; Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema” (Lc 1,31-32) și „El va mântui poporul Său de păcate” (Mt 1,21).

„Numele de Isus înseamnă că numele lui Dumnezeu însuși este prezent în persoana Fiului Său făcut om pentru răscumpărarea universală și definitivă din păcate. Este numele divin care sigur aduce mântuirea, și de acum înainte poate fi invocat de toți pentru că, prin Întrupare, s-a unit cu toți oamenii astfel încât nu este un alt nume dat oamenilor sub cer prin care să putem fi mântuiți (cf Fap 4,12)”, învață catehismul Bisericii Catolice (§ 432). Numele lui Isus este prezent pe buzele și în inimile atâtor creștini; câți, în cursul celor două milenii de creștinism, nu au depus mărturie pentru Isus, pentru Evanghelia Lui, pentru Împărăția Lui? Și totuși, câți dintre așa zișii creștini sau oameni, mântuiți prin Jertfa Sa, nu-L recunosc, nu i se închină și îl înjură!

Cristos este traducerea greacă a numelui de Mesia, care înseamnă Uns. În vechiul Israel erau unși, în numele Domnului, cei care îi erau consacrați pentru o misiune specială încredințată de însuși Domnul Dumnezeu. Mesia-Cristos este Unsul Domnului pentru o misiune pe care numai El o putea îndeplini. În noaptea sfântă a nașterii Sale, îngerul a anunțat păstorilor marea veste că „li s-a născut astăzi, în cetatea lui David, un Mântuitor, care este Cristos Domnul” (Lc 2,11). Consacrarea mesianică a lui Isus arată misiunea Sa dumnezeiască: „Fiul Omului nu a venit ca să i se slujească, ci ca El să slujească și să-și dea viața preț de răscumpărare pentru mulți” (Mt 20,28).

Credem oare, din toată inima, că Cristos a venit pentru mântuirea noastră, și că este unicul Domn și Răscumpărător? Nu cumva diluăm convingerile acestea cu atâtea false bucurii ale lumii, cu atâtea propuneri diavolești care ne mențin în derută și nesiguranță? Sărbătoarea Nașterii lui Cristos ne cheamă la reflecție matură și profundă asupra relației personale și comunitare cu El. Să ne înspăimânte gândul că este potrivit să-L alungăm din inimi, din familii, din legăturile dintre noi, din școală, din societate sau din țara noastră!

Numele inefabil al lui Dumnezeu care se revelează lui Moise este Iahve, redat în grecește prin Kyrios, adică Domnul. Dacă Dumnezeu-Tatăl este Domnul, atunci și Fiul Său este Domnul. Când, în chipul smereniei desăvârșite, se încinge cu ștergarul, toarnă apă în vas și spală picioarele ucenicilor Săi, ca dintr-o dumnezeiască tresărire, Isus spune: „Voi Mă numiți Învățătorul și Domnul și bine spuneți, pentru că sunt. Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele, și voi trebuie să vă spălați picioarele unii altora” (In 13,13-14). După glorioasa Sa înviere din morți, toți cei ce L-au întâlnit au mărturisit: „Este Domnul!” (In 21,7) Acest titlu primește o conotație de iubire și de afecțiune, așa încât Biserica de-a lungul timpului îl imploră și-L mărturisește pe Isus ca fiind unicul Domn și Mântuitor. Așa mărturisim în Crez.

Mărturisind că Isus este „Unul Domn” înseamnă că omul creștin nu trebuie să-și supună libertatea personală, în mod absolut, nici unei puteri pământești, ci numai lui Dumnezeu. Acesta este Adevărul care ne face, cu adevărat, liberi!

S-a născut Unul-Domn Isus Cristos! Cu toată puterea credinței ne apropiem de staulul Betleemului, îngenunchem în fața ieslei unde stă culcat, adorându-L dimpreună cu Preacurata Sa Mamă, Maria, cu Iosif cel drept, cu îngerii din ceruri, cu păstorii și cu întreaga creație.

 

Iubiți fii sufletești,

Așa precum se știe, din octombrie, anul acesta, și până în octombrie, anul viitor, Biserica întreagă este angajată în redescoperirea, aprofundarea și asimilarea învățăturii despre Sfânta Euharistie, – „frângerea pâinii”, cum era numită la începuturi – ca fiind centrul și culmea vieții ei. În Euharistie Isus Cristos Domnul se face prezent real în scurgerea timpului, până la revărsarea lui în veșnicie. În Euharistie, Isus „în persoană este primit ca Pâine vie care s-a coborât din cer (In 6,51) și împreună cu El ne este dată garanția vieții veșnice, grație căreia se pregustă ospățul veșnic din Ierusalimul ceresc” (MND, 3). La Crăciun, Isus cuminecă pământul întreg cu prezența Sa mântuitoare. Cu fiecare Euharistie primită, noi mărturisim Întruparea, Patima, Moartea și Învierea lui Isus, devenind mai strâns uniți cu El și cu toți credincioșii, frații noștri, într-un singur trup, care este Biserica. În acest sens, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea spune: „Biserica și lumea au mare nevoie de cultul euharistic. Isus ne așteaptă în acest Sacrament al iubirii. Să nu cruțăm timpul în a merge să-L întâlnim în adorație, în contemplarea plină de credință și gata să repare vinovățiile grave și greșelile lumii. Să nu înceteze niciodată adorația noastră”.

Pe Isus, Pruncul născut în staulul Betleemului, Euharistia noastră, îl adorăm dimpreună cu Maria Preacurata, Mama Lui și a noastră. Ea ne educă credința și evlavia. Ea, „care a întrupat cu întreaga sa existență logica Euharistiei”, să ne ajute. Pe tot parcursul celor două milenii de creștinism, Biserica a înțeles și a învățat neîntrerupt că „Cea plină de har” a fost răscumpărată încă de la zămislirea ei în pântecele strămoașei Ana. Acest fapt a fost declarat adevăr de credință, proclamat de Papa Pius al IX-lea, în 1854: „Preafericita Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har și un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar”. Acest moment solemn din viața Bisericii a fost celebrat la al 150-lea aniversar.

 

Dragii mei,

Biserica noastră continuă, în ciuda încă a multor dificultăți, să-și desfășoare misiunea sfințitoare, cârmuitoare de suflete și învățătorească în sânul poporului nostru, care, cu speranță și încredere în binecuvântarea lui Dumnezeu, se străduiește să-și păstreze și să-și afirme demnitatea de popor creștin, de când s-a format în acest spațiu al latinității carpato-danubiano-pontice.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, în cei peste 300 de ani de existență, s-a străduit să-și aducă contribuția la trezirea conștiinței naționale și europene în același timp. „Fără Unirea în credință cu Roma, nu erau școlile mari din străinătate pentru ucenicii români, aspri în ale învățăturii, nu era mai ales acea mare școală pentru inima poporului nostru, care a fost Roma însăși”, scria Nicolae Iorga. Fără Sfânta Unire cu Biserica Romei nu era nici Blajul cu școlile lui, la care s-au adăpat atâtea mii de suflete tinere, dornice de lumina învățăturii și care, răspândindu-se peste tot unde locuiesc românii, au dus „spiritul Blajului”. Am sărbătorit anul acesta Jubileul celor 250 de ani de la întemeierea, la 11 octombrie 1754, de către episcopul Petru Pavel Aron, a primelor școli sistematice românești: Școala de obște, Școala latinească și Școala de preoție. Să ne preocupe, părinți, Biserică, stat, așa cum i-a preocupat pe toți dascălii Blajului, situația copiilor și a tinerilor noștri, pentru a se forma prin studiu temeinic și educație sănătoasă, drept buni creștini și oameni buni.

Rod al educației blăjene a fost și marele episcop mărturisitor al credinței, Dr. Alexandru Rusu, născut la Șăulia de Câmpie, primul episcop al Maramureșului și Mitropolitul ales al Bisericii noastre, dar nerecunoscut de statul comunist, pe care l-am sărbătorit, la Baia Mare, în zilele de 18-20 noiembrie, la 120 de ani de la naștere. El, dimpreună cu ceilalți mărturisitori, să vegheze de sus la viața noastră de credință, credință pe care să avem tăria de a o mărturisi cu cuvântul și cu fapta.

*

Doresc din inimă să salut, să binecuvântez, să mă bucur și să mă rog cu fiecare în parte, dragi credincioși, de Sfintele sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei, precum și în „cealaltă vreme a vieții noastre”. Credința în Unul Domn Isus Cristos, făcut om pentru mântuirea noastră și rămas cu noi în Euharistie să vă fie călăuză sigură, pentru ca bucuria să vă umple viața aceasta și veșnicia.

Al vostru,

+ LUCIAN
Arhiepiscop și Mitropolit

Dată în Reședința Mitropolitană din Blaj,
la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2004

Autor: IPS Lucian Mureșan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 21.12.2004
Publicarea pe acest sit: 21.12.2004
Etichete: ,

Lasă un răspuns