Pastorala de Crăciun a IPS Lucian Mureşan

„Cel neîncăput nicăieri, cum a încăput în pântece? Cel ce este
în sânul Tatălui, cum stă acum în brațe de Maică? Cu adevărat,
precum a știut, precum a voit și precum bine a socotit. Că fără trup
fiind, s-a întrupat de bunăvoie; și Cel ce este s-a făcut pentru noi ce
nu era și neschimbându-și firea s-a făcut părtaș frământăturii noastre”
(Sedealna Polieleului)

Preacucernici Frați Preoți,
Iubiți Fii și Fiice în Cristos,

Cu inimi pline de bucurie, de speranță și de dragoste, celebrăm și în acest an planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru omul și lumea pe care le-a creat, prin întruparea Fiului și nașterea Lui din Maria Fecioara.

Celebrarea misterului mântuirii noastre, jubilarea că cele veșnice se întâlnesc cu cele vremelnice, constituie esența sărbătorii. Acestea se imprimă în conduita creștinului, care se manifestă prin simplitate, discreție și cumințenie, dar și prin accente de fierbinte adorație.

Să stăm cu toții, în această luminată sărbătoare, în jurul ieslei cu Pruncul ceresc, alături de Mama-Fecioară și Iosif cel drept, cu păstorii și necuvântătoarele, dar și cu îngerii, meditând taina umilinței lui Dumnezeu. Auzim parcă îndemnul paulin: „Cugetați în voi la fel ca și Cristos Isus, care, în chipul lui Dumnezeu fiind, nu răpire a socotit a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci s-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor și la înfățișare aflându-se ca un om, s-a smerit pe sine…” (Fil 2,5-8). O, adânc al bogăției, al înțelepciunii și al milostivirii lui Dumnezeu!

O legendă spune că pe când Iosif și Maria erau în drum spre Betleem, un înger a adunat toate animalele, ca testându-le, să aleagă unele care să fie de folos Sfintei Familii la staulul sărac unde urma să se nască Isus. Primul s-a prezentat leul. „Eu sunt regele animalelor și sunt vrednic să-L servesc pe Regele Universului. Mă voi plasa la intrare și îi voi sfâșia pe toți cei care vor încerca să se apropie de Prunc”. „Ești prea violent și crud”, îi spune îngerul. Se apropie apoi vulpea, cu un aer viclean și nevinovat. „Eu sunt animalul cel mai potrivit. Voi fura în fiecare dimineață mierea cea mai bună și laptele cel mai parfumat pentru Fiul lui Dumnezeu, iar pentru Maria și Iosif voi fura câte un pui frumos”. „Ești necinstită”, îi răspunde îngerul. Vine apoi păunul, rotindu-și coada sa superbă, în culorile curcubeului. „Eu voi transforma acel sărman grajd într-un palat mai frumos decât palatul lui Solomon”. „Ești prea vanitos”, îi spune îngerul. Au trecut pe rând alte multe animale, dar îngerul nu a ales pe nici unul. Vede însă în apropierea staulului un măgar și un bou, cu capetele plecate, muncind pe ogorul unui țăran. „Dar voi nu aveți nimic de oferit?” „Nimic”, răspunde măgarul, „noi nu cunoaștem decât munca și bătaia”. Iar boul, timid, adaugă: „Am putea doar alunga muștele din preajma Pruncului cu cozile noastre”. „Pe voi vă aleg”, răspunde mulțumit îngerul.

Este o povestioară cu tâlc. Slujitor al lui Isus nu poate fi nici violentul și ucigașul, nici hoțul și vicleanul, nici vanitosul, ci numai cel smerit și blând.

Iubiții mei,

Umilința stă la baza tuturor virtuților. Fără ea nu putem plăcea lui Dumnezeu. El le stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriți le dă har.

Omul lipsit de umilință este „asemenea unei clăi foarte mari de paie care, la prima bătaie mai puternică de vânt se împrăștie. Diavolul se teme foarte puțin de aceia care nu-ți întemeiază viața pe umilință, deoarece știe preabine că-i va putea distruge după bunul plac”, spune Sfântul Ioan Vianney. Umilința este fundamentul iubirii, căreia îi dă consistență și o face mereu operantă. „Casa iubirii este umilința”, spune Sfântul Augustin. Multe greșeli, răutăți, distrugeri și crime au fost provocate de vanitate, egoism și dorință de mărire. Mult a mai avut de suferit iubirea milostivă din cauza acestora. De aceea, Sfântul Francisc de Sales numește umilința și iubirea virtuțile mamă; celelalte le urmează precum puii urmează cloșca.

Umilința stă la baza sfințeniei. Același Augustin spune: „Vrei să fii sus? Începe de jos. Te pregătești să ridici foarte sus construcția sfințeniei? Pregătește mai întâi temelia care este umilința”. Aceasta are două ramificații imediate: adevărul și sinceritatea; să recunoști și să trăiești în adevăr și să te recunoști ceea ce ești.

Învățăm, prin urmare, în preajma ieslei din Betleem, ceea ce suntem cu adevărat și cât valorăm înaintea lui Dumnezeu și a celorlalți. Conștienți fiind de locul pe care-l ocupăm în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, în luptă cu numeroasele noastre tentații și dorințe de mărire deșartă, învățăm ce a însemnat „deșertarea de Sine” a Fiului lui Dumnezeu prin întrupare, precum și imensul rol asumat de „servitoarea Domnului”, Maria, și acceptăm golirea noastră de noi înșine, pentru ca Dumnezeu să lucreze în noi și prin noi, planurile Sale.

Umiliți fiind, nu ne înjosim, ci ne înălțăm, descoperind că tot binele ce se află în noi, atât în ordinea firii, cât și în cea a harului, îi aparține lui Dumnezeu și măririi Lui. Iar din plinătatea măreției Lui va străluci acum și în veșnicie măreția smereniei noastre.

Exemplul de umilință a lui Cristos, „incredibila umilință”, lucru nemaiauzit în toată istoria religiilor, ne obligă mai întâi pe noi, creștinii. Comentând cuvintele lui Isus: „Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima”, Sfântul Augustin se exprimă în termeni de o sublimă frumusețe. „Cristos nu a spus: Învățați de la Mine să creați lumea sau să înviați morții, ci învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima. O, mântuitoare învățătură! O, Învățător și Domn al muritorilor, cărora moartea le-a fost oferită și pusă în cupa mândriei. Nu a voit Învățătorul să propună altceva decât ceea ce El însuși făcea”.

Iubiți fii sufletești,

În anul care a trecut s-au consumat atâtea evenimente care au pus în lumină demnitatea umilinței, dar și altele, foarte multe, care au demonstrat încă o dată că orgoliul nu este numai un păcat, ci mama tuturor păcatelor și relelor.

Atât pe plan mondial, cât și pe plan local, național, s-au scurs și bune și rele. Nu este suficient doar a le trece în revistă, cât mai ales, acum, de celebrarea nașterii Mântuitorului, toți cei responsabili de soarta popoarelor, toți cei responsabili de soarta poporului nostru, fie oameni politici, fie lideri religioși, să aibă curajul de a-și confrunta orgoliile, intrigile, minciunile și violențele cu mesajul veșnic al Umilinței adus pe pământ.

Răscumpărătorul omului a restaurat omul și întreaga creație; nimeni nu este mandatat să o distrugă, iar cei ce lucrează pentru aceasta sunt fiii întunericului, fiii celui rău, care nu au nimic cu Cristos. Este în zadar să se propovăduiască altora pacea, dreptatea, toleranța, respectul, chiar Cuvântul lui Dumnezeu, dacă aceste nu sunt auzite și crezute mai întâi în interiorul și în inima celui ce le propovăduiește.

Și Biserica noastră, iubiții mei, se confruntă cu atâtea subtile forme de persecuție, de care ați putut lua cunoștință: demolări de biserici, interdicții de tot felul în calea obținerii drepturilor ce ni se cuvin, pentru a ne desfășura activitatea în sânul poporului în care ne-a vrut Dumnezeu. Analizând situația în care Biserica noastră se găsește și inspirat de umilința Celui ce s-a născut pentru noi, aș spune cu Sfântul Pavel: „Mi se pare că Dumnezeu pe noi ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe niște osândiți la moarte, fiindcă ne-a făcut priveliște lumii și îngerilor și oamenilor… până în ceasul de acum flămânzim și însetăm (de dreptate); suntem goi și suntem bătuți; suntem pribegi… ocărâți fiind, binecuvântăm; prigoniți fiind, răbdăm; huliți fiind, mângâiem; am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi” (1Cor 4,9-13).

Dar toată speranța noastră este în Cel ce s-a umilit pe Sine și care a fost umilit și de alții, și care tuturor celor umiliți le dă har. Este important de a ține seama de dorințele și lupta noastră de a fi mai buni și tot mai conformi cu voința și planul lui Dumnezeu cu noi.

Să ne îndreptăm spre Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, care va obține de la Fiul ei harurile de care avem mai mare nevoie, mai ales harul umilinței. „Uitați-vă la Maria. Nicicând vreo făptură nu s-a dăruit cu mai multă umilință planului lui Dumnezeu. Umilința acestei servitoare a Domnului este motivul pentru care o invocăm ca și pricină a bucuriei noastre. Maria, mărturisindu-se serva Domnului, este făcută Mamă a Cuvântului divin și se va umple de bucurie. Fie ca această bucurie a ei, de Mamă bună, să ne atingă și pe noi; fie să ne bucurăm și noi împreună cu ea, și astfel să semănăm mai mult cu Cristos” (J. Escriva de Balanguer).

Cu colindul aducător de bucurie pentru nașterea dumnezeiescului Prunc, vin din nou în casele, în familiile și în comunitățile voastre parohiale, cu îngerii binevestitori ai speranței din noaptea sfântă: „Nu vă temeți. Vă binevestesc bucurie mare… Vi s-a născut astăzi Mântuitor, care este Cristos Domnul” (Lc 2,10-11).

Al Vostru,

+ LUCIAN
Arhiepiscop și Mitropolit

Dată în Reședința Mitropolitană din Blaj,
la marea Sărbătoare a Nașterii Domnului, 25 decembrie 2001

Autor: IPS Lucian Mureșan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 20.12.2001
Publicarea pe acest sit: 22.12.2001
Etichete: ,

Lasă un răspuns