Pastorala de Crăciun a IPS Lucian Mureşan

Scrisoarea Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului
a IPS Lucian Mureșan,
Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică,
Arhiepiscop de Alba-Iulia și Făgăraș

Preacucernici Frați Preoți,
Iubiți fii sufletești,

Aminteam în Scrisoarea Pastorală la Nașterea Domnului din anul 1998 că nașterea unui copil este o sărbătoare ce se reia aniversar an de an; este un prilej de bucurie, care alungă orice întristare, pentru că „s-a născut om în lume” (In 16,21).

Oamenii își sărbătoresc ziua de naștere mai cu seamă la date rotunde și cu semnificații, când fac retrospective, bilanțuri, pentru mai buna definire a prezentului și pentru conturarea viitorului. De regulă, asemenea aniversări sunt însoțite de mese ale împărtășirii dragostei și a bunătăților pământului, în bucurie. De la realitățile pământești, să ne mutăm cu mintea la realitățile cerești.

Celebrăm 2000 de ani de la nașterea minunată, din Fecioara, a „Celui născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci” (Cat 3). Liturgia Sărbătorii Crăciunului, prin conținutul plin de semnificații al rugăciunii și imnelor, arată că la nașterea lui Isus „legătura cea de multă vreme a osândirii lui Adam s-a dezlegat, raiul ni s-a deschis și șarpele s-a surpat”, făptura toată se înnoiește și mântuirea sufletelor noastre se plinește.

Acestea se datorează smereniei de bunăvoie, kenozei răscumpărătoare a Fiului „Cel în chipul lui Dumnezeu fiind” (Fil 2,6), pentru ca omenirea căzută, oamenii în care chipul lui Dumnezeu, după care au fost creați, s-a umbrit, iar asemănarea cu El a fost mult periclitată, să-și poată îndeplini chemarea lor, aceea a îndumnezeirii prin har. Pentru aceasta ne-a cercetat de sus Mântuitorul, pentru ca cei din întuneric și din umbră să afle adevărul (cf. Lumin).

Întruparea și bucuria nașterii lui Isus trebuie puse în raport direct cu scopul ultim al creaturilor, unirea cu Dumnezeul cel viu. Cristos este „Cel care a pătruns într-un fel unic și absolut singular în misterul omului, mister care nu se luminează cu adevărat decât în misterul Cuvântului întrupat” (RH, 8). Primul Adam leagă pe om osândirii. Cristos, noul Adam, unindu-se oarecum cu fiecare om, îl dezvăluie pe deplin omului pe om, descoperindu-i măreția chemării proprii (cf. GS 22). Prin Cristos, omul regăsește chipul lui Dumnezeu desfigurat de Adam. Chipul se restaurează în om, iar asemănarea cu Dumnezeu devine scop al existenței sale. Omul și vocația sa supremă se dezvăluie în Cristos. Dacă unirea lui Dumnezeu cu omul s-a realizat prin întrupare în persoana lui Cristos, trebuie ca aceasta să se realizeze în fiecare persoană umană, trebuie ca fiecare om, la rândul său, să devină dumnezeu prin har, „părtaș dumnezeieștii firi” (2P 1,4).

Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să poată deveni dumnezeu”, au afirmat părinții Bisericii, începând cu primele veacuri de creștinism. Această îndrăzneață afirmare exprimă de fapt esența însăși a creștinismului: coborârea lui Dumnezeu până la limita de jos a existenței noastre umane, coborâre ce deschide oamenilor posibilitatea înălțării și a unirii lor cu Dumnezeu.

Adunarea credincioșilor în Sărbătoarea Nașterii Domnului se bucură pătrunzând în mister: „Zidul cel despărțitor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează; Heruvimul nu mai păzește pomul vieții, iar eu mă împărtășesc din dulceața din rai de la care m-am îndepărtat prin neascultare; că chipul cel neschimbat al Tatălui, pecetea veșniciei Lui, înfățișare de rob primește, ieșind din Maica ce nu știe de nuntă, nesuferind schimbare; că a rămas ce era, Dumnezeu adevărat fiind și a luat ce nu era, om făcându-se din iubire de oameni” (din Vecernia Sărb).

Preaiubiți fii,

Motivul și conținutul celebrării aniversarului de 2000 de ani de la Nașterea lui Isus este restatornicirea speranței și a bucuriei omului, cu privire la planul iubirii divine de a-l scoate din robia morții și a neputinței, prin refacerea legăturii harice cu Dumnezeu, pentru restaurarea lui. „Noi am fost motivul coborârii Lui”, spune Sfântul Atanasie cel Mare, noi și neascultarea noastră a făcut ca iubirea de oameni a Cuvântului, ca Domnul să vină la noi și să se arate între oameni; pentru că noi am fost pricina întrupării Lui și pentru a noastră mântuire s-a lăsat mișcat de iubirea de oameni, ca să se sălășluiască în trup omenesc și să se arate în el”.

Neascultarea și păcatul nu au încetat de a mai fi pe pământ. Se păcătuiește mult. Neascultarea omului înseamnă întotdeauna îndepărtare de Dumnezeu și închiderea adevăratei libertăți umane, pentru că îndepărtarea de Dumnezeu este îndepărtarea de sine, iar exilat de la Dumnezeu, omul se exilează de sine. Starea actuală a lumii face ca iubirea lui Dumnezeu să se arate între noi; chiar păcatele noastre pot fi pricina pentru care ne cercetează Dumnezeu, cu darurile Sale îmbelșugate, în acest An Sfânt. Prin Întrupare, Fiul lui Dumnezeu își inaugurează pelerinajul Său spre pământ și pe pământ, arătând omului că păcatul este amărăciune, iar harul este bucuria vieții. Omul, văzând pe Dumnezeu venind la el, în cel mai drăgălaș chip, de prunc nevinovat, este capabil să înțeleagă că el „s-a unit oarecum cu fiecare om”, că El este Răscumpărătorul omului.

În felul acesta, și omul peregrinează pe pământ cu preocuparea restaurării „chipului”, pentru atingerea „asemănării” cu Dumnezeu în taina împărtășirii, în dorința participării la firea dumnezeiască. Pentru a fi părtaș la Dumnezeu este de neapărată trebuință să ai în ființa ta ceva asemenea Celui din care te împărtășești (Sf. Grigore de Nisa). Pelerinajul nostru jubiliar la peștera din Betleem ne urcă pe culmea demnității noastre, aceea de a fi prieteni ai lui Dumnezeu. La aceasta ne invită celebrarea. Aceasta este esența ospățului bucuriei ocazionate de nașterea lui Isus. La capătul pelerinajului de credință, omul ajunge în „casa Tatălui”, iar a fi în această casă înseamnă a-L vedea pe Dumnezeu „față către față” (1 Cor 13,12).

Și totuși, Întruparea Domnului rămâne o provocare pentru timpul nostru, pentru viața noastră. Greșelile și fărădelegile nu-l mențin pe om în adevărata sa demnitate. „Dezechilibrele de care suferă lumea de astăzi sunt, de fapt, legate de un dezechilibru mai profund, înrădăcinat în inima omului. Într-adevăr, chiar în interiorul ființei omului, mai multe elemente se luptă între ele. Pe de o parte, în calitate de creatură, își experimentează în nenumărate feluri limitele, iar pe de altă parte, se simte nelimitat în dorințele sale și chemat la o viață superioară. Solicitat de multe atracții, el este necontenit constrâns să aleagă și să renunțe la multe dintre ele” (GS 10). Presiunile unei „civilizații răsturnate” procură omului teamă.

Biserica, având în fața ochilor imaginea generației în care își desfășoară misiunea, nu poate rămâne indiferentă; ea împărtășește neliniștea oamenilor de astăzi. Declinul atâtor valori fundamentale, bunuri nu numai ale unei morale creștine, cât și ale unei morale și culturi umane, este problema care provoacă conștiințele creștine în contextul celebrării jubiliare a Nașterii Iubirii și Milostivirii în societatea noastră. Declinul respectului pentru viața umană, pentru sfințenia căsătoriei, pentru misiunea familiei, criza adevărului în relațiile interumane, utilitarismul, consumismul și senzualismul exagerat duc la declinul sacrului, la desacralizare și chiar la dezumanizare.

În aceste condiții, Biserica proclamă milostivirea și iertarea; vestește taina Crăciunului. „Veniți, credincioșilor, să vedem unde s-a născut Cristos”, se aude în oficiile liturgice și în minunatele noastre colinde. Este invitația la părăsirea a tot ceea ce este întuneric, fals, nedreptate și amăgire, pentru a ne îndrepta privirea spre Părintele milostiv care ni L-a dat pe Fiul Său; „să recapete curaj credința, să crească speranța, să devină tot mai activă dragostea, în vederea unei angajări reînnoite de mărturie creștină în lumea apropiatului mileniu” (IM, 11).

Veniți la Betleem, iubiți fii sufletești, pentru ca „Cristos să prindă chip în voi”, acceptând, în căință și umilință, „transfuzia de viață divină” în voi. Copleșiți de „Frumusețea care mântuiește” să vedeți că Dumnezeu este atât de accesibil celor ce-L iubesc și-L recunosc ca singur Domn și Mântuitor.

Iubiții mei,

Pentru noi, fiii Bisericii Române Unite cu Roma, Anul Marelui Jubileu ne-a rezervat și bucuria de a celebra jubiliar cei 300 de ani de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, eveniment cu semnificații și urmări nu numai pe plan spiritual-bisericesc, cât și național Am binecuvântat Preasfânta Treime pentru darul unității de care ne-a învrednicit, dar pe care suntem hotărâți să-l fructificăm și să-l exprimăm având călăuze sigure pe cei care au depus mărturia supremă în timpuri atât de grele pentru toți românii. Am celebrat acest aniversar cu Sfântul Părinte Papa, la Roma, apoi la Blaj și în celelalte centre ale diecezelor noastre.

La împlinirea a 2000 de ani de la Nașterea lui Cristos, gândul nostru pios și toată dragostea noastră se îndreaptă și spre care L-a născut, Maria de Dumnezeu Născătoare.

Ei, Mama Răscumpărătorului și Mama Bisericii, ei, Mama noastră, Sfântul Părinte Papa, împreună cu episcopii prezenți la Roma, la 8 octombrie 2000, i-a consfințit omenirea întreagă și noul mileniu: „O, Mamă, care cunoști suferințele și speranțele Bisericii și ale lumii, ocrotește-i pe fiii tăi în încercările zilnice ale vieții și fă ca datorită angajamentului tuturor, întunericul să nu domnească asupra luminii. țție, Aurora mântuirii, îți încredințăm drumul nostru spre cel de-al treilea mileniu, pentru ca sub îndurarea ta, toți oamenii să-L descopere pe Cristos, Lumina lumii și unicul Mântuitor”.

Acestei Mame a bunelor vestiri de bucurie i-am închinat și imnul Acatist, în Sărbătoarea Neprihănitei ei Zămisliri, la 8 decembrie 2000, în Bazilica Sfânta Maria Mare din Roma, toți reprezentanții Bisericilor Catolice Orientale împreună cu Papa: „Bucură-te Maica Mielului și a Păstorului; bucură-te staulul oilor celor cuvântătoare; bucură-te, că cele cerești împreună se bucură cu pământul; bucură-te, că cele pământești împreună saltă cu cerurile”.

Vin, cu aceste gânduri, la marea sărbătoare jubiliară a Nașterii Domnului, să mă apropii de fiecare dintre Dumneavoastră cu îmbrățișare sfântă, cu rugăciune pentru tot binele, cu binecuvântare și cu colind frumos.

+ Lucian
Arhiepiscop și Motropolit

Autor: IPS Lucian Mureșan
Copyright: BRU.ro
Publicarea în original: 18.12.2000
Publicarea pe acest sit: 18.12.2000
Etichete: ,

Lasă un răspuns