Pastorala de Crăciun a IPS Ioan Robu

Scrisoare pastorală cu ocazia Crăciunului 2003
IPS Ioan Robu, Arhiepiscop romano-catolic
al Arhidiecezei de București

Am ajuns prin harul lui Dumnezeu să sărbătorim și acest Crăciun al anului 2003. Oricare ar fi starea noastră sufletească și trupească, iată-ne puși din nou în fața acestui mister al credinței Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc din Fecioara Maria. El este Mântuitorul nostru, Dumnezeu cu noi. Dumnezeu adevărat și om adevărat. Contemplând această taină și celebrând-o cu solemnitate, noi toți din Biserica acestui nou început de mileniu ne arătăm a fi continuatorii vechii tradiții care a pus în făgașul istoriei obiceiul de a sărbători an de an, la 25 decembrie, Nașterea lui Cristos.

Cea mai veche mărturie privind sărbătoarea Crăciunului o găsim la Roma în anul 336. S-a încercat pentru prima oară atunci, ca asemenea ciclului pascal care avea Postul Mare drept preludiu și pregătire, și perioada Crăciunului cuprinsă între 17 decembrie și 6 ianuarie, să fie precedată de un timp de pregătire. Urmele unui asemenea timp de pregătire au fost identificate în Franța și Spania la sfârșitul secolului al IV-lea, conform mărturiilor Sfântului Ilariu (+366) și a conciliului din Zaragoza ( 380). Era vorba de un timp de 21 de zile. S-a vorbit deja de atunci de „Postul Crăciunului”, care succesiv va da naștere obiceiului ca sărbătoarea nașterii Domnului să fie precedată de un timp de pocăință care începea la 11 noiembrie (în sărbătoarea Sfântului Martin) și ținea până în ajunul Crăciunului. La Roma, însă, pregătirea aceleiași sărbători capătă treptat forma liturgică pe care o avem și astăzi, a celor patru duminici de Advent.

Sărbătoarea Nașterii Domnului, stabilită la 25 decembrie apare clar pentru prima dată la Roma în anul 354, desigur confirmând o tradiție mai veche, în care se înscrie și documentul amintit mai sus, din anul 336. Cum de s-a fixat data de 25 decembrie ca zi a Nașterii lui Cristos Specialiștii au elaborat două ipoteze:

I. Prima spune că Biserica a voit prin sărbătoarea Crăciunului să înlocuiască sărbătoarea păgână a Soarelui Neînvins (Mitra), zeul biruitor al întunericului. Cultul solar care provenea din Orient se răspândise foarte mult în Imperiul roman și fiind favorizat de către împărați, devenise foarte popular. Biserica a încreștinat cultul soarelui, punând în locul zeului Mitra pe Cristos, soarele dreptății. Un mozaic creștin de la sfârșitul secolului al III-lea îl prezintă pe Cristos ca fiind „soarele dreptății”, „lumina lumii”.

II. A doua ipoteză explică sărbătorirea Crăciunului la 25 decembrie în raport cu 25 martie, echinoxul de primăvară, considerat începutul creației, și deci dată simbolică a conceperii lui Cristos (de aici sărbătoarea Bunei Vestiri de la 25 martie).

Sfântul Augustin vorbește în scrierile sale despre sărbătoarea Crăciunului de la 25 decembrie și o prezintă ca pe o tradiție deja stabilită în Biserică la acea epocă. Referindu-se la misterul Crăciunului, acest mare Învățător al Bisericii, ne îndeamnă ca în fața tainei întrupării Cuvântului și a nașterii lui Isus să ne lăsăm cuprinși de uimire, extaz și contemplare. Uimirea minții în fața contemplării Cuvântului care se întrupează. Ascuțimea minții nu poate percepe această lumină ( Discurs 369,2). Uimirea inimii în fața nașterii lui Isus dintr-o femeie care dă viață Creatorului său: „Alăptează, mamă, hrana noastră alăptează pâinea care vine din ceruri, pusă într-o iesle ca și cum ar fi înainte de toate hrană pentru animale… alăptează, mamă, pe acela care te-a creat astfel încât el însuți să se poată întrupa în tine”. (Discurs 369,1)

De sărbătoarea Crăciunului Biserica folosește și astăzi cuvintele pe care le sublinia Sfântul Augustin: mister, uimire, contemplare. Cântând și vestind Nașterea lui Cristos Mântuitorul, noi ne apropiem cu uimire și contemplare de misterul lui Dumnezeu care s-a făcut om și a locuit printre noi. Cum am putea vorbi despre acest mister Ne inspiră același Sfânt Augustin: Crăciunul este înainte de toate revelarea misterului lui Dumnezeu. Necunoscut, El s-a făcut cunoscut Dumnezeu cel inaccesibil s-a apropiat de noi. A venit la noi în natura umană, fără să se îndepărteze de Tatăl a rămas ceea ce era dintotdeauna și a venit la noi și-a ascuns puterea în trupul unui copil, fără a o micșora pe cea prin care stăpânește universul. (Discurs 184,1.1) Cristos este Dumnezeu și om. (Discurs 184,1)

Și dacă voim să vedem pagina din Evanghelie care descrie același mister, iată ce găsim în Lc 2, 8-13: «În ținutul acela erau pe câmp păstori care făceau de strajă noaptea păzindu-și turma. Și iată, le-a apărut un înger al Domnului, și slava Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinși de mare frică. Îngerul le-a zis: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetate lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Iată semnul după care îl veți cunoaște: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat în iesle„. Și deodată, împreună cu îngerul s-a auzit mulțimea de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor de bunăvoință!”»

Crăciunul reaprinde în inimile noastre bucuria nașterii Mântuitorului și recunoștința față de Dumnezeu Tatăl pentru că ni l-a dăruit pe Fiul Său, Dumnezeu adevărat și om adevărat.

Pruncul Isus, darul cel mai prețios pe care l-am primit noi toți din partea Cerului este preamărit, cântat și adorat de mulțimea celor care formează Biserica, de noi toți care, prin darul credinței, l-am cunoscut pe pruncul înfășat în scutece și culcat în iesle și-l recunoaștem prezent în Taina altarului, precum și-n chipul aproapelui nostru, de unde ni se oferă în continuare ca dar de lumină și de viață.

În fața misterului Crăciunului ne plecăm frunțile și genunchii lăsându-ne cuprinși de uimire și recunoștință pentru darul pe care ni l-a făcut Dumnezeu Tatăl dându-l pe Fiul Său.

De la Dumnezeu care ni l-a dăruit pe Fiul, învățăm și noi an de an, de Crăciun, să împărțim daruri: darul iertării și al împăcării în familie, la locul de muncă, la școală, în biserică darul păcii, oferit celor care ne-au supărat și darul îmbărbătării celor apăsați de ani, de descurajare, de suferință trupească sau sufletească darul unui zâmbet senin, al unui salut atent și prietenos. Pe toate acestea le avem la îndemână spre a le dărui și încă multe altele pe care ni le inspiră Pruncul Isus venit să locuiască între noi.

Mă gândesc la voi toți din comunitățile noastre parohiale și călugărești, la laicii, preoții și persoanele consacrate din Arhidieceza de București, la toți care de Crăciun se vor aduna în jurul altarelor pentru a sărbători Crăciunul în bucuria credinței.

Vă salut cu drag pe toți și împreună cu Episcopul auxiliar Cornel, vă dorim sărbători binecuvântate și Mulți Ani!

Pacea și bucuria să vă umple inimile. Bunătatea și dragostea voastră să ajungă la cât mai mulți dintre cei care suferă. Și binecuvântarea lui Dumnezeu să vă însoțească mereu și pretutindeni.

+ Ioan ROBU,
Arhiepiscop Mitropolit de București

Autor: IPS Ioan Robu
Copyright: ARCB.ro
Publicarea în original: 17.12.2003
Publicarea pe acest sit: 17.12.2003
Etichete: ,

Lasă un răspuns